Luna e o doamna cruda

In afara de asta, nu ma consider un om de actiune, iar Finn se pricepe de minune la treburile organizatorice. I-am lasat in subordine si Primul si al Doilea Corp de Aparare. Dar mai intai m-am gandit ca aceste doua corpuri reprezentau o brigada si l-am facut pe judecatorul Brody comandant de brigada. Brody era tufa de Venetia in problemele militare, ca si mine de altfel, dar era foarte cunoscut, foarte respectat si se straduia din toate puterile sa faca treaba buna. Fusese miner inainte sa-si piarda piciorul. Finn nu fusese miner si am crezut ca n-are rost sa-l plasez direct la conducerea celor doua corpuri, pentru ca oamenii nu l-ar fi ascultat. M-am gandit sa-l folosesc si pe Greg. Dar era nevoie de el la catapulta din Mare Undarum si nu-i mai ramanea timp ca sa mai prezideze si Guvernul. Sarcina cazu pe capul presedintelui celui mai important comitet, Wolf Korsakov… care era cel mai ocupat dintre noi toti. LuNoHoCo preluase toate problemele fostei Autoritati, plus inca altele noi.

Wolf avea un comitet bun. Profesorul ar fi trebuit sa fie mai atent la activitatea comitetului astuia. Wolf il numise pe seful sau, Moshai Baum, vicepresedinte si si-a pus comitetul la treaba, cum sa lucreze pentru a deveni un guvern permanent. Apoi, Wolf nu s-a mai ocupat de asta.

Cei din comitet s-au pus pe treaba — au studiat formele de guvernamant in Biblioteca Carnegie, au tinut sedinte de subcomitet, se strangeau cate trei-patru — destul de putini ca sa-l ingrijoreze pe profesor daca ar fi stiut. Congresul s-a intrunit pe la inceputul lunii septembrie ca sa ratifice niste indatoriri si sa aleaga noi membri, iar in loc sa amane rezolutia, camaradul Baum a batut din ciocanel si au cazut de acord. Apoi s-au intalnit din nou si s-au transformat singuri intr-un comitet atotstiutor si bun la toate si au aprobat rezolutia. Apoi ne-au dat de stire ca intregul Congres era de fapt o Conventie Constitutionala impartita in grupuri de lucru conduse de aceste subcomitete.

Cred ca profesorul a fost socat, dar nu mai avea nici o putere, totul era legal si fusese facut conform legilor scrise de el insusi. Dar isi facu timp si se duse la Novylen — unde se reunea acum Congresul, pentru ca locul era mai central — si le vorbi cu bunul lui simt obisnuit, exprimandu-si indoielile cu privire la ceea ce faceau ei. Asta era un mod elegant de-a le spune ca greseau.

Dupa ce le multumi politicos, incepu sa desfaca firul in patru:

— Camarazi membri, ca si focul si fuziunea, si guvernul este un servitor periculos si un stapan teribil. Acum aveti libertatea — daca puteti s-o pastrati. Dar nu uitati ca toata libertatea de care va bucurati acum o puteti pierde chiar fata de voi mai degraba decat fata de altcineva. Nu va repeziti sa luati decizii, ganditi-va de o suta de ori si puneti raul inainte. M-as bucura daca aceasta conventie ar functiona zece ani de-acum incolo inainte de a se dizolva, dar as fi ingrijorat daca ati porni la treaba mai devreme de un an. Nu aveti incredere in ceea ce pare evident, fiti prudenti fata de structurile traditionale… pentru ca in trecut omenirea nu a dus-o pe roze cand s-a impovarat de guverne. De exemplu, am observat intr-o schita de raport propunerea de a se infiinta o comisie care sa imparta Luna in districte congresionale si sa le reimparta la perioade diferite de timp, in functie de cresterea populatiei.

Acesta este modul traditional de impartire. Ei, bine, trebuie privit cu prudenta — pana isi dovedeste utilitatea. Poate ca voi considerati ca asta e unicul mod de guvernare. As avea permisiunea de a va sugera alte cai? Cu siguranta, locul in care traieste un om nu are mare importanta pentru definirea lui. Grupurile care formeaza populatia si sunt reprezentate in Congres s-ar putea forma prin impartirea oamenilor dupa ocupatie… sau dupa varsta… sau chiar dupa alfabet. E posibil ca ei sa nu fie impartiti in nici un fel, fiecare membru sa fie ales ca reprezentand tot statul — nu obiectati ca asta ar face imposibila alegerea unui om care nu e foarte cunoscut in intreaga Luna. Cred ca asta e un lucru posibil pe Luna.

Ganditi-va ca ati putea sa-i numiti pe candidatii care au inregistrat cel mai mic numar de voturi, pentru ca tocmai oamenii simpli, comuni, fara popularitate, ar fi exact genul care v-ar putea salva de tiranie. Va rog, nu respingeti ideea, nu e ridicola — analizati-o! In trecut, guvernele care s-au format in functie de faima oamenilor n-au facut mare branza si uneori au fost mai drastice decat o tiranie fatisa.

Dar daca intentia voastra este de a forma un guvern reprezentativ, mai exista si alte moduri mai bune de a-l avea, decat districtul teritorial. De exemplu, fiecare dintre voi reprezinta cam zece mii de oameni, dintre care sapte mii au varsta necesara pentru a vota. Unii dintre voi au fost alesi cu o majoritate nu tocmai numeroasa. Sa zicem ca, in loc sa fie ales, un om primeste numirea, printr-o petitie semnata de patru mii de cetateni. Atunci el ar reprezenta pozitia si efectiv pe cei patru mii de cetateni, fara sa aiba nici o minoritate nemultumita, pentru ca toti cei care s-ar constitui intr-o minoritate sunt liberi sa faca alte petitii sau sa se asocieze la cele care exista in prezent. Atunci, toti vor fi reprezentati de oamenii pe care i-au ales. Un om cu opt sute de sustinatori ar avea doua voturi in acest corp. Sigur, apar dificultati, obiectii, probleme practice nenumarate, care trebuie rezolvate. Dar voi le puteti rezolva… evitand boala cronica a guvernului reprezentativ, minoritatea nemultumita care considera — in mod justificat — ca a fost privata de drepturi.

Oricum, orice veti face, nu lasati trecutul sa va inlantuie, ca o haina prea stramta! Am retinut propunerea ca acest Congres sa fie bicameral. Excelent, cu cat mai multe impedimente in calea legislatiei, cu atat mai bine. Dar, in loc sa mergeti pe firul traditiei, v-as sugera sa constituiti o camera a legislatorilor, iar o alta pentru cei care abroga legile. Lasati-i pe legislatori sa aprobe legile cu o majoritate doar de doua treimi… iar votul de blam poate fi dat doar de o treime. E ridicol? Ganditi-va. Daca un proiect de lege e atat de slab incat nu poate intruni nici macar doua treimi din consimtamantul vostru, nu inseamna ca va fi o lege slaba? Iar daca o lege nu este acceptata de o treime, nu inseamna c-ar fi mai bine fara ea?

Cand porniti la scrierea Constitutiei, va rog, dati-mi voie sa va atrag atentia asupra minunatelor virtuti ale negativului! Accentuati negativul! Impanziti-va documentul cu lucruri pe care guvernul nu are voie sa le faca. Sa nu aiba voie sa recruteze o armata… sa nu aiba voie sa intervina in libertatea presei, a cuvantului, a calatoriei, reuniunilor, religiei, educatiei, comunicatiilor, profesiunilor… sa nu aiba voie sa puna impozite fara aprobarea populatiei… Camarazi, daca veti petrece cinci ani cu nasul in hartii studiind istoria si gandindu-va la o gramada de lucruri, pe care guvernul vostru ar trebui sa promita ca nu le va face niciodata, nu m-as teme de rezultat.

Ceea ce ma sperie sunt actiunile pozitive ale oamenilor cumpatati si de buna-credinta, care dau credit guvernului pentru a face tot ceea ce pare a fi necesar. Nu uitati niciodata ca Autoritatea Lunara a fost creata pentru cele mai nobile idealuri, de catre oameni la fel de cumpatati si de buna-credinta ca si voi, alesi de popor. Si cu acest ultim gand, va las sa va continuati munca. Multumesc.

— Gospodin presedinte! O intrebare! Ati spus sa nu punem impozite pe care populatia nu le vrea. Atunci cum sa platim pentru lucruri? Tanstaafl!

— O, Doamne, asta e problema voastra! As putea sa va sugerez cateva cai… loterii de sponsorizare a guvernului la care nu e obligat nimeni sa subscrie… sau poate ca voi, congresmenii, ar trebui sa bagati mana adanc in propriile voastre buzunare pentru a plati. Asta e modalitatea care restrange guvernul la functiile indispensabile, indiferent care ar fi ele. Daca exista intr-adevar vreunele. As fi multumit ca Legea de Aur sa fie singura lege. Nu vad ce rost ar mai avea altele si nici nu cred ca exista o metoda pentru a forta oamenii sa le respecte. Daca credeti ca este necesar ca semenii vostri sa aiba legi pentru binele lor, atunci de ce sa nu platiti voi pentru ele? Camarazi, va rog, nu recurgeti la impozitarea obligatorie. Tirania cea mai abjecta este atunci cand obligi pe cineva sa plateasca pentru ceva ce nu vrea, numai pentru ca tu crezi ca ar fi bine pentru el.

Profesorul se inclina si pleca. Eu si Stu eram in spatele lui. Odata urcati intr-o capsula goala, l-am atacat cu vorbele:

— Profesore, mi-a placut mult ce-ai spus… dar despre impozite, nu cumva una zici si alta faci? Cine crezi ca va plati toate cheltuielile pe care le facem noi?

Ramase tacut cateva secunde, apoi zise:

— Manuel, singura mea dorinta este sa apuc ziua in care nu trebuie sa mai fac pe conducatorul.

— Asta nu e un raspuns!

— Ai nimerit chiar pe dilema tuturor guvernelor si asta e motivul pentru care eu sunt anarhist. Daca ai capatat o data puterea de a pune impozite, ea nu are limite. Te acapareaza pana te distruge. N-am glumit cand le-am spus sa se caute in buzunare. Nu cred ca suntem in stare sa scapam vreodata de guverne — guvernul este boala inevitabila a fiintelor umane. Dar ai putea sa formezi un guvern mic, slab, fara prea multa putere, pentru ca poti sa te gandesti la un mod mai bun de-a le cere guvernantilor sa-si plateasca singuri costurile placerilor lor antisociale?

— Inca nu mi-ai spus cum o sa platim pentru ceea ce facem acum.

— Cum, Manuel? Doar stii cum facem. Furam. Nu ma mandresc cu asta, dar nici nu mi-e rusine. Asta-i singura solutie pe care o avem. Daca ne vor prinde, s-ar putea sa fim eliminati, oricum eu sunt pregatit sa-mi infrunt soarta. Macar daca furam, nu cream precedentul infam al