— Renunti? il intreba ea.
— Nici vorba. De fapt, sunt pregatit sa-mi anunt victoria.
Intalnirea era prea importanta pentru a avea loc de la distanta, chiar printr-o linie protejata, decisese Josen Rael. Vandeenii puteau gasi o cale de a penetra scutul. Deoarece Tolly Mune tratase de la inceput cu Tuf si-l intelegea intr-un fel cum nu reusea s-o faca si Consiliul, prezenta ei era obligatorie, iar aversiunea ei fata de gravitatie fusese considerata ca lipsita de importanta. Femeia lua ascensorul spre suprafata planetei, pentru prima oara dupa mai multi ani decat voia sa recunoasca, si fu scuturata de un aerotaxi pana la camera cea mai de sus a turnului Consiliului.
Camera proiectata a fi uriasa avea o anumita demnitate spartana. In centrul ei se afla o masa lunga, lata, cu tablie stralucitoare ca oglinda. Josen Rael statea pe locul conducatorului discutiilor, intr-un scaun cu speteaza inalta, neagra, cu un relief tridimensional, ce reprezenta globul S’uthlam-ului, deasupra capului.
— Comandant de port Mune, o saluta el, dand din cap, in timp ce ea se straduia sa ajunga la un scaun liber, de la capatul mesei.
Camera gemea de persoane importante — consiliul intern, elita factiunii tehnocratilor, birocratii din functiile-cheie. Trecuse jumatate din viata ei de cand fusese convocata ultima oara pe planeta, dar Tolly Mune urmarise stirile si-i recunoscuse pe multi dintre cei prezenti — tanarul consilier pentru agricultura, inconjurat de adjuncti, de asistenti pentru cercetari botanice, dezvoltare oceanica si prelucrarea hranei; consilierul pentru razboi si tacticianul ciborg; administratorul transporturilor; curatoarea bancilor de date si analistul ei principal; consilierii pentru securitate interna, stiinta si tehnologie, relatii interstelare, industrie; comandantul Flotilei pentru Aparare Planetara; cel mai important ofiter al politiei. Toti dadura scurt din cap spre ea.
Spre meritul lui, Josen renunta la formalisme.
— Ati petrecut o saptamana studiind extrapolarile lui Tuf, semintele si mostrele pe care ni le-a trimis, se adresa el sfetnicilor sai. Ei bine, la ce concluzii ati ajuns?
— Greu de judecat cu gradul de acuratete necesar, raspunse analistul. Extrapolarile pot fi corecte sau complet gresite, bazate pe presupuneri eronate. Nu pot garanta valabilitatea lor pana nu urmaresc macar cateva recolte, timp de cativa ani. Chestiile pe care le-a donat Tuf, plante, animale si ce-or mai fi, toate sunt noi pe S’uthlam. Pana nu facem experiente serioase cu ele, pentru a determina cum se vor dezvolta in conditiile noastre, nu putem fi siguri daca au vreo valoare.
— Daca au vreuna! spuse consilierul pentru securitate interna, o femeie scunda, indesata, ca o caramida.
— Sunteti prea conservatori, ii intrerupse consilierul pentru agricultura.
Era cel mai tanar din incapere, un individ obraznic si receptiv, iar in momentul acela zambetul lui parea ca-i despica figura in doua.
— Rapoartele mele sunt, toate, entuziasmante.
Avea in fata, pe masa de conferinte, un teanc de cipuri din cristal, pentru date. Le imprastie, alese unul si-l introduse intr-o fanta o postului sau de lucru. Linii de text incepura sa se insire pe tablia-oglinda a mesei, sub suprafata lustruita.
— Aceasta-i analiza lucrurilor pe care Tuf le numeste omnigraunte. Incredibil, cu adevarat incredibili Un hibrid cu gene modificate, complet comestibil. Complet comestibil, consilieri! Fiecare parte a plantei! Tulpina creste pana la brau, ca neoiarba, si-i foarte bogata in carbohidrati. Se poate rontai, nu-i rea cu un pic de sos. Dar utilizarea principala e de furaj pentru animale. Capatana produce graunte cerealiere excelente, cu o proportie hrana-tarate mai buna decat a nanograului sau s’orezului. Recolta e usor de transportat, poate fi pastrata vesnic fara a fi nevoie sa fie refrigerata, nu se strica si are un continut mare de proteine. Radacinile sunt tuberculi comestibili. Nu numai atat. Creste asa de repede, ca va da recolta dubla in comparatie cu alte culturi. Sigur, sunt doar presupuneri, dar estimez ca, daca vom planta omnigraunte pe terenurile alocate pentru nanograu, neoiarba si s’orez, am recolta de trei, patru ori mai multe calorii de pe aceleasi parcele.
— Trebuie sa existe si dezavantaje, observa Josen Rael. Pare prea frumos pentru a fi adevarat. Daca omnigrauntele sunt atat de perfecte, de ce n-am auzit de ele pana acum? Tuf n-a putut face altoiri de gene in ultimele luni…
— Sigur ca nu. Se lucreaza la asa ceva de secole. Am gasit referiri in bazele de date, daca va vine sa credeti. Omnigrauntele au fost concepute de CIE in timpul razboiului, ca hrana pentru militari. Plantele cresc atat de repede, incat sunt ideale pentru situatii in care nu stii sigur cand va trebui sa seceri recolta pe care care ai semanat-o si ai fertilizat-o… personal. Dar n-au fost preluate niciodata de civili. Gustul a fost considerat inferior. Nu groaznic, nici macar neplacut, ci numai inferior cerealelor existente. De asemenea, ele secatuiesc solul intr-un timp foarte scurt.
— Aha! exclama consilierul pentru securitate interna. Deci, intr-un fel, sunt o capcana!
— Sigur. Dupa cinci ani de recolta imbelsugata urmeaza dezastrul. Dar Tuf ne-a furnizat niste viermi — chestii incredibile, super-rame si alt soi de aerisitori — precum si un simbiont, un soi de mucegai-vascos, care creste impreuna cu omnigrauntele, fara sa le faca rau, hranindu-se — atentie! — cu poluare aeriana si cu anumite feluri de reziduuri petroliere nefolositoare, pe care le utilizeaza pentru a reface si imbogati solul. O descoperire incredibila! striga el, inaltandu-si mainile. Daca echipele noastre de cercetare ar fi descoperit asta, am fi proclamat ziua aceea sarbatoare nationala!
— Ce-i cu celelalte lucruri? se interesa sec Josen Rael.
Figura primului consilier nu reflecta entuziasmul subalternului sau.
— Sunt aproape la fel de atragatoare. N-am fost niciodata in stare sa obtinem o recolta decenta de calorii din oceane, in concordanta cu dimensiunile lor, iar ultima administratie a pescuit totul cu maturatoarele-marine. Tuf ne-a dat o duzina de soiuri de pesti care se inmultesc iute si o varietate de plancton.
Scotoci in fata lui, gasi alt cip, il introduse in fanta.
— Asta-i. Planctonul va incleia suprafata marilor, asta-i adevarat, dar nouazeci la suta din transportul nostru se desfasoara pe sol sau pe calea aerului, deci acest lucru nu va avea importanta. Pestele se va inmulti datorita lui, iar daca planctonul va avea conditii potrivite, va ajunge atat de dens, ca va acoperi apa, ca un covor imens, verde-cenusiu, pana la adancimea de trei metri.
— O perspectiva alarmanta! zise consilierul pentru razboi. E comestibil? Pentru oameni, vreau sa zic.
— Nu, ranji agroconsilierul. Dar, dupa ce moare si putrezeste, poate fi folosit ca materie prima in fabricile de hrana, cand se va termina petrolul.
La capatul indepartat al mesei, Tolly Mune rase zgomotos. Ceilalti intoarsera capetele spre ea.
— Sa ma ia naiba! Pana la urma, ne-a dat paini si pesti!
— Planctonul nu-i peste, o contrazise consilierul.
— Daca traieste in oceanul ala afurisit, pentru mine e un amarat de peste!
— Paini si pesti? intreba nedumerit consilierul pentru industrie.
— Continua-ti raportul! ceru Josen Rael, nerabdator. Mai e ceva?
Mai era. Un lichen nutritiv, care putea trai pe cei mai inalti munti, altul care putea supravietui chiar fara aer, in conditii de radiatie puternica.
— Vom avea alti asteroizi-camari, anunta consilierul pentru agricultura, fara sa fie nevoie sa pierdem decenii si miliarde de calorii pentru terraformare.
Si vite-de-mancat parazite, care urmau sa infesteze mlastinile ecuatoriale, cele pline de caldura, sa sufoce si sa inlocuiasca plantele locale, parfumate dar otravitoare, ce cresteau acolo din abundenta.
O cereala numita ovaz-de-zapada, care putea sa creasca in tundra inghetata; tubercul-tunel, care putea sa se intinda chiar si in solul teapan de sub un ghetar, constituind coridoare uriase, aerisite, captusite cu nuci untoase, cafenii.
Vite, porci, pasari si pesti imbunatatiti genetic. O pasare noua, despre care Tuf sustinea ca va inlatura principalul parazit agricol al S’uthlam-ului. Saptezeci si noua de varietati noi de ciuperci comestibile si mucegaiuri, care puteau fi cultivate in bezna de sub orase, si care se hraneau cu excremente umane.
Iar cand consilierul termina raportul, se asternu tacerea.
— A castigat, ranji Tolly Mune.
Ceilalti se supuneau toti lui Josen Rael, dar ea n-avea de gand sa se joace de-a politica!
— La dracu’, Tuf a reusit!
— Nu stim, spuse curatoarea bancilor de date.
— Vor trece ani pana vom obtine statistici concludente, o completa analistul.
