— Poate-i o capcana, ii avertiza consilierul pentru razboi. Sa fim atenti!
— La naiba cu toate astea! zise Tolly Mune. Tuf a dovedit ca…
— Comandant de port! o intrerupse, foarte taios, Josen Rael. Tolly Mune inchise gura. Nu-i mai auzise folosind un asemenea ton.
Si ceilalti se uitara socati la el.
Josen Rael isi scoase batista si-si sterse transpiratia de pe frunte.
— Haviland Tuf a dovedit, fara urma de indoiala, ca Arca e prea valoroasa pentru noi ca sa-i permitem sa plece. Sa discutam calea cea mai buna de a o captura, reducand la minimum pierderile de vieti omenesti si repercusiunile diplomatice.
Apoi dadu cuvantul consilierului pentru securitate interna.
Comandantul de port Mune asculta linistita raportul si ramase inca o ora la discutiile ce urmara, in care cei prezenti se certara in privinta tacticii, a atitudinii diplomatice adecvate, a celei mai eficiente utilizari a navei de germinare, a departamentului care trebuia s-o preia si a mesajului ce trebuia difuzat la stiri. Discutiile amenintau sa se prelungeasca jumatate din noapte, iar Josen Rael anunta ferm ca nu se vor desparti pana cand intreaga afacere nu va fi pusa la punct. S-a comandat mancare, s-au cerut dosare. Subordonati si specialisti veneau si plecau. Josen Rael daduse ordin sa nu fie intrerupti, din nici un motiv. Tolly Mune se multumi sa asculte. In cele din urma, se ridica in picioare, nesigura.
— Imi pare rau, se scuza ea, amarata asta de gravitatie… Nu-s obisnuita. Unde-i cel mai apropiat grup sani… sanitar…
— Coridorul din stanga, a patra usa, ii raspunse Josen Rael.
— Multumesc.
Consilierii continuara sa discute, in timp ce Tolly Mune se tara afara. Putea sa-i auda prin usa. De paza, era doar un politist. Dadu din cap spre el, pleca sprintena si coti la dreapta.
O data ce iesi din raza vizuala a gardianului, o lua la goana.
Pe acoperis, comanda un aerotaxi.
— La ascensor! se rasti ea, aratandu-i cartela de prioritate. Imediat! Un tren se pregatea de plecare. Era plin. Imbranci afara un pasager de la clasa stelara.
— Urgenta in panza! Trebuie sa ma intorc degraba!
Urcara in timp record. La urma urmei, era Maica Paianjen. La Casa Paianjenului o astepta un vehicul, pentru a o duce la biroul ei.
Intra, incuie usa, porni aparatul de comunicatii, il programa sa transmita o inregistrare a adjunctului ei si incerca sa ia legatura cu Josen Rael.
— Regret, ii spuse calculatorul cu amabilitate cibernetica, se afla intr-o sedinta si nu poate fi deranjat. Vreti sa-i lasati un mesaj?
— Nu, raspunse ea, apoi transmise propria-i imagine maistrului de pe Arca. Plutesc bine lucrurile, Frakker?
Barbatul parea obosit, dar reusi sa zambeasca.
— Nemaipomenit, maica. Aproximativ nouazeci si unu la suta din treaba a fost terminata. Lucrarea va fi completa in sase, sapte zile. Atunci o s-o stergem.
— Lucrarea s-a terminat chiar acum, ii spuse Tolly Mune.
— Ce? exclama barbatul, uluit.
— Tuf ne-a mintit, se grabi ea sa-i declare. E un dusman, un avorton amarat, o sa asmut paza asupra lui!
— Nu inteleg, zise cibertehul.
— Imi pare rau. Amanuntele-s secrete, Frakker. Stii cum se petrec lucrurile. Stergeti-o de pe Arca. Toti! Paienjenei, cibertehi, paza, toata lumea. Va dau o ora, apoi vin la bord si daca gasesc pe cineva pe epava aia, in afara de Tuf si parazitul lui afurisit, o sa-i trimit rectul pe Camari, inainte sa apuce sa zica Vaduva de Otel. Ai inteles?
— Mda…
— Am zis acum! se rasti Tolly Mune. Misca-te, Frakker!
Sterse ecranul, ceru o protejare prioritara si facu legatura finala. Numai ca, lucru de-a dreptul enervant, Haviland Tuf daduse instructiuni Arcei sa refuze orice apel cand dormea. Ii trebuira cincisprezece minute nepretuite pana gasi formularea corecta, cu care sa convinga masinaria idioata ca era vorba de-o urgenta.
— Comandant de port Mune, o saluta Tuf cand, in cele din urma, imaginea lui se materializa in fata ei, purtand o roba absurd de pufoasa, stransa in jurul burtii lui supradimensionate. Carui motiv datorez placerea deosebita a apelului dumneavoastra?
— Reparatiile au fost facute in proportie de 90 %, adica tot ce era important. Va trebui sa te descurci cu ce-o sa lasam in urma. Paienjeneii mei au tulit-o spre panza. Vor disparea toti in patruzeci si ceva de minute. Cand va trece timpul asta, sa iesi din port, Tuf!
— Intr-adevar…
— Esti nemaipomenit! Ti-am vazut mostrele. Sa rupi docul, nu-i timp sa-l dam jos, inseamna un pret mic fata de ce-ai facut. Da-i drumul, iesi din sistemul nostru solar si nu te uita inapoi, daca nu vrei sa te transformi intr-un stalp afurisit de sare!
— Nu reusesc sa inteleg…
— Nici eu, ofta Tolly Mune. Tuf, nu te certa cu mine si pregateste-te de plecare!
— Sa presupun ca inaltul Consiliu a gasit umila mea oferta drept solutie satisfacatoare a crizei dumneavoastra, iar eu am fost declarat castigator al pariului?
— Da, gemu ea, daca asta vrei sa auzi, da, ai facut niste viermi grozavi, le-au placut omnigrauntele, mucegaiul-vascos a fost un adevarat succes, ai castigat, esti stralucitor, esti minunat. Acum sterge-o, inainte sa-i treaca prin cap cuiva din sedinta sa puna vreo intrebare batranei comandante de port si sa observe ca nu-s acolo.
— Graba dumneavoastra ma uluieste, declara Haviland Tuf, incrucisandu-si calm mainile pe burta si uitandu-se la ea.
— Tuf, suiera Tolly Mune printre dintii inclestati, ai castigat pariul ala blestemat, dar o sa-ti pierzi nava daca nu te trezesti si nu inveti sa dansezi! Misca-te! Trebuie sa-ti silabisesc? Tradare, Tuf! Violenta. Inselaciune. Chiar in clipa asta, Inaltul Consiliu din S’uthlam discuta, in cele mai amanuntite detalii, cum sa puna mana pe Arca. Se cearta asupra soiului de parfum care sa faca lucrurile sa puta mai frumos. Ai inteles? Indata ce vor termina de discutat — si n-o sa fie mult pana atunci — vor da ordine, iar trupele se vor indrepta spre tine cu flotoare pentru vid si cu arme neuronice. Flotila pentru Apararea Planetara are in panza, chiar acum, patru nave de clasa protectie si doua cuirasate, iar daca acestea intra in alerta, n-o sa poti fugi. N-am nevoie de nici o afurisita de batalie care sa-mi distruga portul si sa-mi ucida oamenii!
— O aversiune comprehensibila. Voi initia implementarea imediata a programului de plecare. Ramane totusi un mic impediment.
— Care? intreba ea, nemaiavand rabdare.
— Distrugere se afla in custodia dumneavoastra. Nu pot parasi S’uthlam-ul pana nu-mi va fi inapoiata.
— Uita de pisica aia amarata!
— Memoria selectiva nu face parte din insusirile mele. Mi-am indeplinit partea de contract. Trebuie sa mi-o inapoiati pe Distrugere sau veti incalca intelegerea.
— Nu pot! racni furioasa Tolly Mune. Orice musca, vierme sau paienjenel din statia asta orbitala stie ca afurisita de pisica e ostaticul nostru. Daca sar in tren cu Distrugere sub brat, voi fi remarcata imediat, iar cineva isi va pune intrebari. Asteapta pisica si vei risca totul!
— Cu toate acestea, ma tem ca va trebui sa insist.
— Sa te ia dracu’! injura comandanta de port si sterse imaginea cu un pocnet furios din degete.
Cand ajunse in holul sfidator de luxos al hotelului Peisajul Planetar, receptionerul o saluta cu un zambet stralucitor.
— Comandant de port Mune! Ce bine-mi pare sa va vad! Ati fost cautata. Daca doriti sa preluati convorbirea in biroul meu…
— Imi pare rau, am afaceri urgente, o s-o preiau in camera. Alerga la lift.
In fata usii se aflau paznicii pe care-i instalase.
