Luna e o doamna cruda

I-am dat dreptate.

— Profesore, sa zicem ca toate discutiile noastre dau gres si se opreste transportul de cereale. Ce-o sa se intample?

— Cei de-acasa se vor supara pe noi… si multi de-aici de pe Pamant vor muri. Ai citit Malthus[52]?

— Nu-mi aduc aminte.

— Asculta-ma, vor muri multi oameni. Apoi, se va ajunge la o noua stabilitate, cu mai multi oameni, mai activi si mai bine hraniti. Planeta asta nu e suprapopulata, ci doar prost condusa, iar lucrul cel mai inuman pe care poti sa-l faci cu un om flamand este sa-l indopi cu mancare. Sa-i dai multa mancare. Citeste-l pe Malthus. Sa nu razi niciodata de doctorul Malthus. Nu e bine. Cine rade la urma rade mai bine. Si el intotdeauna rade ultimul. A fost un om deprimant pentru altii, ma bucur ca a murit. Dar nu citi inainte sa se termine toate astea, prea multe cunostinte strica unui diplomat, mai ales unuia cinstit.

— Eu nu sunt din cale afara de cinstit.

— Dar n-ai talent pentru falsificare, asa ca refugiul tau trebuie sa fie nestiinta si incapatanarea. Pe ultima o ai, incearca s-o intretii pe prima. Deocamdata. Hei, tinere, unchiul Bernardo este groaznic de obosit.

Mi-am cerut scuze si-am iesit din camera lui. Profesorul se consuma prea tare. Eu as fi fost gata sa renunt daca asta ar fi insemnat sa ne urcam pe o nava si sa iesim de pe orbita Pamantului, din aceasta gravitatie teribila. Dar transportul se facea doar intr-o singura directie — transporturi de cereale, nimic altceva.

Insa profesorul se distra ca un copil. Inainte sa ies din camera si sa sting lumina, am observat o jucarie pe care o cumparase, una care ii trezise interesul de copil in preajma Craciunului — un tun de alama.

Era un tun adevarat din vremurile vaselor maritime, mic, cu teava cam de un metru, care cantarea cu tot cu afetul de lemn doar cincisprezece kilograme. O „arma de semnalizare” cum scria in hartii. Mirosea a istorie veche, a pirati, a capitan cu picior de lemn. Era un lucru dragut, nimic de zis, dar l-am intrebat pe profesor: de ce? Daca reuseam sa plecam, am fi platit un pret prea mare — eu ma resemnasem si-am zis ca abandonez costumul de presiune pe care l-as fi putut purta inca multi ani de-acum incolo, lepadasem tot, in afara de cele doua brate stangi care le adusesem cu mine si de o pereche de pantaloni scurti. Daca era neaparat nevoie, puteam sa renunt si la bratul social. Iar daca eram foarte presati, nu mai luam nici pantalonii scurti.

Profesorul se intinse si lovi teava stralucitoare:

— Manuel, odata a trait un om care avea o functie politica ca multe altele din acest Directorat. Se ocupa de intretinerea tunului.

— De ce avea tribunalul un tun de alama?

— N-are importanta. Asta era meseria lui de ani de zile. Isi asigura hrana, putea sa faca mici economii, dar nu putea sa se afirme. Asa ca intr-o zi isi dadu demisia, isi lua economiile si-si cumpara un tun de alama si intra intr-o afacere pe cont propriu.

— Pare o tampenie.

— Fara indoiala. Si tot asta am facut noi cand l-am dat jos pe Temnicerul-sef. Manuel, tu o sa traiesti dupa mine. Daca Luna va adopta un steag, mi-ar placea sa fie un tun de aur pe un fond nisipiu, taiat de barele sinistre ale descendentei noastre dezonorante[53] cu care ne mandrim atata. Crezi ca e posibil asa ceva?

— Cred ca da, daca-mi faci o schita. Dar de ce un steag? Nu exista nici macar un par in toata Luna.

— Pentru ca poate flutura in inimile noastre… un simbol pentru toti prostii atat de ridicol de inutili, ca sa se gandeasca ca pot cuceri primaria. O sa-ti amintesti, Manuel?

— Sigur. Adica, am sa-mi amintesc cand va veni vremea.

Nu-mi placea discutia asta. Profesorul incepu sa foloseasca cortul de oxigen cand era singur si se ferea sa-l foloseasca in public.

Sa zicem ca sunt ignorant si incapatanat, nu stiu sigur daca e asa, dar m-am purtat asa cum m-a sfatuit profesorul, intr-un loc numit Lexington din Kentucky, din Zona Manageriala Centrala. Un lucru care nu avea nici o legatura cu doctrina sau cu raspunsurile pe care le memorasem ca un papagal, era viata pe Luna. Profesorul imi zisese sa spun adevarul, punand accentul pe lucrurile casnice, calde, prietenoase, mai ales pe cele total diferite de Pamant.

— Tine minte, Manuel, miile de pamanteni care au facut vizite pe Luna sunt o mana de oameni in comparatie cu multimea celor care habar n-au cum e viata lunara. Pentru majoritatea oamenilor, noi vom fi la fel de ciudati si de interesanti ca animalele exotice dintr-o gradina zoologica. Ti-aduci aminte de broasca testoasa din Domul vechi? Ei, da, asta suntem noi aici.

Bineinteles ca-mi aminteam. Se holbau la bietul animal atat de mult, ca l-au obosit tot intorcandu-l pe toate partile. Atunci cand echipa celor doi reporteri, un barbat si o femeie, au inceput sa ma intrebe despre viata de familie pe Luna, le-am raspuns bucuros. Am infrumusetat-o doar prin ceea ce n-am spus — lucruri care nu aveau legatura cu viata de familie, ci erau doar niste surogate nefericite intr-o comunitate plina pana la refuz de barbati. Luna City e plina de camine si familii — vai de ele din punctul de vedere al pamantenilor, dar mie imi plac. Iar in celelalte orase viata era cam aceeasi, oamenii muncesc, cresc copiii, barfesc si se distreaza cel mai bine la cina, adunati in jurul mesei. Nu erau prea multe de spus, asa ca le-am povestit tot ce li se parea mai interesant. Fiecare obicei lunar vine de pe Terra, dupa cum si noi veneam tot de pe Terra, dar planeta asta e atat de mare si variata, incat un obicei din Micronesia, de exemplu, poate parea ciudat in America de Nord.

Femeia care-mi punea intrebarile — nu o pot numi doamna — era curioasa sa afle despre diversele tipuri de casnicii. In primul rand, era adevarat ca pe Luna te poti casatori fara certificat?

Am intrebat-o ce e un certificat de casatorie?

Insotitorul ei spuse:

— Treci peste asta, Mildred. Societatile de pionieri nu au avut niciodata certificate de casatorie.

— Dar nu tineti nici registre?

— Ba da, am incuviintat. Familia mea are un registru de familie care coboara pana la prima debarcare pe Luna, in Johnson City — acolo, este trecuta fiecare casatorie, deces, fiecare eveniment important, nu numai pe linia directa, ci in toate ramurile, atat de departe cat le putem urmari. Pe langa asta, mai exista un om, un profesor, care copiaza registrele familiilor vechi din tot orasul ca sa scrie o istorie a orasului Luna City. Asta e pasiunea lui.

— Dar nu aveti registre oficiale? Aici in Kaintucky[54] avem registre care merg in urma cu sute de ani.

— Doamna, dar noi nu traim pe Luna de atata timp.

— Da, dar Luna City trebuie sa aiba un notar. Poate ca la voi se numeste secretar al districtului. Oricum, el este persoana oficiala care se ocupa cu evidenta acestor lucruri. Acte si tot felul de chestii oficiale.

— Nu cred ca avem, doamna, i-am spus. Sunt cativa agenti de pariuri care fac munca de notari, ei sunt martori la semnarea contractelor si tot ei tin evidenta. Asta e valabil in cazul celor care nu stiu sa scrie si sa citeasca si nu-si pot tine singuri registrele. Dar n-am auzit niciodata ca cineva sa ceara inregistrarea oficiala a casatoriei. Nu spun ca nu s-ar fi intamplat, dar eu n-am auzit de asta.

— Cat de neconformist! Atunci si celalalt zvon care se refera la divort, cat de simplu se poate obtine divortul pe Luna, e adevarat?

— Ei nu, doamna, n-as zice ca divortul este simplu. Sunt prea multe de descurcat. Hm, sa luam un exemplu, o doamna care are doi soti…

— Doi?

— Poate avea si mai multi sau poate avea unul singur. Sau poate fi o casnicie complexa. Dar sa luam ca exemplu tipic o doamna cu doi soti. Ea vrea sa divorteze de unul dintre ei. Sa zicem ca se rezolva amical, celalalt sot fiind de acord, iar cel care este implicat in divort nu face scandal. Ceea ce, oricum, nu i-ar folosi la nimic. Bun, ea divorteaza de el, el pleaca. Raman, totusi, niste lucruri neterminate. Barbatii pot fi parteneri de afaceri, iar sotii dintr-o familie sunt asociati, de regula.

Divortul poate distruge parteneriatul si apar probleme financiare care cer o rezolvare. Cei trei s-ar putea sa fie in egala masura proprietari ai cubicului si, desi acesta este pe numele ei, ex-sotul va primi o suma de bani in numerar sau o renta viagera. Si aproape intotdeauna exista si copii de care trebuie sa se tina cont, care au nevoie de intretinere materiala, de ingrijire si asa mai departe. Sunt multe probleme de amanunt. Poti divorta de el in zece minute, dar pana sa inchei toate socotelile mai dureaza ceva timp, chiar si zece ani. Aici nu e tot cam asa?