Luna e o doamna cruda

electronica…

O bomba-H care are circuitele distruse nu mai e o bomba, ci doar un tub mare de litiu si deuteriu. O nava cu circuitele arse e o epava si nu o nava de razboi.

La prima vedere pare usor, dar nu este, pentru ca perforatoarele laser n-au fost concepute pentru a lovi tinte aflate la mii de kilometri distanta, nici macar la un kilometru si nu exista nici o cale rapida de a le schimba ceva in precizie. Puscasii ar fi trebuit sa aiba un curaj nebun, sa nu traga pana in ultimele secunde, cand tinta ar fi fost destul de aproape pentru a fi siguri de reusita. Si, ganditi-va ca nava luata la ochi se indrepta spre ei cu doi kilometri pe secunda. Infiorator, nu?

Dar perforatoarele astea erau cea mai buna arma pe care-o aveam si-am organizat Primul si al Doilea Grup de Puscasi Voluntari pentru Apararea Lunii Libere — doua regimente care vor rivaliza intre ele si vor mentine un ritm alert al pregatirii militare. In Primul, au fost acceptati barbati mai in varsta, iar in al Doilea, barbati mai tineri cu sangele clocotitor.

Pentru ca erau voluntari, i-am angajat pe dolari Hong Kong si nu era o intamplare ca gheata era platita pe piata, inca centralizata, cu hartiile fara valoare ale Autoritatii.

Pe langa asta, am facut ceva tam-tam pe ideea cu razboiul. Adam Selene a vorbit la video, reamintind ca Autoritatea va incerca in mod sigur sa-si recastige tirania si ca aveam la dispozitie doar cateva zile ca sa ne pregatim. Toate ziarele i-au publicat discursul, dar existau si variante proprii — facusem eforturi speciale sa-i recrutam pe ziaristi inainte de lovitura. Li se cerea oamenilor sa-si tina la indemana costumele de presiune si sa-si verifice alarmele din casa. In fiecare oras s-a organizat un Corp Civil de Aparare care, impreuna cu cei care erau permanent cu noi, s-au preocupat ca toate cooperativele din orase sa aiba pregatite echipe de etansare, gata de a actiona la orice ora din zi sau din noapte, pentru ca, in ciuda etansarilor cu silicon plastic si cu fibra de sticla, fiecare oras avea scurgeri. In Tunelele Davis, baietii nostri se ocupau in fiecare zi de etansare. Am recrutat sute de echipe de etansare din randurile stilyagilor, i-am antrenat cu alarme false, i-am pus sa stea in costumele de presiune cu castile deschise atunci cand erau de serviciu.

Au lucrat minunat. Dar tampitii radeau de ei, facand tot felul de glume nesarate de genul — „se joaca de-a soldatii”, „rasfatatii lui Adam”.

O echipa facea o aplicatie, demonstrand ca pot forma o ecluza temporara in jurul uneia avariate, iar unul dintre acesti natarai statea in preajma lor si ii lua peste picior in gura mare.

Echipa de Aparare Civila isi vazu de treaba, completa ecluza temporara. Baietii o testara cu castile puse. Au rezistat, au iesit, l-au inhatat pe tampitul care facuse misto de ei, l-au trecut prin ecluza de presiune, l-au scos afara la presiunea zero si l-au aruncat.

Dupa aceea, zeflemitorii si-au tinut parerile pentru ei. Profesorul se gandi ca ar trebui sa le transmitem un avertisment ca sa nu se mai faca eliminari atat de pripite. M-am opus, dar nu m-am amestecat. Mi se parea totusi mijlocul cel mai firesc de a imbunatati rasa, legea selectiei naturale. Anumite tipuri de urlete si zgomote trebuiau considerate o ofensa adusa oamenilor obisnuiti care-si vad de ale lor.

Dar bataia cea mai mare de cap am avut-o din partea oamenilor de stat, pusi in functii cu de la sine putere.

Am zis cumva ca lunarii sunt apolitici? Da, doar atunci cand trebuie sa se implice in ceva. Dar ma indoiesc ca exista lunari care sa nu discute inversunati politica la o halba de bere, cand se cred cei mai in masura sa dea sfaturi despre cum trebuie condusa o tara. Asa-zisii experti in materie de politica incercau sa-si faca loc pana la urechea lui Adam Selene. Profesorul avea un loc pentru ei. Fiecare era invitat sa participe la „Congresul Ad-hoc pentru Organizarea Lunii Libere” care se desfasura in Sala Comunala, in Luna City. Apoi aranja ca sedintele sa nu se opreasca pana nu se finalizau niste planuri de lucru si propuse ca sa aiba loc de fiecare data in alta parte, o saptamana in Novylen, una in Luna City, una in Hong Kong si apoi, iar de la capat. Toate sesiunile de comunicari se transmiteau la video. Profesorul o prezida pe prima, iar Adam Selene ii incuraja prin intermediul camerei video sa faca o treaba bine gandita — „Istoria va apartine”.

Am ascultat unele sesiuni, apoi l-am intrebat pe profesor ce naiba urmarea cu chestia asta?

— Am crezut ca nu vrei nici un guvern. I-ai auzit pe nebunii aia dupa ce le-ai dat mana libera?

Imi zambi, cu gropitele accentuandu-i-se parca si mai tare:

— Ce te framanta, Manuel?

Multe lucruri. In timp ce alergam ca un caine sa strang cat mai multe perforatoare si sa gasesc oameni care sa le poata folosi, acesti pierde-vara petrecusera o dupa-amiaza intreaga stand de pomana si vorbind despre imigrare. Unii ziceau c-ar fi bine s-o opreasca complet. Altii erau de parere ca ar trebui impozitata pentru a finanta guvernul (cand nouazeci si noua dintre lunari fusesera adusi pe „Pietroi” impotriva dorintei lor). Unii vroiau s-o faca selectiv, pe criterii etnice (ma intrebam in ce categorie m-ar fi bagat pe mine). Cativa spuneau ca ar fi bine sa limiteze imigrarea numai la femei, pana cand am fi ajuns jumate-jumate. Asta produse o reactie violenta:

— Sigur, amice! Zi-le sa ne aduca gagici! Mii de tarfe! Jur c-am sa ma insor cu ele, pe viata mea!

Cred c-a fost remarca cea mai inteligenta a dupa-amiezii.

Intr-o alta sedinta, s-au certat pe ideea de timp. Bineinteles, timpul masurat la Greenwich nu putea sa aiba nici o legatura cu timpul lunar. Dar de ce trebuia s-o faca din moment ce noi traim sub pamant? Aratati-mi un lunar care poate sa doarma doua saptamani non-stop si apoi sa munceasca tot doua saptamani continuu. Timpul lunar nu se potrivea deloc cu metabolismul nostru. Ceea ce solicitau in sedintele lor absurde era sa se faca o luna de douazeci si opt de zile — in loc de una care avea douazeci si noua de zile, douasprezece ore, 44 de minute si 2,78 de secunde — marindu-se zilele, orele, minutele si secundele ca fiecare perioada semilunara sa fie exact de doua saptamani.

Desigur, timpul lunar are si el importanta lui, e necesar pentru multe scopuri. De exemplu, controleaza cand urcam la suprafata, de ce urcam si cat de mult stam. Dar, in afara de asta, se gandise acel cap patrat ce ar fi produs perturbarea timpului asupra tuturor datelor numerice critice din stiinte si din industrie? Ca electronist, m-am infiorat. Sa arunci toate cartile, tabelele, instrumentele, ca s-o iei de la capat? Stiu ca stramosii mei au facut chestia asta cand au trecut de la vechile unitati de masura englezesti la MKS[44] — dar au procedat asa ca sa usureze lucrurile. Paisprezece inch intr-un picior si niste numere ciudate de picioare intr-o mila. Uncii si pfunzi! O, Bog!

Lucrurile complicate se pot foarte bine schimba in lucruri simple, dar ce sens ar avea sa mai schimbi ceva doar pentru a crea confuzie!

Alta tampenie. Cineva vroia un comitet care sa decida exact care sa fie limba lunara si apoi sa-i amendeze pe toti cei care vorbeau engleza de pe Pamant sau alte limbi. O, poporul meu!

Am citit propunerile de impozite in Cotidianul lunar -patru feluri de impozite individuale: un impozit pe cubic, care ar fi penalizat pe oricine si-ar fi extins tunelele, un impozit pe cap de locuitor, toata lumea platea la fel, un impozit pe venit (mi-ar fi placut ca cineva sa incerce sa calculeze venitul familiei Davis sau sa scoata informatii de la Mami) si un impozit pe aer, dar nu taxele pe care le plateam pe atunci, ci altceva.

Nu-mi dadusem seama inainte ca pe Luna Libera urmau sa se plateasca impozite. Pana atunci nu existase asa ceva si ne descurcasem destul de bine si fara. Plateai pentru ceea ce primeai. Tanstaafl. Altfel nu se putea!

Altadata, un individ hipersensibil propuse ca respiratia puturoasa si mirosurile corpului sa fie considerate ofense la adresa bunului-simt si sa se pedepseasca cu eliminarea. Era cat pe-aici sa fiu de acord gandindu-ma ca uneori eram blocat in capsula metroului cu indivizi ingrozitor de nespalati care puteau de te trasnea. Dar asta nu se intampla in fiecare zi si apoi exista un echilibru al naturii. Indivizii astia nu prea aveau sanse de reproducere, pentru ca cine s-ar fi uitat la ei? Femeile noastre sunt al dracului de selective!

O femeie (majoritatea celor care se intruneau la sesiuni erau barbati, dar femeile ii egalau numeric prin prostie) avea o lista intreaga cu probleme personale pe care le vroia decretate legi. Sa nu mai existe casnicii multiple, cel mai bine sa nu mai existe de nici un fel. Fara divorturi. Fara pacate lumesti — ar trebui sa o vad pe femeia asta. Sa nu mai existe bauturi mai tari decat berea de patru grade. Serviciile religioase sa fie numai duminica si orice munca sau activitate sa fie oprita. (Dar aerul, temperatura, asigurarea presiunii, madam? Telefoanele si capsulele de metro?) Mai avea o lista lunga cu medicamente care sa fie interzise si una mai scurta cu medicamente care sa fie prescrise numai de medicii licentiati. (Ce e un medic licentiat? Individul la care ma duceam sa ma vada avea o firma pe care scria doctor practician, dar se ocupa si de legatorie, de fapt asta e motivul pentru care mergeam la el). Stii ce, cucoana, pe Luna nu exista scoli de medicina! (Adica, pe vremea aia nu erau). Vroia sa scoata in afara legii pana si pariurile. Daca un lunar nu poate paria la „dublu sau nimic”, s-ar