26
I-am lovit atat de tare incat nu era nevoie de binoclu ca sa vezi spectacolul. Am ramas cu gura cascata cateva secunde, apoi am ingaimat: Boje moi![60] in soapta si plin de respect. Douasprezece lumini foarte stralucitoare, foarte intense si foarte albe, intr-o zona perfect dreptunghiulara. S-au intensificat in stralucire, apoi au palit, au trecut spre rosu intr-un timp care parea ca nu are sfarsit. Mai erau si alte luminite, dar pe mine ma fascina reteaua aceea atat de perfecta, incat nu le-am dat nici o atentie.
— Da, aproba Mike, plin de mandrie. La fix. Poti vorbi acum, Man. Nu mai sunt ocupat. Doar cu ajustarile.
— Am ramas fara cuvinte. E vreo ratare?
— Incarcatura de la lacul Michigan a fost lovita in sus si lateral, dar nu s-a dezintegrat. Va ateriza in Michigan, nu mai am controlul asupra ei, si-a pierdut transponderul. Incarcatura pentru stramtoarea Long Island numarul unu a mers direct la tinta. Man, pot sa le deviez in Atlantic pe cele care urmeaza si sa trec pe langa flota. S-o fac? Am la dispozitie unsprezece secunde.
— Ah! Da! Daca poti cruta flota.
— Am spus ca pot. S-a facut. Dar ar trebui sa le spunem ca avem controale si de ce le-am deviat. Ca sa le dam de gandit.
— Poate ca n-ar fi trebuit sa le deviem, Mike. Ne gandisem sa-i facem sa foloseasca navele de interceptare.
— Da, dar ideea principala era sa-i facem sa inteleaga ca nu lovim cu toata puterea si ca am putea s-o facem, daca am vrea. Putem dovedi asta cu incarcatura de la Colorado Springs.
— Ce s-a intamplat acolo?
Mi-a intors capul si am luat binoclul. Nu vedeam decat fasia orasului de peste o suta de kilometri lungime, Linia Municipala Denver-Pueblo.
— O lovitura pe cinste, la mare fix. Neinterceptata. Toate loviturile mele au mers drept la tinta, Man. Ti-am spus ca asa va fi — si e amuzant. Mi-ar placea sa fac asta in fiecare zi. Am descoperit un cuvant pentru care n-am avut nici referinta inainte.
— Ce cuvant, Mike?
— Orgasm. Asta cred ca am simtit atunci cand s-au aprins toate luminitele. Acum stiu ce-nseamna orgasm.
M-am dezmeticit.
— Mike, sa nu-ti placa prea mult. Pentru ca, daca iese treaba asa cum vrem noi, nu o s-o mai facem a doua oara.
— Bine, Man. Am inregistrat operatiunea si o pot relua ori de cate ori vreau sa simt ce-am simtit acum. Dar pun pariu, trei la unu ca maine o s-o facem iarasi si cred ca si poimaine. Vrei sa pariezi cu mine? O ora de analiza a glumelor contra a o suta de dolari Hong Kong.
— De unde iei tu o suta de dolari?
Chicoti.
— De unde crezi ca vin banii?
— Ah, las-o balta. Am sa-ti ofer ora aia pe gratis. Dar sa nu fii tentat sa modifici sansele.
— Man, n-as trisa cu tine. Chiar acum le-am lovit din nou Comandamentul apararii. E posibil sa nu poti vedea din cauza norului de praf de la prima lovitura. Acum primesc cate una la fiecare douazeci de minute. Vino aici jos sa vorbim. Am pasat sarcina asta fiului meu mai mic si mai prost.
— E ceva sigur?
— Il supraveghez. E o practica buna pentru el, Man, pentru ca, cine stie, s-ar putea ca mai tarziu s-o faca singur. E precis, dar e prost. Oricum, o sa faca ce-i spui tu.
— Il tratezi pe computerul ala ca pe o persoana vie? Ce, poate sa vorbeasca?
— O, nu, Man. E un idiot si nu va invata niciodata sa vorbeasca. Dar va face orice il programezi. De sambata, am de gand sa-l las pe el sa se ocupe de mai multe treburi.
— De ce de sambata?
— Pentru ca de duminica s-ar putea sa fie nevoie ca el sa faca totul. Aceea e ziua in care ne vor lovi.
— Ce vrei sa spui? Mike, tu ascunzi ceva.
— Chiar asta incerc sa-ti spun acum. De-abia s-a intamplat si chiar acum ii urmaresc. Privind in urma, impulsul de pe radar a pornit de pe circumferinta Terrei pe orbita terestra de plecare in spatiu imediat dupa ce i- am lovit. N-am vazut nava accelerand, pentru ca aveam altele de urmarit. Este prea in urma ca s-o pot identifica, dar pare de marimea potrivita ca sa deduc ca e un crucisator al Pacii care se indreapta spre noi. Locatoarele lui pregatesc acum o noua orbita circulara fata de Luna, care va atinge suprafata selenara la noua si trei minute duminica, daca nu face alte manevre intre timp. Asta e prima aproximare. Date mai bune, mai tarziu. A fost greu sa obtin si atat, Man, pentru ca nava foloseste contramasuri radar si lasa o ceata groasa in spate.
— Esti sigur ca nu te inseli?
Chicoti din nou.
— Man, eu nu ma incurc atat de usor. Am luat amprentele tuturor micutelor si dragalaselor mele semnale. Corectie: Crucisatorul va atinge Luna la noua si doua minute si patruzeci si trei de secunde.
— Cand o sa-l ai in bataia tirului?
— N-o sa-l am, doar daca face manevre. Dar el o sa ma aiba pe mine, sambata seara tarziu, timpul depinde de traseul pe care-l alege pentru aterizare. Asta va crea o situatie interesanta. E posibil sa tinteasca un oras-furnicar — probabil ca Sub-Tycho. Cred ca trebuie evacuat, iar celelalte orase sa foloseasca masuri de urgenta pentru presiune maxima. E mai probabil sa incerce sa traga in catapulta. Dar s-ar putea sa traga cat poate de mult, apoi sa-mi distruga toate radarele cu o salva care sa indrepte raze laser diferite spre fiecare radar.
Mike chicoti din nou.
— E amuzant, nu-i asa? O gluma de tip „amuzant doar o data” vreau sa zic. Daca imi inchid radarele, transponderul nu-si poate trimite rachetele spre ele. Dar daca fac chestia asta, nu mai pot sa ii coordonez pe cei care imi asteapta semnalele ca sa le spun incotro sa-si indrepte tunurile laser. Daca nu mai exista nici o aparare, cat de mica, catapulta este in pericol de distrugere. E comic, nu?
Am respirat adanc si mi-am dorit din toata inima sa nu ma fi bagat in slujba asta de ministru al apararii.
— Si ce facem, Mike? Ne predam? Nu se poate! Nu, atat timp cat mai putem lupta!
— Cine a zis sa ne predam? Am rulat proiectii ale acestei situatii si inca o mie de variante asemanatoare. Ia te uita, am date noi — a aparut un al doilea punct pe radar. Obiectul tocmai a plecat de pe Terra, are aceleasi caracteristici. Sa lasam proiectia pe mai tarziu. Nu ne predam. O sa le dam niste dureri de cap, amice, sa ne tina minte cat or trai!
— Cum?
— Lasa asta in seama batranului tau prieten, MYCROFT. Avem sase radare balistice, plus unul la noul sediu. L-am inchis pe cel nou si mi-am pus copilul prost sa lucreze cu numarul doi de aici… nu vom urmari navele prin radarul cel nou, nu-i vom lasa sa afle ca-l avem. Urmaresc navele prin radarul numarul trei si, din trei in trei secunde, verific daca sunt noi plecari de pe Terra. Celelalte radare tin ochii inchisi si nu le voi folosi decat in momentul in care vom lovi Marea China si India — iar navele nu le vor vedea, pentru ca n-am sa ma uit in directia lor. E un unghi mare, care se va realiza pana atunci. Cand am sa le folosesc, voi face o harababura intreaga, pentru ca le voi inchide si le voi deschide la intervale ciudate… dupa ce navele isi vor lansa rachetele. O racheta e o bucata moarta de metal, nu are creier, Man. Am sa le pacalesc.
— Dar cum ramane cu computerele de control ale focului de pe nave?
— Ei, am sa le pacalesc si pe ele! Punem pariu ca pot face in asa fel incat doua radare sa arate ca unul singur, aflat la mijlocul distantei dintre ele? Dar acum lucrez la… — scuza-ma! — iar m-am folosit de vocea ta.
— Nu-i nimic. Eu ce trebuie sa fac?
