opri brusc, surprins.) Pai, asta-i un fel de aplicare a matematicilor la sociologie, nu-i asa?
— Exact, raspunse Baley.
— S-ar putea sa fie ceva in toate astea. Va trebui sa mai cercetez problema. In orice caz, iata concluziile la care am ajuns, si am certitudinea ca sunt absolut corecte. Raportul roboti-oameni din orice economie care a introdus munca robotilor tinde sa creasca permanent, in ciuda tuturor masurilor legislative menite sa impiedice aceasta. Cresterea este incetinita, dar nu poate fi oprita. La inceput populatia umana creste, dar cea de roboti creste mult mai rapid. Apoi, cand se atinge un anumit punct critic…
Quemot se opri din nou, dupa care adauga:
— Ia sa vedem… Ma intreb daca acest punct critic n-ar putea fi determinat cu exactitate, daca nu i s-ar putea da o expresie numerica. Iata-ne ajunsi din nou la matematici.
Baley se misca nervos pe scaun.
— Si ce se intampla dupa atingerea punctului critic, domnule Quemot?
— Poftim? A, da. Populatia umana incepe sa descreasca. Planeta respectiva se apropie de o adevarata stabilitate sociala. Aurora va trece prin aceasta. Chiar si Pamantul dumneavoastra. Va vor trebui cateva secole in plus, dar e inevitabil.
— Ce intelegeti prin stabilitate sociala?
— Situatia de aici, de pe Solaria. O lume in care oamenii constituie singura clasa avantajata. Deci n-avem nici un motiv sa ne temem de celelalte Lumi exterioare. Va mai trece doar un secol, eventual, si vor fi toate ea Solaria. Presupun ca, intr-un fel, acesta va fi capatul istoriei omenesti. Sau, cel putin, implinirea ei. Pana la urma toti oamenii vor avea tot ceea ce le trebuie si tot ce isi doresc. Stiti, exista o fraza pe care am gasii-o undeva, nu mai stiu unde, ceva despre cautarea fericirii.
— Da, spuse Baley ganditor, toti oamenii sunt „inzestrati de Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile… printre care viata, libertatea si cautarea fericirii.”
— Asta e! De unde ati citat?
— Dintr-un document vechi, raspunse detectivul.
— Observati cum se schimba lucrurile pe Solaria si, pana la urma, in toata Galaxia? Cautarea se va incheia. Drepturile omenirii vor fi viata, libertatea si fericirea. Chiar asa. Fericirea.
— Se poate, observa Baley sec, dar un om a fost ucis aici, pe Solaria, si un altul e pe moarte.
Ii paru rau chiar inainte de a fi terminat fraza, caci chipul lui Quemot luase o expresie de parca ar fi fost palmuit. Batranul sociolog inclina capul si spuse fara sa-si ridice privirile:
— V-am raspuns la intrebari cat am putut de bine. Mai doriti ceva?
— Nu, de ajuns. Va multumesc, domnule doctor, si-mi pare rau ca v-am deranjat tocmai acum, cand deplangeti moartea unui prieten.
Quemot ridica incet capul.
— Va fi greu sa-mi gasesc alt partener de sah. Aparea foarte punctual la intalnirile noastre si juca extrem de echilibrat. Era un bun solarian.
— Va inteleg, spuse Baley cu blandete. Imi permiteti sa folosesc instalatia dumneavoastra pentru a stabili contactul cu persoana urmatoare cu care vreau sa vorbesc?
— Desigur, raspunse Quemot. Robotii mei va stau la dispozitie. Acum am sa va las. Incheiat vizionarea.
Nu trecura nici treizeci de secunde si un robot se afla deja langa Baley, iar detectivul se intreba din nou cum erau comandati. De fapt, apucase sa vada, inainte de stingerea imaginii, cum degetele lui Quemot se indreptau spre un buton.
Poate ca era un fel de semnal general, „Faceti-va datoria!” sau asa ceva. Poate ca robotii erau atenti la lot ce se petrecea si sesizau intotdeauna dorintele oamenilor din jur, iar daca robotul respectiv nu era dotat fizic sau electronic pentru sarcina dala, reteaua radio care-i unea pe toti intra in actiune si era chemat robotul potrivit.
O clipa Baley avu imaginea Solariei sub forma unei uriase retele robotice cu ochiuri ce se micsorau tot mai mult si in care erau fixate fiintele umane. Isi aminti cuvintele lui Quemot despre transformarea altor Lumi in planele de felul Solarici si isi imagina formarea unor asemenea rebele stranse si pe Pamant, pana ce…
Gandurile ii fura intrerupte de robot, care i se adresa cu tonul lui respectuos, calm si egal, de masina.
— Sunt gata sa va ajut, stapane.
— Stii cum se poate lua legatura cu locul unde lucra Rikaine Delmarre?
— Da, stapane.
Baley ridica din umeri. Niciodata n-o sa invete sa nu mai puna intrebari inutile. Robotii stiau. Punct. Isi dadu seama ca pentru a manipula acesti roboti in mod cu adevarat eficient trebuia sa fii expert, un fel de robotician. si se intreba cum se descurca in aceasta privinta solarianul mijlociu. Probabil nici prea-prea, nici foarte-foarte.
— Fa atunci legatura cu asistentul lui. Daca nu e acolo, afla unde se gaseste.
— Am inteles, stapane.
Robotul se intoarse si dadu sa plece, dar Baley striga dupa el:
— Stai! Ce ora este acolo?
— Aproximativ 6.30, stapane.
— Dimineata?
— Da, stapane.
Baley se simti din nou iritat de aceasta lume care isi organiza timpul dupa aparitia si disparitia unui soare. Iata la ce ajungi traind pe suprafata neprotejata a unei planete!
Se gandi o clipa la Pamant, apoi se smulse din amintiri. Cat timp era concentrat asupra anchetei, lucrurile mergeau bine. Recaderea in nostalgie ar fi ruinat totul.
— Cheama-l pe asistent, baiete, si spune-i ca e o chestiune oficiala. Si trimite-mi alt robot cu ceva de mancare. Un sandvis si un pahar cu lapte.
Mcstecandu-si ganditor sandvisul, care continea un fel de carne afumata, Baley isi spuse, intr-o doara, ca dupa cele intamplate cu Gruer, Daneel Olivaw considera suspect orice aliment. Si, poate, pe buna dreptate.
Termina totusi sandvisul fara nici un efect rau (oricum, fara un efect imediat) si sorbi din lapte. De la Quemot nu aflase datele dupa care venise, dar ceva tot aflase. Si, recapituland, aprecia ca aflase chiar o multime de lucruri.
Cam putine despre crima, adevarat, dar mai multe pe plan general.
Robotul se intoarse.
— Asistentul accepta vizionarea, stapane.
— Bun! A fost complicat?
— Dormea, stapane.
— Dar s-a trezit, nu?
— Da, stapane.
Deodata persoana in cauza aparu in fata lui, stand in pat in capul oaselor, cu o expresie de nemultumire posaca.
Baley se dadu inapoi de parca i s-ar fi ridicat in fata, pe neasteptate, un camp de forta. Deci din nou nu i se furnizase o informatie vitala. Iarasi nu stiuse ce sa intrebe.
Nimeni nu se gandise sa-i spuna ca asistentul lui Rikaine Delmarre era o femeie.
Avea parul ceva mai inchis decat obisnuita nuanta aramie a spatienilor si in momentul acela ii statea cam valvoi. Fata ii era ovala, nasul putin borcanat si barbia mare. Tocmai se scarpina pe piept, deasupra taliei, si Baley nadajdui in sinea sa ca cearceaful va ramane bine asezat. Isi amintea de atitudinea degajata a Gladiei in privinta celor permise in timpul unei vizionari.
Baley incerca in acea clipa o dezamagire, dar si o anumita satisfactie rautacioasa. Pamantenii obisnuiau sa creada ca toate spaticnele sunt frumoase, si, fara indoiala, Gladia corespundea asteptarilor. Aceasta, insa, era urata chiar si pentru un pamantean.
Ca atare, detectivul constata cu oarecare surprindere ca femeia avea o voce de un contraallo atragator, atunci cand il intreba:
— Asta-i buna, stiti ce ora este?
— Stiu, raspunse Baley, dar cum am de gand sa va vad, am crezut ca e bine sa fiti prevenita.
— Sa ma
