sentimentele sau securitatea unui pamantean. Astfel, si-ar demonstra propria superioritate, lasandu-i pe specialistii solarieni sa se insele luand drept om un robot produs in Aurora.
Baley se simtea mult mai bine acum. Curios lucru, toate rationamentele, toata forta intelectuala de care dispunea, nu reusisera sa-i indeparteze sentimentul de panica, dar o neinsemnata magulire a propriei vanitati facuse imediat aceasta.
Si, in plus, il satisfacea faptul ca si spatienii erau vanitosi. Dumnezeule, isi spuse detectivul, toti suntem oameni, chiar si spatienii. Apoi zise cu voce tare, aproape glumet:
— Dar cat trebuie sa mai asteptam acel vehicul? Eu sunt gata.
Se parea ca tubul pneumatic nu era chiar potrivit pentru utilizarea ce i se dadea acum. Omul si umanoidul iesira din nava pasind drept pe o plasa flexibila care se lasa sub greutatea lor. (In spatiu, isi imagina vag Baley, oamenii care trec, imponderabili, dintr-o nava in alta, pot pluti usor pe toata lungimea tubului, impinsi de un salt initial).
La celalalt capat tubul se stramta, diform, de parca fusese comprimat de o mana uriasa. Daneel, care avea o lanterna, se lasa pe branci, iar Baley ii urma exemplul. Parcursera astfel ultimii cativa metri, ajungand in sfarsit in ceea ce, evident, era un vehicul de suprafata.
Daneel inchise cu grija usa prin care intrasera. Se auzi un pocnet puternic, probabil desprinderea tubului pneumatic.
Baley privi curios in jur. Vehiculul nu continea nimic prea neobisnuit. Avea doua banchete in tandem, fiecare de trei locuri. La capetele banchetelor existau niste usi. Panourile lucioase, care ar fi putut fi ferestre, erau negre si opace, fara indoiala in urma unei polarizari adecvate. Aceasta nu constituia un lucru nou pentru Baley.
Interiorul era luminat de doua lampi rotunde situate in plafon si, pe scurt, singurul lucru ce-i paru ciudat lui Baley era emitatorul plasat in peretele despartitor din fata primei banchete si, desigur, faptul ca nu se vedea nici un panou de comanda.
— Presupun ca cel care conduce vehiculul se afla dincolo de acest perete, observa Baley.
— Exact, colege Elijah, raspunse Daneel. Si iata cum ii putem da dispozitii. Se apleca putin si apasa pe un comutator basculant, facand astfel sa se aprinda o lumina rosie intermitenta. Dupa care spuse cu voce domoala:
— Poti porni acum. Suntem gata.
Un usor huruit, care inceta aproape imediat, o usoara si scurta apasare pe speteaza banchetei, si apoi nimic.
— Am si pornit? intreba detectivul, surprins.
— Da. Vehiculul nu se deplaseaza pe roti, ci aluneca pe un cimp de forta diamagnetic, asa ca nu simti decat acceleratia si deceleratia.
— Dar la curbe?
— Vehiculul se inclina automat pentru compensare. Isi mentine, de asemenea, echilibrul cand urca sau coboara o panta.
— Trebuie sa aiba niste comenzi complicate, comenta Baley sec.
— Complet automatizate. Conducatorul e un robot.
— Hm! Baley aflase cam tot ce-l interesa despre vehicul. Adauga: Si cat va tine drumul?
— Aproximativ o ora. Am fi ajuns mai repede cu o aeronava, dar doream sa-ti pun la dispozitie un interior inchis, iar aeronavele de pe Solaria nu se pot inchide atat de complet ca un asemenea vehicul de suprafata.
Baley se simti agasat de „solicitudinea” roborului. Parca ar fi fost un copilas dat in grija unei bone. Si, ciudat lucru, il mai iritau si frazele folosite de Daneel. Avea impresia ca asemenea fraze inutil de formale il puteau usor da de gol ca fiind robot.
O clipa detectivul, il fixa curios pe R. Daneel Olivaw. Robotul, uitandu-se drept inainte, statea nemiscat si indiferent sub privirea omului. Pielea lui avea o textura perfecta, firele de par din cap si de pe corp fusesera lucrate si implantate cu dragoste si migala. Miscarile muschilor sub piele erau foarte realiste. In constructia lui nu se precupetise nici un efort, oricat de costisitor. Si totusi Baley stia, din experienta personala, ca membrele si pieptul robotului se puteau desface de-a lungul unor lipituri invizibile, pentru efectuarea reparatiilor. Stia ca sub acea piele realist executata ar fi gasit metal si silicon. Stia ca in cutia craniana se afla un creier pozitronic, foarte perfectionat, dar, totusi, pozitronic. Stia ca „gandurile” lui Daneel erau doar niste curenti pozitronici de scurta durata trecand prin circuite strict proiectate si predeterminate de fabricant.
Dar oare ce indicii ar fi putut trada toate acestea ochiului unui expert neavizat? Usoara artificialitate a vorbirii lui Daneel? Lipsa de emotivitate ce il caracteriza permanent? Insasi perfectiunea „umanitatii” sale?
Isi pierdea insa timpul cu asemenea ganduri.
— Sa continuam, Daneel. Presupun ca inainte de a veni aici ti s-au dat informatii despre Solaria.
— Mi s-au dat, colege Elijah.
— Buun! Ai fost mai norocos decat mine. Cat de mare e aceasta lume?
— Are 9500 mile in diametru. Este cea mai in afara situata dintr-o serie de trei planele si e singura populata. Sub raportul climei si atmosferei se aseamana cu Pamantul. Are o proportie mai mare de terenuri fertile; resursele minerale utile sunt mai mici, dar, fireste, mai putin exploatate. Solaria este o lume autarhica si poate mentine, cu ajutorul exportului de roboti, un inalt nivel de trai.
— Ce populatie are?
— Douazeci de mii, colege Elijah.
Baley intregislra mintal cifra, apoi intreba cu ingaduinta:
— Adica douazeci de milioane, nu? Vagile sale cunostinte despre Lumile exterioare ii permiteau sa creada ca, desi acestea erau sub-populate in comparatie cu Pamantul, totusi locuitorii lor se numarau cu
— Douazeci de mii, colege Elijah, repeta robotul.
— Vrei sa spui ca aceasta planeta este de curand colonizata?
— Nicidecum. Este independenta de aproape doua secole, iar colonizarea a inceput cu peste un secol mai inainte. Populatia este intentionat mentinuta la douazeci de mii, numar socotit optim chiar de solarieni.
— Ce suprafata din planeta ocupa?
— Toate regiunile fertile.
— Adica, in mile patrate?
— Treizeci de milioane, inclusiv zonele marginale.
— Pentru numai douazeci de mii de oameni?
— Mai sunt si vreo doua sute de milioane de roboti pozitronici pentru diverse munci, colege Elijah.
— Dumnezeule! Asia inseamna… Inseamna zece mii de roboti pentru un om.
— In acest sens au pe departe cea mai ridicata proportie dintre toate Lumile exterioare. Urmatoarea, Aurora, are numai cincizeci de roboti pe cap de locuitor.
— Dar la ce le trebuie atatia roboti? Ce fac cu toate aceste alimente?
— Alimentele ocupa un locdcstul de neinsemnat. Mai importante sunt minele, iar si mai importanta e productia de energie.
Gandindu-se la toti acesti roboti Baley simti o usoara ameteala. Doua sute de milioane! Iar, printre ei, atat de putini oameni! Toate locurile trebuie sa fie intesate cu roboti. Un observator din afara ar crede ca Solaria e o lume a robotilor, scapand din vedere rara populatie omeneasca.
Simti deodata nevoia sa vada. Isi amintea de conversatia cu Minnim si de prognoza sociologilor cu privire la primejdia in care s-ar afla Pamantul. Parea un lucru indepartat, cam ireal, dar si-l amintea. Pericolele si greutatile pe care le infruntase de la plecare estompasera amintirea vocii lui Minnim, care emitea enormitati folosind cuvinte calme si precise, dar n-o stersesera cu totul.
Baley era prea obisnuit cu datoria ca sa-si permita sa fie impiedicat, in exercitiul ci, chiar si de efectul covarsitor al spatiului deschis. Dale extrase din cuvintele vreunui spatian, sau chiar ale vreunui robot spatian, erau deja disponibile pentru sociologii de pe Pamant. Ceea ce le lipsea era observatia directa, iar aceasta treaba, oricat de neplacuta ar fi fost, ii revenea lui s-o faca.
Detectivul examina portiunea superioara a vehiculului.
— E decapotabil, Daneel?
— Iarta-ma, colege Elijah, dar nu inteleg ce vrei sa spui.
