predictii de fapt, variind de la ipoteza ca vom muri toti trei si pana la ipoteza ca scapam toti trei. Ce procent crezi ca avem acum? Zi o cifra si hai sa pariem pe ea. Pariem pe ce vrei. Iti dau un indiciu. Esti mult prea pesimist.
— Ah… nu, la naiba! Spune-mi direct.
— Acum sansele sunt de saptesprezece la unu in favoarea noastra si toata luna n-au facut decat sa creasca. Dar n-am putut sa-ti spun.
Eram uimit, incantat, fericit — jignit.
— Cum adica, n-ai putut sa-mi spui? Asculta, profesore, daca nu sunt de incredere, scoate-ma din celula si pune-l pe Stu in locul meu.
— Te rog, fiule. Are sa intre in celula noastra cand ni se va intampla ceva vreunuia dintre noi — tie, mie sau scumpei de Wyoh. N-am putut sa-ti spun pe Pamant — dar iti pot spune acum — nu pentru ca nu esti de incredere, ci pentru ca nu esti actor. Iti puteai indeplini mult mai bine rolul daca credeai ca telul nostru este recunoasterea independentei Lunii.
— Bravo, acum o zici!
— Manuel, Manuel, trebuie sa luptam din greu in fiecare clipa — si sa pierdem.
— Si? Acum sunt un baietel destul de mare ca sa mi se spuna adevarul?
— Hai, Manuel, fii rezonabil. Faptul ca n-ai stiut exact despre ce a fost vorba ne-a crescut sansele foarte mult. Uite, poti verifica asta cu Adam. Pot sa adaug ca Stu si-a acceptat convocarea pe Luna cu voiosie, fara sa intrebe de ce. Camarade, comitetul in fata caruia ne-am infatisat era prea mic, iar presedintele lui prea inteligent. Am riscat tot timpul ca ei sa ne ofere un compromis acceptabil — iar in prima zi pericolul a fost cu adevarat mare. Daca am fi reusit sa aducem cazul in fata Marelui Sfat, n-ar fi existat pericolul unei actiuni inteligente. Dar noi am fost impiedicati s-o facem. Singurul lucru pe care l-am putut face a fost sa invrajbim comitetul, folosindu-ne si de insultele la persoana, pentru a fi siguri ca o sa aiba fata de noi macar o pretentie care incalca bunul simt.
— Cred ca niciodata n-am sa inteleg politica la nivel inalt.
— Posibil. Dar talentele tale se completeaza cu ale mele. Manuel, vrei sa vezi Luna libera?
— Stii prea bine ca vreau.
— Dar in acelasi timp stii si ca Terra ne va invinge.
— Da. Nici o predictie nu ne-a dat nici pe departe sanse egale. Asa ca nu inteleg de ce te-ai mai straduit sa bagi zazanie intre ei…
— Stai asa. Din moment ce ei isi pot impune vointa asupra noastra, singura sansa pe care o aveam a fost aceea de-a le slabi vointa. De-asta a trebuit sa mergem pe Terra. Ca sa-i dezbinam. Sa le cream opinii divergente. Cel mai viclean general din istoria Chinei a spus odata ca perfectiunea intr-un razboi consta in subminarea vointei inamicului, astfel incat sa se predea fara lupta. Aici se regaseste si scopul nostru final, dar si pericolul cel mai mare. Sa zicem ca in prima zi ni s-ar fi oferit un compromis ispititor. Un adevarat guvernator in locul Temnicerului-sef, posibil chiar cineva dintre oamenii nostri. Autonomie locala. Un delegat in Marele Sfat. Un pret mai mare pentru cereale la capatul catapultei, plus un supliment pentru transporturi. Sa zicem ca ar fi dezaprobat politica lui Hobart, ca si-ar fi exprimat regretul pentru viol si crime, ca ar fi platit sume mari pentru familiile victimelor. Ar fi fost de acceptat toate astea?
— N-au oferit asta.
— Nu, dar presedintele era gata sa ne ofere ceva de genul asta in prima dupa-amiaza, si in acel moment el tinea franele comitetului. Ne-a oferit un pret destul de apropiat pentru a permite un asemenea targ. Sa presupunem ca s-ar fi ajuns la ceea ce am conturat eu in linii mari. Crezi ca ar fi fost acceptabil pentru cei de- acasa?
— Stiu si eu? Poate.
— Mai mult decat poate, conform analizei pesimiste facute inainte sa plecam de-acasa. Asta trebuia noi sa evitam cu orice chip, un aranjament care sa ne distruga dorinta de a ne opune, care ar fi aranjat lucrurile, fara sa schimbe nimic in predictia dezastrului pe termen lung. Asa ca am schimbat subiectul si am distrus aceasta posibilitate, facandu-le greutati pentru fleacuri si aratandu-ma ofensiv la modul politicos. Manuel, noi doi — si Adam — stim ca trebuie sa punem capat exportului de alimente, pentru ca nimic altceva nu poate salva Luna de la dezastru. Dar iti poti imagina un fermier de cereale care sa vrea sa puna capat acestui transport?
— Nu. Ma intreb cum au primit cei de-acasa intreruperea livrarilor de grane?
— N-or sa zica nimic. Uite cum a facut Adam programul:
nu se va face nici un anunt nici pe Luna, nici pe Pamant, pana cand nu ajungem noi acasa. Noi inca trimitem grau. Slepurile inca sosesc la Bombay.
— Dar le-ai spus ca transporturile vor inceta imediat.
— Asta a fost o amenintare, nu o promisiune. Ce mai conteaza cateva incarcaturi in plus sau in minus? Noi avem nevoie de timp. Nu sunt toti de partea noastra, ci doar o minoritate. Exista o majoritate careia nu-i pasa, dar poate fi influentata — deocamdata. Mai exista o alta minoritate impotriva noastra… si ma refer aici la fermierii de cereale, care n-au fost niciodata interesati de politica, ci de pretul graului. Au bombanit, dar au acceptat bancnota, sperand ca va avea o valoare mai tarziu. Dar cand vom anunta incetarea transporturilor, vor fi clar impotriva noastra. Adam planuieste sa avem o majoritate de partea noastra in momentul in care se va face public anuntul de incetare a transportului de cereale.
— Si cat va dura? Un an, doi?
— Doua-trei zile, poate patru. Au fost alese fragmente din planul pe cinci ani care au fost extrase din inregistrarile facute de tine — mai ales oferta de tradare — am speculat arestarea ta in Kentucky.
— Hei! As prefera sa nu-mi aduc aminte de asta.
Profesorul zambi si-si ridica o spranceana.
— Ah, am zis eu stanjenit, bine; daca asta va ajuta.
— Va ajuta mai mult decat orice statistica despre resursele naturale.
Pilotul electronic, care ne conducea, intra printr-o singura manevra, fara sa se mai oboseasca sa orbiteze cum era procedura de obicei, dandu-ne batai puternice de inima. Nava era iute si usoara, dar schimbarea unghiului miscarii se facea pe o distanta sub 2, 5 kilometri. Am fost gata in nouasprezece secunde si am ajuns jos in Johnson City. Am suportat bine aterizarea, numai ca aveam o senzatie de apasare ingrozitoare in piept si simteam cum ceva urias imi zdrobea inima, dar, din fericire, totul are o limita si mi-am revenit la normal gafaind, bucuros ca am din nou greutatea normala. Dar aterizarea aproape ca l-a ucis pe bietul si batranul profesor.
Mike mi-a spus mai tarziu ca pilotul refuzase sa predea controlul. Daca s-ar fi conformat, Mike ar fi adus nava jos la un nivel gravitational scazut, nepericulos, stiind ca profesorul este la bord. Dar poate ca pilotul ciborg a stiut ce face, o aterizare la un nivel gravitational scazut pierde masa, iar Lotus-Lark a aterizat aproape fara pierderi.
Noua nu ne pasa de chestiile astea tehnice, pentru ca se parea ca aceasta aterizare stil Garrison il terminase pe profesor. Stu a vazut asta, in timp ce eu gafaiam. Ne-am repezit amandoi la el si i-am facut stimulare cardiaca, respiratie mecanica, masaj in jurul inimii. In cele din urma, intredeschise ochii, ne privi si zambi.
— O, acasa, sopti el.
L-am obligat sa se odihneasca douazeci de minute inainte sa-l lasam sa-si puna costumul, ca sa parasim nava. A fost la un pas de moarte, dar n-a auzit ingerii de data asta. Comandantul umplea rezervoarele, nerabdator sa scape de noi si sa ia alti pasageri. Era olandez de origine si tot drumul n-a scos un cuvant, cred ca-i parea rau ca banii primiti il tentasera sa plece intr-o calatorie care il putea ruina sau chiar ucide.
Wyoh intra in nava imbracata in costumul de presiune, ca sa ne spuna bun-venit. Nu cred ca Stu a vazut-o vreodata in costum de presiune, dar cert e ca n-a vazut-o niciodata blonda, pentru ca n-a recunoscut-o cand a intrat. Am imbratisat-o, facand abstractie de costumul ei incomod, in timp ce Stu statea deoparte, asteptand sa fie prezentat. Apoi, ciudatul „barbat” in costum de presiune il imbratisa si pe el, surprinzandu-l.
Am auzit vocea inabusita a lui Wyoh:
— Dumnezeule, Mannie! Am uitat de casca.
I-am desfacut-o si i-am scos-o. Ea isi scutura pletele si-mi zambi.
— Stu, nu te bucuri ca ma vezi? Nu ma cunosti?
Pe chipul lui se intinse un zambet incet ca rasaritul zorilor peste desert.
— Zdrasvuite, gaspaja![57] Sunt foarte fericit ca te vad.
— Chiar asa! Gospaja, zici? Pentru tine o sa fiu intotdeauna Wyoh, dragule. Nu ti-a spus Mannie ca am
