Soarele gol

trece prin toate aceste dispozitive de control.

Si totusi, daca se stabilea cert ca rezervorul nu contine otrava, factorul timp devenea evident. Era vorba de acea ora dinaintea mesei, cand carafa cu apa (expusa la aer, se gandi Baley iritat) fusese lasata sa se incalzeasca incet, dupa gustul lui Gruer.

— Dar cum sa verific rezervorul cu apa? intreba doctorul Thool, nedumerit.

— Dumnezeule! Ia un animal cu dumneata. Injecteaza-i in vena putina apa din rezervor sau da-i sa bea. Foloseste-ti capul, omule! Si procedeaza la fel cu ce a mai ramas in carafa, iar daca apa de-acolo e otravita, si trebuie sa fie, fa cateva din probele descrise in microfilme. Niste probe simple! Dar fa ceva!

— Stai, stai! Ce carafa?

— Cea in care se afla apa. Cea din care a turnat robotul bautura otravita.

— Pai, sa vezi… cred ca a fost spalata. Personalul casei n-o putea lasa asa.

Baley gemu. Desigur! Era imposibil sa obtina probe atunci cand robotii foarte constiinciosi le distrugeau mereu in numele ordinci si curateniei. Ar fi trebuit sa ordone pastrarea apei in carafa, dar aceasta nu era propria lui societate si Baley nu reusea sa reactioneze in modul cuvenit.

Dumnezeule!

Se comunica in cele din urma ca pe domeniul Gruer nu se descoperise nici o urma a vreunei prezente umane neautorizate.

— Acest lucru adanceste enigma, colege Elijah, comenta Daneel, caci pare sa excluda existenta unui otravitor.

Baley, cufundat in ganduri, de-abia il auzi.

— Cum?… Ba nu, ba nu. Chiar limpezeste situatia. Insa nu-i dadu nici o explicatie, stiind foarte bine ca Daneel nu era in stare sa inteleaga sau sa accepte ceea ce Baley considera a fi adevarul.

Dar nici Daneel nu ceru explicatii. O asemenea tulburare a firului gandirii unui om ar fi fost foarte nerobotiea.

Baley se plimba agitat de colo-colo, asteptand cu spaima apropierea perioadei de somn, cand ii va reveni teama de spatiile deschise si dorul de Pamant. Simtea un fel de dorinta febrila sa mentina lucrurile in desfasurare.

— As vrea s-o revad pe doamna Delmarre, ii spuse el lui Daneel. Pune-i pe roboti sa faca contactul.

Se dusera in sala de vizionare, unde un robot manipula deja panoul, cu degete metalice agile. Baley il urmarea cu privirea, inca pierdut in ganduri, care facura loc unei bruste uimiri, atunci cand incaperea paru sa se umple pe jumatate cu o masa bogat asternuta pentru cina si se auzi vocea Gladiei.

— Buna seara!

Dupa o clipa aparu si ca in imagine si se aseza.

— Nu fi surprins, Elijah. E tocmai ora cinei. Si sunt foarte ingrijit imbracata. Vezi?

Intr-adevar. Culoarea dominanta a rochiei, un albastru deschis, o imbraca in luciri discrete pana la glezne si incheieturile mainilor. Un guler bogat ii acoperea gatul si umerii, ceva mai deschis ca nuanta decat parul, care acum era strans in bucle disciplinate.

— Nu voiam sa te deranjez la masa, spuse Baley.

— Inca n-am inceput. De ce nu mancati cu mine?

Detectivul o privi banuitor.

— Cum, cu tine?

Gladia rase.

— Voi pamantenii sunteti tare amuzanti. Nu cu mine ca prezenta fizica. Nici n-ar fi posibil. Vreau sa spun, mergeti in sufragerie si astfel vom putea manca impreuna.

— Dar daca plec de-aici…

— Robotul tehnician poate mentine contactul.

Daneel confirma dand din cap cu gravitate, iar Baley, putin sovaitor, se intoarse si porni spre usa. Gladia, impreuna cu masa si cu intregul cadru, porni odata cu el.

— Vezi? spuse ea zambind incurajator, tehnicianul mentine legatura.

Baley si Daneel se deplasara pe o rampa mobila pe care detectivul nu-si amintea s-o mai fi vazut vreodata. Se pare ca existau numeroase cai de acces intre incaperile acestei cladiri imposibile, iar el nu cunostea decat cateva din ele. Daneel, fireste, le stia pe toate.

Si insotindu-i mereu, prin pereti, uneori putin sub nivelul podelei, alteori deasupra, se deplasa si Gladia cu cina ei cu tot.

Baley se opri si murmura:

— Iti trebuie oarecare timp sa te obisnuiesti cu asa ceva.

— Te ameteste? intreba Gladia.

— Putin.

— Atunci uite ce-ti propun: tehnicienii tai sa blocheze imaginea aici, iar cand ajungeti in sufragerie si totul e gata, sa o transpuna acolo.

— Am sa dau dispozitii in acest sens, colege Elijah, spuse Daneel.

Propria lor masa era deja instalata la sosirea in sufragerie. In farfurii aburca o supa maro in care pluteau cuburi de carne, iar in centrul mesei se gasea o mare pasare fripta. Daneel spuse cateva cuvinte robotului care servea si acesta, cu multa indemanare, puse ambele tacamuri la acelasi capat al mesei.

Ca la un semnal zidul din fata paru sa alunece in laturi, masa paru ca se lungeste si Gladia se ivi asezata la celalalt capat. Cele doua incaperi si mese se unisera atat de precis, incat, daca n-ar fi fost deosebirile din desenul tapetului si al pardoselii, ca si vesela si tacamurile diferite, ai fi pulul crede ca intr-adevar cinau toti impreuna.

— Asa! exclama Gladia cu satisfactie. Nu este placut?

— Chiar foarte, raspunse Baley. Apoi gusta putin din supa, o gasi delicioasa si isi puse o portie mai mare. Ai auzit de agentul Gruer?

Fata femeii se intuneca brusc. Punand lingura jos, Gladia spuse:

— E ingrozitor. Bietul Hannis!

— Vad ca folosesti numele mic. Il cunosti?

— Cunosc aproape toti oamenii importanti de pe Solaria. Majoritatea solarienilor se cunosc intre ei. E firesc.

Intr-adevar, e firesc, isi spuse Baley. Caci cati erau cu totii, la urma urmelor? Apoi cu voce tare:

— Atunci il cunosti, poate, si pe doctorul Altim Thool. Gruer e in ingrijirea lui.

Gladia rase incetisor. Robotul care o servea ii taia felii de carne, adaugand la ele niste cartofi mici, rumeniti, si felii de morcov.

— Fireste ca-l cunosc. M-a ingrijit si pe mine.

— Te-a ingrijit? Cand?

— Dupa… dupa necazul acela. Adica dupa moartea sotului meu.

— Doar nu e singurul medic de pe planeta? intreba Baley cu surprindere.

— A, nu! (Cateva clipe buzele ei se miscara de parca ar fi numarat pentru sine). Sunt cel putin zece. Si mai stiu si un tanar care studiaza medicina. Dar doctorul Thool e printre cei mai buni. Are foarte multa experienta. Bietul doctor Thool!

— De ce „bietul”?

— Pai sa vezi de ce. Profesia de medic este foarte ingrata. Uneori trebuie sa vezi bolnavii, ba chiar sa-i atingi. Dar doctorul Thool pare sa se fi resemnat in privinta asta si nu ezita niciodata sa vada un „bolnav” cand crede ca e cazul. A fost doctorul meu din copilarie si e totdeauna atat de amabil si prietenos incat aproape ca n-as avea nici o obiectie daca ar fi nevoie sa ma vada. De pilda, ultima oara chiar m-a vazut.

— Dupa moartea sotului tau, vrei sa spui.

— Da. Iti inchipui ce a simtit vazand corpul sotului meu si pe mine zacand acolo.

— Mi s-a spus ca a vizionat corpul, observa Baley.

— Corpul, da. Dar dupa ce s-a asigurat ca traiesc si ca nu exista nici un pericol le-a ordonat robotilor sa-mi puna o perna sub cap, sa-mi faca nu stiu ce injectie si apoi sa iasa. Dupa care a venit aici cu un reactor. Chiar asa, cu un reactor! Nu i-a luat nici o jumatate de ora si m-a ingrijit si s-a convins ca totul este in ordine. Eram atat de