Eram prea surprins ca sa raspund. M-am holbat la ecranul video pe care-l instalasem atunci cand inchiriasem camera. Un impuls este un impuls, si-atat. Electroni care se misca intr-un dans numai de ei stiut. Pentru Mike, lumea intreaga este o serie variabila de impulsuri electronice trimise sau primite, care se invart in mecanismele sale.
— Ei, nu, Mike, am spus.
— De ce nu, Man?
— Pentru ca nu poti! Cu vocea te descurci minunat. Asta iti ia cateva mii de decizii pe secunda, e o joaca pentru tine. Dar ca sa faci o imagine video ai nevoie de, sa zicem, zece milioane de decizii pe secunda. Mike, esti atat de rapid, incat nici nu pot sa-mi dau seama pana unde poti merge. Dar nu cred totusi ca esti suficient de rapid pentru o imagine video.
— Pui pariu, Man? zise Mike linistit.
— Daca Mike zice ca poate, sigur ca poate! spuse Wyoh indignata. Mannie, n-ar trebui sa vorbesti asa cu el.
(Wyoh crede, ca un electron e o chestie cat o boaba de mazare).
— Mike, i-am zis incet, n-as paria. Dar bine, vrei sa incerci? Sa dau drumul la video?
— Pot sa-l pornesc si singur, raspunse el.
— Esti sigur ca-l nimeresti pe cel care trebuie? N-ar fi bine sa dai spectacolul in alta parte.
— Nu sunt prost, imi zise morocanos. Si acum lasa-ma, Man. Recunosc ca asta imi va ocupa toata memoria.
Am asteptat in tacere. Apoi pe ecran aparu o pata cenusie, cu niste linii de sondare destul de vagi. Ecranul se innegri din nou, apoi in centru aparu o lumina slaba care forma zone incetosate luminoase si intunecoase, elipsoidale. Nu era o fata, ci sugestia unei fete pe care o vezi in patura de nori de deasupra Terrei. Se limpezi putin si-mi aminti de imaginile holografice. Era fantoma unei fete.
Se stabili si-l vazuram pe Adam Selene. Era figura nemiscata a unui barbat matur, fara fundal, era doar o fata ca si cum fusese decupata dintr-o fotografie si lipita apoi pe ecran. Si totusi pentru mine era Adam Selene, nu putea fi altcineva.
Apoi zambi, miscandu-si buzele si barbia, apoi isi atinse buzele cu limba, un gest rapid care ma sperie.
— Cum arat? ne intreba.
— Adam, spuse Wyoh, parul tau nu e atat de ondulat. Si ar trebui sa ti-l dai pe spate, deasupra fruntii, in ambele parti. Arati ca si cum ai purta peruca, dragule.
Mike facu modificarile necesare.
— Ei, acum e mai bine?
— Asa si asa. Tu nu ai gropite in obraji? Eram sigura ca ai gropite dupa felul in care chicoteai. Ca ale profesorului.
Mike-Adam zambi din nou, de data asta avea gropite.
— Cum trebuie sa fiu imbracat, Wyoh?
— Esti la birou?
— Da, inca n-am plecat de la birou. Trebuie sa stau aici in noaptea asta.
Fundalul se schimba, deveni cenusiu, apoi se localiza si aparu colorat. In spatele lui Adam era un calendar de perete cu data curenta, marti, 19 mai 2076, iar un ceas arata ora exacta. Langa cotul lui era un pahar de carton cu cafea. Pe birou se afla o fotografie inramata, o poza de familie, doi barbati, o femeie si patru copii. Se auzea si un zgomot de fundal, zumzaitul vag din piata Domului Vechi, mai puternic decat ar fi fost normal. Se auzeau strigate de la distanta, iar cineva canta Marsilieza in varianta lui Simon Jester.
Undeva, din afara ecranului, se auzi vocea lui Ginwallah:
— Gospodin?
Adam se intoarse in directia de unde venea vocea:
— Acum sunt ocupat, Albert, zise nerabdator. Nu primesc nici un telefon de la nimeni, in afara de celula B. De rest, te ocupi tu.
Apoi se uita la noi.
— Ei, ce ziceti? Wyoh? Vreo sugestie, profesore? Man, prietenul meu care avea indoieli! Merge?
M-am frecat la ochi uluit.
— Mike, stii sa gatesti?
— Sigur. Dar nu gatesc. Sunt insurat.
— Adam, spuse Wyoh, cum poti sa fii atat de linistit dupa ziua pe care am avut-o?
— Nu las ca lucrurile marunte sa ma ingrijoreze.
Se uita la profesor.
— Profesore, daca nu ai nimic de zis despre imaginea mea, de unde inteleg ca e buna, hai atunci sa vorbim despre ce o sa spun eu maine de dimineata. Ma gandeam sa ma ocup de buletinul de stiri de la ora opt dimineata, dupa ce-am sa anunt vestea in celule in timpul noptii.
Am stat la discutii toata noaptea. Eu am trimis de doua ori dupa cafea, iar Mike-Adam si-a schimbat si el de doua ori paharul de carton. Cand am comandat sandvisuri, el l-a rugat pe Ginwallah sa trimita si el dupa cateva. Pe ecran a aparut o clipa imaginea din profil a lui Albert Ginwallah, un babu tipic, plicticos si vag dispretuitor. Mike-Adam manca in timp ce mancam si noi, mormaind din cand in cand cu gura plina.
Cand l-am intrebat (din interes profesional), mi-a spus ca, dupa ce-si alcatuise imaginea, programase totul aproape automat, iar el se concentra numai la expresiile faciale. N-a trecut mult si-am uitat ca era o imagine simulata de un computer. Mike-Adam vorbea cu noi prin video si era mult mai bine decat la telefon.
Pe la trei si jumatate dimineata, am stabilit deja strategia, apoi Mike se apuca sa repete discursul. Profesorul se mai gandi sa adauge niste idei. Mike facu toate revizuirile, apoi am cazut de acord ca trebuie sa ne odihnim, chiar si Mike-Adam, desi, de fapt, Mike ramase la post toata noaptea, supraveghind transmisiile spre Terra, tinand Complexul izolat, ascultand la multe telefoane. Profesorul si cu mine am dormit in patul mare, Wyoh s-a intins pe o canapea. Am fluierat ca sa sting luminile si-n noaptea aceea am dormit fara griji.
De dimineata, la micul dejun, Adam Selene se adresa Lunii Libere.
Era bland, calm, hotarat si convingator.
— Cetateni ai Lunii Libere, frati, camarazi — pentru cei care nu ma cunosc — dati-mi voie sa ma prezint: sunt Adam Selene, Presedintele Comitetului de Urgenta al Camarazilor pentru Luna Libera… acum al Lunii Libere, pentru ca suntem in sfarsit liberi. Asa-zisa „Autoritate” care a uzurpat vreme indelungata puterea aici, acasa la noi, a fost rasturnata. M-am trezit deocamdata seful acestui guvern pe care-l avem — Comitetul de Urgenta. In scurt timp, cat de repede se va putea, va veti alege propriul guvern liber.
Adam zambi si facu un gest ca si cum avea nevoie de ajutor.
— Pana atunci, cu sprijinul dumneavoastra, am sa fac tot ce pot. Daca vom face greseli, nu ne judecati aspru. Camarazi, daca nu v-ati dezvaluit identitatea prietenilor si vecinilor, e timpul s-o faceti acum. Cetateni, cererile voastre vor ajunge la noi prin vecinii vostri camarazi. Sper ca va veti supune cu bunavointa, pentru ca numai asa se poate grabi ziua cand am sa ma retrag, iar viata se va intoarce la normal — un normal nou, eliberati de Autoritate, de paznici, de trupele instalate la noi, fara grija pasapoartelor, fara perchezitii si arestari la intamplare.
Trebuie sa trecem printr-o perioada de tranzitie. Rugamintea mea este sa va intoarceti la lucru. Reluati-va viata normala. Pentru cei care pana acum au muncit pentru Autoritate, sfatul meu este acelasi. Intoarceti-va la munca. Veti primi salariile ca si pana acum, slujbele vor fi aceleasi, pana cand vom stabili impreuna ceea ce ne este necesar, pentru ca suntem liberi si nu mai trebuie sa hotarasca nimeni pentru noi. Cetateni deportati, impovarati de sentintele pronuntate pe Pamant, a sosit ceasul eliberarii voastre! Sunteti liberi de-acum! Dar sper sa mergeti in continuare la lucru. Nu sunteti obligati — a trecut vremea oprimarii — dar sunteti rugati sa munciti. O faceti pentru voi. Daca vreti sa parasiti Complexul, sunteti liberi s-o faceti, sunteti liberi sa mergeti unde vreti… iar serviciul metroului dinspre si spre Complex se va relua imediat. Insa inainte de a va folosi libertatea ca sa hoinariti prin oras, dati-mi voie sa va reamintesc: „Nu exista pranz gratuit”. In prezent, cel mai bine pentru voi este in locul in care va gasiti acum, s-ar putea ca mancarea sa nu fie de cea mai buna calitate, dar va veni calda si la timp.
Pentru a prelua temporar acele functii necesare de la vechea Autoritate, am apelat la serviciile Directorului General al companiei LuNoHo. Aceasta companie va asigura supervizarea temporara si va incepe sa analizeze
