Spune ce pret vrei.
Ii atinse nasul usor cu varful degetului si repeta:
— Spune — atingere — ce pret — atingere — vrei — atingere. Haviland Tuf isi desfacu harnasamentul si sari de pe podea. Era atat de urias incat o facu sa se simta micuta — pe ea, care fusese considerata giganta toata viata!
— Va rog sa incetati atacul asupra persoanei mele! Nu va avea vreun efect pozitiv asupra deciziei pe care-o voi lua. Ma tem ca m-ati inteles teribil de gresit, comandant de port Mune. Am fost negustor, dar unul slab — poate din cauza ca n-am stapanit niciodata talentul de a ma targui, pe care mi-l imputati in mod eronat. Am declarat in mod concis pozitia mea. Arca nu-i de vanzare.
— Simt o oarecare afectiune pentru tine, de pe vremea cand am fost acolo, sus, zise Josen Rael pe un ton transant, folosind o linie protejata. Nimeni nu neaga faptul ca dosarul tau, in calitate de comandant de port, este exemplar. Altfel, te-as destitui chiar acum. L-ai lasat sa se inapoieze pe nava? Cum ai putut? Am crezut ca ai mai multa minte!
— Iar eu am crezut ca esti un politician! raspunse Tolly Mune, cu oarecare dispret in glas. Josen, gandeste- te la toate complicatiile afurisite de care-am fi avut parte daca puneam paza sa-l inhate in mijlocul Casei Paianjenului! Tuf nu-i o persoana care sa treaca nebagata in seama, chiar daca isi pune o peruca ridicola si incearca sa calatoreasca incognito. Locul asta geme de vandeeni,jazboti,henry-isti si tot ce vrei, toti pandindu-l pe Tuf, supraveghind Arca, asteptand sa vada ce facem. A fost contactat deja de un negustor vandeen. Au discutat serios in trenul pneumatic.
— Stiu, stiu, spuse amarat consilierul. Totusi, trebuia sa faci ceva… sa-l fi arestat pe furis.
— Si dupa aceea? Sa-l omor si sa-l arunc printr-un sas? Nu fac asa ceva, Josen. Nici macar sa nu-ti inchipui ca as putea face asa ceva! Daca ai de gand sa ma obligi, spun totul la stiri si va daram pe toti!
Josen Rael isi sterse transpiratia si zise, aparandu-se:
— Nu esti singura care ai principii! Nu ti-as fi sugerat un asemenea lucru. Dar trebuie sa punem mana pe nava, iar daca Tuf s-a inapoiat pe ea, sarcina noastra devine mai dificila. Arca are inca o aparare formidabila. Am facut simulari si nu cred ca-i in stare sa respinga un atac simultan al intregii Flote de Aparare Planetara.
— Ce naiba, a parcat la cinci kai de capatul tubului noua, Josen! Un amarat de atac al oricui ar distruge portul si ar darama ascensorul peste capetele voastre prapadite! Nu faceti pe voi si lasati-ma sa-mi vad de treaba! O sa-l conving sa vanda. Legal.
— Foarte bine, replica Rael. Iti mai acord un mic ragaz. Dar te avertizez, Inaltul Consiliu urmareste afacerea indeaproape si-i nerabdator. Ai trei zile la dispozitie. Daca Tuf nu pune degetul pe chitanta de vanzare, trimit batalioanele de asalt!
— Nu-ti face griji, am planul meu.
Camera de comunicatii a Arcei era lunga si ingusta, cu peretii acoperiti de siruri de ecrane negre, goale. Haviland Tuf se instalase acolo confortabil, cu pisicile lui. Distrugere, femela furtunoasa, neagra cu alb, i se incolacise pe genunchi si dormea, iar Haos, inca pisoi, hoinarea pe umerii lui lati, frecandu-se de gatul lui si torcand puternic. Tuf isi incrucisase mainile pe burta, rabdator, in timp ce diferite calculatoare prelucrau intrebarea lui, o revedeau, o transmiteau, o verificau, o transferau si o inregistrau. Astepta de ceva timp. Cand, in cele din urma, pavana geometrica de pe ecran disparu, vazu trasaturile osoase, tipice unei femei s’uthlameze in varsta.
— Sunt custodele bazei de date a Consiliului, se prezenta ea.
— Sunt Haviland Tuf, de pe Arca.
— V-am recunoscut, zambi femeia. V-am vazut la stiri. Cu ce va pot fi de folos? Ah, aveti ceva pe gat!
— Un pisoi, doamna. E prietenos, explica el, se intinse si-l scarpina pe Haos sub barbie. Va cer ajutorul intr-o problema marunta. Deoarece sunt sclavul neajutorat al propriei mele curiozitati si dornic sa-mi imbogatesc stocul sarac de cunostinte, m-am ocupat de curand cu studiul planetei dumneavoastra — istoria ei, obiceiurile, folclorul, politica, modelele sociale si celelalte. Bineinteles, am folosit toate textele standard si serviciile bazelor de date publice, dar exista un anume fragment de informatie pe care n-am reusit sa-l procur. Un lucru marunt, fara indoiala ridicol de usor de aflat, daca as fi avut intelepciunea de a sti unde sa caut, dar absent, intr-un mod inexplicabil, din toate sursele pe care le-am consultat. Urmarind acel crampei de informatie, am contactat Centrul de prelucrare pentru invatamant al S’uthlam-ului si principala biblioteca a planetei. Ambele m-au trimis la dumneavoastra. Si asa am ajuns aici…
Pe figura Custodelui se intipari brusc o expresie de maxima prudenta.
— Inteleg. Baza de date a Consiliului nu este, de obicei, accesibila publicului, dar poate voi face o exceptie. Ce cautati?
— Un bob marunt de informatie, dupa cum am spus, si v-as ramane indatorat daca ati fi atat de amabila sa-mi raspundeti la intrebare, alinandu-mi curiozitatea arzatoare. Care este, exact, populatia actuala a S’uthlam- ului?
Fata femeii se intuneca.
— Aceasta informatie are caracter secret, raspunse ea, cu voce inexpresiva.
Dupa care ecranul se innegri.
Haviland Tuf ramase un moment pe ganduri, inainte de a se reconecta la baza de date pe care o folosise anterior.
— Ma intereseaza o imagine generala despre religia s’uthlameza, ii spuse el programului de cautate. Mai ales descrierea credintei si a sistemului etic al Bisericii Evolutiei Vietii.
Dupa cateva ore, pe cand era cufundat in lectura si se juca, absent, cu Distrugere, care se trezise agitata si flamanda, il apela Tolly Mune. Tuf inregistra informatiile pe care le vizualizase anterior si facu sa apara figura femeii pe un alt ecran din camera.
— Comandant de port Mune, o saluta el.
— Am auzit ca ai incercat sa afli secrete planetare, Tuf, ranji ea.
— Va asigur ca n-am avut asemenea intentii. Oricum, sunt un spion lipsit de eficienta, din moment ce tentativa mea a reprezentat un esec sinistru.
— Hai sa luam masa impreuna, ii propuse Tolly Mune. Poate reusesc sa raspund la intrebarea ta.
— In acest caz, permiteti-mi sa va invit sa cinam la bordul Arcei. Bucatele mele, desi nu-s exceptionale, au mai mult gust si-s considerabil mai imbelsugate decat hrana disponibila in portul dumneavoastra.
— Mi-e teama ca acest lucru e imposibil. Am prea multe afurisite de sarcini pe cap, Tuf. Nu pot parasi statia. Sa nu te temi ca o sa-ti chioraie matele. Abia a sosit un transportor mare din Camari — asteroizii nostri pentru agricultura din vecinatate, terraformati si ai naibii de fertili. C.P. inhata prima din calorii. Salata proaspata de neoiarba, friptura din sunca de vier-de-tunel, in sos de zahar cafeniu, pastai aromate, paine de ciuperci, fructe-jeleu in frisca adevarata si bere. Bere importata, zambi ea.
— Paine de ciuperci? facu Haviland Tuf. Nu mananc carne de animal, dar restul meniului pare foarte atragator. Accept cu incantare amabila dumneavoastra invitatie. Daca eliberati un doc pentru sosirea mea, voi veni cu Manticora.
— Foloseste docul patru. E foarte apropiat de Casa Paianjenului. Asta-i Distrugere sau Haos?
— Distrugere, raspunse Tuf. Haos a plecat intr-una din hoinarelile lui misterioase, asa cum obisnuiesc sa faca pisicile.
— N-am vazut niciodata un animal viu, declara Tolly Mune, bine dispusa.
— Pot sa o aduc pe Distrugere, sa va edificati.
— Pe curand!
Si Tolly Mune inchise.
Mancara la unu si un sfert fix.
Camera de Cristal se afla in partea inferioara a Casei Paianjenului si avea exteriorul alcatuit dintr-o cupola din plastotel transparent, cristalin. Dincolo de zidurile aproape invizibile ale cupolei se zareau limpezimea neagra a spatiului cosmic, intinderile cu stele reci si complicatul model al panzei. In jos, se vedeau exteriorul stancos al statiei, tuburile de transport fixate de suprafata ei, bulele umflate, argintii, ale habitaclurilor lipite de zona centrala, minaretele sculptate si turnurile-sageata stralucitoare ale hotelurilor de clasa stelara ce se inaltau in bezna rece. Exact deasupra lor plutea globul imens al S’uthlam-ului, colorat in albastru-deschis si cafeniu, in jurul caruia se rasuceau modele alcatuite din nori. Spre el se indrepta ascensorul, din ce in ce mai spre inalt, pana cand sageata imensa devenea o dunga subtire, stralucitoare, dupa care disparea complet din vedere. Peisajul era ametitor.
