— Bine, se amuza comandanta portului. In cazul asta, du-te incognito!
Stewardul din trenul pneumatic circulase printre pasageri cu o tava cu bauturi, la scurt timp dupa ce Haviland Tuf se imbarcase pentru calatoria in jos. Tuf bause bere s’uthlameza, in restaurantele din Casa Paianjenului, si o gasise diluata, apoasa si notabil de lipsita de gust.
— Poate oferta dumneavoastra include produse din malt preparate pe alte planete, zisese el. Daca da, as fi bucuros sa incerc unul.
— Sigur, raspunsese stewardul.
Cautase in lista si venise cu un recipient dolofan, plin cu un lichid de-un cafeniu intunecat, cu o eticheta pe care Tuf recunoscuse scrierea din ShanDellor. I se oferi un decontator, iar Tuf tasta codul sau. Moneda s’uthlameza era caloria. Pretul recipientului depasea de patru ori si jumatate continutul caloric al berii.
— Costul importului, explica stewardul.
Tuf sorbi din recipient, cu o demnitate greoaie, in timp ce trenul pneumatic cadea prin troliu catre suprafata planetei. Nu era o calatorie comoda. Haviland Tuf considerase pretul unui bilet de categorie stelara prohibitiv si luase unul de clasa intai, urmatoarea categorie, pentru a se trezi inghesuit intr-un scaun ce parea proiectat pentru un copil s’uthlamez mic, intr-un sir de opt scaune similare, despartite de un culoar central.
Avusese un noroc chior si primise locul de langa interval. Tuf se indoia ca in alte conditii ar fi putut indura calatoria. Chiar si asa, ii era imposibil sa se miste fara sa se frece de bratele subtiri, goale, ale femeii din stanga lui, un contact pe care Tuf il gasea extrem de neplacut. Cand statea in felul lui obisnuit, se lovea cu capul de tavan — de aceea, trebuia sa se ghemuiasca si, ca urmare, gatul ii intepenise intr-un mod foarte neplacut. Undeva, departe, in tren, se aflau, intelese Tuf, grupurile sanitare pentru clasa intai, a doua si a treia. Decise sa evite, cu orice pret, cunoasterea confortului lor dubios.
Cand incepu coborarea, cei mai multi dintre pasageri isi trasera glugi de izolare deasupra capetelor si-si alesera un mod de divertisment personal. Oferta, observa Tuf, includea trei programe muzicale diferite, o drama istorica, doua fantezii erotice, o interfata pentru afaceri, ceva numit pavana geometrica, si stimularea directa a centrilor placerii din creier. Tuf isi propuse sa afle ce-i pavana geometrica, dar descoperi ca gluga de izolare era prea mica pentru capul lui, teasta sa fiind anormal de lunga si de lata, dupa standardele s’uthlameze.
— Tu esti musca mare? intreba cineva, din spatele sau.
Tuf se intoarse. S’uthlamezii stateau intr-o izolare tacuta, cu capetele acoperite de castile negre, fara vizoare. In afara de ciorchinele de stewarzi aflati departe, in partea din spate a vagonului, singurul pasager ce nu parasise inca lumea realitatii era barbatul de pe scaunul din partea opusa a intervalului, cu un rand in urma. Parul lung, impletit, pielea aramie si obrajii dolofani indicau ca individul provenea din afara planetei, ca si Tuf.
— Musca cea mare, nu-i asa?
— Sunt Haviland Tuf, inginer ecolog.
— Stiam ca esti o musca. Si eu sunt. Ma numesc Ratch Norren. Din Vandeen, zise barbatul si intinse mana.
— Am auzit de stravechiul ritual al strangerii mainilor, domnule. Am remarcat ca nu purtati arme. Parerea mea este ca, initial, obiceiul urmarea sa stabileasca acest fapt. Si eu sunt neinarmat. Acum, daca doriti, puteti sa va retrageti mana.
Ratch Norren ranji si-si trase mana.
— Esti o rata amuzanta, zise el.
— Domnule, nu sunt nici rata amuzanta, nici musca mare. Cred ca-i evident pentru orice persoana cu inteligenta umana normala. Poate standardele sunt altele pe Vandeen…
Ratch Norren se ciupi de obraz. Un obraz rotund, plin, carnos, acoperit cu pudra rosie, pe care-l ciupise cu putere. Tuf decise ca era vorba fie de un tic deosebit de pervers, fie de un gest vandeean, a carui semnificatie n-o cunostea.
— Chestia cu musca, spuse barbatul, e doar o expresie a paienjeneilor. Una dialectala. Ii numesc muste pe toti cei de pe alte planete.
— Intr-adevar…
— Esti cel care a venit cu nava uriasa de razboi, nu-i asa? Cel care a aparut la stiri? De ce porti peruca? se interesa Norren, fara sa astepte raspuns la intrebarile anterioare.
— Calatoresc incognito, desi se pare ca mi-ati descoperit deghizarea, domnule.
Norren se ciupi iar de obraz.
— Spune-mi Ratch, zise el, privindu-l pe Tuf din cap pana-n picioare. Cam slaba deghizarea… Cu peruca sau fara, ramai un gigant urias, de culoarea ciupercii.
— In viitor, voi folosi farduri. Din fericire, nici unul dintre bastinasii s’uthlamezi n-a dat dovada de perspicacitatea dumneavoastra.
— Sunt prea politicosi ca s-o exprime. Asa-i pe S’uthlam. Stiu, sunt prea multi. Majoritatea nu-si pot permite nici un fel de intimitate, asa ca o inlocuiesc cu o pretinsa intimitate. Nu te vor remarca in public pana nu vei dori sa fii remarcat.
— Locuitorii din Port S’uthlam, pe care i-am intalnit, nu pareau deosebit de rezervati, nici impovarati de o eticheta complicata…
— Paienjeneii sunt altfel, replica nestanjenit Ratch Norren. La ei, lucrurile sunt mai lejere. Sa-ti dau un sfat. Nu vinde nava aici. Du-o in Vandeen. O sa-ti dam un pret foarte bun.
— Nu intentionez sa vand Arca.
— Nu-i cazul sa te tocmesti cu mine. N-am autoritatea s-o cumpar. Nici banii. As vrea sa-i am, rase individul. Du-te pe Vandeen si ia legatura cu Consiliul de Coordonatori. N-o sa regreti, adauga el, privind in jur, ca si cum ar fi vrut sa se asigure ca stewarzii se aflau departe, iar ceilalti pasageri visau in spatele castilor lor pentru intimitate, dupa care continua, coborand vocea pana la o soapta conspirativa. Pe de alta parte, chiar daca pretul n-ar fi un factor decisiv, am auzit ca nava ta are puteri de cosmar. Sa nu dai o asemenea putere s’uthlamezilor. Ii iubesc, nu te mint, ii iubesc cu adevarat, vin in mod regulat aici pentru afaceri, sunt oameni buni, luati in parte, dar atat de multi, Tuffer, si se inmultesc, se tot inmultesc, ca niste rozatoare afurisite. O sa vezi. Cu cateva secole in urma, a avut loc un razboi local zdravan, tocmai din cauza asta. S’uthlamezii implantau colonii peste tot, inhatand orice bucatica de teren arabil, iar daca se nimerea sa traiasca si altii acolo, ii copleseau numeric, prin inmultire. Noi am pus capat la chestia asta.
— Noi? intreba Haviland Tuf.
— Vandeen, Skrymir, Planeta lui Henry si Jazbo, oficial. Dar am fost ajutati de-o multime de neutri. Tratatul de pace ii limita pe s’uthlamezi la propriul lor sistem solar. Dar daca le dai nava ta infernala, probabil ca se vor dezlantui din nou.
— Am inteles ca s’uthlamezii sunt un popor deosebit de onorabil si de etic.
Ratch Norren se ciupi iar de obraz.
— Onorabil, etic, bineinteles. Sunt foarte potriviti sa inchei afaceri cu ei, iar gagicile de aici cunosc niste trucuri traznet! Ti-am spus, am o suta de prieteni s’uthlamezi si-i iubesc pe toti. Dar cei o suta de prieteni ai mei au, probabil, vreo mie de copii. Oamenii astia se inmultesc, asta-i problema, Tuf, asculta-l pe Ratch! Sunt niste vietosi.
— Intr-adevar… Si ce inseamna viebos, daca-mi permiteti sa intreb?
— Vietosi, repeta nerabdator Norren. Antientropisti, adoratori ai copiilor, veneratori ai spiralei, balacitori in bazinul cu gene. Fanatici religiosi, Tuffer. Ticniti religiosi.
Ar fi spus mai multe, dar stewardul aparu din nou cu lista cu bauturi in intervalul dintre randuri. Norren se aseza inapoi pe scaun.
Haviland Tuf ridica un deget lung, pentru a atrage atentia stewardului.
— Va rog, as dori inca un recipient!
Dupa aceea, ramase ghemuit, tacut, tot restul calatoriei, sorbind ganditor din bere.
Tolly Mune plutea in apartamentul ei dezordonat, band si gandind. Un perete al camerei era alcatuit dintr-un videoecran imens, de sase metri pe trei. In mod obisnuit, Tolly il regla sa-i arate peisaje. Ii placea efectul produs de o fereastra prin care se zareau muntii inalti, racorosi, de pe Skrymir, sau canioanele uscate de pe Vandeen, cu rauri iuti, cu apa-alba, sau luminile oraselor nesfarsite de pe S’uthlam ce se imprastiau in noapte, sau turnul argintiu stralucitor, baza ascensorului ce urca tot mai sus in cerul intunecat, fara luna, mult deasupra locuintelor inalte de patru kai.
Dar in noaptea aceea, pe perete se vedea un peisaj cosmic, pe care se contura maiestuozitatea sobra,
