traiasca in pace. Nu este nevoie sa-l discutam. Adevarata intrebare, profesore — sau Ambasador de facto daca va place, sa nu fim pedanti — este: sunteti pregatiti sa garantati ca Coloniile Lunare isi vor tine angajamentele?
— Ce angajamente?
— Toate angajamentele de pana acum, dar am in vedere angajamentul care se refera la transportul de cereale.
— Nu stiu nimic despre nici un fel de angajament, domnule, raspunse profesorul cu o nevinovatie politicoasa.
Mana presedintelui se inclesta pe ciocanel.
— Haideti, domnule, fiti rezonabil, sa nu ne certam pe cuvinte. Ma refer la cota de transporturi de cereale si la cresterea acestei cote cu treisprezece la suta pentru acest an fiscal. Ne asigurati ca veti onora aceste angajamente? Acesta este un punct minimal de discutie, altfel convorbirile nu vor duce nicaieri.
— Atunci, imi pare rau s-o spun domnule, dar discutia noastra se opreste aici.
— Nu sunteti serios.
— Ba sunt cat se poate de serios, domnule. Suveranitatea Lunii Libere nu este o problema abstracta, cum se pare ca o considerati dumneavoastra. Angajamentele despre care vorbiti erau contractate de Autoritate cu ea insasi. Tara mea nu este legata de asa ceva. Orice angajamente ale natiunii suverane, pe care am onoarea sa o reprezint, urmeaza a fi negociate.
— Gloata! marai americanul. V-am spus ca sunteti prea moale cu ei. Ocnasi. Hoti si curve, asta sunt cu totii. Nu inteleg de vorba buna.
— Liniste!
— Amintiti-va ca v-am spus. Daca i-as avea in Colorado, i-am invata noi cateva lucruri, stim noi cum sa lucram cu cei de teapa lor.
— Domnul membru este rugat sa pastreze linistea.
— Mi-e teama, spuse membrul hindus — pars de fapt, dar membru al comitetului din partea Indiei — mi-e teama ca trebuie sa fiu de acord, in esenta, cu domnul membru al Directoratului pentru America de Nord. India nu poate accepta ideea ca angajamentele pentru cereale sunt doar niste vorbe pe hartie. Oamenii decenti nu fac politica cu foamea.
— Si-n afara de asta, se imperecheaza ca animalele, interveni argentinianul. Porcii!
Inainte de sedinta, profesorul ma pusese sa iau un calmant si insistase sa ma vada ca-l iau.
— Onorabile presedinte, spuse profesorul linistit, mi se permite sa ma explic inainte sa tragem concluzia, poate pripita, ca aceste concluzii trebuie abandonate?
— Va rog.
— Am consimtamantul tuturor? Fara intreruperi?
Presedintele se uita in jur.
— Consimtamantul este unanim, declara el, iar domnii membri sunt rugati sa ia act de faptul ca sunt obligat sa aplic regula speciala numarul paisprezece, la urmatoarea interpelare. Aprodul sa noteze asta si sa actioneze. Martorul poate continua.
— Voi fi scurt, Onorabile presedinte.
Profesorul spuse ceva in spaniola, singurul cuvant pe care l-am prins a fost senor. Argentinianul se schimba la fata, dar nu zise nimic. Apoi profesorul isi continua dizertatia.
— Mai intai am sa-i raspund domnului din America intr-o problema personala, din moment ce i-a contestat pe compatriotii mei. Eu unul am vazut cum arata interiorul multor puscarii, accept titlul, dar nu ma mandresc cu apelativul de ocnas. Noi, cetatenii Lunii, suntem puscariasi si descendenti de puscariasi. Dar Luna in sine este o educatoare severa, aceia care au supravietuit lectiilor ei nu au motive sa se simta rusinati. In Luna City, un om isi poate lasa geanta nepazita sau casa descuiata fara sa se teama… Ma intreb daca asta e valabil si in Denver? S-ar putea, n-am nici o dorinta sa vizitez Colorado. Sunt multumit cu ceea ce am invatat de la mama Luna. Si daca suntem o gloata, acum suntem o gloata razvratita.
Pentru domnul membru din India, continua profesorul, dati-mi voie sa va spun ca noi nu facem politica cu foamea. Ceea ce cerem este doar o discutie deschisa a faptelor, fara sa facem presupuneri politice nefondate. Daca putem continua discutia, va promit ca am sa va prezint un mod in care Luna poate merge mai departe cu transporturile de cereale si le poate mari extraordinar de mult… In marele beneficiu al Indiei.
Atat chinezul, cat si indianul incepusera sa se agite. Indianul incepu sa vorbeasca, se stapani si apoi spuse:
— Onorabile presedinte, vrea prezidiul sa-l roage pe martor sa se explice mai pe larg?
— Martorul e invitat sa-si dezvolte ideea.
— Onorabile presedinte, domnilor membri, exista intr-adevar un mod in care Luna isi poate mari de zece ori sau poate de o suta de ori transporturile pentru milioane de infometati. Faptul ca slepurile de grane au sosit, in ciuda problemelor pe care le-am avut si inca mai sosesc si astazi, arata ce intentii avem si va asigur ca sunt numai de prietenie. Dar nu obtineti lapte batand vaca. Discutiile despre cum sa crestem productia si sa trimitem mai multe transporturi trebuie sa se bazeze pe fapte reale, naturale, nu pe presupunerea falsa ca noi suntem niste sclavi siliti sa muncim intr-un mod pe care nu l-am facut niciodata. Cum credeti ca vom face? Veti insista sa ne considerati sclavi, angajati ai unei alte Autoritatii decat cea pe care o vrem noi? Sau veti recunoaste ca suntem liberi, veti negocia cu noi si veti afla cum va putem ajuta?
— Cu alte cuvinte, spuse presedintele, ne cereti sa cumparam ceva cu ochii inchisi. Vreti ca mai intai sa legalizam statutul vostru ilegal… si apoi ne veti da niste declaratii utopice, cum ca veti creste transportul de grane de zece sau de o suta de ori. Ceea ce pretindeti ca puteti face este imposibil. Sunt expert in economia lunara. Iar cererea voastra este la fel de imposibila, ar trebui ca Marele Sfat sa accepte o noua natiune.
— Atunci, supuneti-o cu atentie Marelui Sfat. Odata ce ne considerati independenti si egali, vom discuta cum sa crestem transporturile si vom negocia. Onorabile presedinte, noi cultivam cerealele, ele sunt proprietatea noastra. Putem sa cultivam mai mult, dar nu ca sclavi. Trebuie recunoscuta libertatea si suveranitatea Lunii.
— E imposibil si stiti asta, de ce va incapatanati? Autoritatea Lunara nu poate abdica de la responsabilitatea ei sacra.
Profesorul ofta.
— Cred ca ne aflam intr-un impas. As sugera ca aceste audieri sa fie intrerupte si sa ne mai gandim la subiectul prezentat. Azi, slepurile noastre inca mai sosesc… dar in momentul cand voi fi nevoit sa-mi anunt guvernul ca tratativele au esuat… ele… se… vor… opri!
Capul profesorului se prabusi pe perna intr-un gest de renuntare totala, ca si cum ar fi fost prea mult pentru el. Eu ma simteam destul de bine, dar eram tanar si aveam practica pe Terra si castigasem pariul cu viata. Un lunar de varsta lui nu ar fi trebuit sa riste facand o calatorie atat de primejdioasa. Dupa cateva comentarii fara importanta, pe care profesorul nu le baga in seama, ne-au urcat intr-o furgoneta si ne-au dus la hotel. Pe drum, am zis:
— Profesore, ce i-ai spus lui Senor Burta-mare de i s-a urcat sangele la cap?
Chicoti.
— Cercetarile pe care le-a facut Stu asupra acestor domni au scos la lumina fapte demne de retinut. L-am intrebat cine este proprietarul unui bordel de pe Caile Florida in Buenos Aires si daca mai au o demoazela roscata?
— Poftim? Obisnuiai sa te duci la bordel?
Am incercat sa mi-l imaginez pe profesor in aceasta postura!
— Niciodata. Sunt patruzeci de ani de cand am parasit orasul Buenos Aires. El este proprietarul bordelului, Manuel, acoperit de un amic, iar nevasta-sa, o frumusete cu par de un rosu Tizian, a lucrat pe vremuri acolo.
Imi parea rau ca intrebasem.
— N-a fost o lovitura inutila? Sub centura?
Dar profesorul inchise ochii si nu raspunse.
Isi reveni destul de mult ca sa fie in stare in seara aceea sa petreaca o ora la receptia pentru ziaristi, cu parul alb incadrat de purpuriul pernei pe care-si sprijinea capul si cu trupul slab imbracat intr-o pijama brodata. Arata de parca ar fi fost cadavrul unei personalitati la o inmormantare importanta, daca nu l-ar fi tradat ochii vii si lucizi si gropitele din obraji. Si eu aratam foarte important in uniforma neagra si aurie, despre care Stu spunea la toata lumea ca e uniforma diplomatica lunara pentru persoanele de rangul meu. Ar fi putut fi, daca Luna ar fi avut
