Soarele gol

timp a ingrijit-o, si asa mai departe.

— Vrei sa afli ceva in mod special?

— Nu, incerc doar sa strang date. Si nu-i prea usor pe aceasta planeta. In al doilea rand afla cine il va inlocui pe Gruer ca sef al serviciului de securitate si aranjeaza-mi o convorbire cu el pentru maine dimineata. Eu unul, adauga el fara pic de entuziasm, am sa ma duc la culcare si sper pana la urma sa adorm. Apoi, aproape enervat: Crezi ca pot gasi o filmocarte ca lumea in casa asta?

— Cred ca ar trebui sa-l chemi pe robotul bibliotecar, raspunse Daneel.

Baley se simtea de-a dreptul iritat ca trebuie sa aiba de-a face cu robotul. Ar fi preferat sa caute singur.

— Nu, spuse el, nu ceva clasic. Pur si simplu o carte despre viata cotidiana de pe Solaria. Adu vreo cinci- sase.

Robotul se supuse (nici nu se putea altfel), dar, in timp ce manuia niste dispozitive care extrageau filmocartile cerute din casetele lor si le scoteau afara printr-o deschizatura, de unde ajungeau in mainile lui Baley, continua sa sporovaiasca pe un ton respectuos despre toate celelalte genuri ce se gaseau in biblioteca. Poate ca stapanului i-ar putea place un roman de aventuri despre epoca explorarii, sau o excelenta prezentare a chimiei, cu modele mobile de atomi, sau o povestire fantastica, sau o galactografie. Lista era interminabila.

Baley, care astepta romanele cerute, spuse cu severitate:

— De ajuns. Lua cu propriile-i maini (propriile-i maini!) un aparat de vizionat si pleca.

Robotul porni dupa el, spunand:

— Aveti nevoie de mine pentru reglare, stapane?

— Nu, ramai aici! ordona Baley taios.

Robotul se inclina si ramase in urma.

Asezat in pat, a carui speteaza se iluminase, detectivul fu cat pe ce sa-si regrete cuvintele. Aparatul era un model necunoscut si Baley n-avea nici cea mai mica idee cum sa introduca filmul. Se incapatana insa si, pana la urma, desfacandu-l in bucati si montandu-l la loc, reusi sa se descurce.

Cel putin putea vedea filmul si, chiar daca centrarea nu era perfecta, se simtea multumit pentru aceasta clipa de independenta fata de roboti.

Apoi, timp de o ora si jumatate, privi fragmentar patru din cele sase filme si ramase dezamagit.

Avusese o teorie. Dupa parerea lui nu exista cale mai buna pentru a putea cunoaste ceva din modul de viata si de gandire al solarienilor decat aceea de a le citi romanele. Si avea nevoie de o asemenea cunoastere pentru a-si putea urma cercetarile asa cum trebuie.

Dar acum se vedea nevoit sa renunte la aceasta teorie. Vizionase cateva romane si nu reusise sa vada decat oameni cu probleme ridicole, care se purtau prosteste si reactionau imprevizibil. De ce si-ar parasi o femeie slujba afland ca fiica ei are aceeasi profesie si, mai mult, de ce ar refuza sa-si explice motivele, ajungand pana la crearea unor complicatii ridicole si insuportabile? De ce oare s-ar simti umiliti un doctor si o pictorita, vazandu-se repartizati unul altuia, si ce era atat de nobil in staruinta doctorului de a lucra in cercetarea robotica?

Introduse in aparat cel de-al cincilea roman si ajusta sistemul de vizionare. Era mort de oboseala.

Atat de obosit incat a doua zi nu-si mai amintea nimic altceva despre acest roman (era un fel de poveste eu „suspense”) decat inceputul, in care un nou proprietar de domeniu isi luase in primire casa si viziona niste dari de seama filmate pe care i le prezenta respectuos un robot.

Probabil ca adormise cu aparatul pe cap si cu toate luminile aprinse. Dupa care, desigur, intrase vreun robot care luase grijuliu aparatul si stinsese luminile.

Oricum, adormise si o visase pe Jessie. Totul era ca inainte. Nu plecase niciodata de pe Pamant. Se pregateau sa se duca la bucataria de cartier si apoi la un spectacol cu niste prieteni. Vor folosi banda rulanta, vor vedea lume si nici unul nu va avea nici un fel de griji. Se simtea fericit.

Iar Jessie era frumoasa. Slabise putin. De ce era oare atat de zvelta? Si atat de frumoasa?

Un singur lucru nu era in ordine. Se aflau direct in bataia Soarelui. Privi in sus, unde nu se vedea decat baza boltita a Nivelurilor superioare; si totusi Soarele stralucea, luminandu-i puternic pe toti, dar nimeni nu se temea.

Baley se trezi tulburat. Ii lasa pe roboti sa-i serveasca micul dejun si nu vorbi cu Daneel. Nu spuse nimic, nu intreba nimic si dadu pe gat o excelenta cafea, fara sa-i simta gustul.

De ce visase despre Soarele vizibil — invizibil? Intelegea sa viseze despre Pamant si despre Jessie, dar ce cauta Soarele in acest vis? Si de ce il sacaia tocmai acest gand?

— Colege Elijah. Il chema Daneel incet.

— Da?

— Corwin Attlebish te va viziona peste o jumatate de ora. Am facut aranjamentele necesare.

— Cine naiba mai e si Corwin asta? intreba Baley taios si isi mai turna o ceasca de calea.

— Era principalul asistent al lui Gruer, colege Elijah, iar acum este sef interimar al serviciului de securilate.

— Atunci fa contactul pe loc.

— Dupa cum ti-am spus, am fixat vizionarea peste o jumatate de ora.

— Nu ma intereseaza cand ai fixal-o. Fa-l acum. E un ordin.

— Voi incerca, colege Elijah, dar s-ar putea ca el sa nu accepte.

— Sa incercam, si hai odata, Daneel!

Seful interimar al serviciului de securitate accepta contactul si, prima oara de cand se afla pe Solaria, Baley vazu un spatian care arata exact asa cum si-i imaginau pamantenii. Attlebish era inalt, suplu si bronzat, cu ochii caprui-deschis si barbia masiva si dura.

Semana vag cu Daneel, dar, pe cand robotul era idealizat, aproape ca un zeu, Corwin Attlebish avea anumite trasaturi omenesti.

Tocmai se barbierea. Un mic creion abraziv imprastia particule fine care i se depuneau pe obraji si pe barbie, dezintegrand perii intr-o pulbere aproape imateriala.

Baley auzise despre acest instrument, dar nu vazuse niciodata vreunul.

— Dumneata esti pamanteanul? intreba Attlebish cam nedeslusit printre buzele intredeschise, in timp ce pe sub nas ii trecea un val de praf abraziv.

— Sunt Elijah Baley, detectiv categoria a 7-a. Vin de pe Pamant.

— E cam devreme, observa Attlebish inchizandu-si aparatul cu un zgomot sec si aruncandu-l undeva, in afara imaginii. Ce te framanta, pamantene?

Pe Baley l-ar fi iritat ionul asta chiar daca ar fi fost in cea mai buna dispozitie. Acum pur si simplu fierbea.

— Cum se simte agentul Gruer? intreba el.

— Traieste inca. S-ar putea sa scape.

— Otravitorii de-aici, de pe Solaria, nu se pricep la doze. Lipsa de experienta. I-au dat prea multa otrava si a vomitat-o. Cu jumatate de doza l-ar fi ucis.

— Otravitori? Nu exista nici o urma de otrava.

— Dumnezeule! exclama Baley. Dar ce credeti c-a fost?

— O serie de lucruri. Unui om i se pot intampla multe. Altlebish isi freca fata, cautand cu varfurile degetelor posibilele asperitati. Nici nu stii ce probleme metabolice pot aparea dupa doua sule cincizeci de ani.

— Daca asa stau lucrurile, i-ati asigurat o ingrijire medicala competenta?

— Raportul doctorului Thool…

Asta era prea de tot. Furia care se acumulase in Baley inca de la trezire facu explozie.

— Nu-mi pasa de doctorul Thool! striga detectivul cu manie. Am spus ingrijire medicala competenta! Doctorii dumneavoastra nu se pricep la nimic, ca si detectivii dumneavoastra, daca ati avea vreunul! A trebuit sa aduceti un detectiv de pe Pamant. Aduceti atunci si un doctor!

Sokirianul il privi rece.

— Ma inveti ce trebuie sa fac?

— Da, si inca pe gratis. Fac cinste! Gruer a fost otravit. Am vazut totul. A baut, a vomitat si a racnit ca-l arde pe gatlej. Cum numiti dumneavoastra asta cand va ganditi ca tocmai cerceta… si Baley se opri brusc.