dintre conducatorii nostri au ajuns sa spuna ca acolo se involueaza, ca oamenii se transforma intr-un soi de paraziti. Au loc crime, violuri, tot felul de violente, a caror rata creste in fiecare an. In ultimele optsprezece luni, au existat doua cazuri de canibalism. Si va fi si mai rau in anii ce vor veni. Problemele cresc o data cu curba populatiei. M-ai receptionat, Tuf?
Chelnerii se intoarsera, aducand felul principal. Pe platou erau ingramadite felii de carne aburinde, abia scoase din cuptor, si patru feluri de legume. Haviland Tuf permise ca farfuria sa-i fie umpluta cu varf cu pastai- aromate, piure de mirosici, radacini-dulci si noduri-untoase, apoi ruga chelnerul sa taie cateva feliute de carne pentru Distrugere. Tolly Mune se servi cu o bucata zdravana de sunca si o acoperi cu sos cafeniu, dar dupa prima inghititura isi dadu seama ca-i disparuse pofta de mancare. Se uita la Tuf, care se indopa.
— Ei bine? il imboldi ea.
— Probabil ca as putea sa va fac un mic serviciu, in aceasta problema incurcata, zise Tuf, infigand cu dibacie furculita in pastaile-aromate.
— Ai putea sa ne faci un mare serviciu. Vinde-ne Arca. E singura salvare, Tuf. Stii prea bine. Si eu stiu. Spune pretul. Fac apel la afurisitul tau simt al moralitatii. Vinde si vei salva milioane de vieti. Poate miliarde. Nu numai ca te vei imbogati, dar vei deveni un erou. Spune un singur cuvant si dau planetei asteia afurisite numele tau!
— O idee interesanta! Dar, in ciuda vanitatii mele, ma tem ca supraestimati mult ispravile fostului si disparutului Corp al Inginerilor Ecologi. In orice caz, Arca nu-i de vanzare, dupa cum v-am informat deja. Pot sa-mi permit sa va sugerez o solutie evidenta pentru dificultatile dumneavoastra? Daca se dovedeste eficienta, mi-ar face placere sa dati numele meu unui oras sau unui asteroid mic.
Tolly Mune rase si trase o dusca zdravana de bere. Avea nevoie.
— Da-i drumul, Tuf. Spune. Care-i acea solutie simpla, evidenta?
— O multitudine de termeni imi vin in minte. Controlul populatiei e ideea de baza. Poate fi infaptuit prin limitarea nasterilor, prin mijloace mecanice sau biochimice — abstinenta sexuala, conditionare culturala, prohibitie legala. Mecanismele pot fi diferite, dar rezultatul final sa fie acelasi: s’uthlamezii sa se inmulteasca cu o rata mai redusa.
— Imposibil! exclama Tolly Mune.
— Deloc. Alte planete, mult mai mici decat S’uthlam, au realizat acest lucru.
— N-are importanta, zise Tolly Mune, facand un gest brusc cu halba, iar berea se imprastie pe masa, fara ca ea sa bage de seama. N-o sa castigi nici un premiu pentru idei originale, Tuf. Nu-i o idee noua. Mai mult, avem o factiune politica, zeroistii, care militeaza pentru asa ceva de sute de ani. Vor sa reduca la zero cresterea populatiei. Se pare ca sapte, opt procente din populatie ii sprijina.
— Foametea in masa va mari numarul aderentilor la cauza lor, declara Tuf, ridicand furculita incarcata cu piure de mirosici, iar Distrugere miorlai aprobator.
— Numai ca atunci va fi prea tarziu, replica Tolly Mune. Stii asta al naibii de bine! Problema e ca multimile ingramadite jos nu cred ca se vor intampla asemenea lucruri, indiferent ce spun politicienii, indiferent ce preziceri teribile aud la stiri. Am mai auzit asta, zic ei, si ai naibii sa fie de n-au auzit! Bunicii si strabunicii lor au auzit preziceri asemanatoare despre foametea care se apropia. Dar S’uthlam-ul a fost intotdeauna in stare sa evite catastrofa. Tehnocratii au ramas in frunte, timp de secole, reusind sa impinga ziua colapsului peste inca o generatie. Intotdeauna au gasit o solutie. Multi cetateni cred ca vor gasi intotdeauna o solutie.
— Solutii de felul celor la care faceti aluzie sunt, prin natura lor, doar masuri temporare, comenta Tuf. Un asemenea lucru trebuie sa fie evident. Singura, adevarata solutie este controlul populatiei.
— Nu ne intelegi, Tuf. Masurile restrictive in domeniul nasterilor sunt anatemizate de marea majoritate a s’uthlamezilor. Nu vei convinge niciodata un numar important de oameni sa le accepte. Oricum, nu pentru a evita o afurisita de catastrofa ireala, in care nu crede nimeni. Cativa politicieni exceptional de stupizi si exceptional de idealisti au incercat s-o faca si au fost daramati peste noapte, fiind denuntati ca imorali si anti-viata.
— Inteleg. Sunteti o femeie cu convingeri religioase puternice, comandant de port Mune?
Femeia se stramba si bau din bere.
— Pe naiba! Presupun ca-s agnostica. Nu stiu, nu prea ma gandesc la asa ceva. Sunt o zeroista, desi nu recunosc acest lucru pe planeta. O multime de paienjenei sunt zeroisti. Intr-un sistem mai mic, inchis, cum e portul, efectele unei inmultiri nelimitate devin al naibii de iute vizibile si al naibii de inspaimantatoare. Jos, lucrurile nu-s atat de limpezi. Iar biserica… ai auzit de Biserica Evolutiei Vietii?
— Am oarecare cunostinte superficiale despre preceptele ei. Recunosc ca-s achizitii recente.
— S’uthlam a fost colonizata de fruntasii Bisericii Evolutiei Vietii, care fugisera de persecutiile religioase de pe Tara. Fusesera persecutati pentru ca se inmulteau al naibii de repede, amenintand sa copleseasca planeta, ceea ce nu placea celorlalti tarani.
— Un sentiment usor de inteles.
— Acelasi lucru a distrus programul de colonizare lansat de expansionisti cu cateva secole in urma. Credinta fundamentala a acestei biserici spune ca destinul vietii inteligente este sa umple universul, ca viata reprezinta bunul suprem. Anti-viata — entropia — este raul suprem. Aceasta biserica crede ca viata si anti-viata participa la un fel de cursa. Trebuie sa evoluam, spune ea, prin stadii superioare ale inteligentei si geniului, catre o viitoare stare de dumnezeire. Si trebuie sa ajungem la starea aceea de dumnezeire la timp pentru a impiedica moartea entropica a universului. Deoarece evolutia actioneaza prin intermediul mecanismului biologic al inmultirii, trebuie sa ne inmultim, sa extindem si sa imbogatim rezerva de gene, sa ne imprastiem samanta spre stele. A restrictiona nasterea… asta ar insemna amestecul in urmatorul pas ai evolutiei umane, avortarea unui geniu, a unui protodumnezeu, a purtatorului unui cromozom mutant care ar putea impinge rasa catre treapta urmatoare, transcendenta, a scarii.
— Cred ca am inteles esenta credintei, zise Tuf.
— Suntem un popor liber, Tuf. Exista diversitate religioasa, libertatea de a alege si toate celelalte. Avem enkanisti, vechi crestini, copii ai Visatorului. Avem cetati ale Ingerilor de Otel, comune melderiste, tot ce doresti. Dar mai mult de optzeci la suta din populatie apartine Bisericii Evolutiei Vietii, iar credinta aceasta e mai puternica decat a fost vreodata. Oamenii se uita in jur si vad roadele evidente ale invataturii bisericii. Cand exista miliarde de oameni, exista si milioane la nivel de geniu, iar prin asta se obtine stimulentul unei incrucisari viguroase, al competitiei salbatice pentru progres, pentru realizari incredibile. Asa ca, la naiba, e logic ca S’uthlam a savarsit ispravi tehnice miraculoase. Oamenii vad orasele, ascensorul, vad vizitatorii veniti de pe o suta de planete sa studieze aici, vad ca eclipsam toate planetele vecine. Nu vad insa catastrofa, iar conducatorii bisericii spun ca totul va fi bine, asa ca de ce dracu’ ar trebui lumea sa inceteze sa se inmulteasca?
Femeia izbi cu palma in masa si se intoarse spre un chelner:
— Tu! se rasti ea. Adu bere! Iute! Apoi se rasuci din nou spre Tuf.
— Asa ca nu-mi face sugestii naive! Limitarea nasterilor nu-i posibila, avand in vedere situatia. Intelegi, Tuf?
— Nu-i nevoie sa-mi imbolditi inteligenta, spuse Haviland Tuf mangaind-o pe Distrugere, care, satula de atata sunca, se asezase in poala lui. Starea in care se afla S’uthlam-ul m-a induiosat. Ma voi stradui sa fac tot ce pot pentru a usura chinul planetei dumneavoastra.
— Deci, ne vinzi Arca? intreba scurt femeia.
— Aceasta-i o presupunere nejustificata. Dar voi face tot ce sta in puterile mele de inginer ecolog, inainte de a pleca spre alte planete.
Chelnerii adusera desertul — fructe-jeleu dolofane, albastre-verzi, inotand in boluri cu frisca deasa, groasa. Distrugere simti mirosul si se catara pe masa, pentru o investigare mai amanuntita, in timp ce Haviland Tuf ridica lingurita lunga, din argint, ce-i fusese pusa la dispozitie.
Tolly Mune refuza, scuturand din cap.
— Ia-o de aici, se rasti ea. E prea satioasa. Adu-mi doar bere. Tuf ridica privirea si inalta un deget.
— O clipa! N-are rost sa irositi portia dumneavoastra atat de delicioasa. Distrugere va fi incantata.
Comandantul de port sorbi din halba cea noua, cu bere bruna, si se incrunta.
— Nu mai am ce sa-ti spun, Tuf. Ne aflam intr-o stare de criza. Ne trebuie nava. E ultima noastra sansa. Vinzi?
Tuf se uita la femeie. Distrugere se apropie iute de desert.
— Pozitia mea a ramas neschimbata.
— Imi pare rau, zise Tolly Mune. N-as fi vrut sa fac asta.
