Soarele gol

dezvalui adevarata natura in fata acestora.

— Exact, raspunse Baley, privind in alta parte. (E o simpla masina, isi spunea detectivul, si doar nu te poti acuza ca ai inselat o masina!)

Si totusi nu reusea sa alunge complet un sentiment de rusine. Asa cum statea acolo, cu pieptul deschis, Daneel avea ceva foarte omenesc in infatisare, ceva ce putea fi inselat.

— Inchide-ti pieptul, Daneel, si asculta-ma, spuse Baley. Ca forta fizica esti mult inferior acestor trei roboti. Este clar, nu?

— Este clar, colege Elijah.

— Bun! Acum. baieti, continua detectivul, intorcandu-se din nou spre cei trei, nu veti spune nimanui, om sau stapan, ca aceasta creatura e un robot. Niciodata, absolut niciodata, fara dispozitii primite numai de la mine!

— Iti multumesc, rosti Daneel incet.

— Totusi, continua Baley, acest robot umanoid n-are voie sa se amestece in nici un fel in actiunile melc. Daca incearca asa ceva, il veti retine cu forta, avand grija sa nu-l deteriorati decat in caz de absoluta necesitate. Nu-i veti permite sa intre in contact cu nici un alt om afara de mine, si nici cu alti roboti afara de voi, fie prin vedere, fie prin vizionare. Si nu-l veti parasi nici o clipa. Tineti-l in aceasta camera, unde veti ramane si voi. Toate celelalte indatoriri vi se suspenda pana la noi ordine. Ati inteles?

— Da, stapane, raspunsera in cor cei trei roboti.

Baley se intoarse iarasi spre Daneel:

— Nu mai ai ce face, asa ca nu incerca sa ma opresti.

Daneel statea cu bratele atarnandu-i moale in jos.

— Colege Elijah, nu le pot lasa, prin lipsa mea de actiune, sa cazi prada vreunei primejdii. Totusi, in imprejurarile de fata, nu-mi ramane nici o posibilitate de actiune. Faptul e de o logica incontestabila. Deci nu voi face nimic. Nadajduiesc ca vei ramane teafar si sanatos.

Asta e tot, se gandi Baley. Logica era logica si robotii nu erau dotati cu altceva. Logica ii spunea lui Daneel ca pierduse partida. Ratiunea i-ar fi putut spune ca e greu sa prevezi toti factorii, ca partea adversa ar putea face o greseala.

Dar nu, un robot n-are decat logica, nu si ratiune. Din nou Baley se simti rusinat si nu putu sa-si reprime un impuls de a-l consola.

— Uite, Daneel, chiar daca m-as expune unor primejdii, dar nu e cazul (ultimele cuvinte le adauga in graba, aruncand o privire piezisa spre ceilalti trei roboti), asta ar face parte din misiunea mea. Pentru asta sunt platit. Dupa cum tot o parte a misiunii mele este sa impiedic orice pericol ce ar putea ameninta intreaga omenire, asa cum tu trebuie sa impiedici orice pericol ce l-ar ameninta pe vreun om ca individ. Intelegi?

— Nu, colege Elijah.

— Asta pentru ca n-ai fost construit ca sa intelegi. Dar, crede-ma pe cuvant, daca ai fi om, ai intelege.

Daneel isi inclina capul in semn de acceptare a explicatiei si ramase apoi nemiscat. Baley se indrepta incet spre usa. Cei trei roboti se dadura la o parte pentru a-i face loc, dar continuau sa-l fixeze pe Daneel cu ochii lor fotoelectrici.

Baley se simtea pasind spre un fel de libertate. Inima ii batea mai repede in asteptarea acestei clipe, dar deodata avu o tresarire. Din partea cealalta un alt robot se apropie de usa.

Era oare ceva in neregula?

— Ce s-a intamplat, baiete? rosti scurt detectivul.

— Ati primii un mesaj, stapane, de la biroul sefului interimar al serviciului de securilate.

Baley lua capsula de corespondenta personala pe care i-o intindea robotul. In mana lui capsula se deschise imediat, dand la iveala o banda de hartie imprimata cu caractere fine. (Acest lucru nu-l uimi. Desigur ca solarienii ii aveau deja amprentele digitale, iar capsula fusese ajustata sa se deschida numai in contact cu mainile lui.)

Citi mesajul si un aer de satisfactie se ivi pe fata-i prelunga. Era o permisiune oficiala de a putea vedea diferite persoane, cu acordul persoanelor solicitate, care erau totodata sfatuite sa dea tot sprijinul „detectivilor Baley si Olivaw.”

Attlebish capitulase, ajungand chiar sa puna numele pamanteanului pe primul loc. Era un bun augur pentru a incepe, in fine, o ancheta in modul cuvenit.

Baley se afla din nou intr-o aeronava, ca in timpul calatoriei de la New York la Washington. De dala aceasta exista insa o deosebire. Nava nu mai era „inchisa”. Ferestrele ramasesera transparente.

Era o zi frumoasa si senina. De pe locul unde sedea detectivul, ferestrele apareau ca niste petece de azur. Fara relief, fara trasaturi distinctive. Baley se forta sa nu strige de spaima. Isi ascundea capul pe genunchi doar atunci cand nu mai putea rezista cu nici un chip.

Singur isi impusese acest calvar. De fapt propriul sau sentiment de triumf si aceasta neobisnuita senzatie de libertate, dupa ce-i infransese pe Attlebish si Daneel, aproape ca il obligasera.

Inceputul il facuse mergand spre aeronava pe jos, prin aer liber, cu un fel de ameteala aproape placuta; apoi, cu o incredere in sine ce friza nebunia, ordonase ca ferestrele sa ramana descoperite.

Trebuie sa ma obisnuiesc, isi spunea el, si se uita fix la azur pana cand i se accelera pulsul, iar nodul din gat devenea insuportabil.

La intervale tot mai scurte trebuia sa inchida ochii si sa-si ingroape capul sub acoperamantul protector al bratelor. Treptat isi pierdu tot acel simtamant de incredere, pe care nici macar atingerea tocului in care se afla dezagregatorul proaspat incarcat nu i-l mai reda.

Incerca sa-si concentreze atentia asupra planului de atac. Mai inlai trebuia sa invete obiceiurile planetei. Sa construiasca un fundal pe care sa proiecteze totul, daca voia sa inteleaga.

Sa consulte un sociolog!

Ceruse unui robot sa-i spuna numele celui mai renumit sociolog solarian. (Un lucru bun la roboti era acela ca nu puneau intrebari.) Robotul ii comunicase numele si principalele date personale, dupa care facuse o pauza si spusese ca sociologul era probabil la masa si va cere, desigur, sa se amane convorbirea.

— La masa! exclamase Baley. Nu fi caraghios. Mai sunt doua ore pana la pranz.

— Folosesc timpul local, stapane, raspunse robotul.

Baley il privise surprins, apoi intelese. Pe Pamant, cu Orasele lui ingropate, ziua si noaptea, somnul si trezia erau perioade artificiale, adaptate la nevoile comunitatii si ale planetei. Dar pe o planeta ca aceasta, expusa direct Soarelui, ziua si noaptea nu mai constituiau o chestiune de preferinta, ci le erau impuse oamenilor vrand- nevrand.

Detectivul incerca sa-si inchipuie o lume sub forma unei sfere ce se roteste, fiind periodic luminata si neluminata. Era destul de greu si Baley simti o unda de dispret fata de acesti spatieni superiori, care lasau un lucru atat de important cum e timpul sa le fie dictat de capriciile miscarilor planetare.

— Fa legatura, in orice caz, conchise el.

La aterizare aeronava era asteptata de mai multi roboti si Baley, iesind din nou in spatiul liber, constata ca tremura de-a binelea.

— Lasa-ma sa te iau de brat, baiete, murmura el catre cel mai apropiat robot.

Sociologul il intampina la capatul unui hol, avand un zambet fortat pe fata.

— Buna ziua, domnule Baley.

— Buna ziua, raspunse detectivul, abia sudand. N-ati vrea, va rog, sa acoperiti ferestrele?

— Sunt deja acoperite. Stiu cate ceva despre obiceiurile pamantene. Vreti sa ma urmati?

Baley reusi sa faca aceasta fara ajutorul robotului, urmandu-l pe sociolog, la o distanta apreciabila, printr-un labirint de coridoare. Cand, in cele din urma lua loc intr-o incapere mare si bogat ornamentata, fu bucuros de prilejul de a se odihni.

Peretii camerei contineau o serie de nise cu fundul rotunjit. In fiecare din ele se aflau statui pictate in roz si auriu, siluete abstracte care bucurau ochiul fara a-i transmite un inteles imediat. Un obiect mare cu numeroase pedale, un fel de cutie de care atarnau niste cilindri albi, sugera un instrument muzical.

Baley il privi pe sociolog, care ramasese in picioare in fata lui. Spatianul arata exact asa cum aparuse in imaginea vizionata de detectiv mai inainte: inalt, subtire, cu parul complet alb, eu fata izbitor de ascutita, nasul