camera de la aceasta sedinta era caracterul ei „in-camera”, adica cu usile inchise. Nu etans, pentru ca eu aveam un mic dispozitiv de inregistrare. Dar nu si video. Iar profesorul si-a dat seama doar dupa doua minute ca acel comitet care ne audia nu era format numai din persoane importante ale Autoritatii Lunare, ci si din trepadusii lor credinciosi.
Totusi, era o sansa de a vorbi, iar profesorul ii trata de parca ei ar fi avut puterea de a recunoaste independenta Lunii si dorinta de a face publica aceasta stare de fapt. Ei ne tratau ca pe niste specimene corcite, intre copii obraznici si criminali notorii.
Profesorului i se dadu voie sa tina discursul de deschidere. Dincolo de metafore, profesorul sustinea ca Luna este de fapt un stat suveran, cu o guvernare existenta fara opozitie, cu perspective de pace si ordine. Avea un presedinte provizoriu si un cabinet care indeplinea functiile necesare, dar era nerabdator sa se intoarca la viata particulara imediat ce Congresul va definitiva constitutia. Noi eram acolo tocmai pentru a cere ca aceste fapte sa fie recunoscute, iar Luna sa-si ocupe locul de drept in consiliile omenirii, ca membra a Natiunilor Federative.
Profesorul le-a oferit niste informatii apropiate de realitate, sarind peste cele in care ei ar fi putut descoperi neconcordante.
Presedintele provizoriu era un computer, iar cabinetul era format din: Wyoh, Finn, camaradul Clayton, Terence Sheehan, redactorul de la
Ciudatenia lui Adam de a nu aparea decat la video reprezentase intotdeauna o situatie stanjenitoare. Facusem tot ce ne-a stat in putere s-o prezentam ca pe-o situatie de maxima securitate, deschizandu-i lui Adam niste birouri in spatiul de birouri al Autoritatii din Luna City. Apoi am facut in asa fel, incat in zona respectiva a explodat o bomba. Dupa aceasta „incercare de asasinat”, camarazii cei mai suspiciosi in legatura cu misterul lui Adam Selene au fost primii care au trimis cereri prin care-i recomandau lui Adam sa nu-si asume nici un risc. Ziarele le-au tinut isonul si, astfel, banuielile despre identitatea concreta a lui Adam au incetat.
Dar, ascultandu-l pe profesor, ma intrebam ce-ar spune indivizii astia batosi, daca ar sti ca presedintele nostru era o minune a informaticii din dotarea Autoritatii?
Insa ei stateau si ascultau cu o dezaprobare rece, catusi de putin miscati de retorica profesorului — probabil cea mai buna performanta a vietii lui, tinand cont de faptul ca vorbea stand pe spate cu un microfon aproape de buze, fara notite si fara sa-si vada prea bine auditoriul.
Apoi se repezira asupra noastra ca uliii. Domnul membru din Argentina — nu-si spuneau niciodata numele, pentru ca noi nu eram acceptati din punct de vedere social, eram de rang inferior — obiecta la o fraza care se referea la fostul Temnicer-sef. Denumirea cu pricina fusese scoasa din uz de o jumatate de secol, iar el insista ca si noi s-o scoatem din circulatie si s-o inlocuim cu titulatura corecta: Protectorul coloniilor lunare, numit de Autoritatea Lunara. Orice alta formula ar fi o ofensa adusa demnitatii Autoritatii Lunare.
Profesorul ceru permisiunea sa faca comentarii. Onorabilul Presedinte i-o acorda. Profesorul spuse pe tonul cel mai suav din lume ca el accepta schimbarea, deoarece Autoritatea era libera sa-si numeasca angajatii in orice mod dorea si nu vroia sa ofenseze demnitatea nici unei agentii a Natiunilor Federative… dar, tinand cont de functiile acelui post cheie — fostele functii ale acelui fost post — probabil ca cetatenii Statului Liber Luna se vor gandi la el denumindu-l cu numele traditional.
Chestia asta ii facu pe sase dintre ei sa inceapa sa vorbeasca in cor. Cineva aduse obiectii la termenul de „Statul Liber Luna” — era vorba aici de Luna, Luna Pamantului — satelitul Pamantului si proprietate a Natiunilor Federative asa cum era si Antarctica, iar aceste proceduri erau o farsa.
Eram inclinat sa fiu de acord cu ultimul punct al expunerii. Presedintele ceru domnului din America de Nord sa pastreze ordinea si sa-si adreseze remarcile prin intermediul presedintelui. Intelegea presedintele din ultima remarca a martorului ca asa-numitul regim de facto intentiona sa se amestece in sistemul deportarilor?
Profesorul prinse mingea si-o servi la fileu:
— Onorabile presedinte, eu insumi am fost deportat, dar Luna este casa mea iubita. Colegul meu, Onorabilul Subsecretar al Afacerilor Externe, colonelul O'Kelly Davis — (era vorba de mine) — s-a nascut pe Luna si este mandru de descendenta sa din patru bunici deportati. Luna a crescut puternica prin proscrisii vostri. Trimiteti-ne noua saracii vostri, nenorocitii vostri. Noi ii vom primi bine. Este loc destul pentru ei pe Luna, sunt aproape patruzeci de milioane de kilometri patrati, o suprafata mai mare ca Africa — si e foarte putin populata. Mai mult decat atat, datorita sistemului nostru de viata, noi nu ocupam arii, ci cubice, iar mintea omeneasca nu-si poate imagina o zi in care Luna va refuza vreun transport de pribegi pe care nu-i vrea nimeni.
— Martorul este atentionat sa se abtina sa mai tina discursuri, spuse presedintele. Prezidiul intelege din oratoria dumneavoastra ca grupul pe care il reprezentati este de acord sa accepte prizonieri, ca si mai inainte?
— Nu, domnule.
— Cum adica? Explicati-va.
— Astazi, un imigrant care pune piciorul pe Luna este un om liber, indiferent de conditia lui anterioara. Este liber sa mearga unde pofteste.
— Serios? Si atunci ce-l impiedica pe un condamnat sa traverseze terenul, sa se urce intr-o alta nava, si sa se intoarca inapoi? Recunosc ca sunt uimit de aparenta voastra dorinta de a-i accepta… dar noi nu-i mai vrem. Asta este modul nostru omenesc de-a scapa de refractarii care, de altfel, ar trebui executati.
(As fi putut sa-i spun cateva lucruri care i-ar fi contrazis vorbele. Se vedea de la o posta ca nu fusese niciodata pe Luna. Iar in ceea ce-i priveste pe refractari, Luna ii elimina mai repede decat o face Terra. Pe 'vremuri, cand eram si eu mai tanar, ni l-au trimis pe seful gangsterilor din Los Angeles. Venise cu o armata de garzi si era gata, ca un cocos, sa ia Luna in stapanire, asa cum se zvonea ca facuse pe Pamant in inchisoare.
Nici unul nu a rezistat mai mult de doua saptamani. Mafiotul cel mare n-a rezistat in baraci, si nici nu luase bine aminte cand i se explicase cum se poarta costumul de presiune.)
— Din punctul nostru de vedere, nu-l impiedica nimic sa se intoarca acasa, raspunse profesorul, desi cred ca politia voastra de pe-aici s-ar putea sa-l puna pe ganduri. Dar n-am auzit ca vreun deportat sa ajunga pe Luna cu destul de multi bani pentru a-si plati biletul de intoarcere. Credeti ca asta e o problema? Navele sunt ale voastre. Luna nu are nici o nava si dati-mi voie sa adaug ca-mi pare rau ca nava programata sa vina luna asta a fost anulata. Nu m-am plans, dar asta ne-a fortat pe mine si pe colegul meu sa calatorim intr-un mod cel putin original.
Profesorul zambi si continua:
— Sper ca asta sa nu fie doar o strategie. Luna nu are nimic de impartit cu voi. Navele voastre sunt bine venite, comertul vostru este acceptat cu placere, vrem sa fim in relatii de pace. Va rog sa remarcati ca transporturile de cereale au venit la timp pe Pamant.
Profesorul avea un talent deosebit in arta de a schimba subiectul.
Cei din comisie se legara de probleme minore. Bagaciosul din America a vrut sa stie ce s-a intamplat cu Temnice…, pardon, cu Protectorul. Senatorul Hobart. Profesorul ii raspunse ca suferise un atac — o lovitura poate sa fie si un atac — si nu mai putea continua sa-si indeplineasca indatoririle. In rest, era bine si primea ingrijire medicala constanta. Profesorul adauga ganditor ca el banuia ca batranul domn se cam ramolise in ultima vreme, daca am aminti indiscretiile lui din ultimul an, nenumaratele lui incalcari ale drepturilor cetateanului liber, mai ales ale unora care nu erau si nici nu fusesera vreodata condamnati.
Povestea a fost inghitita destul de bine. Cand oamenii de stiinta au reusit sa trimita vesti despre lovitura noastra de stat, au raportat ca Temnicerul-sef murise. Dar Mike il tinea in viata, jucandu-i rolul. Cand Autoritatea de pe Pamant a cerut un raport al Temnicerului-sef despre acel zvon ciudat, Mike s-a consultat cu profesorul, apoi a acceptat convorbirea dand o adevarata reprezentatie de senilitate, negand, confirmand si incurcandu-se in amanunte. Dupa asta au venit anunturile noastre si Temnicerul-sef n-a mai fost de gasit, nici macar sub forma inlocuitorului sau computerizat. Trei zile mai tarziu, ne-am declarat independenta.
Americanul a vrut sa stie ce motiv ar avea ei sa creada ca noi am spus adevarul. Profesorul zambi smerit si facu efortul de a-si departa mainile slabe, dupa care le lasa sa cada pe cuvertura.
— Domnul membru din America este rugat sa vina pe Luna, sa faca o vizita la spitalul in care este internat senatorul Hobart si se poate convinge personal. Toti cetatenii Pamantului sunt invitati sa viziteze Luna oricand, sa vada orice doresc. Noi vrem sa fim prieteni, suntem pasnici, nu avem nimic de ascuns. Singurul meu regret este ca tara mea nu poate asigura transportul si pentru asta trebuie sa apelam la dumneavoastra.
