o.
Kefira Qay il parasi. Nesabuinta se lua, topaind, dupa ea.
— Specific, mormai Tuf. Intr-adevar…
Dupa patru zile si mai multe ciuperci, Kefira Qay incepu sa-l sacaie pe Tuf, cerandu-i rezultate.
— Ce faci? il intreba la cina. Cand ai de gand sa actionezi? In fiecare zi te izolezi, iar cu fiecare zi ce trece conditiile de pe Namor se inrautatesc. Am vorbit cu pazitorul senior Harvan acum o ora, in timp ce tu erai la calculator. Micul Aquarius si Surorile Dansatoare au fost pierdute in timp ce noi ne fataim pe aici degeaba.
— Ne fataim? Pazitoare, eu nu ma fatai! Nu m-am fatait niciodata si nu intentionez sa incep acum. Eu lucrez. Am de digerat o cantitate mare de informatii.
— Vrei sa spui o cantitate mare de ciuperci, se stramba Kefira Qay, apoi se ridica, luand-o pe Nesabuinta din poala — ea si pisicuta devenisera prietene bune in ultimul timp. Douasprezece mii de persoane traiau pe Micul Aquarius si aproape la fel de multe pe Surorile Dansatoare. Gandeste-te la ele in vreme ce digeri, Tuf!
Apoi, tanara se intoarse si iesi din incapere.
— Intr-adevar…, mormai Haviland Tuf si-si indrepta din nou atentia spre placinta cu flori-dulci.
Trecu o saptamana pana se certara din nou.
— Ei bine? intreba pazitoarea intr-o zi, pe coridor, asezandu-se in fata lui Tuf, in timp ce acesta se hurducaia foarte demn catre camera sa de lucru.
— Ei bine, repeta el. Buna ziua, pazitor Qay!
— Nu-i o zi buna, afirma ea, pusa pe scandal. Punctul de comanda Namor mi-a spus ca Insulele Rasaritului s-au dus. Coplesite. Si o duzina de hidroavioane au fost distruse, in timp ce le aparau, impreuna cu toate navele retrase in porturile de acolo. Ce spui?
— Foarte tragic! Regretabil…
— Cand ai de gand sa fii gata? Tuf ridica din umeri.
— Greu de spus. Sarcina pe care mi-ati dat-o nu-i una simpla. Problema-i foarte complexa. Complexa, da, acesta-i cuvantul potrivit. Poate chiar derutanta. Va asigur ca tristele incercari prin care trece Namor au atras deplina mea compasiune, iar problema sa mi-a angajat pe deplin intelectul.
— Asta-i tot ce inseamna pentru tine? O problema?
Haviland Tuf se incrunta usor si-si incrucisa mainile pe burta-i mare.
— Intr-adevar, o problema.
— Nu. Nu-i doar o problema. Nu jucam un joc. Acolo mor oameni adevarati. Mor pentru ca pazitorii nu sunt in stare sa-si indeplineasca datoria, si pentru ca tu nu faci nimic. Nimic!
— Calmati-va. Va asigur ca am lucrat fara incetare pentru a va ajuta. Ar trebui sa tineti seama de faptul ca sarcina mea nu-i la fel de simpla ca a dumneavoastra. E usor sa arunci bombe peste un cuirasat sau sa tragi cu obuze explozive intr-un balon-de-foc, apoi sa te uiti la el cum arde. Aceste metode simple, logice, v-au adus prea putin folos, pazitoare Qay! Ingineria ecologica e o treaba mult mai complicata. Eu studiez rapoartele conducatorilor dumneavoastra, ale biologilor marini, ale istoricilor. Reflectez si analizez. Imaginez diferite solutii si rulez simulari pe marele calculator al Arcei. Mai devreme sau mai tarziu, voi gasi raspunsul.
— Mai devreme! ceru Kefira Qay cu voce aspra. Cei de pe Namor vor rezultate, iar eu sunt de acord cu ei. Consiliul Pazitorilor e nerabdator. Mai devreme, Tuf, nu mai tarziu. Te avertizez!
Tanara se dadu la o parte si-l lasa sa treaca.
Kefira Qay petrecu urmatoarea saptamana si jumatate incercand sa-l evite pe Tuf. Renunta la mancare si se incrunta cand il vedea pe coridoare. In fiecare zi se ducea in camera de comunicatii, unde purta convorbiri lungi cu superiorii ei de pe planeta si afla ultimele stiri. Erau rele. Toate stirile erau rele.
In cele din urma, lucrurile ajunsera la un deznodamant. Palida si furioasa, Qay patrunse in camera intunecata pe care Tuf o numea incaperea de razboi si-l gasi pe acesta stand in fata unui sir de monitoare de calculator, privind linii rosii si albastre care goneau pe-o grila…
— Tuf! racni ea.
Barbatul opri imaginile de pe ecrane si se intoarse spre ea, dandu-l la o parte pe ingratitudine. O privi impasibil, invaluit de umbre.
— Consiliul Pazitorilor mi-a dat un ordin.
— Ce norocoasa sunteti! Stiam ca in ultimul timp ati devenit nervoasa, din cauza inactivitatii.
— Consiliul vrea actiune imediata, Tuf. Imediata. Azi. Intelegi? Tuf isi incrucisa mainile sub barbie, aproape intr-o pozitie de ruga.
— Trebuie sa tolerez nu numai ostilitate si nerabdare, dar si insultarea inteligentei mele? Va asigur ca am inteles tot ce-i nevoie sa inteleg despre pazitori. Numai ca nu inteleg bizara si perversa ecologie a Namorului. Iar pana nu voi ajunge s-o inteleg, nu voi putea actiona.
— Vei actionai afirma Kefira Qay si, deodata, in mana ei aparu un pistol cu laser, pe care-l indrepta spre burta mare a lui Tuf. Vei actiona acum!
Haviland Tuf nu reactiona deloc.
— Violenta! spuse el, cu vocea incarcata de-un repros indulgent. Poate ca inainte de a arde o gaura in mine, osandindu-va astfel si pe dumneavoastra si planeta dumneavoastra, imi veti oferi oportunitatea sa va explic.
— Da-i drumul! Ascult. Ai putin timp la dispozitie.
— Excelent. Pazitoare, se intampla ceva foarte straniu pe Namor. •
— Ai observat! replica ea sec, fara sa miste laserul.
— Intr-adevar. Ati fost distrusi de o infestare cu creaturi pe care le voi numi, in lipsa unui termen mai potrivit, monstri marini. Trei specii au aparut in mai putin de sase ani standard. Fiecare din ele este, in aparenta, noua sau cel putin necunoscuta. Acest lucru mi se pare extrem de improbabil. Poporul dumneavoastra se afla pe Namor de o suta de ani, iar pana de curand n-a avut cunostinta de existenta fapturilor pe care le-ati numit cuirasate, baloane-de-foc si mergatori. E ca si cum o alta Arca, pusa in slujba raului, ar duce un biorazboi impotriva voastra. Dar, evident, nu-i cazul. Noi sau vechi, acesti monstri marini sunt bastinasi, produsul evolutiei locale. Rudele lor apropiate umplu marile dumneavoastra — oalele-de-mal, pestii-bobine, dansatorii-jeleu si razboinicii. Asa… Unde ne duce asta?
— Nu stiu, raspunse Kefira Qay.
— Nici eu. Sa vedem mai departe. Acesti monstri marini se inmultesc, atingand un numar urias. Impanzesc marea, umplu aerul, napadesc insulele populate. Ucid. Dar nu se ucid intre ei, nici nu par a avea vreun dusman natural. Regulile crunte ale unui ecosistem normal nu se aplica. Am studiat cu mult interes rapoartele savantilor dumneavoastra. Multe lucruri sunt fascinante la monstrii marini, dar cel mai mult ma intriga faptul ca nu cunoasteti nimic despre ei, exceptand forma adulta. Cuirasate uriase care colinda marile si scufunda vapoare, baloane-de-foc monstruoase care dau roata pe cer… Unde, ma intreb, sunt cuirasatele mici, puii de baloane? Unde?
— In adancul marii.
— Poate, pazitoare Qay, poate… Nu puteti fi sigura. Nici eu. Acesti monstri sunt creaturi formidabile, dar am vazut animale de prada la fel de formidabile pe alte planete. Nu ajung insa sa fie atat de numerosi — sute sau mii. De ce? Pentru ca puii, ouale sau animalele abia nascute nu-s atat de formidabili ca si parintii — multi mor inainte de a ajunge la maturitatea infricosatoare. Acest lucru pare a nu se intampla pe Namor. Absolut deloc. Ce inseamna asta? Nu stiu, ridica Tuf din umeri. Dar lucrez, ma straduiesc sa rezolv ghicitoarea din marile dumneavoastra intinse.
— Iar intre timp, se stramba Kefira Qay, noi murim. Murim si tie nu-ti pasa!
— Protestez! incepu Tuf.
— Taci! se rasti ea, agitand laserul. Acum vorbesc eu, tu ti-ai tinut discursul! Astazi am pierdut contactul cu Mana Franta. Patruzeci si trei de insule. Mi-e teama sa ma gandesc cat de multi oameni erau acolo! Toti disparuti, intr-o singura zi! S-au mai receptionat cateva transmisii radio trunchiate, isterie, apoi s-a asternut tacerea. Iar tu stai si vorbesti despre ghicitori! Gata! Vei actiona! Insist. Sau te amenint, daca preferi. Mai tarziu, vom rezolva intrebarile de ce si cum, ridicate de aceste fapturi. Pentru moment le vom ucide, fara sa ne oprim la discutii.
— Candva, spuse Haviland Tuf, a existat o planeta idilica, ce nu avea decat o singura pacoste — o insecta de marimea unei molii de praf. O creatura nevatamatoare, dar care se afla pretutindeni. Se hranea cu sporii microscopici ai unei ciuperci plutitoare. Oamenii de pe planeta urau micutele insecte, care uneori zburau in nori atat de grosi, ca intunecau soarele. Cand cetatenii ieseau din case, insectele se asezau pe ei cu miile, acoperindu- le trupurile cu un giulgiu viu. Un asa-zis inginer ecolog s-a angajat sa le rezolve problema. A adus de pe o planeta indepartata alta insecta, mai mare, care se hranea cu molii de praf vii. Planul a functionat perfect. Noua insecta
