metalica, a navei stelare imense numite Arca. Chiar un ecran mare ca al ei — un avantaj al functiei de comandant de port — nu putea arata in intregime dimensiunile adevarate ale navei.
Iar lucrurile reprezentate de ea — speranta, amenintare — erau incomensurabil mai mari decat Arca.
Tolly Mune auzi bazaitul instalatiei de comunicare. Calculatorul n-ar fi deranjat-o daca n-ar fi fost vorba de legatura pe care o astepta. Stelele se stinsera, Arca se dizolva, videoecranul fu acoperit de culori lichide, care se stabilizara, aratand figura primului consilier, Josen Rael, conducatorul majoritatii din inaltul Consiliu Planetar.
— Comandant de port Mune, o saluta el.
Amplificarea nemiloasa a imaginii de catre aparat arata incordarea gatului sau lung, contractarea buzelor sale subtiri, sclipirea dura din ochii caprui. Varful capului bombat, chel, fusese pudrat, dar incepuse sa transpire.
— Consilier Rael, raspunse ea. Imi pare bine ca m-ai cautat. Te-ai uitat pe rapoarte?
— Da. Convorbirea e protejata?
— Bineinteles. Vorbeste fara teama.
Barbatul ofta. De un deceniu, Josen Rael reprezenta o persoana stabila in politica planetara. Aparuse prima oara la stiri cand fusese numit consilier pentru razboi, apoi cand ajunsese consilier pentru agricultura. De patru ani standard, era conducatorul factiunii majoritare din consiliu — tehnocratii — deci, implicit, singurul om puternic de pe S’uthlam. Puterea il facea sa arate batran, dur si obosit. Tolly Mune nu-l vazuse niciodata intr-un asemenea hal.
— Esti sigura de date? Echipa ta n-a gresit? Nu-i nevoie sa-ti spun ca-i vorba de un lucru prea important pentru a face vreo eroare! Chiar e o nava de germinare a CIE?
— Chiar, raspunse Tolly Mune. Chestia nenorocita e stricata, neintretinuta, dar inca functionala — mai mult sau mai putin — iar biblioteca de celule a ramas intacta. Am verificat.
Rael isi trecu degetele lungi, boante, prin parul alb, rar.
— Ar trebui sa jubilez, presupun… Cand se va termina, ma voi face la stiri ca jubilez… Dar acum ma gandesc doar la pericole. Am avut o sedinta de consiliu. Secreta. Nu putem risca sa dezvaluim prea multe pana nu se termina toata povestea asta. Consiliul a fost de acord — tehnocratii, expansionistii, zeroistii, partidul bisericii, factiunile marginale. N-am vazut niciodata o asemenea unanimitate, in toti anii de cand lucrez, rase el. Comandant de port Mune, trebuie sa avem nava asta!
Tolly Mune stia ca avea sa se ajunga aici. Fusese comandant de port atata vreme, asa ca intelegea politica societatii de pe planeta. S’uthlam se aflase intr-o criza nesfarsita, tot timpul vietii ei.
— O sa incerc s-o cumpar, raspunse ea. Inainte sa nimereasca peste Arca, acest Haviland Tuf a fost, initial, un negustor independent. Echipa mea i-a gasit vechea nava pe puntea de acostare, intr-un hal fara hal. Negustorii sunt niste canalii lacome. Toti. Asta-i in avantajul nostru.
— Ofera-i cat vrea, zise Josen Rael. Ai inteles, comandant de port? Dispui de buget nelimitat!
— Am inteles, ofta Tolly Mune, stiind ca trebuie sa puna o intrebare. Si daca nu vrea sa vanda?
— Ar fi o situatie dificila, mormai Rael, ezitand. Trebuie sa vanda. Un refuz ar insemna o tragedie. Nu pentru individ, ci pentru noi.
— Si daca nu vrea sa vanda? repeta Tolly Mune. Trebuie sa cunosc alternativele.
— Trebuie sa avem nava, ii explica Rael. Daca acest Tuf se dovedeste a fi nerezonabil, nu ne ramane decat o singura solutie. Inaltul Consiliu isi va exercita dreptul suveran asupra proprietatilor si o va confisca. Omul va primi o compensatie, bineinteles.
— Fir-ar sa fie! Vrei sa-i luam nava cu forta!
— Nu. Totul va fi legal, am verificat. In stare de necesitate, pentru binele celor multi, dreptul la proprietate poate fi anulat.
— Ce naiba, asta inseamna nationalizare, Josen! Aveai mai mult bun simt cand erai aici, sus. Ce ti-au facut acolo?
Barbatul se stramba si, pentru o clipa, semana din nou un pic cu tanarul care lucrase alaturi de ea un an, pe vremea cand ea era adjunctul comandantului de port, iar el al treilea asistent al administratorului pentru comert interstelar. Apoi scutura din cap, iar politicianul batran, obosit, reaparu.
— Nu-mi place, maica, dar am de ales? Am vazut extrapolarile. Foamete in masa in douazeci si sapte de ani, daca nu apare vreo descoperire stiintifica epocala, iar asa ceva nu se intrevede. Inainte de a ajunge la asta, expansionistii vor recastiga puterea si, probabil, va izbucni razboiul. Oricum, vor muri miliarde. In fata unei asemenea calamitati, cat valoreaza drepturile unui singur om?
— Nu te contrazic, Josen, desi exista unii care ar face-o, stii prea bine. Dar sa lasam asta. Vrei sa fii un om practic — atunci sa-ti spun niste afurisite de chestii practice la care sa te gandesti. Chiar daca vom cumpara legal nava de la Tuf, vom avea necazuri cu Vandeen, Skrymir si cu ceilalti aliati, desi ma indoiesc ca vor face ceva. Dar daca o vom lua cu forta, coordonatele se vor schimba, vom ajunge in cu totul alta parte — intr-un loc dificil. Poate aliatii vor sustine ca-i vorba de piraterie, vor considera Arca drept nava militara — ceea ce si este, de fapt, in esenta, dincolo de faptul ca reprezinta o minune a lumii — vor sustine ca am incalcat tratatul si ne vor ataca iar.
— Voi discuta personal cu ambasadorii lor, fagadui fara vlaga Josen Rael. O sa-i asigur ca, atat timp cat tehnocratii sunt la putere, programul de colonizare nu va fi reluat.
— Si-ti vor da crezare in baza cuvantului tau amarat? Se vor incinge al naibii de tare! Poti sa le garantezi ca tehnocratii nu vor pierde puterea niciodata, ca nu vor trebui sa trateze vreodata cu expansionistii? Cum o sa faci asta? Ai de gand sa folosesti Arca pentru a instaura o dictatura binevoitoare?
Consilierul stranse din buze, iar ceafa lui lunga se inrosi.
— Ma cunosti foarte bine! Sunt de acord, exista pericole. Nava reprezinta o putere militara formidabila. Sa nu uitam asta! Daca aliatii se vor mobiliza impotriva noastra, noi vom avea toate atuurile!
— Aiurea! Trebuie s-o reparam si s-o cunoastem. Tehnologia folosita a fost uitata de o mie de ani. Vom studia luni de zile, inainte de a fi in stare sa folosim chestia asta blestemata! Daca vom avea ocazia! Armata vandeena va sosi in cateva saptamani, si nici ceilalti nu vor intarzia prea mult.
— Nu te priveste pe tine, comandant de port! o repezi scurt Josen Rael. Inaltul Consiliu a analizat cu atentie solutia.
— Nu te folosi de functie cand discuti cu mine, Josen! Iti amintesti de vremea cand te-ai imbatat cu narcoarzatoare si ai vrut sa iesi afara, sa vezi cat de repede se cristalizeaza urina in spatiul cosmic? Eu am fost aceea care ti-am explicat ca o sa-ti degere furtunul, stimate prim consilier! Destupa-ti urechile amarate si asculta-ma! Poate ca razboiul nu ma priveste, dar negotul da. Portul este, pentru noi, calea vietii. Importam treizeci la suta din caloriile noastre prime…
— Treizeci si patru, o corecta Rael.
— Treizeci si patru, fu de acord Tolly Mune. Iar cifra va creste, stim amandoi. Platim hrana cu priceperea noastra tehnica — bunuri produse si profituri ale portului. Intretinem, reparam si construim mai multe nave decat celelalte patru planete din sector, si stii de ce? Pentru ca-mi chinui ganganiile amarate sa se asigure ca suntem cei mai buni. Chiar Tuf a recunoscut asta. A venit aici sa-si faca reparatiile deoarece avem o reputatie — reputatia de a fi etici, cinstiti, corecti si competenti tehnic. Ce se va intampla cu reputatia noastra, daca vom confisca nava aia amarata? Cati negustori isi vor mai aduce navele lor la reparat, daca noi consideram ca avem dreptul sa inhatam orice ne place? Ce se va intampla cu portul meu afurisit?
— Sigur ca va produce un efect nefavorabil, admise Josen Rael. Tolly Mune scoase un sunet vulgar.
— Economia noastra va fi distrusa! se incapatana ea.
Rael transpira din greu, picaturile scurgandu-i-se pe fruntea lata, boltita. Le sterse cu batista.
— Atunci, ai grija sa nu se intample asta, comandant de port Mune! Vezi sa nu ajungem la asa ceva!
— Cum?
— Cumpara Arca! Iti deleg autoritate deplina, din moment ce intelegi situatia atat de bine. Fa-I pe individul ala, Tuf, sa fie rezonabil. Responsabilitatea iti apartine.
Apoi consilierul dadu din cap, iar ecranul se intuneca.
Pe S’uthlam, Haviland Tuf facu pe turistul.
Nu se putea nega ca planeta era impresionanta, in felul ei. In timpul anilor de negustorie, cand topaia din stea in stea, cu Cornul abundentei cu bunuri excelente la preturi minime, Haviland Tuf vizitase mai multe planete decat tinea minte, dar nu credea ca avea sa uite prea curand S’uthlam.
Vazuse un mare numar de peisaje ce-ti taiau rasuflarea: turnurile din cristal de pe Avalon, panzele ceresti
