(si Custode al Proprietatii Inamice): Wolfgang Korsakov. Ministru al Afacerilor Interne si al Sigurantei: camaradul Clayton Watenabe. Ministru fara portofoliu si Consilier special al Primului Ministru: Adam Selene. Guvernul mai avea o duzina de ministri plini si ministri fara portofoliu si din alte orase.
Vedeti cum au iesit lucrurile pana la urma? Daca dam la o parte titlurile pretentioase, tot celula B conducea lucrurile, conform sfaturilor lui Mike, sustinuta de un Congres in care nu puteam sa pierdem un vot, dar pierdeam altele pe care oricum nu vroiam sa le castigam sau nu ne interesau. Atunci nu vedeam nici un sens in toata palavrageala.
In timpul sesiunii de seara, profesorul raporta despre calatorie si apoi imi dadu mie cuvantul ca sa explic ce inseamna un plan cincinal si sa le spun cum incercase Autoritatea sa ma mituiasca. N-am fost niciodata un bun orator, asa ca am invatat in pauza discursul pe care mi-l pregatise Mike. Era scris intr-un limbaj dur, dusmanos, iar eu m-am infuriat si l-am citit cu atata convingere, incat a prins. Cand m-am asezat, Congresul era gata de lupta.
Profesorul veni in fata, slab si palid si spuse:
— Camarazi membri, ce trebuie sa facem? Daca Presedintele Korsakov o permite, as propune sa discutam intre noi cum ar trebui sa tratam aceasta jignire adusa natiunii noastre.
Un membru din Novylen propuse sa declaram razboi si ar fi facut-o chiar atunci, daca profesorul n-ar fi subliniat ca ascultam inca rapoartele comitetului.
Erau din ce in ce mai multe discutii, toate inveninate. Vorbi camaradul Chang Jones:
— Frati congresmeni — pardon, gospodin Presedinte Korsakov — eu sunt fermier de grau si de orez. Adica eram, pentru ca am mai facut un imprumut la banca si am trecut la cultivarea de soiuri variate. Suntem faliti — am imprumutat bani de metro ca sa ajungem aici — dar familia mea are ce manca si intr-o zi s-ar putea sa ne achitam datoria de la banca. Eu nu mai cultiv grau. Insa o fac altii. De cand suntem liberi, catapulta nu si-a redus transporturile nici macar cu un singur slep. Inca exportam cu speranta vaga ca cecurile lor vor valora ceva vreodata. Dar acum avem o certitudine! Stim ce vor sa faca cu noi — ce vor sa ne faca. Eu cred ca singurul mod de a-i face pe acesti ticalosi sa inteleaga comertul cu noi este sa oprim chiar acum exportul! Sa nu le mai trimitem nici o tona, nici macar un kilogram… pana cand nu vor veni aici sa negocieze pentru fiecare tranzactie.
Embargoul s-a aprobat pe la miezul noptii, apoi s-a facut o pauza, lasand subcomitetul sa continue lucrarile.
Eu si cu Wyoh am plecat acasa sa ne vedem familia. Nu aveam nimic de facut. Mike-Adam si Stu studiasera cum sa lovim Pamantul, iar Mike inchisese catapulta („dificultati tehnice cu computerul balistic”) cu douazeci si patru de ore inainte. Ultimul slep de pe traiectorie urma sa fie preluat de Centrul de control la sol de la Poona cam peste o zi, iar Pamantul va afla intr-un mod dureros ca era ultimul transport pe care il mai primeau.
22
Fermierii nu au avut de suferit prea mult, socul le-a fost cat de cat amortizat de faptul ca totusi se mai cumparau cereale la catapulta, dar cecurile aveau tiparit pe ele avertismentul ca Statul Liber Luna nu le sustine si nici nu garanteaza ca Autoritatea Lunara le va oferi contravaloarea lor, nici macar in bancnote lunare. Unii fermieri isi lasau produsele, altii nu, dar toata lumea era nemultumita. Insa n-aveau ce sa faca. Catapulta era inchisa, curelele de transmisie murisera.
In economie inca nu se simtea nimic. Regimentele de aparare marisera randurile minerilor de gheata atat de mult, incat vanzarea ghetii pe piata libera devenise profitabila. Corpul auxiliar al companiei LuNoHo angaja orice barbat apt de munca, iar Wolfgang Korsakov era gata cu banii de hartie,
„Nationalii”, cum li se spunea banilor, erau bani de inflatie, bani de razboi, bani emisi prin decret, iar valoarea le scazu dupa prima zi de aparitie pe piata cu o fractiune de procent, scadere ascunsa sub denumirea de „taxa de schimb”. Erau bani care se puteau cheltui si nu scadeau niciodata sub zero, dar erau supusi inflatiei, iar schimbul lor arata asta in mod crescator. Noul guvern cheltuia bani pe care nu-i avea.
Dar asta s-a intamplat mai tarziu. Aruncasem manusa Pamantului, Autoritatii si Natiunilor Federative intr-un mod provocator, intentionat si insolent. Li s-a ordonat tuturor vaselor N. F. sa stea la o distanta de Luna mai mare de zece diametre si sa nu orbiteze la nici o distanta mai apropiata, sub pedeapsa distrugerii fara avertisment. Nu se mentiona
Declaratia consemna ca oamenii de stiinta pamanteni care mai erau inca pe Luna se puteau intoarce acasa cu orice vas care se conforma cerintelor noastre. Toate natiunile iubitoare de libertate de pe Pamant fusesera invitate sa denunte nedreptatile pe care le suferisem si cele pe care Autoritatea le planuia impotriva noastra, sa ne recunoasca drept stat independent si sa se alature comertului liber si comunicarii libere — si se sublinia ca nu exista tarife sau taxe artificiale aplicate asupra comertului pe Luna, iar politica guvernului de pe Luna era sa mentina aceasta situatie. Incurajam emigrarea si aratam ca ducem lipsa de forta de munca. Orice emigrant care se stabilea pe Luna putea sa se intretina singur imediat.
Totodata ne laudam cu alimentele — un adult consuma peste patru mii de calorii pe zi, alimente bogate in proteine — care nu costau mult si nu se rationalizau. Stu il pusese pe Mike-Adam sa stabileasca pretul la vodca de o suta de grade, cincizeci de centi HKL pe litru, fara impozite. Stu stia ca aceasta reprezenta o zecime din pretul cu amanuntul al unei sticle de vodca de optzeci de grade din America de Nord si era convins ca pretul nostru isi va atinge tinta. Adam, nebautor din fire, nu se gandise la asta — una din putinele scapari ale lui Mike.
Autoritatea Lunara fusese invitata sa se adune intr-un singur loc, departe de alti oameni, de exemplu in partea neirigata a Saharei si sa astepte acolo ultimul slep gratuit de cereale, care le-ar fi venit direct in cap, la viteza maxima. Invitatia continua cu o serie de injurii care spuneau clar ca suntem in stare sa facem acelasi lucru cu oricine ne ameninta linistea. La capul catapultei asteptau frumusel un numar mare de slepuri incarcate, pregatite pentru o asemenea livrare cam neplacuta.
Apoi, am asteptat.
Dar n-am stat cu mainile in san. Munceam. Erau intr-adevar cateva slepuri incarcate. Le-am descarcat si le-am umplut cu pietre, modificand transponderele de ghidare, astfel incat Centrul de control de la Poona sa nu poata interveni in dirijarea lor. S-au indepartat retroproiectoarele si s-au lasat doar servomotoarele laterale. Retroproiectoarele ramase au fost duse la noua catapulta, ca sa fie modificate pentru ghidarea laterala. Efortul cel mai mare a fost sa ducem otelul la noua catapulta si sa-l turnam ca invelis pentru cilindrii” de stanca solida — otelul ii imbraca pe dinauntru.
La doua zile dupa declaratia noastra oficiala, un radio „clandestin” a inceput sa emita spre Pamant. Semnalul sonor era slab si nu se auzea prea bine, sugerand ideea ca este ascuns probabil intr-un crater, pana cand bravii oameni de stiinta pamanteni vor reusi sa-i monteze un dispozitiv de repetare automata. Era aproape de frecventa „Vocii Lunii Libere” care ii acoperea uneori mesajele cu laudele programelor ei provocatoare.
Pamantenii ramasi pe Luna nu aveau nici o sansa sa emita semnale. Aceia care se hotarasera sa-si continue cercetarile erau insotiti in fiecare clipa de stilyagi si noaptea erau incuiati in baraci.
Dar statia „clandestina” reusea sa transmita „adevarul” spre Pamant. Profesorul fusese judecat pentru deviationism si era arestat la domiciliu. Eu fusesem executat pentru tradare. Hong Kong Luna se retrasese, declarandu-si separat independenta… si dadea ideea ca putea fi gata pentru o intelegere cu Pamantul. In Novylen era razmerita. Se colectivizasera culturile de cereale, iar ouale se vindeau pe piata neagra cu trei dolari bucata. Fusesera inrolate femei si se formasera batalioane care jurasera sa ucida cat mai multi ticalosi de pamanteni, antrenandu-se cu arme false in coridoarele din Luna City. Ultima stire era pe jumatate adevarata. Multe doamne
