— Ei, Mannie, bineinteles ca vrem sa-ti auzim parerea.
— Pai, nu am nici una. Planul de bombardare a fost proiectat pana in cele mai mici detalii. Toata lumea a avut ocazia sa-l critice la momentul respectiv si nu vad nimic care sa justifice modificarea lui.
— Manuel, spuse profesorul, vrei sa treci in revista al doilea bombardament asupra Americii, ca sa-l intelegem cu totii?
— Bine. Scopul celei de-a doua salve de bombe este sa-i obligam sa foloseasca rachetele de interceptare. Fiecare lovitura isi are tinta pe un oras mare, pe terenuri libere, vreau sa spun, din apropierea oraselor mari. Asta o sa le si spunem, dar cu putin timp inainte de a-i lovi, nu-i asa Sheenie?
— Mai bine sa le-o spunem chiar acum. Dar, sigur, putem schimba. Si ar trebui s-o facem.
— S-ar putea. Propaganda nu tine de domeniul meu de activitate. Pentru a tinti destul de aproape am folosit in majoritatea cazurilor tinte acvatice — lucru destul de greu care, pe langa uciderea pestilor si a celor care se incapataneaza sa ramana pe mare, vor provoca furtuni locale de proportii si distrugeri de tarmuri.
M-am uitat la ceas si am vazut ca trebuia sa trag de timp.
— Seattle va primi o bomba in Stramtoarea Puget, chiar langa ei. San Francisco va pierde doua porturi importante. Los Angeles va primi una intre Long Beach si Catalina si altele pe coasta, mai sus cu cativa kilometri. Mexico City este mai in interiorul continentului, asa ca plasam lovitura pe muntele Popocatepetl, de unde se poate vedea foarte bine. Salt Lake City primeste una in lac. Am lasat deoparte Denver-ul, pentru ca locuitorii lui pot vedea ce se va intampla in Colorado Springs — intrucat vom bombarda din nou muntii Cheyenne si vom continua imediat ce-i vom avea in campul nostru vizual. Saint Louis si Kansas City vor primi lovituri in raurile lor, la fel si New Orleans — care probabil va fi inundat. Toate orasele Marilor Lacuri vor avea si ele acelasi tratament, am o lista lunga, s-o citesc?
— Poate mai tarziu, zise profesorul. Zi mai departe.
— Boston primeste una in port. New York va avea una in stramtoarea Long Island si alta la jumatatea distantei dintre cele mai mari doua poduri ale lui, cred ca le va distruge podurile, dar noi ne dam cuvantul ca nu vom trage in ele si chiar asa vom face. Mergand in jos pe coasta de est, mai aplicam tratamentul la doua orase din golful Delaware, apoi la alte doua din golful Chesapeake, unul din orase fiind de o maxima importanta istorica si sentimentala. Mai spre nord, vom mai atinge doua orase cu lovituri plasate in mare. Spre interior, lovim Cincinnati, Birmingham, Chattanooga, Oklahoma City, toate cu lovituri in muntii din apropiere sau in rauri. Sa nu uit Dallas-ul, distrugem spatioportul si poate avem noroc sa prindem si cateva nave — ultima data cand am verificat, erau sase nave. Nu vom ucide oameni, decat daca vor face nebunia sa stea pe tinte. Dallas-ul e un loc perfect pentru bombardament, spatioportul e mare, intins si liber, iar lovitura va fi zarita de cel putin zece milioane de oameni.
— Daca o sa lovim, spuse Sheenie.
— Cum, daca? Fiecare lovitura este urmata de o alta, la o ora distanta. Daca nici una nu ajunge, mai avem lovituri mai in spate care pot fi deviate, de exemplu, e usor sa schimbam tintele in grupul golful Delaware golful Chesapeake. La fel si pentru grupul Marilor Lacuri. Dar Dallas are propria lui serie de rezerve si inca una lunga, pentru ca ne asteptam sa fie foarte bine aparat. Rezervele dureaza cam sase ore, atat timp cat putem vedea America, apoi ultimele pot fi plasate oriunde pe continent… cu cat o incarcatura e mai departe cand o deviem, cu atat devierea poate fi mai larga.
— Asta n-am inteles, zise Brody.
— E o problema de vectori, judecatorule. O racheta de ghidare poate da unei incarcaturi cativa metri pe secunda ai vectorului lateral. Cu cat vectorul functioneaza mai mult, cu atat incarcatura va ateriza mai departe de punctul original spre care o plasasem. Daca transmitem un semnal unei rachete de ghidare cu trei ore inainte de impact, deplasam punctul de impact de trei ori mai mult decat daca am astepta pana la o ora inaintea impactului. Nu e chiar atat de simplu, dar computerul poate sa faca asta, daca are timp suficient la dispozitie.
— Ce inseamna timp suficient? intreba Wolfgang.
M-am straduit cu grija sa fac pe prostul.
— Computerul poate rezolva acest gen de probleme aproape instantaneu, odata ce l-ai programat sa faca asta. Dar, asemenea decizii sunt pre-programate. Adica, ceva de genul asta: daca din grupul de tinte A, B, C si D descoperi ca ai ratat trei tinte din primele doua salve, repozitionezi toate rezervele din prima serie, astfel incat sa poti alege aceste trei tinte, in timp ce distribui a doua serie de rezerve acestui grup, pentru posibila folosire asupra grupului doi, in timp ce repozitionezi seria a treia de rezerve asupra grupului Alpha, astfel incat…
— Stai asa, eu nu sunt computer, zise Wolfgang. Eu vreau sa stiu cat timp mai avem pana cand trebuie sa ne hotaram.
— A, da.
M-am uitat la ceas demonstrativ.
— -Acum mai aveti… trei minute si cincizeci si opt de secunde, in care mai putem sa deviem lovitura indreptata spre Kansas City. E pregatit programul de deviere, iar asistentul meu cel mai bun, un tip”, Mike, e la datorie. Sa-i dau telefon?
— Pentru numele lui Dumnezeu, Man, deviaza! zise Sheenie, gatuit de emotie.
— La naiba! spuse Finn. Care-i problema, Terence? Ti-e frica?
— Camarazi! zise profesorul. Va rog!
— Eu primesc ordine de la seful statului, de la profesor, am spus. Daca el vrea sa auda pareri, are sa le ceara. N-are nici un rost sa tipati unul la celalalt.
M-am uitat la ceas.
— Mai sunt doua minute si jumatate. Pentru celelalte tinte sunt limite mai mari de timp. Kansas City e cel mai indepartat de ocean. Dar cateva din cele patru orase din zona Marilor Lacuri au trecut deja de punctul in care incarcaturile mai pot fi deviate in ocean. Mai putem sa actionam doar asupra Lacului Superior. Pentru Salt Lake City avem poate un minut in plus. Apoi se aglomereaza mai multe incarcaturi in acelasi timp.
Am asteptat.
— Sa votam, zise profesorul. Pentru continuarea programului. Generale Nielsen?
— Da!
— Gospaja Davis?
Wyoh isi tinu respiratia.
— Da.
— Judecator Brody?
— Da, bineinteles. E necesar.
— Wolfgang?
— Da.
— Conte LaJoie?
— Da.
— Gospodin Sheehan?
— Va lipseste un pariu. Dar merg si eu. Unanimitate.
— Un moment. Manuel?
— Tu hotarasti, profesore, intotdeauna a fost asa. Votarea e o prostie.
— Imi dau seama ca eu hotarasc, gospodin Ministru. Continuati bombardamentul, conform planului.
Am reusit sa lovim multe dintre tintele celei de a doua salve, desi toate orasele erau aparate, in afara de Mexico City. Se pare (98, 3% dupa calculele ulterioare ale lui Mike) ca rachetele de interceptare erau explodate prin radar la distante stabilite, care estimasera gresit vulnerabilitatea cilindrilor de stanca. Au fost distruse doar trei stanci, celelalte au fost impinse si au provocat mai mult rau decat daca nu se tragea deloc in ele.
A fost greu cu New York. Cu Dallas a fost si mai greu. Probabil ca diferenta consta in controlul local al interceptiei, pentru ca nu parea ca postul de comanda din muntii Cheyenne sa mai functioneze. Poate ca nu le-am distrus buncarul din pamant — nu stiu cat era de adanc — dar pun pariu ca nici oamenii si nici computerele de- acolo nu mai puteau urmari nimic.
Dallas-ul se tinea tare. Cred ca a impins intr-o parte primele cinci stanci, asa ca i-am spus lui Mike sa ia tot ce poate dinspre muntii Cheyenne si sa indrepte incarcaturile spre Dallas… ceea ce a reusit sa faca dupa doua salve. Cele doua tinte erau la mai putin de doi kilometri distanta una fata de cealalta. Apararea orasului Dallas s-a prabusit la salva urmatoare. Mike mai trimise inca trei incarcaturi spre spatioport si apoi le schimba spre „Muntii
