Soarele gol

— In dimineata aceasta, o suta cincizeci si doi. Primim cin-cisprezece-douazcci in fiecare luna, si tot atatora le dam pasaport spre viata independenta.

— Este singura institutie de acest fel de pe intreaga planeta?

— Exact. Ne ajunge pentru a mentine echilibrul demografic, in conditiile unei populatii de douazeci de mii si ale unei medii de viata de trei sute de ani. Cladirea este noua. Doctorul Delmarre a supravegheat personal construirea ei si a introdus multe schimbari in activitatea de aici. Mortalitatea fetilor este practic zero.

Mai multi roboti circulau printre recipiente, oprindu-se langa fiecare, controland meticulos aparatele de masura si verificand starea micutilor embrioni.

— Dar cine le opereaza pe mame? intreba Baley. Vreau sa spun, cine extrage fetii?

— Doctorul, raspunse Klorissa.

— Doctorul Delmarre?

— O, nu! Doctorii-medici. Doar nu va inchipuiti ca doctorul Delmarre s-ar fi injosit vreodata sa… Ei, dar sa lasam asta.

— Nu puteti folosi roboti?

— Roboti in chirurgie? Domnule detectiv, nu prea vad cum s-ar impaca asta cu Prima lege. La nevoie, pentru a salva o viata omeneasca, un robot ar putea extrage un apendice, daca s-ar pricepe, dar cred ca dupa asta ar trebui trimis sa i se faca reparatii capitale. O incizie in carne de om ar fi un lucru traumatizant pentru creierul lui pozitronic. Doctorii-oameni reusesc sa se obisnuiasca cu asa ceva. Chiar si cu necesitatea prezentei personale.

— Vad, totusi, ca robotii se ocupa de feti. Dumneavoastra interveniti vreodata? Doctorul Delmarre intervenea?

— Uneori trebuie, cand se complica lucrurile. De pilda, daca un fat are tulburari de dezvoltare. Robotii nu pot aprecia situatia eu exactitate cand e vorba de vieti omenesti.

Baley dadu din cap a intelegere:

— Exista, presupun, riscul unei aprecieri gresite care sa duca la pierderea unei vieti omenesti.

— Da de unde! Exista riscul supraaprecierii unei vieti omenesti si al pastrarii ei nejustificate, riposta Klorissa cu asprime in glas. Ca fetologi, domnule Baley, avem grija sa se nasca numai copii sanatosi. Numai sanatosi. Nici cele mai bune analize genetice ale parintilor nu ne pot asigura ca toate permutarile si combinarile de gene vor fi favorabile, ca sa nu mai vorbim de posibilitatea unor mutatii. Asta e marea noastra preocupare: mutatia neprevazuta. Am redus acest risc la mai putin de unu la mie, dar asta inseamna ca aproximativ o data la fiecare deceniu lot mai avem necazuri.

Spunand acestea, Klorissa ii facu semn lui Baley s-o urmeze dc-a lungul balconului.

— Va voi arata acum cresele si dormitoarele copiilor. Cu ei avem probleme mult mai mari decat cu fetii si nu putem folosi munca robotilor decat intr-o anumita masura.

— De ce?

— Ati sti de ce, domnule Baley, daca ati fi incercat vreodata sa lamuriti un robot de importanta disciplinei. Prima lege ii face aproape incapabili s-o sesizeze. Si sa stiti ca acesti copii inteleg situatia aproape imediat ce incep sa vorbeasca. Am vazut un tanc de trei ani tinand la respect o duzina de roboti doar prin faptul ca tipa la ei: „O sa ma loviti! Ma doare!” Ca sa inteleaga ca un copil poate minti cu buna stiinta, robotul trebuie sa fie foarte perfectionat.

— Delmarre se descurca cu copiii?

— De regula, da.

— Cum proceda? Se ducea printre ei si-i invata minte?

— Doctorul Delmarre? Sa-i atinga? O, ceruri! Bineinteles ca nu. Dar se pricepea sa le vorbeasca. Si stia sa ordone robotilor. L-am vazut odata vizionand un copil timp de cincisprezece minute si tinand tot acest timp un robot in pozitia de a-i trage tancului o palma. Cateva simulari din partea robotului si copilul afla ca nu e de gluma cu seful. Iar acesta era destul de priceput incat de regula robotului nu-i trebuiau mai tarziu decat mici reparatii curente.

— Dar dumneavoastra va duceti printre copii?

— Uneori n-am incotro. Nu sunt ca seful. Poale ca intr-o zi ma voi pricepe sa rezolv treburile astea de la distanta, dar daca as incerca acum n-as face decat sa distrug robotii. Sliti, e o adevarata arta sa dirijezi un robot asa cum trebuie. Dar mai bine nu-mi amintiti de asta! Sa ma duc printre copii! Mici animale!

Klorissa il fixa brusc pe detectiv.

— Banuiesc ca nu v-ar deranja sa-i vedeti.

— Nu, nu m-ar deranja.

Femeia ridica din umeri si il privi amuzata.

— Pamantean!

Apoi, reluandu-si mersul:

— Si in fond, la ce bun toate astea? Pana la urma va trebui sa admiteri ca Gladia Delmaire l-a ucis. Va trebui sa admiteti.

— Nu sunt prea convins, totusi, replica Baley.

— Cum puteti sa nu fiti convins? Cine altul ar putea fi?

— Exista si alte posibilitati, doamna.

— Cine, de pilda?

— Pai, de pilda, chiar dumneavoastra.

Reactia Klorissei il lasa pe Baley uimit.

12. SE RATEAZA O TINTA

Klorissa radea. Si rase pana ce isi pierdu rasuflarea, iar fata bucalata ii deveni stacojie. Dupa care se rezema de perele ca sa-si revina.

— Nu, nu va apropiati! exclama Klorissa. N-am nimic.

— E o ipoteza chiar atat de hazlie? intreba Baley cu gravitate.

Femeia dadu sa spuna ceva si izbucni iar in ras. Apoi, aproape in soapta:

— O, sunteti intr-adevar pamantean! Cum l-as fi putut omori eu?

— Il cunosteati bine, ii stiati obiceiurile, asa ca puteati aranja totul.

— Si va-nchipuiti ca l-as fi putut vedea? Ca m-as fi putut apropia de el ca sa-i dau cu ceva in cap? Dar nu intelegeti deloc situatia, domnule Baley!

Detectivul simti ca roseste.

— De ce nu v-ati fi putut apropia de el, doamna? Doar sunteti invatata cu…

— Cu copiii.

— Una duce la cealalta. Dealtfel, pareti sa tolerati si prezenta mea.

— La cativa metri, raspunse Klorissa cu dispret.

— Da, dar vin de la un om caruia aproape i s-a facut rau pentru ca a stat catva timp in prezenta mea.

— Este doar o deosebire de intensitate, dar reactia este aceeasi, raspunse Klorissa, mai calma.

— Dar nici nu trebuie mai mult de atat. Vreau sa spun ca obisnuinta de a vedea copiii va putea permite sa suportati prezenta lui Delmarre un anumit timp.

— As vrea sa subliniez, domnule Baley, riposta Klorissa fara sa mai para deloc amuzata, ca puterea mea de a suporta nu conteaza aici catusi de putin. Doctorul Delmarre era foarte formalist. Aproape tot atat de mult ca Leebig. Aproape. Chiar daca cu as fi suportat sa-l vad, nu m-ar fi suportai el pe mine. Doamna Delmarre este singura persoana careia i-ar fi putut permite sa se apropie de el si sa-l vada.

— Cine e acest Leebig de care ati pomenit?

— Un fel de geniu traznit, daca cunoasteti acest soi de oameni. A lucrat cu seful in probleme de robotica.

Baley il scoase minlal de pe lista suspectilor si reveni la subiect.

— S-ar putea afirma ca aveati si un mobil.

— Care?