analizat, iar in cele din urma am ajuns la o concluzie. O tentativa de concluzie, ca sa fiu mai precis, desi ultimele evenimente de pe Namortind sa-mi confirme ipoteza. Asa ca nu ma mai defaimati, pazitor Qay! Dupa somnul odihnitor al noptii, voi cobori pe Namor si voi incerca sa pun capat razboiului.
Kefira Qay il privi, nevenindu-i sa creada, groaza ei transformandu-se inca o data in speranta.
— Ai gasit raspunsul?
— Intr-adevar. N-am spus asa?
— Care e? Niste fiinte noi? Ai clonat altceva? O molima? Un monstru? Haviland Tuf ridica iar mana.
— Rabdare! Mai intai, trebuie sa fiu sigur. V-ati batut joc de mine si m-ati zeflemisit cu o asemenea vigoare neobosita, incat evit sa ma supun unei viitoare ridiculizari incredintandu-va planurile mele. Trebuie mai intai sa dovedesc ca-s valide. Vom discuta maine. Nu veti mai face raiduri cu Manticora. In loc de asta, va veti duce cu ea in New Atlantis si veti convoca o sedinta in plen a Consiliului Pazitorilor. Aduceti-i, va rog, pe cei ce trebuie adusi de pe insulele indepartate.
— Si tu?
— Ma voi intalni cu consiliul cand va veni vremea. Inainte de asta, trebuie sa-mi fac planuri si sa duc faptura donata de mine pe Namor, intr-o misiune proprie. Voi cobori cu Phoenix. Da, cred ca Phoenix e cea mai potrivita pentru a sarbatori inaltarea planetei dumneavoastra din propria-i cenusa. Cenusa umeda, dar cenusa.
Kefira Qay il intalni pe Haviland Tuf pe puntea pentru navete exact inaintea plecarii lor planificate. Manticora si Phoenix erau pregatite in docurile de lansare, intre epavele risipite. Haviland Tuf tasta numere la un calculator prins de incheietura mainii. Purta un pardesiu lung, cenusiu, din vinilin, cu buzunare mari, cu umerii proeminenti. Pe capul plesuv avea o capela verde-cafenie cu cozoroc, impodobita cu theta auriu al inginerilor ecologi.
— Am anuntat punctul de control si comandamentul pazitorilor, ii spuse Qay. Consiliul se aduna. Voi asigura transportul catorva pazitori seniori din districtele indepartate, astfel incat vom fi cu totii. Dar tu? Esti gata? Creatura ta misterioasa e la bord?
— Va fi in curand, zise Haviland Tuf, clipind spre ea. Dar Kefira Qay nu se mai uita la figura lui, ci mai jos.
— Tuf, ai ceva in buzunar! Se misca!
Privea, nevenindu-i sa creada, movila ce se agita sub vinilin.
— Ah! Intr-adevar!
Capul iesi din buzunar, privind curios in jur. Apartinea unui pisoi, unul negru ca smoala si cu ochi galbeni, scanteietori.
— O pisica! mormai dezamagita Kefira Qay.
— Perceperea dumneavoastra-i de neegalat, declara Haviland Tuf, scotand pisoiul afara cu blandete, tinandu-l intr-o palma mare, alba si scarpinandu-l in spatele urechii cu degetele celeilalte maini. Acesta-i Dax, il prezenta el solemn.
Dax era doar pe jumatate cat ceilalti pisoi care hoinareau pe Arca. Arata ca un ghem de blana neagra, ciudat de indolent si fara vlaga.
— Minunat! exclama pazitoarea. Dax? De unde a aparut? Nu, nu-mi raspunde. Imi dau seama. Tuf, n-ai nimic mai serios de facut decat sa te joci cu pisicile?
— Cred ca nu. Nu apreciati suficient pisicile, pazitor Qay. Sunt cele mai civilizate fiinte. Nici o planeta nu poate fi considerata cu adevarat civilizata fara pisici. Ati stiut ca toate pisicile, din timpuri imemoriale, au avut un strop de calitati parapsihologice? Ca anumite societati antice, de pe Stravechiul Pamant, venerau pisicile ca pe niste zei? Asa e.
— Te rog, zise Kefira Qay enervata, n-avem timp sa discutam despre pisici! Ai de gand sa duci sarmana faptura pe Namor?
— Intr-adevar, clipi Tuf. Aceasta sarmana faptura, cum ati numit-o cu dispret, este salvarea Namorului. Ar trebui s-o respectati.
Tanara il privi de parca ar fi vrut sa-si dea seama daca nu cumva innebunise.
— Ce? Asta? Vrei sa spui, Dax? Esti serios… Despre ce-i vorba? Glumesti, nu-i asa? Un banc stupid. Ai incarcat ceva pe Phoenix, vreun leviatan urias care va curata marile de cuirasate, ceva, nu stiu ce… Dar nu poti vorbi… nu poti… nu asta!
— El e. Pazitor Qay, am obosit sa arat ce-i evident nu o data, ci iar si iar. V-am dat, la insistentele dumneavoastra, devoratori, caracatite si mante-cu-cozi-biciuitoare. N-au fost eficiente. Ca urmare, am gandit profund si l-am clonat pe Dax.
— Un pisoi! Vrei sa folosesti un pisoi impotriva cuirasatelor, baloanelor-de-foc si mergatorilor! Un. Mic. Pisoi.
— Intr-adevar, raspunse Haviland Tuf.
Apoi, uriasul se incrunta la ea, il strecura pe Dax in temnita incapatoare a buzunarului sau si se intoarse catre Poenix-ul ce-l astepta.
Kefira Qay devenea tot mai nervoasa. In camera consiliului din Turnul Etravei, in New Atlantis, cei douazeci si cinci de pazitori seniori, care conduceau apararea Namorului, erau nelinistiti. Asteptau de cateva ore. Unii se aflau acolo de la inceputul zilei. Masa lunga de conferinte era acoperita cu comunicatoare personale, imprimate de calculator si pahare goale. Fusesera servite deja doua mese. Langa fereastra imensa, curbata, care domina zidul indepartat, solidul senior pazitor Alis discuta in soapta, pe un ton repezit, cu pazitorul senior Lysan, un individ slab si incruntat. Din cand in cand, aruncau amandoi priviri pline de inteles spre Kefira Qay. In spatele lor, soarele apunea, iar golful intins se transforma intr-o umbra placuta, stacojie. Era o scena atat de frumoasa incat abia observai petele mici, lucitoare, ale hidroavioanelor pazitorilor ce patrulau.
Se apropia inserarea, membrii consiliului mormaiau si se agitau nerabdatori pe scaunele lor mari, capitonate, iar Haviland Tuf intarzia sa-si faca aparitia.
— Cand a spus ca o sa fie aici? intreba pazitorul senior Khem, pentru a cincea oara.
— N-a fost foarte precis, pazitor senior, raspunse stanjenita Kefira Qay, tot pentru a cincea oara.
Khem se incrunta si tusi.
Apoi, unul dintre comunicatoare incepu sa tiuie, iar pazitorul senior Lysan se intinse grabit si-l porni.
— Da? Inteleg. Foarte bine. Escorteaza-I incoace.
Inchise comunicatorul si batu in marginea mesei, cerand atentie. Ceilalti se grabira spre scaunele lor, sau isi intrerupsera discutiile, ori isi ridicara capul. In camera se facu tacere.
— A fost patrula. A vazut naveta lui Tuf. Imi face placere sa va anunt ca vine aici, zise el, privind spre Kefira Qay. In sfarsit…
Pazitoarea se simti si mai stanjenita. Fusese destul de rau ca Tuf ii lasase sa-l astepte, dar ii era groaza de momentul in care va intra, cu Dax privind in jur, din buzunarul lui. Qay nu se simtea in stare sa gaseasca vorbele cu care sa-si anunte superiorii ca Tuf isi propusese sa salveze Namorul cu ajutorul unui pisoi mic, negru. Se agita pe scaun si se tragea de nasul mare, coroiat. Se temea ca lucrurile vor merge rau.
Dar a fost mai rau decat si-ar fi putut inchipui.
Toti pazitorii seniori asteptau tepeni, tacuti si atenti, cand usile se deschisera, iar Haviland Tuf patrunse inauntru, escortat de patru soldati inarmati, in uniforme aurii. Arata jalnic. Cizmele lui plescaiau in timp ce mergea, iar pardesiul ii era manjit cu mal. Dax se distingea bine in buzunarul din stanga, agatat cu ghearele de margine, privind cu ochi mari, atenti. Dar pazitorii seniori nu se uitau la pisoi. Haviland Tuf cara sub bratul drept o piatra murdara de noroi, de marimea unui cap de om, acoperita de o mucozitate verde-cafenie. De pe ea se scurgea apa pe covorul de plus.
Fara un cuvant, Tuf se duse drept la masa de conferinta si aseza piatra in mijlocul ei. Abia atunci vazu Kefira Qay sirul de tentacule albe, subtiri ca niste fire, si-si dadu seama ca nu era vorba de o piatra.
— O oala-de-mal! exclama ea, surprinsa.
Nu era de mirare ca n-o recunoscuse. Vazuse multe oale-de-mal in viata ei, dar nu inainte de a fi spalate, fierte si a li se indeparta tentaculele. De obicei, oalele-de-mal se serveau impreuna cu un ciocan si o dalta, cu care consumatorul le spargea carapacea osoasa, dupa care turna peste continut unt topit si mirodenii.
Pazitorii seniori privira uluiti la ceea ce adusese Tuf, apoi incepura sa vorbeasca toti douazeci si cinci deodata, iar camera de consiliu deveni un valmasag de voci suprapuse.
— … este o oala-de-mal, nu inteleg…
— Ce inseamna asta?
— Ne face sa-l asteptam toata ziua, apoi apare in consiliu murdar ca un sapator in noroi! Demnitatea
