Luna e o doamna cruda

cu succes impotriva navelor sau a trupelor. Aveam idei despre cum sa respingem navele. Deocamdata aveam doar idei. Aveam cateva pusti proaste cu laser, depozitate in Hong Kong — inginerii chinezi sunt iscusiti — dar numai cativa oameni pregatiti sa le foloseasca.

Mai mult, Autoritatea avea functiuni utile. Cumpara gheata si cereale, vindea aer, apa, energie, controla o multime de puncte cheie. Indiferent ce avea sa urmeze, trebuia sa mergem inainte, nu era loc de intors. Poate ca ne pripisem cand am hotarat sa distrugem birourile Autoritatii din oras (eu asa credeam) pentru ca se distrusesera foarte multe documente. Totusi, profesorul sustinuse ca lunarii, toti lunarii cu mic cu mare, aveau nevoie de un simbol concret al urii lor pe care sa-l distruga, iar birourile fusesera punctul cel mai putin important si cel mai cunoscut pentru toata lumea.

Dar ne bazam pe Mike. El controla comunicatiile, adica aproape tot ce misca pe Luna. Profesorul incepuse sa controleze stirile spre si dinspre Pamant, lasandu-l pe Mike sa cenzureze vestile pana vom fi pregatiti sa spunem Terrei adevarul, si adaugase „sub-faza M”, care izola complexul de restul Lunii si, odata cu el, Observatorul Richardson si laboratoarele asociate — Radioscopul pentru perforari, Centrul de Selenofizica si asa mai departe. Aveam de rezolvat o problema, pentru ca oamenii de pe Pamant veneau si plecau la un interval cam de sase luni, prelungindu-si timpul cu ajutorul exercitiilor facute in centrifuga. Cei mai multi pamanteni de pe Luna erau oameni de stiinta. Turistii erau putini, cam treizeci si patru. Trebuia sa ne ocupam de ei, dar deocamdata era destul ca am intrerupt comunicarea cu Terra.

Telefoanele din Complex erau deconectate, iar Mike nu permitea capsulelor de metro sa opreasca la nici o statie din Complex, chiar dupa reluarea transportului, ceea ce s-a intamplat imediat dupa ce Finn Nielsen si echipa lui isi terminasera treaba murdara.

Temnicerul-sef nu murise, de altfel nici nu intentionam sa moara. Profesorul considera ca un temnicer-sef in viata poate muri oricand, dar un temnicer-sef mort nu mai poate fi inviat daca ai nevoie de el. Planul fusese sa-l ametim oprind oxigenarea aerului din incaperi, sa ne asiguram ca el si garzile care erau cu el nu mai pot lupta, si apoi sa intram repede, in timp ce Mike introducea oxigenul.

Cu ventilatoarele la viteza maxima, Mike calculase ca nu i-ar lua mai mult de patru minute ca sa reduca oxigenul la nivelul zero — asa incat au urmat cinci minute de hipoxemie in crestere, cinci minute de anoxie, apoi fortarea ecluzei inferioare, in timp ce Mike introducea oxigen pur, pentru refacerea echilibrului. Nu putea sa ucida pe nimeni, dar ar fi doborat un om la fel de radical ca o anestezie. Atacatorii din interior erau norocosi daca aveau costume de presiune, dar nici asta nu era o problema. Hipoxemia este periculoasa, poti lesina fara sa-ti dai seama ca iti lipseste oxigenul. Este greseala fatala a noilor veniti.

Temnicerul-sef supravietuise, impreuna cu trei dintre garzi. Insa, desi era in viata, nu mai prezenta nici un pericol. Dar nici vreun interes. Creierul lui, lipsit de prea multa vreme de oxigen, se transformase in mamaliga. Nici unul dintre paznici nu si-a revenit, desi unii erau mai tineri decat el, se pare ca anoxia le-a venit de hac.

In restul Complexului, nimeni nu a fost ranit. Cand s-au aprins luminile si s-a reluat circulatia oxigenului pe canale, toti erau bine, chiar si cei sase ucigasi-violatori care erau incuiati in baraci. Finn a spus ca era prea simplu sa-i impusti, nu meritau o moarte atat de usoara, asa ca i-a luat el sa-i judece cu echipa lui de lupta, pe post de juriu.

Au fost dezbracati, li s-au taiat tendoanele de la glezne si apoi au fost predati femeilor din Complex. Mi se face rau cand imi aduc aminte ce-au patit dupa aceea, dar nu cred ca au trecut printr-un supliciu la fel de lung si dureros ca cel prin care a trecut Marie Lyons. Femeile sunt niste fiinte surprinzatoare — dulci, blande, miloase, dar salbaticia de care sunt in stare in anumite situatii depaseste cu mult ura barbatilor.

Sa va spun cate ceva despre spionii tradatori. Wyoh a fost hotarata sa-i elimine, dar cand am ajuns la ei, si-a pierdut entuziasmul razbunarii. Ma asteptam ca si profesorul sa fie de acord cu ea, dar el isi scutura capul in semn de protest.

— Nu, draga Wyoh, oricat as fi de acord cu non-violenta, exista doua lucruri pe care le poti aplica unui inamic: sa-l omori sau sa ti-l faci prieten. Calea de mijloc duce numai la necazuri pe viitor. Un om care si-a tradat o data prietenii o s-o mai faca, iar pe noi ne asteapta o perioada lunga in care orice tradator poate fi extrem de periculos. Trebuie sa moara. In public, pentru a fi si altora un exemplu.

— Profesore, zise Wyoh, ai spus odata ca, daca o sa condamni un om, ai sa-l elimini personal. Asta ai de gand sa faci?

— Da si nu, draga Wyoh. Sangele lor imi va ramane pe maini toata viata, imi asum responsabilitatea. Dar m-am gandit la o modalitate mai putin neplacuta, care sa-i descurajeze si pe alti amatori de tradare.

Adam Selene facu publica lista cu numele si adresele tuturor tradatorilor care lucrasera ca spioni sub acoperire, angajati de Jean Alvarez, raposatul Sef al fostei Securitati din Complexul Autoritatii. Adam nu ne-a spus nimic in legatura cu soarta lor. Unul dintre ei a reusit sa se ascunda timp de sase luni, schimbandu-si domiciliul si numele. Dar pe la inceputul lui '77, cadavrul i-a fost gasit in exteriorul ecluzei din Novylen. Cei mai multi dintre ei au trait doar cateva ore dupa anuntarea publica a listei.

In timpul primelor ore dupa lovitura de stat, ne-am confruntat cu o problema la care nu ne gandisem — Adam Selene. Cine e Adam Selene? Unde e? Asta era revolutia lui, el a pus la punct fiecare detaliu, fiecare camarad al organizatiei ii cunostea vocea. Acum eram liberi, nu trebuia sa ne mai ascundem. Deci, unde e Adam?

Am vorbit mult despre asta toata noaptea, in camera L de la hotelul Raffles. Am intors problema pe toate partile, printre sute de hotarari luate cu privire la tot felul de lucruri, cu oameni care intrebau ce sa faca, in timp ce „Adam” lua deciziile care nu trebuiau discutate, trimitea vesti prin telefon spre Pamant, tinea Complexul izolat si altele. Fara indoiala, daca nu l-am fi avut pe Mike, nici n-am fi putut cuceri Luna, nici nu ne-am fi putut pastra cucerirea.

Eu ma gandeam ca profesorul trebuie sa devina „Adam”, pentru ca el a fost intotdeauna teoreticianul si proiectantul nostru. Toata lumea il stia, unii camarazi stiau ca el este camaradul Bill, iar toti ceilalti il cunosteau si il respectau pe profesorul Bernardo de la Paz. Pe onoarea mea, i-a invatat carte pe cei mai multi dintre cetatenii importanti din Luna City, dar si pe altii din marile orase. Era cunoscut de toate personalitatile de pe Luna.

— Nu, spuse profesorul.

— De ce nu? il intreba Wyoh. Profesore, gata, esti ales! Spune-i, Mike.

— Ma abtin de la comentarii, zise Mike. Vreau sa-l aud pe profesor. Sa vad ce are de zis.

— Ce sa zic, tu ai analizat, Mike, toate situatiile, tu esti creierul, raspunse profesorul. Wyoh, daca ar fi posibil, n-as refuza. Dar nu exista nici o cale de a face ca vocea mea sa se potriveasca cu cea a lui Adam. Nu uitati ca toti camarazii il cunosc pe Adam dupa voce. Mike a facut o voce inconfundabila, tocmai pentru asta.

Atunci, ne-am gandit sa-l introducem pe profesor la video si sa-l lasam pe Mike cu vocea lui Adam.

S-a respins si asta. Il cunosteau prea multi pe profesor, il auzisera vorbind, iar vocea si timbrul lui nu se puteau confunda cu vocea lui Adam. Apoi s-au gandit la mine — vocea mea era de bariton, semana cu a lui Mike si nu stiau prea multi cum e vocea mea la telefon si nimeni nu stia cum e la video.

Am respins ideea din start. Oamenii vor fi surprinsi sa ma vada ca pe unul din locotenentii Presedintelui. Nu vor crede niciodata ca eu am fost numarul unu.

— Hai sa facem o combinatie. Adam a fost un mister, sa-l pastram asa. Va aparea la video cu o masca. Profesore, tu vei fi corpul, iar tu, Mike — vocea.

— Asta este modul cel mai sigur de a distruge increderea oamenilor in perioada cea mai critica. Un conducator cu masca. Nu se poate, Mannie.

Am zis sa gasim un actor sa joace rolul lui Adam. Nu existau actori profesionisti in Luna City, dar erau amatori buni in trupa Luna Civic Players si in Novy Bolsoi Teatr Associates.

— Exclus, zise profesorul, pe langa faptul ca trebuie sa gasim un actor de inalt profesionalism si moralitate — unul care sa nu vrea sa devina Napoleon peste noapte — nu avem timp de asteptat. Adam trebuie sa-si inceapa conducerea efectiva chiar de maine.

— Atunci, ai dat si solutia, am zis. O sa-l folosim pe Mike numai, la radio, niciodata la video. Trebuie sa gasim o scuza ca Adam sa nu fie vazut niciodata si sa nu trezim banuieli cu asta.

— Sunt obligat sa fiu de acord cu tine, zise profesorul.

— Man, cel mai vechi prieten al meu, spuse Mike, de ce sustii ca eu nu pot fi vazut?

— N-ai auzit? Mike, trebuie sa prezentam o persoana la video, cu tot tacamul, fata, voce si trup. Tu ai corp, dar e numai metal. Fata n-ai, cu atat mai bine, nu pierzi timpul cu barbieritul, am dat-o eu pe gluma.

— Dar ce ma impiedica sa arat o fata, Man? Pana acum am prezentat o voce care nu are nici un sunet in spatele ei. De ce sa nu arat si o fata?