ar fi sarutat-o daca nu l-as fi avertizat mai inainte despre femei. Mami chicotea cand il conduse la masa.
12
In aprilie si mai '76 am muncit din greu si am incercat din toate puterile sa-i starnesc pe lunari impotriva Temnicerului-sef, sa-l intarate si sa-l faca sa treaca la represalii sangeroase. Din pacate, Mort Nesuferitul nu era un tip rau, n-ai fi avut de ce sa-l urasti daca n-ar fi fost reprezentantul Autoritatii. Trebuia sa-l speriem, ca sa-l determinam sa actioneze. Lunarul obisnuit il dispretuia pe Temnicerul-sef, conform traditiei, dar nu era plamadit din aluatul din care se fac revolutionarii. Nu avea vlaga, nu putea fi scos din ale lui. Bere, femei, pariuri si munca. Singurul lucru care facea ca Revolutia sa nu moara de anemie era acela ca Dragonii Pacii aveau un talent fantastic in a-si face dusmani.
Dar chiar si pe ei trebuia sa-i intaratam. Profesorul spunea tot timpul ca avem nevoie de un „Ceai din Boston”[41], facand referire la un incident, devenit legenda, dintr-o revolutie anterioara, prin care vroia sa sugereze un scandal public ce ar fi atras, cu siguranta, atentia Autoritatii.
Noi incercam mereu. Mike a rescris vechi cantece revolutionare, dandu-le cuvinte care s-ar fi potrivit Lunii:
Mike studie vocea si timbrul vocilor Administratorului Adjunct, ale Inginerului-sef si ale conducatorilor altor departamente, iar Temnicerul-sef incepu sa primeasca noaptea telefoane disperate din partea personalului. Cei in cauza negau cu inversunare orice amestec. Alvarez detecta si urmari unul dintre apeluri si — desigur, cu ajutorul lui Mike — merse pe urma lui pana la telefonul derivatie al sefului, fiind sigur ca era vocea unei sosii de-a acestuia.
Urmatorul telefon otravit pentru Mort Nesuferitul veni ca din partea lui Alvarez, iar schimbul de cuvinte dintre cei doi de a doua zi nu poate fi catalogat decat ca psihoza in lant.
Profesorul i-a zis lui Mike sa se opreasca, ii era teama ca Alvarez sa nu-si piarda slujba, ceea ce n-ar fi dorit nimeni. Actiunile lui ne erau pe plac. Dragonii Pacii fusesera scosi afara noaptea in urma unui ordin care parea sa fi venit din partea Temnicerului-sef, demoralizandu-i din ce in ce mai mult, iar Temnicerul-sef capata convingerea ca este tradat de oamenii lui, in timp ce ei erau siguri ca seful isi pierde mintile.
In
Noua catapulta a fost testata cu o incarcatura aruncata in sudul Oceanului Indian la 35 grade Est, 60 de grade Sud, in imparatia pestilor. Mike a fost cat se poate de incantat de arta sa de a tinti, reusind sa arunce doar doua priviri cand radarele de ghidare si urmarire ale Autoritatii nu erau in functiune si se bazase numai pe o singura ajustare a directiei pentru a aduce incarcatura drept in mijlocul tintei. Buletinele de stiri de pe Pamant raportara un meteorit gigant in sub-Antarctica, detectat de Observatorul Astronomic din Capetown, al carui loc de impact se potrivea perfect cu tragerea lui Mike — Mike ma suna ca sa se laude, in timp ce inregistra transmisia de seara a agentiei de stiri Reuters.
— Ti-am spus ca a fost la fix, zise Mike, exultand de fericire. Am urmarit-o. Oho, ce lovitura grozava!
Rapoartele ulterioare despre unda de soc de la laboratoarele seismice si despre tsunami de la statiile oceanografice au fost abundente in detalii.
Sepcile Libertatii au inceput sa fie vazute pe capetele stilyagilor si ale prietenilor lor. Simon Jester isi puse si el una intre coarne. Bon Marche[42] le oferea ca premii. Alvarez participa la o sedinta de lucru a Temnicerului-sef, in care Mort ii ceru sa afle daca seful spionilor crede ca trebuie facut ceva de fiecare data cand niste copii fara minte isi fac de cap? Innebunise Alvarez?
Pe la inceputul lunii mai, m-am intalnit cu Slim Lemke pe Soseaua Tunel. Avea pe cap Sapca Libertatii. Era bucuros ca ma vede, iar eu i-am multumit pentru ca achitase datoria foarte prompt (venise la trei zile de la proces si ii platise treizeci de dolari Hong Kong lui Sidris) si i-am cumparat o bautura racoritoare. In timp ce stateam de vorba despre una si alta, l-am intrebat de ce poarta tinerii sepci rosii? Dar de ce sepci? Asta era un obicei pamantean, niet?
Ezita, dar apoi imi spuse ca era vorba de un gen de asociatie secreta ca loja Elanilor. Am schimbat subiectul. Am aflat ca numele lui intreg era Moses Lemke Stone, membru al clanului Stone. Asta m-a bucurat, eram rude, dar m-a si surprins. Chiar si cele mai bune familii, ca Stone, de exemplu, nu pot gasi intotdeauna casnicii reusite pentru toti fiii lor. Eu am avut noroc, altfel si astazi hoinaream pe coridoare la varsta lui. I-am spus ca suntem rude din partea mamei.
Deveni prietenos si-mi zise scurt:
— Vere Manuel, te-ai gandit vreodata ca noi ar trebui sa ne alegem propriul nostru Temnicer-sef?
Am raspuns ca nu, nu ma gandisem. Autoritatea il pusese pe Temnicerul-sef pe care-l aveam acum si ma gandeam ca asa va fi mereu. El ma intreba de ce trebuie sa avem o Autoritate? Eu l-am intrebat cine i-a bagat in cap ideea asta? El insista ca nimeni, se gandise el asa — ce, n-avem dreptul sa gandim?
Cand am ajuns acasa, am fost tentat sa-l pun pe Mike sa verifice care este numele partidului din care facea parte Slim, daca exista unul, dar m-am gandit ca nu era bine pentru securitate si nici n-ar fi fost corect fata de baiat.
Pe 3 mai 2076, saptezeci si unu de barbati cu numele de Simon au fost ridicati, interogati, dar eliberati dupa aceea. Nici un ziar nu scoase o vorba despre povestea asta, dar toata lumea afla de ea, pentru ca am avut grija sa actionam la nivelul celulelor pana la J, iar douasprezece mii de oameni pot raspandi vestile mai repede decat mi-as fi imaginat. Am accentuat ca unul din barbatii interogati avea doar patru ani, lucru neadevarat, dar eficient pentru interesele noastre.
Stu LaJoie a ramas la noi in lunile februarie si martie si s-a intors pe Pamant abia pe la inceputul lui aprilie. Isi schimbase biletul pentru nava urmatoare, si apoi, din nou, pentru urmatoarea. Cand i-am spus ca se apropie de linia invizibila dupa care se produc schimbari fiziologice ireversibile, mi-a zambit zicandu-mi sa nu-mi fac griji. Dar a facut totusi niste aranjamente ca sa poata folosi centrifuga.
Stu nu vroia sa plece nici macar in aprilie, dar trebuia. Avea o misiune pe Pamant, era deja membru al partidului. La plecare a fost imbratisat si sarutat cu lacrimi in ochi de toate sotiile mele si de Wyoh, iar el le-a asigurat pe fiecare in parte ca o sa se intoarca.
Eu nu m-am amestecat cand s-a vorbit de recrutarea lui Stu, n-am vrut sa provoc necazuri prin hotararea mea. Wyoh, profesorul si Mike au vrut sa riste, iar eu le-am acceptat bucuros judecata.
Cu totii am participat la atragerea lui Stu LaJoie — eu, profesorul, Mike, Wyoh, Mami ba chiar si Sidris, Lenore, Ludmilla si copiii nostri, si. Hans, Ali, Frank, pentru ca prima impresie care l-a fermecat a fost viata de zi cu zi a familiei Davis. A mai contat si faptul ca Lenore este cea mai frumoasa fata de pe Luna — desi nu le pune intr-un con de umbra pe Milla, Wyoh, Anna si Sidris — dar si dragostea lui Stu pentru bebelusi. Mami i-a acordat o atentie exagerata, dupa parerea mea, Hans i-a aratat cum se cultiva plantele fara pamant. Iar Stu se murdari, transpira si se tavali prin noroi, in tunele, cot la cot cu baietii nostri — ajuta la strangerea pestisorilor chinezesti din helesteu, fu intepat de albine, invata sa foloseasca un costum de presiune si urca cu mine la suprafata, ca sa fac niste modificari la bateria solara, o ajuta pe Anna sa injunghie un porc si invata cate ceva despre tabacitul pieilor, statu de vorba» cu Bunicul si nu-l contrazise auzind notiunile naive pe care le avea despre Pamant, spala vase alaturi de Milla, ceva ce nici unul dintre barbatii nostri nu facuse vreodata, juca tot felul de jocuri cu copiii cei mai mici si cu jucariile lor, invata sa macine faina si facu schimb de retete culinare cu Mami.