— Era un om capabil, devotat Solariei si modului nostru de viata.
— Un idealist, cu alte cuvinte.
— Da, categoric. Asta se vede si din faptul ca s-a oferit voluntar pentru profesia sa de… de fetolog. Este o arta aplicata, intelegeti, si v-am spus ce gandea in aceasta privinta.
— Era ceva neobisnuit in faptul ca s-a oferit voluntar?
— Doar nu credeti ca… Dar uit mereu ca sunteti pamantean. Da, este un lucru neobisnuit. Este o profesie care trebuie indeplinita, dar pentru care nu se gasesc amatori. De regula se recurge la numirea cuiva pe un anumit numar de ani si nu e placui sa fii tu acela. Delmarre s-a oferit singur, si inca pe viata. Si-a dat seama ca functia e prea importanta ca sa fie lasata pe scama unor executanti fara tragere de inima si m-a convins si pe mine de aceasta. Eu insa nu m-as fi oferii niciodata. Nu sunt capabil de un asemenea sacrificiu. Iar pentru el sacrificiul a fost si mai mare, caci era aproape maniac in chestiuni de igiena personala.
— Cred ca tot n-am inteles natura muncii lui.
Fata batrana a lui Quemot se imbujora usor.
— N-ar fi mai bine sa discutati asta cu persoana care il asista?
— As fi facut deja acest lucru, domnule doctor, daca cineva ar fi binevoit sa ma informeze pana acum de existenta unei asemenea persoane.
— Imi pare rau ca n-ati stiut, spuse Quemot. Insusi faptul ca avea un asistent demonstreaza inaltul lui simt de responsabilitate sociala. Nici unul dintre ocupantii anteriori ai postului nu s-a ingrijit de asa ceva. Dclmarre, insa, a gasit necesar sa aleaga pe cineva tanar si inzestrai si sa-l instruiasca el insusi, astfel incat sa lase dupa el un „mostenitor profesional” atunci cand i-ar fi venit timpul sa se retraga sau, ei da, sa moara. (Batranul solarian ofta din rarunchi.) Si iata, i-am supravietuit, desi era mult mai tanar. Obisnuiam sa joc sah cu el. Foarte des.
— Cum faceati acest lucru?
Quemol ridica din sprancene a mirare.
— In mod obisnuit.
— Va vedeati?
Sociologul se infiora:
— Ce idee! Chiar daca eu as fi putut suporta, Delmarre n-ar fi acceptat asta nici macar o clipa. Munca de fetolog nu-i tocise sensibilitatea. Era foarte categoric in privinta asta.
— Atunci cum?…
— Cu doua table, asa cum procedeaza toata lumea, raspunse Quemot, dand din umeri a ingaduinta. Ei da, sunteti pamantean. Miscarile mele se inregistrau pe tabla lui si a mea.
— O cunoasteti pe doamna Delmarre? intreba detectivul.
— Ne-am vizionat. E artista, stiti, si am vizionat cateva din lucrarile ei. Frumoase, nimic de zis, dar mai degraba niste curiozitati decat niste creatii. Sunt reusite, totusi, si dovedesc o minte receptiva.
— O credeti cumva in stare sa-si fi ucis sotul?
— Nu m-am gandit la asta. Femeile sunt pline de surprize. Dar, la urma urmelor, lucrurile par destul de clare, nu-i asa? Numai doamna Delmarre se putea apropia intr-atat de Rikaine incat sa-l poata omori. Rikaine n-ar fi permis niciodata cuiva, in nici o imprejurare, sa-l vada in persoana. Era foarte categoric. Categoric nu e, poate, cuvantul potrivit. Pur si simplu, ii lipsea orice urma de anomalie in aceasta privinta, orice urma de perversitate. Era un bun solarian.
— Ati numi perversitate faptul ca ati acceptat sa ma vedeti? intreba Baley.
— Da, cred ca da. As spune ca e la mijloc putina scatofilie.
— Delmarre ar fi putut fi ucis din motive politice?
— Cum?
— Am auzit pe cineva numindu-l traditionalist.
— O, toti suntem traditionalisti.
— Adica nu exista solarieni care nu sunt traditionalisti?
— Ba cred ca exista cativa, raspunse Ouemot incet, care considera ca e periculos sa fii prea traditionalist. Sunt hiperconstienti de numarul mic al populatiei si de inferioritatea noastra numerica fata de alte Lumi. Ei cred ca suntem lipsiti de aparare in fata unei posibile agresiuni din partea celorlalte Lumi exterioare. E o absurditate sa creada asa ceva, si dealtfel nu sunt prea multi. Nu-i consider o forta.
— De ce spuneti ca sunt absurzi? Exista ceva pe Solaria care ar putea afecta raportul de forte in ciuda marii inferioritati numerice? Vreun nou tip de arma?
— O arma, da. Dar nu una noua. Oamenii la care ma refer sunt mai mult orbi decat absurzi; ei nu-si dau seama ca aceasta arma functioneaza de mult si ca e irezistibila.
Baley ciuli urechile:
— Vorbiti serios?
— Desigur.
— Cunoasteti natura acestei arme?
— Ar trebui s-o cunoastem cu totii. Si
— Si care este, ma rog, aceasta arma neucigaloare? intreba Baley exasperat.
— Robotul pozitronic.
11. SE INSPECTEAZA O CRESCATORIE
O clipa detectivul incremeni. Robotul pozitronic simboliza superioritatea spatiana asupra Pamantului. Era intr-adevar o arma destul de eficace.
Se stradui sa-si mentina vocea ferma.
— E o arma economica. Solaria este importanta pentru celelalte Lumi exterioare ca sursa de tipuri perfectionate, asa ca n-aveti de ce sa va temeti.
— Faptul este clar, spuse Quemot cu indiferenta. Tocmai asta ne-a ajutat sa ne castigam independenta. Dar cu am in vedere altceva, un lucru mai subtil si de proportii mai ample. Sociologul isi privea fix varfurile degetelor, cu mintea evident cufundata in notiuni abstracte.
— Este cumva aceasta o alta teorie sociologica a dumneavoastra? intreba Baley.
Unda de mandrie pe care Quemot se stradui s-o ascunda aproape ca-l facu pe detectiv sa zambeasca.
— Da, intr-adevar, raspunse spatianul. Originala, dupa cate stiu, §i totusi evidenta daca se studiaza datele demografice despre Lumile exterioare. In primul rand, inca de la crearea lui, robotul pozitronic a fost folosit tot mai intens pretutindeni.
— Nu si pe Pamant, observa Baley.
— Ei, asta-i buna, domnule detectiv! Nu stiu prea multe despre Pamant, dar am aflat destul ca sa-mi dau seama ca robotii patrund si in economia dumneavoastra. Locuiti in mari Orase si lasati cea mai mare portiune a planetei neocupata. Cine lucreaza deci in fermele si minele dumneavoastra?
— Robotii, admise Baley. Dar, ca sa vorbim drept, domnule doctor, chiar pamantenii au creat robotul pozitronic.
— Chiar asa? Sunteti sigur?
— Puteti verifica. E adevarul curat.
— Interesant. Si totusi robotica a progresat cel mai putin acolo, spuse sociologul ganditor. Poate din cauza marii populatii a Pamantului. V-ar trebui mult mai mult timp. Da, da… Si totusi, aveti roboti chiar si in Orase.
— Da, avem, raspunse Baley.
— Mai multi decat, sa zicem, cu cincizeci de ani in urma.
— Da, confirma detectivul nerabdator.
— Atunci se potriveste. Deosebirea e numai de timp. Robotii tind sa elimine munca omului. O economie robotizata se dezvolta intr-o singura directie: tot mai multi roboti si tot mai putini oameni. Am studiat datele demografice
