Luna e o doamna cruda

l-am impins in sus si am urcat. Nu eram in pericol de-a fi vazuti, pentru ca eram ascunsi de formele stancilor. Ne- am tarat ca pieile rosii pe margine si ne-am uitat cu un binoclu de casca. Apoi ne-am retras in spatele stancilor si am discutat.

— Cred ca baietii mei se pot descurca cu treaba asta.

— Cum?

— Daca-ti spun, ai sa zici ca n-o sa mearga. Asa ca, ce-ar fi sa ma lasi pe mine sa-mi conduc spectacolul?

Am auzit de armate in care seful nu este trimis la plimbare, ci i se da respectul cuvenit si nu i se spune sa taca -asta se cheama disciplina. Dar noi eram amatori. Finn imi ingadui sa-i urmaresc neinarmat de la distanta.

Pentru pregatiri avu nevoie de o ora, iar pentru executie de doua minute. Imprastie oamenii in jurul navei, folosind ecluzele de suprafata ale fermierilor si fara sa comunice prin radio in tot acest timp. Oricum nu era nevoie de masura asta, unii nu aveau radio la costumele de presiune, erau baieti de la oras. Finn isi ocupa o pozitie mai indepartata spre vest. In momentul in care se asigura ca si ceilalti au avut timp sa se pregateasca, trimise o racheta de semnalizare.

Cand flacara izbucni deasupra navei, oamenii lui tasnira imediat la cate o antena stabilita de dinainte. Finn isi inlocui cartusul de energie si incepu sa arda carcasa, nu incuietoarea usii, ci chiar carcasa. Imediat, langa pata rosie ca o cireasa, pe care o facea laserul lui, un alt laser mai facu una, apoi inca una, toate asupra aceleiasi bucati de otel — si deodata otelul lichid tasni in stropi si puteai vedea cum iese aerul din nava cu un fasait, o dara palpaitoare. Au muncit pana au facut gaura, terminandu-si rezerva de energie din lasere. Mi-am imaginat infernul din interiorul navei, urletele oamenilor dinauntru, alarmele care sunau fara oprire, usile care se inchideau imediat, echipajul incercand sa astupe cele trei gauri care se cascau ca niste guri mari si flamande. Ceilalti baieti din echipa lui Finn se raspandira in jurul navei si mai facura cateva gauri in alte puncte ale carcasei. Atat vroiau sa arda, nimic altceva. Era o nava fara atmosfera, construita pe orbita, cu carcasa de presiune separata de utilajele de energie si de tancuri. Oamenii lui Finn aplicasera tratamentul acolo unde trebuia.

Finn isi apropie casca de a mea.

— S-a zis cu nava. Nu se mai poate ridica. Si nici nu mai poate transmite mesaje. Ma indoiesc ca pot face un perete suficient de compact ca sa poata rezista inauntru fara costume de presiune. Ce zici, s-o lasam cateva zile sa vedem daca ies? Daca nu ies, punem un utilaj de foraj aici si le tragem o papara mareata.

Corect, Finn stia cum sa-si conduca spectacolul, nu avea nevoie de ajutorul meu cam nauc, asa ca am intrat inauntru, l-am sunat pe Mike si am cerut o capsula ca sa ies la radarele balistice. Mike m-a intrebat de ce nu vreau sa raman inauntru, unde eram totusi in siguranta.

— Asculta, i-am spus, colectie obraznica de semiconductoare, nu uita ca esti doar un ministru fara portofoliu, pe cand eu sunt Ministrul Apararii. Trebuie sa vad exact ce se-ntampla si am doar doi ochi, iar tu ai ochi raspanditi pe jumatate din Crisium. Iti arde de glume?

Incerca sa ma linisteasca, sa nu ma enervez si se oferi sa-mi puna afisajele pe ecranul video in camera L de la Raffles pentru ca n-avea chef sa patesc ceva… si apropo de glume, am auzit-o pe-aia cu minerul care raneste sentimentele mamei sale?

— Mike, am spus, te implor, fa-mi rost de o capsula. Imi pun costumul de presiune si-am s-o astept afara din Statia Vest — care nu mai arata bine, cred ca stii.

— Bine, imi zise, treaba ta, tu-ti pui gatul la bataie. O sa-ti trimit o capsula peste treisprezece minute. Te las sa mergi pana unde e amplasat tunul laser George. Foarte dragut din partea lui. Am ajuns si am sunat din nou la telefon. Finn vorbise deja la telefon cu celelalte furnicare, isi localizase comandantii subordonati sau pe cineva care vroia sa preia comanda si explicase cum sa le dea bataie de cap transportoarelor care aterizasera deasupra tuturor furnicarelor, in afara de Hong Kong. Din cate stia el, puscasii Autoritatii cucerisera Hong Kong-ul.

— „Adam”, am spus — de teama sa nu m-auda ceilalti -crezi ca ar trebui sa trimitem o echipa cu vagonetul ca sa incerce sa repare linia Bee Eli?

— Aici nu e gospodin Selene, raspunse Mike cu o voce ciudata, ci unul dintre asistenti. Adam Selene se afla in partea de sus a orasului Churchill atunci cand s-a pierdut presiunea. Mi-e teama ca a murit.

— Poftim?

— Imi pare foarte rau, gospodin.

— Nu inchide!

I-am dat afara pe cativa mineri si pe o fata care se gaseau in camera, apoi m-am asezat si am lasat in jos capota izolanta.

— Mike, am spus incet, sunt singur acum. Ce e prostia asta?

— Man, zise el linistit, treaba cea mai grea s-a facut. Adam Selene trebuia sa dispara intr-o zi. Si-a indeplinit misiunea si este, asa cum ai subliniat si tu, in afara guvernului. Am discutat asta cu profesorul. Cazusem de acord asupra disparitiei lui Adam Selene, singura intrebare era cand s-alegem momentul. Poti sa-i gasesti lui Adam Selene o glorie mai mare decat sa moara in aceasta invazie? Asta il va face automat erou national… iar natiunea are nevoie de unul. Hai sa zicem ca nu e sigur c-a murit pana vorbesti tu cu profesorul. Daca el mai are nevoie de Adam Selene, se va afla atunci ca acesta este inchis intr-o capsula si-si asteapta salvarea.

— Bine, bine. Las-o asa, sa ramana o problema deschisa. Din punctul meu de vedere, ti-am preferat intotdeauna personalitatea ca Mike.

— Stiu, Man, primul si cel mai bun prieten. Si eu o prefer pentru ca e personalitatea mea adevarata. Adam Selene era un fals.

— A, da. Dar, Mike, daca profesorul a murit in Kongville, o sa avem foarte multa nevoie de Adam Selene.

— Atunci o sa-l inghetam si-o sa-l aducem. Inapoi daca vom avea nevoie de el. Ingamfatul. Man, cand or sa se termine toate astea, o sa ai timp sa revenim la cercetarea despre umor?

— Da, Mike, am sa-mi fac timp. Iti promit.

— Multumesc, Man. Tu si cu Wyoh nu prea ati avut timp sa ma vizitati… iar profesorul vrea sa vorbeasca despre lucruri care nu sunt deloc amuzante. O sa fiu fericit cand o sa se termine razboiul asta.

— Castigam, Mike?

Chicoti.

— Au trecut cateva zile de cand nu m-ai intrebat. Iata o noua proiectie, ceva mai roza, pe care am facut-o cand a inceput invazia. Tine-te bine, Man. Sansele noastre sunt egale in momentul de fata!

— Bunule Bog!

— Asa ca imbraca-te si du-te sa vezi distractia! Dar stai la o distanta de cel putin o suta de metri de tunul laser. E posibil ca nava sa poata urmari raza laser cu o alta raza laser. Reglarea tirului e scurta, douazeci si unu de minute.

N-am ajuns atat de departe, pentru ca trebuia sa raman la telefon, iar cel mai lung cablu din zona era prea scurt si nu ma puteam deplasa. M-am cuplat la telefonul capitanului, am gasit o stanca mai ferita si m-am postat acolo. Soarele era in vest, atat de aproape de Terra, incat puteam sa vad Pamantul numai cu viziera lasata in jos, ca sa ma apere de stralucirea orbitoare a Soarelui — Pamantul inca nu se vedea ca un semicerc, Pamantul nou era de un cenusiu fantomatic in lumina lunii inconjurate de radianta slaba a atmosferei.

Mi-am tras casca inapoi in umbra.

— Controlul balistic, aici O'Kelly Davis, acum la tunul laser George. Langa el, vreau sa spun, la vreo suta de metri.

Ma gandeam ca Mike n-avea de unde sa stie cat de lung era cablul pe care-l foloseam, din kilometri de fire imprastiate peste tot.

— Controlul balistic, am inteles, raspunse Mike fara comentarii. Am sa informez Cartierul General.

— Multumesc, control balistic. Intreaba la Cartierul General daca au vesti de la Wyoming Davis pe ziua de astazi.

Nu stiam nimic de Wyoh si de familie si eram ingrijorat.

— Am sa intreb.

Mike astepta un timp, apoi zise:

— Cartierul General spune ca gospaja Wyoming Davis se ocupa cu primul ajutor in Domul vechi.

— Multumesc.