bogate in peste, iarba de mare si fructe de apa, de deasupra bancurilor cu oale-de-mal si depozitelor de scoici- cameleon si pesti-bobine. Inainte de a recolta sau de a cultiva, a trebuit sa scapam de razboinici. Am facut-o. Sigur, au mai ramas cativa, dar acum sunt rari.
— Inteleg, zise Haviland Tuf. Iar acea creatura formidabila, acel submarin viu, mancator de nave, care va chinuie atat de groaznic, are un nume?
— Cuirasatul namorian, raspunse Kefira Qay. Cand a aparut prima oara, am crezut ca-i un locuitor al adancurilor care s-a aventurat la suprafata. La urma urmei, Namor e locuit doar de o suta de ani standard. Abia am inceput sa exploram zonele mai adanci ale marilor si stim putine lucruri despre fapturile care ar putea locui acolo. Dar pe masura ce tot mai multe nave erau atacate si scufundate, devenea evident ca aveam de-a face cu o armata de cuirasate.
— O flota, o corecta Haviland Tuf.
— Cum vrei, se incrunta Kefira Qay. O multime, nu un specimen ratacit. In momentul acela, se raspandise teoria ca in fundul oceanului avusese loc o catastrofa inimaginabila, ce izgonise de acolo specii intregi.
— Nu credeti in teoria aceea…
— N-a crezut nimeni in ea. Nu era corecta. Cuirasatele n-ar fi rezistat presiunii din adancuri. Ca atare, nu stim de unde au venit, se stramba ea. Doar ca sunt aici.
— Intr-adevar… Fara indoiala, ati luptat cu ele.
— Sigur. O lupta pe care am pierdut-o. Namor e o planeta tanara, fara populatia sau resursele necesare razboiului in care ne-am trezit aruncati. Trei milioane de namorieni sunt raspanditi pe mari, locuind pe mai mult de saptesprezece mii de insulite. Alt milion se inghesuie pe New Atlantis, singurul nostru continent, mic ca dimensiuni. Majoritatea locuitorilor sunt pescari sau fermieri marini. Cand a inceput povestea asta, existau cincizeci de mii de pazitori. Ghilda noastra descinde din echipajele navelor care au adus colonistii de pe Vechiul Poseidon si Aquarius aici, pe Namor. I-am protejat intotdeauna, dar inainte de aparitia cuirasatelor sarcina noastra fusese simpla. Planeta e pasnica, cu putine conflicte adevarate. A existat o rivalitate etnica intre poseidoniti si aquarieni, dar aceasta s-a desfasurat intr-un mod amical. Pazitorii asigurau apararea planetara, cu Tais de soare si alte doua nave similare, dar majoritatea activitatilor constau in interventii in caz de incendii si inundatii, ajutor in caz de calamitati, munca de politie, chestii de felul asta. Avem vreo suta de barci de patrulare, cu aripi portante. Le-am folosit, un timp, pentru escortarea navelor si am produs oarecare pierderi cuirasatelor, fara ca acest lucru sa aiba mare importanta. A devenit curand limpede ca existau mai multe cuirasate decat barci de patrulare.
— Iar barcile nu se inmultesc, asa cum presupun ca fac cuirasatele acelea, zise Tuf, in timp ce Nesabuinta si indoiala se luptau in poala lui.
— Exact. Oricum, ne-am straduit. Am aruncat grenade submarine peste ele, cand le-am detectat sub apa, le-am torpilat cand ieseau la suprafata. Am ucis sute, dar apareau alte sute, iar fiecare barca pierduta nu putea fi inlocuita. Namor nu dispune de o baza tehnologica serioasa. In zilele bune, importam ce ne trebuia de pe Brazlourn si Vale Areen. Poporul nostru era adeptul unei vieti simple. Oricum, planeta nu poate sustine industria. E saraca in metale grele si combustibili fosili.
— Cate barci de patrulare v-au ramas?
— Vreo treizeci, insa nu indraznim sa le folosim. La un an dupa primul atac, cuirasatele controlau suprafata marilor. Toate navele mari de recoltat au fost pierdute, sute de ferme marine au fost abandonate sau distruse, jumatate din pescarii independenti ucisi, iar ceilalti s-au inghesuit, tematori, in porturi. Nici un om nu mai indrazneste sa se avante pe marile Namorului.
— Insulele sunt izolate?
— Nu chiar. Pazitorii au douazeci de hidroavioane inarmate. Mai exista, la persoane particulare, peste o suta de hidroavioane si aeromobile. Mai avem si aerostate. Hidroavioanele si aeromobilele sunt greu de intretinut si costa mult. Piesele de schimb se procura cu dificultate, numarul tehnicienilor pregatiti este mic, asa ca majoritatea traficului aerian, inainte de necazuri, se facea cu ajutorul dirijabilelor mari, actionate de energie solara si umplute cu heliu. Avem o flota considerabila, vreo mie de bucati. Baloanele au preluat aprovizionarea insulelor mici, unde foametea reprezenta o amenintare reala. Alte aeronave au participat la lupte, impreuna cu hidroavioanele pazitorilor. Am aruncat din aer, unde ne aflam in siguranta, chimicale, otrava, explozibili, chestii din astea, si am ucis mii de cuirasate, desi pretul a fost ingrozitor. Se ingramadisera in zonele cele mai bune de pescuit, deasupra bancurilor de oale-de-mal, asa ca am fost obligati sa aruncam in aer si sa otravim chiar zonele cele mai folositoare. N-aveam de ales. Un timp, am crezut ca invinseseram. Cateva barci de pescuit iesisera in larg si se intorsesera nevatamate, escortate de hidroavioane ale pazitorilor.
— Evident, nu acesta a fost rezultatul final al conflictului, spuse Haviland Tuf, altfel discutia de acum n-ar avea rost.
Indoiala il lovi puternic in cap pe Nesabuinta, iar pisoiul mai mic cazu de pe genunchiul lui Tuf pe podea. Tuf se apleca si-l ridica.
— Luati-I, zise el, intinzandu-i-l Kefirei Qay. Va rog sa-l tineti. Micul lor razboi ma distrage de la cel mare, al dumneavoastra.
— Eu… sigur…
Pazitoarea lua in mana, cu grija, pisoiul alb cu negru. Acesta i se intinse in palma.
— Ce este? intreba femeia.
— O pisica. Va sari din palma, daca veti continua sa-l tineti ca pe un fruct stricat. Puneti-I cu blandete in poala. Va asigur ca-i nevatamator.
Kefira Qay puse, foarte nesigura de sine, pisoiul pe genunchi. Nesabuinta miorlai si ar fi cazut din nou pe podea daca nu si-ar fi infipt gherutele in stofa uniformei tinerei.
— Vai! Are pinteni!
— Gheare, o corecta Tuf. Mici si nevatamatoare.
— Nu-s otravite?
— Nu cred. Mangaiati-I, din fata spre spate. Va fi mai putin agitat. Kefira Qay atinse cu grija capul pisoiului.
— Va rog, am spus sa-l mangaiati, nu sa-l pipaiti!
Pazitoarea incepu sa mangaie pisoiul, iar Nesabuinta porni, imediat, sa toarca. Tanara se opri si se uita ingrozita la Tuf.
— Tremura si scoate un sunet!
— Un asemenea raspuns e considerat favorabil, o asigura Tuf. Va rog sa continuati treaba, ca si relatarea. Daca doriti.
— Bineinteles, raspunse Qay, multumindu-se s-o pipaie pe Nesabuinta, care se asezase confortabil pe genunchiul ei. Sa ne uitam la urmatoarea inregistrare…
Tuf sterse nava avariata si cuirasatul de pe ecranul principal. Alta scena ii lua locul: o zi de iarna, vantoasa si rece, dupa cum se vedea. Apa era intunecata si valurita, patata de spuma alba impinsa de vant. Un cuirasat plutea pe marea nelinistita, cu tentaculele imense, albe, intinse in jur, aratand ca o floare uriasa, deschisa, ce se legana pe valuri. Cand aparatul trecu pe deasupra, ridica doua brate cu serpi ce se zbateau, dar oamenii se aflau prea departe pentru a fi in pericol. Acestia pareau ca stau in nacela unei aeronave lungi, argintii, privind in jos dintr-un post de observare cu podea de sticla. In timp ce Tuf pandea, imaginea isi schimba unghiul — se vazu ca observatorii faceau parte dintr-un convoi alcatuit din trei dirijabile imense, ce pluteau indiferente deasupra apelor involburate.
— Spiritul lui Aquarius, Lyle D si Umbra cerului, spuse Kefira Qay. Se aflau intr-o misiune de ajutorare a unui grup de insule mici, grupate in nord, unde foametea facea ravagii. Se duceau sa evacueze supravietuitorii, sa-i duca pe New Atlantis. Inregistrarea a fost facuta de o echipa de reporteri aflati pe Umbra cerului, singura aeronava care a scapat. Fii atent!
Dirijabilele pluteau mai departe, invincibile si netulburate. Apoi, chiar in fata albastru-argintiului Spirit al lui Aquarius, se vazu o miscare in apa, ceva care se agita sub voalul de-un verde intunecat. Ceva mare, dar nu un cuirasat. Apa se innegri, intr-o pata mare ce se bomba, se umfla in sus. Se ivi o cupola uriasa de culoarea abanosului, ce se ridica din adancuri. Neagra, imensa, din piele, inconjurata de douazeci de tentacule lungi, negre. Crescu tot mai larga, mai inalta, secunda cu secunda, pana cand tasni in intregime din mare. In timp ce se inalta, tentaculele atarnau in jos, iar apa se scurgea de pe ele. Apoi incepu sa se ridice, sa se intinda in lateral. Faptura era la fel de mare ca dirijabilul spre care se indrepta. Cand se intalnira, aratau ca doi leviatani ceresti ce se imperecheau. Imensitatea neagra se opri deasupra dirijabilului lung, albastru-argintiu, strangandu-l cu bratele
