intr-o imbratisare ucigatoare. Vazura invelisul exterior al aeronavei sfasiindu-se, baloanele cu heliu spargandu-se si dezumflandu-se. Spiritul lui Aquarius se zbatu, se chirci ca o fiinta vie si se stafidi in imbratisarea intunecata a iubitului sau. Dupa ce-i veni de hac, creatura neagra ii arunca ramasitele in mare.
Tuf opri imaginea, scrutand cu o privire solemna siluetele marunte care sareau din nacela cu cupola.
— Alt monstru a distrus Lyle D ia intoarcere, povesti Kefira Qay. Umbra cerului a reusit sa scape si a relatat cele intamplate, dar nu s-a mai intors din urmatoarea misiune. Mai mult de o suta de dirijabile si o duzina de hidroavioane au fost pierdute in prima saptamana dupa aparitia baloanelor-de-foc.
— Baloane-de-foc? se mira Haviland Tuf, mangaindu-l pe Indoiala, care statea pe consola lui. Nu vad nici un foc!
— Numele a fost dat cand am distrus prima oara una dintre fapturile alea blestemate. Un hidroavion al pazitorilor a tras o rafala cu gloante explozive in ea. A explodat ca o bomba, apoi s-a cufundat in mare, arzand. Sunt extrem de inflamabile. O arsura cu laserul si sar in aer, intr-un mod foarte spectaculos.
— Hidrogen, mormai Tuf.
— Exact, confirma pazitoarea. N-am capturat niciodata un exemplar intreg, dar l-am reconstituit dupa fragmente. Faptura poate genera, in interior, curent electric. Inghite apa si face un fel de electroliza biologica. Oxigenul este eliminat in apa sau in atmosfera, folosind la deplasarea fiintelor. Un soi de propulsoare cu aer. Hidrogenul umple sacii balonului si-l face sa se inalte. Cand vrea sa se retraga in apa, deschide o valva in partea superioara — uite, aici — si gazul iese, iar balonul-de-foc cade inapoi in mare. Are stratul exterior ca din piele tabacita, foarte rezistenta. Sunt fapturi lente, dar destepte. Uneori se ascund in nori si inhata hidroavioanele nesabuite care zboara sub ele. Dupa cum am descoperit curand, spre neplacerea noastra, se inmultesc la fel de repede ca si cuirasatele.
— Foarte ciudat! Deci, daca ma pot aventura sa concluzionez, o data cu aparitia acestor baloane-de-foc ati pierdut stapanirea aerului, asa cum ati pierdut-o anterior pe cea a marilor.
— Mai mult sau mai putin, admise Kefira Qay. Dirijabilele noastre erau prea lente ca sa riscam. Am incercat sa mentinem activitatea trimitandu-le in convoaie escortate de hidroavioanele pazitorilor si de aeromobile, dar si metoda asta a dat gres… Dimineata din Zorii Focului… Am fost acolo, comandand un hidroavion cu noua tunuri… a fost groaznic…
— Continuati, o ruga Tuf.
— Zorii Focului… murmura ea, posomorata. Am fost… am avut treizeci de aeronave, treizeci, un convoi mare, protejat de douasprezece hidroavioane inarmate. Era o calatorie lunga, din New Atlantis pana la Mana Franta, un arhipelag important. In zorii celei de-a doua zi, tocmai cand estul devenea rosu, marea de sub noi a inceput sa… clocoteasca. Precum o oala cu supa care fierbe. Erau ele, imprastiind oxigen si apa, inaltandu-se. Mii, Tuf, mii! Apele spumegau nebuneste, iar ele se inaltau. O multime de umbre negre, imense, venind spre noi, din toate directiile, cat vedeai cu ochii. Am atacat cu lasere, cu obuze explozive, cu tot ce-am avut. Parea ca insusi cerul arde. Toate fapturile acelea erau umplute cu hidrogen, iar aerul era bogat, ametitor, din cauza oxigenului pe care-l imprastiau. Zorii Focului, asa le-am spus. A fost teribil. Tipete pretutindeni, baloane arzand, dirijabile sfaramandu-se si prabusindu-se in jurul nostru, trupuri in flacari… Iar jos asteptau cuirasate. Le-am vazut inhatand inotatorii care sarisera din aeronave, am vazut tentaculele albe incolacindu-se in jurul lor, tragandu-i la fund. Patru hidroavioane au scapat din batalie. Patru. Toate dirijabilele au pierit, impreuna cu echipajele.
— O poveste macabra, comenta Tuf.
Kefira Qay privea in gol. O mangaia pe Nesabuinta mecanic, tinand buzele stranse, cu ochii atintiti asupra ecranului pe care primul balon-de-foc plutea deasupra epavei Spiritului lui Aquarius.
— De atunci, spuse ea, dupa un timp, viata noastra a devenit un cosmar permanent. Am pierdut marile. Pe trei sferturi din Namor domneste foametea, chiar inanitia. Doar New Atlantis mai are hrana in plus, deoarece numai aici cultivarea solului este practicata extensiv. Pazitorii continua sa lupte. Tais de soare si celelalte doua nave cosmice au fost puse la lucru — raiduri de bombardament, aruncari de otravuri, evacuarea locuitorilor de pe unele insule mai mici. Gratie aeromobilelor si hidroavioanelor rapide, am reusit sa pastram o retea intinsa de contacte cu insulele margjnase. Si, bineinteles, avem radio, dar abia ne mentinem legaturile… In ultimul an, mai mult de douazeci de insule au incetat transmisiile. In vreo sase cazuri, am trimis patrule ca sa cerceteze. Cele care s-au intors au raportat acelasi lucru. Peste tot, trupuri putrezind la soare. Cladiri sfaramate, ruinate. Misunatori si magi-taratori indopandu-se din cadavre. Iar pe o insula am gasit altceva, si mai ingrozitor. Pe insula Steaua Marii. Acolo traisera vreo patruzeci de mii de oameni, existase un cosmoport important inainte de intreruperea comertului. A fost un soc teribil cand Steaua Marii a incetat brusc sa emita. Urmatoarea dovada, Tuf. Da-i drumul!
Tuf apasa o serie de taste de la consola.
O fiinta moarta zacea pe plaja, putrezind pe nisipul indigo.
O singura imagine, nu o inregistrare. Haviland Tuf si pazitoarea Kefira Qay studiara indelung faptura intinsa, descompusa, putreda. In jur, se zarea un valmasag de cadavre omenesti, ce-i aratau marimea prin comparatie. Fiinta moarta avea forma unui castron rasturnat si era mare cat o casa. Pielea ei, crapata, din care se scurgea puroi, avea culoarea verde-cenusie, tarcata. Intinse pe nisip, in jur, ca niste spite in jurul butucului rotii, organele externe ale fapturii — zece tentacule verzi, contorsionate, punctate de guri roz-albicioase si, alternand cu acestea, zece membre care pareau tepene, tari, negre, evident articulate.
— Picioare, spuse cu amaraciune Kefira Qay. Ceva care a umblat inainte de a fi ucis. Am gasit doar specimenul asta, dar a fost de ajuns. Am aflat de ce au tacut insulele noastre. Veneau din mare, Tuf. Fiinte ca asta. Mai mari, mai mici, mergand pe zece picioare, ca paianjenii, inhatand si mancand cu celelalte zece membre, tentaculare. Carapacea-i groasa si tare. Un glont exploziv sau o raza laser nu reusea sa ucida o astfel de creatura, asa cum se intampla in cazul baloanelor-de-foc. Acum intelegi. La inceput, marea, apoi aerul, acum si solul. Solul. Tasnesc din apa cu miile, urca pe plaja ca o maree teribila. Doua insule au fost coplesite in ultima saptamana. Intentioneaza sa ne stearga de pe fata planetei. Probabil ca vor supravietui cativa dintre noi, in New Atlantis, in muntii inalti din interior, dar aceea va fi o viata crunta, scurta — pana in momentul cand Namor va arunca impotriva noastra ceva nou, alte fapturi de cosmar.
Vocea ei trada o stare vecina cu isteria. Haviland Tuf opri consola, iar ecranele se innegrira.
— Calmati-va, pazitoareo! Temerile dumneavoastra sunt de inteles, dar inutile. Imi dau seama acum pe deplin de necazurile pe care le aveti. Tragice, dar nu de nerezolvat.
— Mai crezi ca ne poti ajuta? Singur? Doar tu si nava asta? Oh, nu incerc sa te descurajez! Ne-am agata si de un fir de pai! Dar…
— Dar nu ma credeti, ofta Tuf. Indoiala, se adresa el pisoiului cenusiu, luandu-l in palma-i imensa, alba, ai fost bine botezat! Sunt un om iertator, se intoarse el din nou catre Kefira Qay, si ati trecut prin multe incercari crunte, asa ca nu voi da atentie felului suparator in care ma desconsiderati, pe mine si priceperea mea. Acum, va rog sa ma scuzati, am treaba! Oamenii dumneavoastra au trimis rapoarte mult mai detaliate despre aceste creaturi si despre ecologia namoriana in general. Examinarea lor este deosebit de importanta pentru intelegerea si analiza situatiei. Va multumesc pentru informare.
Kefira Qay se incrunta, o lua pe Nesabuinta de pe genunchi si o aseza pe podea, apoi se ridica.
— Foarte bine. Cand vei fi gata?
— Nu pot spune acest lucru cu un grad serios de acuratete, pana nu voi face anumite simulari. Poate peste o zi vom trece la treaba. Poate peste o luna. Poate peste mai mult timp.
— Daca va dura prea mult, nu vei avea de la cine sa primesti cele doua milioane, se rasti tanara. Vom fi murit cu totii.
— Intr-adevar… Va trebui sa ma straduiesc sa evit acest scenariu. Acum, va rog sa-mi permiteti sa trec la treaba! Vom discuta din nou la cina. Va voi oferi fripturi vegetale, dupa o reteta din Arion, cu ciuperci de foc thorite, ca aperitiv.
— Iar ciuperci? se vaita Qay, dupa ce ofta din greu. Am avut tocana de ciuperci si ardei la pranz, ciuperci prajite in smantana la gustare…
— Ma topesc dupa ciuperci, recunoscu Haviland Tuf.
— M-am saturat de ciuperci! declara Kefira Qay — Nesabuinta se freca de piciorul ei, iar fata se incrunta la ea. Pot sa cer niste carne? Sau peste? Au trecut ani, spuse ea melancolica, de cand n-am mai mancat o oala-de- mal… uneori visez una… s-o despic, sa torn unt inauntru, sa scot cu lingurita carnea moale… nu-ti poti imagina cat de gustoasa este! Sau o aripioara-sabie. Ah, as ucide pentru o aripioara-sabie cu garnitura de alge!
— Aici nu mancam animale! raspunse Haviland Tuf, pe un ton ferm. Apoi, se apuca de lucru, ignorand-
