Luna e o doamna cruda

incercand sa se bata cu noi? Merita sa faca asta ca sa ne dea o bataie care nu ni se cuvenea? Deja terminasera cu sapte dintre cele mai mari si mai bune nave ale lor, vroiau sa mai incerce cu paisprezece? Daca da, atunci arma noastra secreta, care actionase impotriva navei comandant Pax a Natiunilor Federative, putea sa mai astepte.

Ultima chestie era o lauda, Mike calculase ca exista o sansa mai mica de unu la o mie ca nava Pax sa fi putut transmite un mesaj in care sa raporteze ce i se intamplase si era si mai putin probabil ca N. F. sa ghiceasca ca minerii condamnati isi transformara uneltele in arme spatiale. De asemenea, N. F. nu avea la dispozitie prea multe nave cu care sa riste. Existau cam doua sute de vehicule spatiale in stare de functionare, fara a mai pune la socoteala satelitii. Dar majoritatea navelor orbitau in jurul Terrei — precum Lark, care reusise sa faca un salt pe Luna dupa ce-si aruncase tot combustibilul.

Navele spatiale nu sunt construite special pentru o anumita destinatie, pentru ca ar fi prea scumpe. Natiunile Federative aveau sase crucisatoare care ne-ar fi putut bombarda fara sa fie nevoite sa revina pe Terra pentru a-si face plinul, doar prin inlocuirea incarcaturii cu tancuri suplimentare. Mai erau cateva nave care se puteau modifica, cum a fost cazul lui Lark, plus cateva nave pentru condamnati si cargouri care puteau ajunge pe orbita din jurul Lunii, dar nu puteau pleca inapoi fara sa-si faca plinul.

Nu exista nici o indoiala ca N. F. ne puteau distruge, dar intrebarea era cat de mare ar fi fost pretul pe care ar fi trebuit sa-l plateasca. Datoria noastra era sa-i convingem ca pretul era intr-adevar mult prea mare, inainte ca ei sa aiba timp sa-si stranga trupe suficiente sa ne infranga. Ca la poker, noi incercam sa ridicam miza atat de mult incat ei sa nu se incumete sa plateasca si sa renunte. Speram ca niciodata sa nu fie nevoie sa ne aratam cartile.

La sfarsitul primei zile a fazei radio-video, a fost restabilita comunicatia cu Hong Kong, in timp ce Mike pregatea „aruncarea pietrelor”. A sunat profesorul si tare mult m-am bucurat sa-l aud! Mike ii facu un rezumat al situatiei, iar eu taceam asteptand una din dojanele lui blande — pregatindu-ma sa-i raspund taios: Si ce-ai fi vrut sa fac? N-am putut sa iau legatura cu tine si te-am crezut mort, stii asta? Ce era sa fac dupa ce-am ramas singur la conducerea guvernului, cu criza pe capul meu? Sa fi renuntat numai pentru ca n-am putut sa iau legatura cu tine?

N-am avut ocazia sa i-o spun.

— Ai facut ceea ce trebuia, Manuel, l-am auzit spunand pe profesor. Erai seful activ al guvernului si-ai avut de rezolvat o criza. Sunt incantat ca ai actionat cu mintea ta si ca n-ai lasat sa-ti scape ocazia, pentru ca nu se putea lua legatura cu mine.

Poti sa te pui cu un tip ca asta? Ma framantasem atat de tare si eram atat de incins, incat simteam nevoia sa ma descarc, dar n-am spus decat:

— Spasiva, profesore.

Profesorul confirma iesirea de pe scena politica a lui Adam Selene.

— Fictiunea mai putea dura inca o bucata de vreme, dar asta a fost un moment foarte bun pentru rezolvare. Mike, tu si cu Manuel aveti situatia sub control. Ar fi mai bine ca eu sa ma opresc la Churchill si sa vad ce e cu trupul lui Adam Selene.

N-am intrebat daca profesorul alesese cadavrul unui lucrator sau al unui soldat si nici cum i-a facut sa taca pe cei implicati. Cred ca n-au fost probleme, pentru ca multe corpuri din Churchill ramasesera neidentificate. Cel pe care-l alesese profesorul' avea statura si culoarea pielii corespunzatoare cu ceea ce fusese Adam Selene. Murise in urma pierderii presiunii, practic explodase si dupa aceea arsese, era de nerecunoscut. Arata ingrozitor! L-au intins in Domul vechi dupa ce l-au acoperit, pentru a nu trezi repulsie la vederea acelui trup descompus si s- au tinut discursuri pe care nu le-am ascultat. Mike nu pierdu nici un cuvant. Trasatura cea mai puternica care-l apropia de oameni, de caracterul uman, era vanitatea. Cateva capete patrate venisera cu ideea sa-l imbalsameze pe cel care-l reprezenta post-mortem pe Adam Selene, dandu-l pe Lenin ca precedent. Dar ziarul Pravda scrisese ca Adam fusese un conservator hotarat si n-ar fi acceptat niciodata sa devina o exceptie barbara. Asa ca acest cetatean necunoscut, sau soldat necunoscut ajunse in cimitirul orasului nostru.

Trebuie sa mai spun ceva ce-am lasat deoparte. Wyoh nu era ranita, ci doar epuizata. Dar Ludmilla a plecat pentru totdeauna dintre noi. N-am stiut atunci — ma bucur ca n-am stiut — dar ea s-a numarat printre numerosii morti de la baza rampei din fata lui Bon Marche. Un glonte exploziv a lovit-o intre sanii ei incantatori de adolescenta. Cutitul de bucatarie pe care-l avea in mana era plin de sange, cred ca luase cu ea, pe drumul mortii, cativa dusmani. De moartea Ludmillei am aflat de la Stu, care iesise din Complex, sa-mi dea vestea personal, nu la telefon. Apoi am plecat impreuna. Stu nu se daduse la fund dupa incetarea luptei, ci se dusese la Raffles ca sa lucreze cu cartea lui speciala de coduri. Acolo l-a gasit Mami si el se oferise sa-mi dea vestea.

M-am dus acasa ca sa particip la funeralii — era bine ca Stu nu ma gasise atunci cand dadeam, impreuna cu Mike, dispozitii pentru inceperea actiunii Hard Rock. Cand am ajuns acasa, Stu n-a vrut sa intre pe motiv ca nu cunoaste obiceiurile casei. Eu n-am zis nimic, dar iesi Anna si-l tari inauntru, mai mult cu forta. Era intotdeauna binevenit si dorit. Au venit si vecinii pentru priveghi. Nu erau prea multi, pentru ca nu mai ramasesera prea multi. Eram doar una din numeroasele familii care-si boceau mortii in ziua aceea.

N-am stat mult, nu puteam, aveam treaba. N-am vazut-o pe Milla decat foarte putin timp, cat sa-mi iau la revedere la plecare pe ultimul ei drum. Era intinsa in camera si parca dormea. Apoi am ramas putin cu familia mea indurerata si-am plecat sa-mi vad de probleme. Nu-mi dadusem seama niciodata pana in ziua aceea cat de batrana era Mimi. Sigur, vazuse multi morti la viata ei, chiar dintre membrii familiei ei. Dar moartea micutei Milla parea sa fie mai mult decat putea ea sa indure. Ludmilla fusese o fata deosebita, era nepoata ei, ii era ca o fiica si, printr-o exceptie speciala datorata interventiei lui Mimi, era si sotia familiei ei — cea mai tanara, dar si cea mai importanta in ierarhia familiei.

Ca toti lunarii, noi ne conservam mortii si sunt foarte bucuros ca obiceiul inmormantarii de pe Pamant fusese lasat in urma, odata cu sosirea noastra pe Luna. Modul nostru e mai bun. Dar familia Davis nu pune ceea ce rezulta din procesor in tunelele culturilor comerciale. Nu. Ramasitele membrilor familiei sunt puse intr-un tunel special, intr-o sera pentru trandafiri, narcise si bujori in mijlocul albinelor zumzaitoare. Traditia spune ca acolo se afla Black Jack Davis sau ce atomi or fi ramas din el dupa atatia ani de inflorire. E un loc fericit, un loc frumos.

Ziua de vineri a venit fara nici un raspuns din partea Natiunilor Federative. Stirile de pe Pamant se imparteau intre neincrederea ca le distrusesem sapte nave si doua regimente — N. F. nici macar nu confirmasera ca avusese loc vreo lupta — si imposibilitatea de a concepe ca noi am putea bombarda Terra sau ca, daca am face-o, ar avea intr-adevar vreo importanta. Operatiunea noastra era numita in zeflemea aruncare cu orez. Se acorda mai mult timp Campionatului Mondial decat avertismentelor noastre.

Stu era ingrijorat pentru ca nu primise nici un raspuns la mesajele codificate. Plecasera printre mesajele comerciale ale companiei LuNoHo adresate agentului din Zurich, iar de acolo la agentul lui de la bursa din Paris si de la el, prin canale mai putin obisnuite, la doctorul Chan, cel cu care avusesem odata o discutie si cu care Stu aranjase mai tarziu un canal de comunicare. Stu ii explicase doctorului Chan ca Marea China urma sa fie bombardata la douasprezece ore dupa America de Nord si ca se putea evita bombardarea ei daca ar fi actionat repede. Totodata, Stu ii spusese doctorului Chan sa sugereze variante ale tintelor daca variantele noastre nu erau cele mai sigure pentru populatie. Stu era agitat — isi pusese mari sperante in cooperarea pe care o stabilise cu doctorul Chan. Eu nu am fost niciodata asa de sigur — singurul lucru de care eram sigur era ca doctorul Chan nu se va aseza niciodata pe o tinta. Dar desi el era atat de grijuliu cu propria-i persoana, era posibil sa nu-si avertizeze nici macar mama.

Grijile mele se indreptau spre Mike. Desigur, era obisnuit sa aiba mai multe incarcaturi simultane pe traiectorie — dar niciodata nu a fost nevoit sa urmareasca mai mult de una odata. Acum avea pe cap sute de incarcaturi si promisesem sa livram douazeci si noua dintre ele simultan in douazeci si noua de tinte fixe.

Mai mult, Mike avea proiectile de rezerva pentru multe tinte, pentru a lovi tinta de doua sau de trei ori, la cateva minute dupa prima lovitura.

Patru din marile puteri ale Pacii si inca cateva mai mici aveau sisteme de aparare anti-racheta. Se credea ca cele din America de Nord erau cele mai bune. Dar existau poate unele de care nu stiau nici N. F. Toate armele de atac erau detinute de Fortele Pacii, dar armele de aparare intrau in dotarea fiecarei natiuni si, astfel, puteau fi secrete. Presupunerile noastre mergeau de la India, despre care credeam ca nu are interceptoare de proiectile, pana la America, despre care stiam ca e intr-adevar o putere, pentru ca facuse treaba buna in Razboiul Pocnitorilor Umede din secolul trecut, cand a oprit bombele-H intercontinentale.