de realizat, dar asteptati.
Trebuia neaparat sa existe o intarziere in momentul in care rocile ar fi cazut de pe Luna pe Pamant. Intarzierea putea sa fie de la zece ore pana la cat de tare indrazneam noi s-o lungim. Viteza de plecare dintr-o catapulta este esentiala, iar variatiile de un procent pot dubla sau injumatati durata traiectoriei Luna-Terra. Mike putea sa faca asta cu o precizie maxima — ii era totuna daca trimitea mingea incet cu multe salturi sau daca trimitea una in forta. Eu mi-as fi dorit sa fi tras el pentru Yankei. Dar indiferent cum le arunca, viteza finala pe Terra urma sa se apropie de viteza de evacuare de pe Terra, adica destul de apropiata de 11 km/s, asa incat sa nu mai conteze diferenta. Viteza asta atat de mare rezulta din gravitatia puternica pe care o exercita Pamantul. Nu era nici o diferenta daca Mike impingea usor un proiectil pe o curba buna sau il arunca brusc. Nu muschii contau, ci precizia.
Astfel, Mike putea programa aruncatul stancilor in asa fel incat sa se potriveasca cu timpul necesar pentru propaganda. El si cu profesorul stabilisera trei zile, plus nu mai mult de o rotatie aparenta a Terrei — 24h 50 min 28, 32 s — ca sa permita primei noastre tinte sa ajunga in punctul initial al programului. Desi Mike era capabil sa „agate” un proiectil in jurul Terrei si sa loveasca o tinta in partea cea mai indepartata a acesteia, putea lovi mai precis daca isi vedea tinta, urmarind proiectilul pe durata ultimelor minute, dandu-i un mic ghiont pentru precizie.
Ne trebuia aceasta precizie maxima pentru a obtine rezultatul scontat, avand in acelasi timp cat mai putine sau deloc pierderi de vieti omenesti. Tragem, le spunem exact cand si unde va cadea proiectilul si le dam trei zile ca sa elibereze zona.
Primul nostru mesaj catre Terra a fost la ora doua noaptea pe 13 octombrie '76, la sapte ore dupa invazie. Mesajul anunta nu numai distrugerea fortei lor de atac si infiera brutalitatea invaziei, dar promitea un bombardament-revansa, numind momentele si locurile afectate, dand fiecarei natiuni un termen limita prin care sa se delimiteze de actiunile Natiunilor Federative si sa ne recunoasca, evitand astfel situatia de a fi bombardate. Fiecare termen limita fusese stabilit cu douazeci si patru de ore inaintea loviturii locale.
Era mai mult timp decat avea nevoie Mike. Avand timp pana la impact, o stanca statea multa vreme in spatiu cu servomotoarele inca nefolosite si avea loc din belsug unde sa cada. Daca n-ar fi avut timp suficient, Mike putea rata complet Terra — lovea stanca lateral, facand-o sa cada pe o orbita permanenta in jurul Terrei. Daca avea la dispozitie doar o ora, putea devia lovitura in ocean.
Prima tinta era Directoratul Americii de Nord. Urmau sa fie lovite toate marile natiuni ale Fortelor Pacii, sapte puteri cu drept de veto: Directoratul Americii de Nord, Marea China, India, Sovunion, Pan Africa (in afara de Ciad), Mitteleuropa si Uniunea Braziliana. Aveam tinte si timpi si pentru natiunile mai mici — dar stiam ca nu vor fi lovite mai mult de douazeci la suta din aceste tinte, din lipsa otelului, dar si din cauza efectului de panica si teroare. Daca Belgia era lovita din prima rotatie, poate ca Olanda decidea sa-si protejeze polderele, cedand inainte ca Luna sa ajunga sus pe cerul ei.
Fiecare tinta era aleasa in asa fel incat sa se evite vatamarea cuiva. Asta era cam greu de realizat pentru Mitteleuropa… Tintele noastre trebuiau sa fie mari, oceane sau munti inalti -Adriatica, Marea Nordului, Baltica si asa mai departe. Existau spatii libere pe Terra, in ciuda celor unsprezece miliarde de locuitori.
Mi se parea ca America de Nord este foarte populata, dar locuitorii, in numar de un miliard, sunt ingramaditi in marile orase si exista spatii deschise, deserturi si munti. Am desenat o retea deasupra Americii aratand cat de precis vom lovi — Mike era de parere ca cincizeci de metri reprezentau o eroare mare. Am examinat hartile, iar Mike a verificat prin radar toate intersectiile meridianelor cu paralelele. De exemplu, 105 grade vest cu 50 grade nord. Daca in punctul de intersectie nu exista nici un oras, Mike marca punctul pe grila tintelor… dar si mai interesat era daca gasea un oras in apropiere, ca sa fim siguri ca a bagat groaza in inimile locuitorilor orasului respectiv.
I-am avertizat ca bombele noastre vor fi la fel de puternice ca si bombele-H, dar nu va exista nici un proiectil radioactiv, nu vor fi radiatii ucigatoare, doar o explozie teribila, o unda de soc in aer, o trepidatie a pamantului in momentul ciocnirii. I-am avertizat ca s-ar putea sa se darame unele cladiri aflate la o distanta considerabila de locul exploziei, din cauza impactului bombei cu solul si i-am lasat pe ei sa se hotarasca cat de departe sa fuga. Daca drumurile publice se aglomerau din cauza panicii mai degraba decat a pericolului real, ei bine, era perfect, pur si simplu perfect!
Dar am repetat ca nimeni din cei care ne vor asculta nu va pati nimic, ca toate tintele pe care le vom lovi la prima rotatie a Pamantului vor fi nepopulate — ne-am oferit sa nu lovim o tinta despre care natiunea afectata ne- ar informa ca datele noastre sunt eronate. (Oferta inutila, vederea radar a lui Mike era brici).
Dar, nespunand ce-o sa se mai intample la a doua rotatie, dadeam de inteles ca era posibil sa ne pierdem rabdarea.
In America de Nord, reteaua era formata prin intersectia paralelelor 35, 40, 45 si 50 grade nord cu meridianele 110, 115 si 120 grade vest. In total douasprezece tinte. Pentru fiecare din ele am adaugat un mesaj de prietenie localnicilor:
— Tinta 115V cu 35N — impactul va fi deplasat cu patruzeci si cinci de kilometri spre nord-vest, exact in varful muntelui New York Peak. Cetateni din Goffs, Cima, Kelso si Nipton, va rugam sa tineti seama de mesaj.
— Tinta 100V cu 40N este la treizeci de grade nord-vest 371 de Norton, Kansas, la o distanta de douazeci de kilometri sau treisprezece mile englezesti. Sunt avertizati locuitorii din Norton, statul Kansas si din Beaver City si Wilsonville, statul Nebraska. Nu stati langa ferestre. Daca nu ati evacuat zona, asteptati in casa treizeci de minute dupa impact, pentru ca e posibil sa mai cada fragmente de roci pe distanta si de la mare inaltime. Impactul va avea loc la ora trei dimineata punct, timpul vostru local, vineri 16 octombrie sau la ora noua dimineata ora Greenwich. Noroc!
— Tinta 110V cu 50N — impactul va fi plasat cu zece kilometri mai spre nord. Rugam cetatenii din Walsh, Saskatchewan sa fie pregatiti.
Pe langa grila asta, am mai ales o tinta in Alaska — 150V x 60N — si doua in Mexic — 110V x 30N si 105V x 25N — ca nu cumva sa-i defavorizam pe vreunii. Am mai fixat si cateva tinte in lacul Michigan, la jumatatea distantei dintre Chicago si Grand Rapids si in lacul Okeechobee din Florida. Acolo unde foloseam zone de ape, Mike prevazuse inundatii din cauza valurilor produse de impact, a caror durata depindea de linia tarmului.
Timp de trei zile, din dimineata zilei de miercuri 13 si pana in momentul loviturii, vineri 16, am bombardat Pamantul cu avertismente. Am avertizat Anglia ca impactul de la nord de stramtoarea Dover, vizavi de estuarul Londrei, va cauza tulburari in susul Tamisei. Sovunion a primit avertismente pentru marea Azov si avea o grila proprie pe care o pregatisem de atac. Marea China avea repartizata o retea in Siberia, desertul Gobi si in vestul ei indepartat — cu tinte notate pana in cele mai mici detalii — evitand impactul cu Marele Zid, monument de istorie ancestrala. Pentru Pan-Africa anuntasem lovituri in lacul Victoria, in partea desertica a Saharei, una la sud de Drakensberg, alta la douazeci de kilometri vest de marea piramida. Urma Ciadul nu mai tarziu de joi la miezul noptii, dupa ora Greenwich. Indiei i-am transmis sa urmareasca anumite zone muntoase si zona din afara portului Bombay, la aceleasi ore ca si China. Si asa mai departe pentru toate regiunile mai importante.
S-a incercat bruierea mesajelor noastre, dar fara succes pentru ca emiteam direct in jos, pe cateva lungimi de unda care erau greu de oprit.
Avertismentele se amestecau cu propaganda, alba si neagra: vesti despre esecul invadatorilor, tablouri infioratoare ale mortii, numele si numerele actelor de identitate ale invadatorilor, adresate Crucii Rosii si Semilunii rosii. Intr-un fel, le dadeam astfel de stire ca toti soldatii murisera, iar ofiterii navelor si echipajelor fusesera capturati sau omorati si ne prefaceam plini de regrete ca nu putem prezenta mortii navei comandant, pentru ca fusese doborata si distrusa in asemenea hal, incat era imposibila orice incercare de identificare a celor din interior.
Dar atitudinea noastra era concilianta:
— Locuitori ai Terrei, noi
Cred ca am explicat de sute de ori cat de simplu era pentru noi sa lovim si cat de greu era pentru ei sa ajunga la noi. Nu era nici o exagerare. E foarte greu sa lansezi proiectile de pe Terra pe Luna. E mai usor sa le lansezi de pe orbita de aterizare a Pamantului — insa e foarte scump. Modul cel mai practic pe care-l aveau pentru a ne bombarda era sa arunce bombele de pe nave.
Am remarcat asta si i-am intrebat cate nave, care costa cate milioane de dolari, sunt dispusi sa piarda
