Dintr-o data m-am simtit mai bine. O iubeam pe Wyoh, nu mai mult decat pe ceilalti membri ai familiei, dar ea era noua… In familie si Luna avea nevoie de ea.
— Reglati tirul, spuse Mike voios. Toate tunurile, inaltime 870, azimut 1930, paralaxa fixata la 1300 de kilometri. Raporteaza cand vezi tinta.
M-am intins afara, m-am ridicat in genunchi ca sa raman in umbra si am scrutat portiunea de cer care mi se indicase, aproape de orizont si putin spre sud. Cand soarele nu-mi batea pe casca puteam sa vad stelele, dar era greu sa-mi fixez partea interioara a binoclului — a trebuit sa ma rasucesc si sa ma ridic intr-un cot.
Nimic — dar stai, era o stea cu disc… Intr-un loc unde n-avea cum sa se afle vreo planeta. Am mai observat inca o stea in apropiere. M-am uitat la ele si am asteptat.
Aha! Da! Prima stea devenea mai luminoasa si se tara spre nord, foarte incet — hei, animalul asta va ateriza chiar pe noi.
Dar o mie trei sute de kilometri inseamna un drum lung, chiar daca esti aproape de viteza maxima. Mi-am adus aminte ca nu putea sa cada pe noi de pe o elipsa de plecare, facand doar un „looping” in spate. Ar fi cazut in spatiu in jurul Lunii daca nava n-ar fi facut niste manevre pe o noua traiectorie. Ceea ce Mike nu mentionase. Am vrut sa-l intreb, dar m-am oprit — vroiam ca el sa-si puna toate cunostintele la bataie pentru a analiza nava si nu trebuia sa-i distrag atentia cu intrebarile mele.
Toti puscasii raportara urmarirea vizuala. Patru dintre ei, dirijati de Mike, cu arme selsin, raportara urmarirea vizuala a tintei fara atingerea comenzilor manuale — o veste buna. Asta insemna ca Mike il inregistrase pe dragutul asta si ii aranjase traiectoria perfect.
In scurt timp, deveni clar ca nava nu va cadea in jurul Lunii, ci venea direct sa aterizeze. Nu era nevoie sa intreb, devenise mult mai stralucitoare si nu i se schimbase pozitia fata de celelalte stele. La naiba, va ateriza
— S-a apropiat la cinci sute de kilometri, spuse Mike calm. Fiti pregatiti sa trageti. Toate tunurile pe control de la distanta, renuntati la comanda manuala pentru comanda FOC. Optzeci de secunde.
Un minut si douazeci de secunde. O vesnicie. Animalul asta era cu adevarat mare! Mike anunta la fiecare zece secunde, apoi incepu numaratoarea inversa:
— 5. 4. 3. 2-1-FOC!
Nava deveni dintr-o data mai stralucitoare.
Aproape ca nu observasem bucatica ce se desprinsese din ea inainte de explozie — sau simultan. Dar Mike spuse brusc:
— Proiectil lansat. Armele selsin, urmariti traiectoria cu mine, nu va grabiti. Celelalte arme ramaneti atintite pe nava. Fiti pregatiti pentru noi coordonate.
Cateva secunde sau ore mai tarziu — timpul nu mai conta, parca se dilatase, nu conta decat incordarea — dadu noile coordonate si adauga:
— Ochiti. Foc!
Am incercat sa urmaresc nava si proiectilul, le-am pierdut pe amandoua, mi-am smuls binoclul de la ochi, am zarit deodata proiectilul, apoi l-am vazut izbind solul intre noi si capul catapultei. Mai aproape de noi, la mai putin de un kilometru. Nu, nu a disparut, nu a fost o reactie de fuziune nucleara, altfel n-as mai fi fost aici sa povestesc asta, dar se produse o explozie mare, luminoasa, cred ca de la combustibilul ramas. Chiar si in lumina puternica a soarelui se vazu o stralucire argintie puternica si dupa aceea am simtit-auzit zdruncinatura solului. Dar nu se distruse nimic, doar cateva stanci.
Nava cobora in continuare. Nu mai ardea sa-ti ia ochii. Acum puteam sa o vad cum arata si nu parea deteriorata. In orice clipa, ma asteptam sa tasneasca coada de foc a reactoarelor si sa se opreasca in momentul aterizarii.
Dar nu. Impactul a avut loc la zece kilometri la nord de noi si a produs o emisfera frumoasa si argintie, care se risipi incet. Nu mai ramase nimic, decat niste pete in fata ochilor.
— Raportati pierderile, asigurati toate tunurile, spuse Mike. Coborati dupa ce le-ati asigurat.
— Tunul Alice, nici o pierdere.
— Tunul Bambie, nici o pierdere.
— Tunul Caesar, un om lovit de un fragment de stanca, situatia sub control…
M-am dus la telefon si l-am sunat pe Mike.
— Ce s-a intamplat, Mike? Nu ti-au predat controlul dupa ce le-ai ars „ochii”?
— Mi l-au dat, Man.
— A fost prea tarziu?
— Nu. Am zdrobit-o, Man. Parea lucrul cel mai prudent.
O ora mai tarziu eram cu Mike, prima data dupa patru sau cinci luni de absenta. Puteam sa ajung in subsolul Complexului mai repede decat in L-City si eram in contact cu toata lumea ca si in oras — dar fara intreruperi. Trebuia sa vorbesc cu Mike.
Incercasem sa-i telefonez lui Wyoh din statia de metro de la capatul catapultei. Am dat peste cineva de la spitalul de prim-ajutor care mi-a spus ca Wyoh lesinase si acum era in pat, dupa ce luase niste calmante pentru somn. Finn plecase cu o capsula cu baietii lui, ca sa conduca atacul asupra transportorului de acolo. De la Stu nu aveam nici o veste. Hong Kong-ul si profesorul erau inca decuplati. Pentru moment, eu si Mike reprezentam guvernul.
Era timpul sa incepem operatiunea Hard Rock.
Dar Hard Rock nu insemna numai aruncatul pietrelor. Trebuia sa spunem celor de pe Terra ce aveam de gand sa facem si de ce — trebuia sa ne justificam. La proiectul acesta lucrasera profesorul, Stu, Sheenie si Adam. Era un exercitiu teoretic care se baza pe date ale unui atac presupus. Mike il rescrisese deja si il tiparise ca sa-l pot studia. M-am uitat pe hartia rasucita intr-un sul lung.
— Mike, povestile astea noi si mesajele catre N. F. pretind ca am invins in Hong Kong. Cat de sigur esti?
— Probabilitatea e mai mare de 82%.
— Mike, e destul de mare ca sa le trimitem?
— Man, probabilitatea ca vom invinge in Hong Kong, daca nu am facut-o deja, se apropie de certitudine. Transportorul de deasupra orasului nu se poate misca. Celelalte transportoare cred ca sunt goale la ora asta. Oricum, nu au ramas prea multi oameni. In Hong Kong nu este destul de mult hidrogen monoatomic si vor trebui sa vina pana aici. Asta presupune deplasarea trupelor la suprafata cu vagonetul — calatorie grea cu soarele in cap, chiar si pentru lunari — iar cand ajung aici trebuie sa ne invinga. Nu pot sa o faca. Asta in cazul in care transportorul acela si trupele lui nu sunt mai bine inarmate decat celelalte transportoare.
— Ce zici de echipa de reparatii pentru Bee Eli?
— Eu zic sa nu asteptam. Man, ti-am folosit vocea fara sa-ti cer permisiunea si am facut toate pregatirile. Imagini de groaza pentru video. Domul vechi si restul, mai ales partea de sus din Churchill. Le-am pus si texte potrivite. Ar trebui sa transmitem stirile catre Pamant si in acelasi timp sa anuntam executarea operatiunii Hard Rock.
Am tras aer in piept.
— Da-i drumul, Mike. Executa operatiunea Hard Rock.
— Vrei sa dai ordinul personal? Spune-l tare, am sa-ti aranjez eu vocea si cuvintele.
— Spune-l tu, Mike, cum vrei. Foloseste-mi vocea si autoritatea pe care o am ca Ministru al Apararii si conducator provizoriu al guvernului. Fa-o, Mike! Arunca in ei cu pietre! La naiba, arunca cu stanci uriase! Loveste-i tare, sa ne tina minte!
— S-a facut, Man!
25
Maximum de bombardament instructiv cu minimum de pierderi de vieti omenesti. Nici una, daca e posibil — asa rezumase profesorul teoria operatiunii Hard Rock. Am incercat, atat eu cat si Mike, sa respectam vorbele profesorului. Trebuia sa-i lovim pe pamanteni atat de tare incat sa-i convingem, dar sa nu-i ranim. Suna imposibil
