— Ah… va rogh uhitati ca ham pus intrhebarea, c'lonele, phoate e shimplu phentrhu dhumneavoastra. (Chiar asa vorbea, dar o intelegeam odata ce m-am obisnuit cu ea. Dar nu mai transcriu fonetic.) Dar daca asta e o casnicie simpla, cum e una complexa?
Ei, si m-am apucat sa-i explic poliandriile, clanurile, grupurile, liniile si modelele mai putin obisnuite, considerate vulgare de oamenii conservatori, cum era familia mea — de exemplu cum fusese treaba aranjata de mama mea, se spune, dupa ce l-a bifat pe batranul, desi despre asta n-am pomenit nimic. Mama mea a fost intotdeauna o extremista.
Femeia imi zise:
— O, m-ai ametit. Care e diferenta dintre o linie si un clan?
— Sunt foarte diferite. Sa luam cazul meu. Am onoarea sa apartin unei casnicii foarte vechi, una din cele mai Vechi casnicii de pe Luna si, dupa parerea mea subiectiva, cred ca si cea mai buna. M-ati intrebat de divort. Familia noastra nu a cunoscut divortul niciodata si sunt sanse mari ca sa nu aiba de-a face cu asa ceva vreodata. O casnicie in linie capata stabilitate an dupa an, castiga practica in a se intelege cu toti. Notiunea ca cineva sa plece este de neconceput. Pe langa asta, este nevoie de hotararea unanima a tuturor nevestelor pentru ca una dintre ele sa poata divorta de sot, iar asa ceva nu se poate intampla niciodata. Sotia senioara nu va permite ca lucrurile sa ajunga pana aici.
I-am povestit de avantaje — siguranta financiara, o viata de familie frumoasa pentru copii, moartea unei sotii — desi tragica — nu este privita ca o tragedie cum era in familia contemporana, mai ales pentru copii, acestia pur si simplu nu au cum sa ramana orfani. Cred ca ma ambalasem deja, dar consideram ca familia mea e lucrul cel mai important care mi se intamplase in viata. Fara ei, sunt un simplu mecanic cu un singur brat, care ar putea fi eliminat fara sa lase nimic in urma lui.
— De aceea, e stabila, am spus. De exemplu, sotia mea cea mai tanara are saisprezece ani. Probabil ca, atunci cand e sa aiba vreo optzeci de ani, o sa ajunga si ea sotie senioara. Asta nu inseamna ca toate sotiile mai mari decat ea vor muri pana atunci. Pe Luna, femeile par ca nu imbatranesc niciodata. Dar e posibil ca toate sa vrea sa cedeze locul la conducerea familiei. Prin traditia familiei, ele fac de obicei acest lucru, fara sa fie presate de sotiile mai tinere. Ludmilla…
— Ludmilla?
— Da, e un nume ruski, dintr-o poveste. Milla are de unde sa invete, cincizeci de ani de-acum incolo sa tot aiba exemple de urmat, inainte de a prelua sefia familiei. E pregatita sa inceapa si nu prea cred c-o sa faca greseli, iar daca se intampla sa faca, sunt celelalte sotii langa ea care sa o sustina. Se poate indrepta. Dupa parerea mea, o buna casnicie in linie este nemuritoare, ma astept ca sa-mi supravietuiasca cu cel putin o mie de ani. Cred ca asta e motivul pentru care nu-mi pasa daca mor cand o veni vremea. Partea mea cea mai buna va trai mai departe.
Profesorul tocmai iesise. Ii ruga pe cei care aveau grija de el sa-i opreasca targa. M-am intors spre el.
— Profesore, am spus, imi cunosti familia. Te-ar deranja sa-i spui acestei doamne despre familia mea ca e fericita? Daca crezi asta.
— Da, este, aproba profesorul. Totusi, as vrea sa fac o remarca mai generala. Doamna draga, presupun ca ne gasiti obiceiurile in casnicie oarecum exotice.
— O, n-as merge atat de departe! spuse ea repede. Doar ca sunt destul de neobisnuite.
— Aceste obiceiuri apar, ca toate obiceiurile legate de casnicie, din necesitatile economice ale momentului si ale circumstantelor, care sunt foarte diferite de cele de-aici, de pe Pamant. Sa luam, de exemplu, tipul casatoriei in linie pe care a laudat-o colegul meu… si nu degeaba, va asigur, in ciuda subiectivismului lui. Eu sunt burlac si nu ma formalizez. Casatoria in linie este sistemul cel mai puternic de conservare a capitalului si de asigurare a bunastarii copiilor — cele doua functii de baza ale casniciei din toate timpurile si de pretutindeni — intr-un mediu in care nu exista siguranta, nici pentru capital, nici pentru copii. Exista doar siguranta gandita de fiecare pentru fiecare. Intr-un fel, oamenii se adapteaza mediului. Casatoria in linie este o inovatie cu un succes remarcabil in acest sens. Toate formele de casnicie lunara servesc aceluiasi scop, desi poate nu tot atat de bine.
Ne spuse noapte buna si se retrase. Intotdeauna aveam la mine o fotografie de-a familiei mele, cea mai noua, nunta noastra cu Wyoming. Miresele erau foarte frumoase, iar Wyoh stralucea pur si simplu. Noi, barbatii, aratam chipesi si fericiti, cu Bunicul inalt si mandru de eveniment. Nu dadea nici pe departe impresia ca ar fi ramolit.
Dar am fost foarte dezamagit. S-au uitat la ea intr-un mod ciudat. Barbatul — il chema Mathews — imi zise:
— Va puteti lipsi de aceasta fotografie, colonele?
M-am tras inapoi.
— Nu, e singura pe care o am. Si sunt foarte departe de casa.
— Pentru o clipa, vreau sa spun. Permiteti-mi doar s-o fotografiez. Chiar aici, nici nu e nevoie s-o lasati din mana.
— O, sigur, sigur!
Eu nu eram prea fotogenic, asta eram, ce sa-i faci, dar Wyoh arata grozav, chiar mai draguta decat Lenore.
Au fotografiat-o, iar a doua zi de dimineata niste tipi s-au napustit in apartamentul de la hotel, m-au trezit, m-au arestat, m-au luat din scaunul cu rotile si m-au aruncat intr-o celula cu gratii! Pentru bigamie. Pentru poligamie. Pentru imoralitate fatisa si pentru incitare publica a altora la acelasi lucru.
Eram bucuros ca Mami nu era langa mine ca sa ma vada.
19
Lui Stu i-a trebuit o zi intreaga ca sa-mi obtina transferul cazului la un tribunal al Natiunilor Federative, care l-ar fi rezolvat favorabil mie. Avocatii lui Stu au cerut respingerea cazului pe baza imunitatii diplomatice. Judecatorii N. F. n-au cazut in cursa, dar au notat ca pretinsele delicte au avut loc in afara jurisdictiei Curtii inferioare, in afara de cel care se referea la incitarea publica, pe care l-au gasit neacoperit de probe. Federatia Natiunilor nu avea nici un fel de lege cu privire la casnicie. Nici nu ar fi fost posibil, exista doar o regula prin care fiecarei natiuni i se cerea sa acorde „credinta totala” obiceiurilor matrimoniale ale altor natiuni.
Din cele unsprezece miliarde de oameni care traiesc pe Pamant, sapte miliarde traiesc in locuri unde poligamia este un fapt cotidian, iar manipulatorii de opinie ai lui Stu au lansat ideea de „persecutie”. Asta ne aduse simpatia oamenilor care nu auzisera de noi si nici n-ar fi auzit. In America de Nord poligamia nu este legala, dar exista principiul dupa care se conduc foarte multi, „traieste si lasa-i si pe altii sa traiasca”. Asta era bine, pentru ca e important sa atragi atentia asupra ta. Pentru cea mai mare parte a acestor miliarde de roiuri de albine, Luna nu insemna nimic. Rebeliunea noastra nici nu fusese remarcata.
Oamenii lui Stu se gandisera bine cand au planuit arestarea mea. Nu mi-au spus imediat, m-au lasat sa ma calmez si sa vad care sunt avantajele acestei strategii. A fost nevoie de un judecator stupid, de un serif corupt si de o prejudecata locala barbara pe care am declansat-o cu acea fotografie draguta de familie. Stu a recunoscut mai tarziu ca pe judecator l-au enervat culorile pozei si si-a pierdut firea, comportandu-se prosteste, pe langa ca era din nastere un prost cu diploma.
Singura mea consolare, ca Mami nu-mi putea vedea isprava, a fost spulberata imediat. Fotografiile facute la inchisoare, in care iesisem cu o fata fioroasa, se lafaiau in toate ziarele lunare, iar comentariile lor erau dintre cele mai scabroase si nu pomeneau nici macar un cuvant despre numarul foarte mare al celor care deplangeau nedreptatea. Ar fi trebuit sa am mai multa incredere in Mimi. Nu i-a fost rusine, ci dimpotriva a vrut sa vina pe Pamant ca sa sfasie in bucati cativa oameni.
Daca arestarea mea pe Pamant a inregistrat cateva succese, pe Luna a produs adevarate miscari sociale. Lunarii au devenit mai uniti decat fusesera vreodata. Ei au luat toata povestea ca pe o chestiune personala, iar Adam Selene si Simon Jester le-au dat apa la moara. Lunarii sunt nepasatori pana la Un punct. Femeile, toate doamnele lunare s-au simtit insultate de fiecare stire terestra, iar lunarii adulti, care nu se bagasera in politica pana atunci, au descoperit brusc ca eu eram omul lor.
Dansul taurilor — batranii ocnasi se simteau superiori celor care nu fusesera deportati. Mai tarziu, m-am
