sa recruteze dintre deportati, pentru ca oamenii lui erau pierduti pentru totdeauna daca incepeau sa li se schimbe functiile interne. Cresterea cheltuielilor administrative trebuia suportata de Luna, nu i se va permite nimic in plus fata de bugetul alocat de Pamant pentru Luna. I se comanda sa raporteze ce masuri a luat pentru a satisface cotele de cereale stabilite in actul cu numarul cutare.
Temnicerul-sef spuse ca, daca nu i se indeplinesc cererile, extrem de modeste, de personal de securitate antrenat — repet, nu condamnati neantrenati care nu sunt buni de nimic si nu faci nici o scofala cu ei — atunci el se spala pe maini de asigurarea ordinii civile si cu atat mai mult de cotele necesare Pamantului.
Mesajul de raspuns intreba batjocoritor ce importanta are daca deportatii se hotarasc sa se revolte in gaurile lor? Daca asta ii da insomnii, de ce nu s-a gandit sa le opreasca energia, metoda folosita cu succes in 1996 si 2021?
Schimburile de mesaje ne-au facut sa ne revizuim calendarul, sa acceleram anumite procese, sa incetinim altele. Asa cum pregatesti cina ca sa iasa bine, o revolutie trebuie gatita perfect. Stu avea nevoie de timp pe Pamant. Noi, aici, aveam nevoie de proiectile, de rachete mici telecomandate si de circuite asociate, necesare pentru aruncarea pietrelor. Otelul era o problema — sa cumperi materia prima, sa-l obtii, sa-l transporti prin labirintul tunelelor pana la locul noii catapulte. Trebuia sa marim partidul, sa ajungem pana la litera K la celule — cam patruzeci de mii — esaloanele cele mai de jos trebuiau alese in special pentru spiritul lor razboinic mai degraba decat pentru aptitudinile pe care le avusesem in vedere la inceput. Aveam nevoie de arme impotriva trupelor debarcate. Trebuia sa deplasam radarele lui Mike, fara ajutorul lor era orb. (Mike nu putea fi mutat, partile care il constituiau erau raspandite peste tot in Luna. Dar deasupra partilor lui centrale, aflate in Complex, avea o mie de metri de stanca, era inconjurat de otel blindat elastic. Autoritatea se gandise ca cineva, candva, va incerca sa arunce niste bombe-H asupra sediului central.
Trebuia sa facem toate chestiile astea si sa avem grija ca mancarea sa nu dea in foc. Era nevoie de chibzuinta si atentie.
Asa ca am incetat sa-l mai enervam pe Temnicerul-sef si am incercat sa ne ocupam ca prioritate principala de altele. Simon Jester. si-a luat vacanta. Am lansat zvonul ca sepcile libertatii nu mai erau la moda, dar le-am pastrat. Am incetat sa mai provocam incidente cu Dragonii — ceea ce nu a dus la desfiintarea lor, dar le-a mai redus numarul.
In ciuda eforturilor pe care le faceam de a-l linisti pe Mort, se intampla ceva care ne sperie pe noi. Temnicerul-sef nu primise nici un mesaj (noi, cel putin, n-am interceptat nici unul) care sa-i aprobe cererea de trupe suplimentare, dar el incepuse sa scoata oamenii din Complex. Lucratorii civili care locuiau acolo au fost nevoiti sa-si caute gauri de inchiriat in L-City. Autoritatea s-a apucat sa faca forari de testare si explorari de rezonanta intr-un cubic de langa L-City, care ar fi putut fi transformat intr-un furnicar.
Ce insemna asta? Ca Autoritatea pregatea deportarea unui numar neobisnuit de mare de prizonieri? Oricum era clar ca spatiul din Complex va fi folosit in alte scopuri decat pentru cazare. Dar Mike ne zise:
— De ce va amagiti singuri? Temnicerul-sef va primi trupele de care vorbea in mesaje. Spatiul acela a fost degajat pentru baracile lor. Daca ar fi fost vorba de altceva, ar fi trebuit sa aud si eu.
— Dar, Mike, de Ce nu ai auzit, daca e vorba de trupe? Ai descifrat destul de mult din codul Temnicerului- sef, nu?
— Nu destul de mult, ci l-am decodificat total. Dar ultimele doua nave au transportat persoane importante din cadrul Autoritatii si nu stiu ce-au vorbit la telefon.
Am planuit cum sa acoperim posibilitatea de-a avea de infruntat zece coloane suplimentare, asta fiind cifra estimata de Mike. Atat de multi oameni puteau locui in cubicul nou eliberat. Cu ajutorul lui Mike, ne puteam descurca si cu gramada asta de indivizi, dar acest lucru ar fi dus la o multime de morti si nu la lovitura de stat pe care si-o imaginase profesorul.
Ne-am marit eforturile de a accelera si alti factori.
Cand, brusc, ne-am trezit obligati…
13
O chema Marie Lyons, nu avea mai mult de optsprezece ani si se nascuse pe Luna. Mama ei fusese exilata in Trupele Pacii, in '56. Tatal nu era inregistrat nicaieri. Parea sa fi fost o fiinta care nu facuse nimanui nici un rau. Lucra ca functionara la controlul proviziilor, in departamentul de transporturi si locuia in Complex.
Poate ca ura Autoritatea si-i placea sa-i tachineze pe Dragonii Pacii sau poate ca totul a inceput ca o tranzactie comerciala pentru o partida de sex, facuta cu sange rece de parca ar fi fost vorba de altcineva, intr-o spelunca din spatele nisei unui automat. De unde sa stim ce a fost? Erau sase Dragoni acolo. Nu s-au multumit doar s-o violeze (daca a fost viol), ci au supus-o si perversiunilor si apoi, plictisiti, au ucis-o. In loc sa stearga urmele, au lasat-o acolo. A fost gasita de o femeie din serviciul civil. N-apucase sa se raceasca. A tipat. Ultimul ei tipat.
Imediat am aflat si noi de chestia asta. Mike ne-a chemat pe toti trei, in timp ce Alvarez si Ofiterul Comandant al Dragonilor Pacii faceau cercetari in biroul sefului spionilor. N-au intampinat probleme in prinderea faptasilor. Acum ii chestionau pe rand pe fiecare si se certau intre interogatorii. La un moment dat, l-am auzit pe Alvarez zicand:
— Ti-am spus eu ca batausii astia trebuie sa aiba femeile lor! Doar te-am avertizat!
— La dracu', raspunse ofiterul Dragon. Ti-am zis, cred, de o mie de ori ca astia nu o sa trimita nici o femeie in locurile astea. Problema este cum sa scoatem basma curata toata povestea asta?
— Esti tampit? Temnicerul-sef stie deja.
— Totusi, problema ramane in picioare.
— La naiba, taci si trimite-l aici pe urmatorul.
Inca de la inceputul povestii tragice si in acelasi timp marsave, Wyoh ni s-a alaturat in atelier. Machiajul nu reusea sa-i ascunda paloarea din obraji, nu spunea nimic, dar vroia sa stea langa mine si sa ma tina de mana.
Se termina si interogatoriul, dar nu se ajunse la nici un rezultat. Ofiterul Dragon si Alvarez inca se mai certau. Alvarez vroia ca cei sase sa fie executati imediat, iar faptul sa fie facut public (judecase rational, dar nu era destul pentru ce avea el nevoie), iar ofiterul ii tot dadea inainte cu musamalizarea incidentului.
— Mike, zise profesorul, asculta-i mai departe si vezi ce pun la cale. Ce ziceti Man, Wyoh? Idei?
Nu aveam nici una. Nu eram un revolutionar rece si viclean, fara sentimente, tot ce stiam era ca simteam o mare nevoie de razbunare, vroiam sa-mi infig calcaiul in fetele celor sase bestii.
— Nu stiu. Ce o sa facem, profesore?
— Sa facem? Mai avem de ales? Suntem calare pe tigru si-l tinem de urechi. Mike, unde e Finn Nielsen? Gaseste-l, te rog.
— Sun chiar acum, raspunse Mike.
Il gasi si ne facu legatura. Am auzit:
— … la metroul Sud. Amandoua garzile au murit si cam sase dintre oamenii nostri. Oameni necunoscuti, nu camarazi ai nostri. S-a raspandit un zvon despre batausii violenti care violeaza si ucid femeile din Complex. Adam, ar fi mai bine sa vorbesc cu profesorul.
— Sunt aici, Finn, raspunse profesorul cu o voce puternica, increzatoare. Acum vom actiona. Trebuie. Inchide, ia armele cu laser si oameni antrenati cu ele, toti oamenii pe care poti sa-i aduni.
— Da! E bine, Adam?
— Da, fa cum spune profesorul. Apoi suna din nou.
— Stai, Finn! am intervenit. Aici e Mannie. Vreau si eu o arma.
— Dar nu ai facut antrenament, Mannie.
— Daca e laser, pot sa-l folosesc!
— Mannie, imi zise profesorul hotarat, taci din gura. Pierzi vremea de pomana, lasa-l pe Finn sa se duca. Adam, un mesaj pentru Mike. Spune-i: Planul de Urgenta numarul patru.
Exemplul profesorului imi spulbera nehotararea. Uitasem ca Finn nu trebuia sa-l cunoasca pe Mike decat sub numele de Adam Selene, uitasem totul in afara de mania orbitoare.
— Finn a inchis, profesore, zise Mike, iar eu am pregatit planul numarul patru de cand a inceput totul. In
