ceva, asa ca m-am intors si eu la lucrul meu. Apoi, dupa vreo cincisprezece minute, am auzit un strigat.

Urma o pauza, dar Baley o indemna sa continue:

— Ce fel de strigat?

— Un strigat al lui Rikaine. Al sotului meu. Un strigat, pur si simplu, fara nici un cuvant. Parea provocat de teama. Ba nu, de surpriza, de stupoare. Cam asa ceva. Nu-l mai auzisem niciodata strigand.

Isi duse mainile la urechi, de parca ar fi vrut sa alunge chiar si amintirea acelui strigat, si lasa sa-i scape capotul in jurul taliei. Nu-si dadea seama de asta, iar Baley privea tinta la carnetul de insemnari.

— Si ce-ai facut atunci? intreba detectivul.

— Am fugit. Am fugit. Nu stiam unde se afla…

— Parca ai spus ca se dusese in laboratorul pe care-l avea in apartamentul tau.

— Se dusese, Eli — Elijah, dar eu nu stiam unde e acest laborator. Nu stiam sigur, caci nu fusesem acolo niciodata. Era al lui. Cunosteam insa in linii mari locul. Stiam ca e situai undeva spre apus, dar eram atat de tulburata incat nici macar nu mi-a venit in gand sa chem un robot, care m-ar fi condus imediat acolo. Si, fireste, nechemat nu putea veni nici unul. Si cand am ajuns — am gasit pana la urma drumul — Rikaine era mort.

Se opri brusc si, spre marca stinghereala a lui Baley, isi inclina capul si incepu sa planga. Nu facea nici o incercare sa-si ascunda fata. Tinea ochii inchisi si pe obraji i se scurgeau incet siroaie de lacrimi. Nu scotea nici un sunet. De-abia daca ii tremurau umerii.

Deschise apoi ochii si il privi inlacrimata:

— Nu mai vazusem niciodata un mort. Era tot plin de sange si capul era… stii… Am reusii sa chem un robot, iar el a chemat pe altii si banuiesc ca ei au avut grija de mine si de Rikaine. Nu…

— Ce intelegi prin „au avut grija de Rikaine”? intreba detectivul.

— L-au luat de acolo si au curatat locul. In glasul ei aparuse o usoara nota de indignare: era doar stapana casei, grijulie de felul cum arata aceasta. Adauga: Toate erau intr-un hal fara de hal.

— Si ce s-a intamplat cu corpul?

Gladia dadu negativ din cap:

— Nu stiu. L-au incinerat cred, ca pe orice cadavru.

— N-ai chemat politia?

Femeia il privi de parca n-ar fi inteles si Baley isi aduse aminte: N-au politie! Apoi, cu voce tare:

— Dar ai anuntat, cred, pe cineva. Caci toata treaba asta s-a aflat.

— Robotii au chemat un doctor. Iar eu a trebuit sa anunt la locul de munca al lui Rikaine. Robotii de acolo trebuiau sa afle ca nu se va mai intoarce.

— Doctorul era pentru tine, banuiesc.

Gladia confirma dand din cap. Pentru prima data paru sa observe capotul drapat in jurul coapselor. Il trase in sus, murmurand jalnic: Scuza-ma, scuza-ma.

Baley se simti stingherit, privind-o cum statea acolo tremurand, neajutorata, cu fata chinuita de groaza coplesitoare ce i-o trezisera aceste amintiri.

Nu mai vazuse niciodata un om mort. Nu mai vazuse niciodata sange si o teasta zdrobita. Si desi pe Solaria relatiile sot-sotie erau superficiale si inconsistente, avusese totusi de-a face cu o fiinta umana, moarta.

Baley nu prea mai stia ce sa faca sau sa spuna. Simtea un imbold sa se scuze, dar, de fapt, nu era decat un politist in exercitiul functiunii.

Pe aceasta planeta nu exisia insa politie. Va intelege oare Gladia ca aceasta era obligatia lui?

Rar si cat mai bland cu putinta o intreba:

— Spune-mi, Gladia, ai auzit oare si altceva? Adica, in afara de strigatul sotului tau?

Femeia isi ridica privirile. Avea o fata foarte placuta, in ciuda tristetii vadite, sau poate tocmai din princina ei.

— N-am auzit nimic.

— Poate niste pasi fugind? Sau vreo alta voce?

Gladia clatina din cap:

— N-am auzit nimic.

— Cand ti-ai gasii sotul, era singur? Nu erati decat voi doi acolo?

— Da.

— Si nu era nici un semn ca s-ar mai fi aliat si altcineva acolo?

— N-am observat nici unul. Dealtfel, nici nu stiu cum s-ar mai fi putut afla cineva.

— De ce spui asta?

O clipa Gladia paru susprinsa. Apoi spuse abatuta:

— Uit mereu ca vii de pe Pamant. Ei da, nimeni altul nu putea fi acolo. Inca din copilarie sotul meu nu vedea pe nimeni in afara de mine. Si nici nu era Rikaine omul care sa se vada cu altii. Era foarte riguros in privinta uzantelor.

— Dar poate ca s-a intamplat fara voia lui. Daca ar fi venit cineva sa-l vada neinvitat, fara ca sotul tau sa stie de asta? Oricat de riguros ar fi fost, nu putea evita sa-l vada pe intrus.

— Se poate, dar atunci ar fi chemat imediat robotii ca sa-l dea afara pe acel om. Asa ar fi procedat! Si apoi nimeni n-ar fi incercat sa vina la sotul meu neinvitat. Nici nu pot concepe un asemenea lucru. Iar Rikaine, desigur, n-ar fi invitat niciodata pe nimeni. E ridicol sa-mi inchipui asa ceva.

Baley intreba cu blandete:

— Sotul tau a fost ucis cu o lovitura in cap, nu-i asa? Recunosti asta.

— Cred ca da. Era tot numai…

— Deocamdata nu-ti cer detalii. Ai vazut cumva in camera vreo urma de dispozitiv mecanic care i-ar fi permis cuiva sa-i zdrobeasca teasta de la distanta?

— Sigur ca nu. Sau, cel putin, eu n-am observat nimic.

— Daca ar fi fost, cred ca l-ai fi vazut. Rezulta deci ca cineva a tinut in mana un obiect capabil sa zdrobeasca teasta cuiva si ca a folosit acest obiect. Cineva trebuie sa se fi aliat la vreun metru de sotul tau pentru a face aceasta. Asa ca cineva l-a vazut.

— Nu se poate, exclama Gladia cu toala convingerea. Un solarian n-ar accepta sa vada pe nimeni.

— Dar un solarian pornit sa ucida nu s-arsinchisi de putin „vazut”, nu-i asa?

(Aceasta afirmatie ii parea lui insusi indoielnica. Pe Pamant aflase despre cazul unui asasin total lipsit de constiinta, care fusese prins numai pentru ca nu se putuse hotari sa incalce obiceiul pastrarii unei linisti absolute la baia de cartier).

Gladia clatina din cap:

— Nu intelegi cum e cu vazutul acesta. Pamantenii se pot vedea oricand, asa ca nu poti intelege…

Parea cuprinsa de curiozitate. Ochii i se luminara putin.

— Vazutul iti pare o treaba perfect normala, nu-i asa?

— L-am considerat intotdeauna ca un lucru de la sine inteles, raspunse Baley.

— Nu te deranjeaza?

— De ce m-ar deranja?

— Pai, in filme nu se spune si am vrui intotdeauna sa aflu… Pot sa-ti pun o intrebare?

— Te rog, raspunse detectivul cu indiferenta.

— Ti s-a repartizat o sotie?

— Sunt casatorit. Nu stiu cum vine treaba cu repartizarea.

— Stiu ca iti vezi sotia oricand doresti, si ea te vede pe tine, si amandoi considerati acest lucru foarte firesc.

Baley confirma dand din cap.

— Ei bine, atunci cand o vezi, daca ai dori sa…isi ridica mainile pana in dreptul umerilor si se opri, de parca ar fi cautat expresia cea mai potrivita. Apoi relua: Puteti … chiar oricand… Si o lasa balta. Baley nu incerca s-o ajute.

— Ei, nu are nici o importanta, spuse Gladia. Si nici nu stiu de ce trebuie sa te plictisesc acum cu asemenea fleacuri. Am terminat? Parea ca ii vor da din nou lacrimile.

— Inca putin, Gladia. Uita faptul ca nimeni n-ar fi putut sa-l vada pe sotul tau. Presupune ca cineva l-a vazut. Cine ar fi putut fi acesta?

Вы читаете Soarele gol
Добавить отзыв
ВСЕ ОТЗЫВЫ О КНИГЕ В ИЗБРАННОЕ

0

Вы можете отметить интересные вам фрагменты текста, которые будут доступны по уникальной ссылке в адресной строке браузера.

Отметить Добавить цитату