— Mai bea ceva, il invita ea. Pentru micul nostru ramasag.
— Ma tem ca trebuie sa va refuz. Voi sarbatori dupa ce voi castiga. Din acest moment, sunt ocupat.
— Nu-mi vine sa cred ca ai facut asa ceva! racni Josen Rael. Tolly Mune redusese intensitatea sonora a unitatii de comunicatie, pentru a potoli protestele continue, enervante, ale pisicii captive.
— Da dovada de un pic de bun simt, Josen, bombani ea. E ceva nemaipomenit!
— Ai pariat viitorul planetei noastre! Miliarde si miliarde de vieti! Te astepti cu adevarat sa-ti onorez intelegerea?
Tolly Mune sorbi din recipientul cu bere si ofta. Apoi, cu tonul cu care ar fi explicat ceva unui copil deosebit de incet la minte, spuse:
— Nu putem pierde, Josen. Gandeste-te, daca chestia aia de vier-me-de-sol pe care o ai in teasta nu s-a atrofiat prea mult din cauza gravitatiei! De ce naiba vrem Arca? Sa ne hranim, bineinteles. Sa inlaturam foametea, sa rezolvam problema, sa facem un amarat de miracol. Sa inmultim painile si pestii.
— Painile si pestii? intreba, zapacit, consilierul.
— De-o infinitate de ori. E o expresie clasica, Josen. Crestina, se pare. Tuf incearca sa faca sandvisuri cu peste pentru treizeci de miliarde de oameni. Cred ca a reusit numai sa se manjeasca de faina si sa se intepe intr- un os de peste. Dar nu asta conteaza. Daca da gres, vom avea afurisita aia de nava foarte frumos, foarte legal. Daca reuseste, nu mai avem nevoie de ea. Oricum, castigam. Si, dupa cum am aranjat lucrurile, chiar daca Tuf castiga pariul, tot ne va datora treizeci si patru de milioane de standarzi. Chiar daca, printr-un miracol, reuseste, avem sanse sa punem mana pe Arca in momentul cand va trebui sa plateasca factura. Josen, adauga ea ranjind, dupa ce mai sorbi din bere, ai mare noroc ca nu-ti vreau slujba! Ti-a trecut prin cap ca-s mult mai desteapta ca tine?
— Dar mult mai putin politician, maica. Ma indoiesc ca ai fi rezistat macar o zi in locul meu. Se pare ca te-ai descurcat bine. Presupun ca planul tau e viabil.
— Presupui?
— Trebuie sa tinem seama de realitatile politice. Expansionistii vor nava in sine, cred ca-ti dai seama, pentru momentul in care vor ajunge la putere. Din fericire, sunt in minoritate. I-am depasit iar la vot.
— Ai grija ce faci, Josen, zise Tolly Mune si intrerupse legatura, apoi ramase plutind in semiintunericul locuintei sale.
Pe videoecran, Arca aparu din nou. Echipele ei se aflau acolo, ridicand un doc provizoriu. Cel permanent avea sa fie facut mai tarziu. Arca urma sa ramana acolo, dupa cum prevedea, cateva secole, asa ca aveau nevoie de un loc in care s-o pastreze. Chiar daca Tuf reusea, printr-o bafta nebuna, extinderea majora a panzei fusese, oricum, prevazuta de mult. Urma sa ofere facilitati de docare pentru sute de nave. Iar daca Tuf platea cheltuielile, nu avea motiv sa amane constructia. Un tub lung, transparent, din plastotel, fusese asamblat din bucati, pentru a lega imensa nava de germinare de capatul celei mai apropiate spite importante, astfel incat transporturile de materiale si de echipe de paienjenei sa ajunga mai usor la ea. Cibertehii se aflau deja inauntru, legati la sistemul de calculatoare al Arcei, reprogramandu-l pentru a satisface cererile lui Tuf si avand grija, ca din intamplare, sa dezamorseze orice aparare interna pe care ar fi declansat-o acesta. Ordine secrete de la Vaduva de Otel. Tuf nu avea habar de ele. O precautie pentru cazul in care individul n-ar fi stiut sa piarda. Tolly Mune nu dorea sa se trezeasca, in momentul in care avea sa deschida cutia pretioasa, cu monstri sau molime.
Cat despre Tuf, informatorii ei ii spusesera ca ramasese aproape tot timpul in sala calculatorului, dinjnomentul in care parasise salonul de jocuri de la Privelistea Planetei. In baza ordinelor ei, bancile de date ale Consiliului fusesera autorizate sa-i furnizeze lui Tuf orice informatie dorea. Si furnizasera o multime, dupa rapoartele pe care le primise ea. Individul facuse pe calculatoarele Arcei o serie de extrapolari si simulari. Tolly Mune ii acordase credit, iar el il folosea cat putea mai bine.
Cusca din colt se zgudui cand Distrugere se lovi de peretii ei, miorlaind scurt, indurerata. Ii parea rau pentru pisica. Si pentru Tuf. Dupa ce individul o sa dea gres, poate ca o sa reuseasca sa-i dea Longhaul Noua…
Trecusera patruzeci si sapte de zile.
Patruzeci si sapte de zile in care echipele lucrasera in trei schimburi, iar activitatea din jurul Arcei fusese constanta, neincetinita, frenetica. Panza se intinsese peste nava de germinare, o acoperise. In jurul acesteia serpuiau cabluri, ca vita de vie. O retea de tuburi pneumatice intra si iesea prin sasuri, astfel incat nava arata ca un muribund intr-un centru medical. Cupole de plastotel acoperisera carena, ca niste furuncule zdravene, argintii; carcei de otel si duraliaj o strabateau ca niste vene; glisoare pentru vid bazaiau deasupra imensitatii ei ca niste insecte ce lasau in urma dare de foc. Peste tot, inauntru si afara, marsaluiau plutoane de paienjenei. Trecusera patruzeci si sapte de zile, iar Arca fusese reparata, finisata, modernizata, aprovizionata.
Trecusera patruzeci si sapte de zile fara ca Haviland Tuf sa paraseasca nava macar un minut. La inceput, statuse in sala calculatorului, raportasera paienjeneii, ruland simulari zi si noapte, in tacanitul afisarilor de date. Apoi fusese vazut calatorind, in repetate randuri, cu o masinuta cu trei roti, pe coridorul central, lung de treizeci de kilometri, al navei, purtand pe cap o capela verde cu cozoroc, avand in poala o pisicuta cu par lung, cenusiu. Nu-i baga in seama pe lucratorii s’uthlamezi. Din cand in cand, se ducea sa regleze aparate din diferite puncte de lucru ale navei sau sa verifice un sir nesfarsit de bazine, mici sau mari, insirate de-a lungul zidurilor inalte. Cibertehii observasera ca pusese in functiune anumite programe de donare, ca folosise cronourzeala, consumand cantitati enorme de energie. Trecusera patruzeci si sapte de zile in care Tuf ramasese izolat, insotit doar de Haos, lucrand.
Trecusera patruzeci si sapte de zile in care Tolly Mune nu discutase nici cu Tuf, nici cu primul consilier Josen Rael. Sarcinile ei de comandant de port, neglijate la inceputul crizei Arcei, ii ajungeau pe deplin s-o tina ocupata. Avea conflicte de rezolvat, promovari de facut, constructii de supravegheat, diplomati-muste de intretinut, inainte de a le face vant in ascensor, bugete de intocmit, state de plata de semnat. Si o pisica de ingrijit.
La inceput, Tolly Mune se temuse de ce-i mai rau. Distrugere refuzase sa manance, paruse incapabila sa se impace cu imponderabilitatea, umpluse aerul din apartament de excremente si insistase sa scoata cele mai jalnice sunete pe care le auzise vreodata comandantul de port. Fusese suficient de ingrijorata ca sa-l aduca pe parazitologul sef, care o asigurase ca animalul avea o cusca suficient de spatioasa si ca portia de pasta de proteine era mai mult decat potrivita. Pisica nu fusese de acord cu el si continuase sa sufere, miorlaind si sasaind, pana cand Tolly Mune fusese sigura ca nebunia — felina sau umana — cladea tarcoale.
In cele din urma, actionase. Renuntase la nutritiva pasta de proteine si incepuse sa hraneasca faptura cu batoane din carne, pe care i le trimisese Tuf de pe Arca. Ferocitatea cu care le atacase Distrugere, cand i le strecurase printre barele custii, o linistise. Odata, pisica linsese degetele femeii dupa ce consumase un baton intr-un timp record. Fusese o senzatie bizara, nu complet neplacuta. Animalul obisnuia sa se frece de peretii custii, ca si cum ar fi dorit un contact. Tolly o atinsese, cu titlu de incercare, si fusese rasplatita cu cel mai placut sunet scos pana atunci de pisica. Pipaitul blanii albe cu negru fusese aproape senzual.
Dupa opt zile, o lasase sa iasa din cusca. Incaperea mare, ce-i servea de birou reprezenta, gandise femeia, o inchisoare suficienta. Tolly Mune nici nu deschisese bine usa custii, ca Distrugere tasnise prin ea. Dar cand saltul o aruncase de-a lungul incaperii, incepuse sa sasaie puternic, dezamagita. Tolly se intinsese dupa ea si o prinsese in timp ce cadea, dar pisica se zbatuse cu salbaticie, crestandu-i cu ghearele dare adanci pe dosul palmelor. Dupa ce venise si plecase medtehul, Tolly Mune luase legatura cu paza.
— Rechizitionati o camera la Peisajul Planetei. O camera in turn, cu control gravitational. Spune-le sa regleze reteaua la un sfert de g.
— Cine-i oaspetele? fusese intrebata.
— Un prizonier din port, se ratoise ea. Inarmat si periculos. Dupa mutare, vizitase hotelul zilnic, la sfarsitul turei. La inceput, pentru a-si hrani ostaticul si a-i verifica starea sanatatii. Dar in ziua a cincisprezecea, dupa ce zabovise doar cat sa suga niste calorii, oferise pisicii contactul dupa care tanjea aceasta. Personalitatea animalului se schimbase dramatic. Acesta scotea sunete de placere cand Tolly deschidea usa, pentru a face inspectia zilnica (dar incerca de fiecare data sa fuga), se freca de picioarele ei fara sa fie provocata, isi tinea ghearele in teci, ba parea chiar ca se ingrasa. Cand Tolly Mune isi permitea sa se aseze, Distrugere se instala instantaneu in poala ei. In a douazecea zi, Tolly dormi la hotel. In a douazeci si sasea, se muta, provizoriu, in apartament.
Trecusera patruzeci si sapte de zile, iar la capatul lor Distrugere se obisnuise sa doarma langa ea, incolacita pe perna, mangaindu-i obrazul cu blana moale, neagra si alba.
In a patruzeci si opta zi, Haviland Tuf o cauta. Daca fu socat vazand pisica ghemuita in poala ei, nu o arata.
— Comandant de port Mune, o saluta el.,
