Luna e o doamna cruda

Cheyenne” — cele de mai tarziu nici nu fusesera atinse si erau marcate muntii Cheyenne. Mike inca mai trimitea mesaje de dragoste cosmice muntelui care era deja sfaramat, cand America disparu din raza privirii noastre, in jos, pe partea estica a Terrei.

Am stat cu Mike tot timpul cat a durat bombardamentul, stiind ca era un moment greu. Cand se opri totul pana in punctul in care urma sa umplem de praf Marea China, Mike spuse ganditor:

— Man, nu cred ca ar trebui sa mai lovim din nou muntele.

— De ce nu, Mike?

— Pentru ca nu a mai ramas nimic acolo.

— Bine, poti sa-i deviezi rezervele. Cand trebuie sa decizi?

— Le-as trimite in Albuquerque si Omaha, dar ar fi bine sa incep de-acum. Maine am sa fiu ocupat. Man, prietenul meu cel mai bun, cred ca trebuie sa pleci.

— Te-ai plictisit de mine, amice?

— Nu, dar in urmatoarele cateva ore, nava pe care am detectat-o s-ar putea sa lanseze rachete. Cand are sa se intample asta, vreau sa trec toate controalele balistice catre „Prastia micului David” — iar cand am sa fac asta, ar trebui sa fii la sediul din Mare Undarum.

— Ce te framanta, Mike?

— Computerul ala, fiul meu, e precis, dar e prost, Man. Vreau sa fie supravegheat. S-ar putea sa fie nevoie de decizii in graba si acolo nu exista nimeni care sa-l poata programa asa cum trebuie. Tu ar trebui sa fii acolo.

— Bine, Mike, daca zici tu asta. Dar daca e nevoie de un program rapid, am sa-ti dau telefon.

Daca unui om ii ia mult timp, poate cateva ore ca sa faca un program, unui computer ii ia cateva milisecunde ca sa-l rezolve. Una din calitatile de necontestat ale lui Mike era ca se putea programa singur. Repede. Doar ii explicai despre ce era vorba si-l lasai pe el sa-si faca programul. La fel de bine si foarte corect isi putea programa fiul mai mic si mai prost, cu o rapiditate mult mai mare decat a unui om.

— Dar, Man, vreau sa fii acolo pentru ca s-ar putea sa nu-mi poti telefona, e posibil ca liniile sa fie taiate. Am pregatit un grup de programe posibile pentru Junior. Iti vor fi de folos.

— Bine, tipareste-le. Lasa-ma acum sa vorbesc cu profesorul.

Mike il gasi repede pe profesor. M-am asigurat ca era singur, apoi i-am explicat ce vroia Mike sa fac. Credeam ca profesorul va obiecta — speram ca va insista sa raman la venirea bombardamentelor, invaziei, a navelor, dar el imi spuse:

— Manuel, trebuie sa pleci. Am ezitat sa ti-o spun, dar e foarte important sa fii acolo. Ai discutat sansele cu Mike?

— Niet.

— Eu am facut-o. Ca sa fiu direct, daca Luna City e distrusa, iar eu impreuna cu restul guvernului murim, iar ochii de radar ai lui Mike orbesc si el este deconectat de la noua catapulta — lucruri care se pot intampla in urma unui bombardament dur, deci, chiar daca se pot intampla toate astea, Mike inca da sanse egale Lunii, daca „Prastia micului David” va functiona — si tu esti acolo ca s-o faci sa mearga.

— Da, sefule, am inteles, sa traiti. Tu si Mike sunteti nesuferiti si vreti sa ma lipsiti de distractie. Am s-o fac.

— Foarte bine, Manuel.

Am mai stat cu Mike inca o ora, timp in care el a tiparit metru dupa metru, programe compatibile pentru celalalt computer — mie mi-ar fi luat vreo sase luni aceasta munca, daca as fi in stare sa ma gandesc la toate posibilitatile. Mike a adaugat niste indexuri si referinte — cu niste situatii oribile pe care nici nu indraznesc sa le mentionez. De exemplu, daca imprejurarile faceau necesara distrugerea Parisului, referintele spuneau — ce rachete, pe ce orbite — cum sa-i spun eu lui Junior sa le gaseasca si sa le trimita la tinta. Sau orice altceva era nevoie.

Citeam documentul care nu se mai termina — nu programele, ci descrierea rezultatelor la care ducea fiecare dintre ele — cand suna Wyoh.

— Mannie, dragule, ti-a spus profesorul despre plecarea la Mare Undarum?

— Da. Chiar vroiam sa te sun.

— Bine. Fac bagajele si ne intalnim la Statia de Est. Cand crezi ca ajungi acolo?

— Bagajele pentru noi? Ce, vii si tu?

— Nu ti-a spus profesorul?

— Nu.

Dintr-odata, m-am simtit fericit.

— M-am simtit vinovata, dragule. Vroiam sa merg cu tine… dar nu aveam nici un motiv pentru a-mi justifica purtarea. La urma urmei, eu nu sunt obisnuita cu computerele si am responsabilitati aici. Sau aveam. Dar am fost concediata din toate functiile pe care le detineam. Si tu ai fost concediat.

— Serios?

— Pe bune. Nu mai esti Ministru al Apararii, e Finn. In schimb te-au numit Adjunctul Primului Ministru…

— I-auzi!

— … si Adjunctul Ministrului Apararii. Eu sunt Purtatorul de cuvant adjunct, iar Stu a fost numit Secretar adjunct pentru Afacerile Externe. Asa ca merge si el cu noi.

— Sunt mirat.

— Nu e atat de neasteptat cum pare. Profesorul si Mike s-au gandit la toate astea acum cateva luni. Se cheama descentralizare, dragule, ceea ce facea McIntyre pentru orase. Daca are loc un dezastru la L-City, Statul Liber Luna are totusi un guvern. Profesorul mi-a zis: „Wyoh, doamna draga, atat timp cat ramaneti in viata voi trei si cativa congresmeni, nu e totul pierdut. Puteti negocia pe picior de egalitate, fara sa vi se vada ranile”.

Am plecat ca mecanic de computere, cu destinatia Mare Undarum. M-am intalnit cu Stu si cu Wyoh, care ma asteptau cu bagajele — impachetasera si restul bratelor mele — imbracati cu costumele de presiune. Ne-am strecurat prin tunele nesfarsite, depresurizate, pe un mic carucior cu fund plat, folosit pentru transportarea otelului. Greg ne-a trimis un carucior mai mare pentru portiunea de la suprafata, apoi ne-a intampinat chiar el cand am coborat din nou sub pamant.

Astfel am pierdut atacul asupra radarelor balistice, de sambata noaptea.

28

Capitanul primei nave FNS[61], Esperance, avea curaj. Sambata noaptea, tarziu, schimba cursul navei si se indrepta spre noi. Se pare ca i-a trecut prin cap ca vrem sa-l derutam cu radarele, pentru ca se hotarase sa coboare destul de aproape ca sa ne vada instalatiile radar cu radarul navei lui, in loc sa se lase in seama rachetelor care s-ar fi directionat dupa semnalele emise. De asemenea, cred ca se resemnase sa fie sacrificat, impreuna cu nava si echipajul, deoarece cobori pana la o mie de kilometri si lansa o salva catre cinci din cele sase radare ale lui Mike, nestiind de functionarea la intamplare a acestora.

Mike, asteptandu-se si el sa fie „orbit” cat de curand, dadu cale libera baietilor lui Brody sa arda „ochii” navei si ii tinu asupra tintei trei secunde inainte sa treaca la rachete.

Rezultatul nu e greu de imaginat: un crucisator distrus, doua radare balistice doborate de bombe-H, trei rachete „ucise”, doua echipe de tragatori mai putin, o echipa de tunari distrusa de o explozie nucleara, cealalta de o racheta doborata care aterizase direct pe ei, plus treisprezece puscasi care prezentau arsuri de la radiatii peste nivelul mortal de opt sute de roentgeni, o parte de la explozie, o parte de la statul indelungat la suprafata. Mai adaug ca patru fete care erau membre in Corpul Lysistrata au murit odata cu echipele acelea. Ele isi pusesera costumele de presiune si se hotarasera sa urce la suprafata cu barbatii lor. Alte fete s-au expus la radiatii serioase, dar nu peste nivelul de 800 r.

Al doilea crucisator continua sa se invarta pe o orbita eliptica in jurul Lunii.

Am aflat de la Mike multe din astea, dupa ce-am ajuns duminica dimineata la „Prastia micului David”. Mike era necajit ca-si pierduse doi ochi si era si mai necajit din cauza celor doua echipe — cred ca Mike capatase o