Am facut asa cum mi se spusese, stiind ca Mike le va studia imediat — treaba cu transcrierea o spusese ca sa nu-l dea de gol pe „Adam Selene”. M-am hotarat sa discut cu profesorul despre ideea de a-l pune pe Stu la curent cu existenta lui Mike. Daca Stu urma sa fie in celula executiva, era o lipsa de tact sa ne prefacem in continuare.
Am introdus inregistrarile in Mike la viteza maxima, nu mi-a luat mai mult de cinci minute, iar apoi am citit cu voce tare alte treizeci de minute. Dupa aceea, Adam zise:
— Profesore, receptia a avut mai mult succes decat credeam, datorita discursului tau. Cred ca ar trebui sa discutam embargoul in Congres imediat. Pot trimite o convocare in seara asta pentru o sedinta maine la pranz. Obiectii?
— Stii, palavragii aia o sa bata pasul pe loc saptamani in sir. Daca tot trebuie sa le-o prezinti, eu nu vad de ce nu ai face la fel cum ai facut cu Declaratia. Incepi tarziu si se va vota dupa miezul noptii de catre oamenii nostri.
— Imi pare rau, Manuel, spuse Adam. Eu am ramas in urma cu evenimentele de pe Pamant, iar tu cu cele de aici. Nu mai sunt aceeasi oameni. Camarada Wyoming?
— Mannie, dragule, acum functioneaza un Congres ales. Trebuie sa o voteze. Congresul este forma noastra actuala de guvernare.
— Ati tinut alegeri si ati dat lucrurile pe mana lor? am spus incet. Totul? Atunci noi ce mai facem?
M-am uitat la profesor, asteptand sa explodeze. Obiectiile mele nu priveau domeniul lui, dar nu vedeam nici un rost sa schimbam o palavrageala cu alta. Cel putin, primul grup fusese destul de slab ca sa le dam papucii usor, dar astia parca se lipisera de scaune.
Profesorul nu era tulburat. Isi impreunase mainile ca pentru rugaciune si parea relaxat.
— Manuel, nu cred ca situatia e chiar atat de grea pe cat esti tu inclinat sa crezi ca este. In fiecare perioada istorica, este necesar sa te adaptezi la mitologia populara. La un moment dat al istoriei, regii erau unsi de catre Dumnezeu, asa ca problema era sa ai grija ca Dumnezeu sa unga pe cine trebuia. Acum mitul este vointa poporului, problema schimbandu-se doar la suprafata. Camaradul Adam si cu mine am avut niste discutii lungi despre cum putem determina vointa poporului. Cred ca pot sa spun ca aceasta solutie este una cu care ne putem descurca.
— Bine, bine. Dar noua de ce nu ni s-a spus nimic? Stu, tu ai stiut?
— Nu, Mannie. Dar nu cred ca exista nici un motiv ca sa ni se spuna.
Ridica din umeri si zise:
— Eu sunt monarhist, nu m-ar fi interesat. Dar sunt de acord cu profesorul ca acum, in acest moment, alegerile sunt un ritual necesar.
— Manuel, spuse profesorul, nu cred ca era necesar sa ni se spuna inainte de a ne intoarce, pentru ca noi doi aveam altceva de facut. S-au ocupat de asta, in lipsa noastra, camaradul Adam si draga camarada Wyoming. Asa ca hai mai bine sa vedem ce au facut, inainte sa stam sa judecam.
— Scuze. Ei, bine, Wyoh?
— Mannie, n-am lasat totul in seama sansei. Adam si cu mine ne-am gandit ca un congres de vreo trei sute de oameni este un lucru intelept. Apoi, am petrecut ore intregi consultand listele membrilor de partid — plus oamenii care sunt importanti si de incredere si nu fac parte din partid. In sfarsit, am avut o lista de candidati, lista pe care i-am trecut si pe unii din vechiul congres, nu erau toti palavragii. Apoi Adam a dat telefon la fiecare si i-a intrebat daca vor sa serveasca cauzei noastre. Bineinteles ca le-a spus sa pastreze secretul. Pe unii trebuia sa-i inlocuim.
— Cand am terminat, zise mai departe Wyoh, Adam a vorbit la video anuntand ca venise timpul sa indeplinim promisiunea ca partidul va organiza alegeri libere, a stabilit data si a spus ca pot vota cei care au implinit peste saisprezece ani. Cel care vroia sa candideze trebuia sa obtina o suta de semnaturi pe o cerere nominalizata si sa o trimita la Domul vechi sau in locul special ales din furnicarul lui. A, da, s-au constituit treizeci de districte electorale temporare, cu zece congresmeni pentru fiecare district, astfel ca toate furnicarele mai importante sa aiba macar un district electoral.
— Deci, i-ati pus sa stea la coada si s-au pastrat buletinele de vot pentru partid?
— O, nu, dragule! Oficial nu au existat buletine de vot pentru partid. Dar noi eram pregatiti cu candidatii nostri… si trebuie sa-ti spun ca stilyagii mei au facut o treaba buna. Au obtinut semnaturi pe nominalizari, optiunile noastre au fost trimise din prima zi. Multi oameni si-au pus candidatura, au fost peste doua mii de candidati. Dar mai erau zece zile pentru anuntarea candidaturii, iar opozitia nu era unita si noi stiam ce vrem. Nu trebuia ca Adam sa apara in public ca sa-i sustina pe candidati. Planul nostru a mers, tu ai castigat cu sapte mii de voturi in plus, dragule, in timp ce rivalul tau cel mai apropiat a obtinut mai putin de o mie.
— Eu am castigat?
— Da, tu, eu, profesorul, camaradul Clayton si aproape toti despre care am crezut noi ca trebuie sa faca parte din Congres. Desi Adam nu a sprijinit niciodata pe nimeni, eu n-am ezitat sa le spun camarazilor care sunt preferatii. Simon a aratat si el cu degetul. Iar noi avem legaturi bune cu ziarele. Mi-ar fi placut sa fii aici in noaptea alegerilor sa urmaresti rezultatele.
— Cum ati facut numaratoarea voturilor? Niciodata n-am stiut cum se desfasoara alegerile. Au scris numele pe o foaie de hartie?
— O, nu, au folosit un sistem mai bun… pentru ca trebuie sa recunoastem ca cei mai buni oameni pe care-i avem nu stiu sa scrie. Ca locuri de votare au folosit bancile si functionarii de la banca, care sa identifice clientii, iar clientii ii identificau pe membrii familiei si vecinii care nu aveau cont in banca. Oamenii au votat cu voce tare, iar functionarii le-au inregistrat voturile in computerele bancii, cu un supraveghetor al votarii, rezultatele fiind calculate imediat in biroul electoral din Luna City. Cu totii am votat in mai putin de trei ore, iar rezultatele s-au afisat la cateva minute dupa votare.
Brusc, mi s-a aprins in cap un beculet si am vrut sa-i pun lui Wyoh o intrebare intre patru ochi. De fapt nu lui Wyoh, ci lui Mike. Sa trec peste demnitatea lui Adam Selene si sa scot adevarul din neuristonii lui. Mi-am amintit de un cec de zece milioane de dolari si m-am intrebat cati votasera pentru mine cu adevarat? Sapte mii? Sapte sute? Sau doar familia si prietenii?
Dar nu ma interesa noul Congres. Profesorul nu le servise o pacaleala inofensiva, ci una care ingheata apele, apoi se eschivase plecand pe Pamant, in timp ce delictul era deja comis. N-avea sens s-o intreb pe Wyoh, nu era nevoie ca ea sa stie ce facuse Mike… si asa si-a jucat rolul mai bine daca n-a banuit nimic. Nimeni nu putea sa aiba nici cea mai mica banuiala. Oamenii erau convinsi ca, daca introduci cifre corecte intr-un computer, vor rezulta tot cifre corecte. Nici eu nu m-am indoit de asta, pana in ziua in care am intalnit un computer cu simtul umorului.
M-am razgandit. Nu puteam sa-i spun lui Stu nimic despre faptul ca Mike avea constiinta. Daca stiau trei, insemna ca doi sunt in plus. Sau poate chiar toti trei.
— Mi… am inceput, apoi am schimbat-o in: Minunat! Mi se pare perfect! Cat am castigat noi?
Adam raspunse inexpresiv:
— 86% din candidatii nostri au reusit, aproximativ numarul la care ma asteptam.
(Aproximativ, era tot atat de adevarat ca bratul meu stang, care era fals. Exact la cat te asteptai tu, Mike, vulpe batrana!)
— Gata, imi retrag obiectiile referitoare la sedinta de la pranz — o sa fiu acolo.
— Daca embargoul incepe imediat, spuse Stu, mi se pare ca vom avea nevoie de ceva care sa mentina entuziasmul la care am fost martori in noaptea asta. Altfel, va urma o deziluzie tot mai mare, pe masura ce perioada embargoului se va prelungi provocand o depresiune economica. Adam, de la inceput m-ai impresionat cu capacitatea ta de a face presupuneri iscusite cu privire la evenimentele viitoare. Spune-mi, previziunile mele pesimiste sunt justificate?
— Da.
— Si atunci?
Adam se uita la fiecare din noi pe rand si, pentru cineva care nu stia realitatea, era imposibil sa-si dea seama ca imaginea de pe ecran era falsa, si ca Mike ne repera pur si simplu prin receptorii lui binaurali.
— Camarazi… trebuie sa inceapa un razboi, cat mai curand posibil.
Nimeni nu zise nimic. Una e sa vorbesti despre razboi, alta e sa fii pus in fata lui. In cele din urma, am oftat si am spus:
— Cand vom incepe sa aruncam cu pietre?
