consiliului…
— … n-am mai mancat o oala-de-mal…
— … nu pare a fi omul capabil sa ne salveze…
— … nebun, uita-te la el…
— … ce-i faptura aia din buzunarul lui? Uita-te! Doamne, se misca! E vie, iti spun, am vazut ca…
— Tacere!
Vocea lui Lysan taie ca un cutit palavrageala. In camera se asternu brusc linistea, iar pazitorii seniori, unul cate unul, se intoarsera spre el.
— Am venit imediat ce ne-ai chemat, i se adresa Lysan cu acreala lui Tuf. Ne asteptam sa ne aduci o solutie. Se pare ca, in locul ei, ne-ai adus cina.
Cineva chicoti.
Haviland Tuf se uita la mainile lui noroite, le sterse de pardesiu, apoi scoase din buzunar apaticul pisoi negru si-l aseza pe masa. Dax casca, se intinse si porni catre cel mai apropiat pazitor senior, care-l privi cu oroare si se grabi sa-si traga inapoi scaunul. Tuf isi scoase pardesiul murdar si cauta un loc unde sa-l puna. In cele din urma, il atarna de pusca laser a unui paznic din escorta. Abia dupa aceea se intoarse din nou spre pazitorii seniori.
— Stimati pazitori seniori, in fata dumneavoastra se afla esenta problemelor pe care le aveti. Acesta-i ambasadorul rasei care imparte Namorul cu dumneavoastra. Numele sau, din pacate, depaseste modestele mele capacitati de redare. Poporul lui s-ar supara foarte, daca l-ati manca.
Mai tarziu, cineva ii aduse lui Lysan un ciocan, acesta batu indelung si puternic in masa, pana ce atrase atentia tuturor, furia initiala potolindu-se treptat. Haviland Tuf ramasese impasibil tot acest timp, cu figura-i inexpresiva, cu bratele incrucisate la piept. Abia cand tacerea reveni, uriasul vorbi din nou:
— Probabil ca ar trebui sa va dau explicatii.
— Esti nebun! zise pazitorul senior Harvan, uitandu-se cand la Tuf, cand la oala-de-mal. Complet nebun!
Haviland Tuf il lua pe Dax de pe masa, il cuibari intr-o mana si incepu sa-l mangaie.
— Chiar in momentul victoriei suntem batjocoriti si insultati, ii spuse el pisoiului.
— Tuf, interveni Lysan din capul mesei lungi, ceea ce sugerezi e imposibil! Am explorat Namorul suficient in decursul secolului ce a trecut de cand ne-am instalat aici, pentru a fi siguri ca pe planeta nu locuieste nici o rasa inteligenta. Nu exisa orase, drumuri, nici un semn de civilizatie anterioara sau tehnologie, nici mine sau artefacte — nimic, nici deasupra, nici sub mare.
— Mai mult, se vari in vorba alt consilier, o femeie solida, cu figura rosie, oalele-de-mal nu pot fi inteligente. De acord, au creier de marimea celui omenesc. Dar asta-i tot ce au. N-au ochi, urechi, nas, nici un aparat senzorial, poate doar pipait. Au doar niste tentacule slabe, ca aparat manipulator, ce abia pot ridica o pietricica. De fapt, folosesc carceii aia numai ca sa se ancoreze in locul lor, pe fundul marii. Sunt hermafrodite si extrem de primitive, mobile doar in prima luna a vietii, inainte de a li se intari cochilia si a deveni prea grea. Dupa ce se inradacineaza si se acopera cu mal, ele nu se mai misca niciodata. Stau acolo sute de ani.
— Mii, o completa Haviland Tuf. Sunt creaturi remarcabil de longevive. Ceea ce ati spus este, fara indoiala, corect. Dar concluzia dumneavoastra este eronata. V-ati lasat orbiti de beligeranta si de teama. Daca v-ati fi detasat de situatie si ati fi zabovit suficient ca sa va ganditi la ea in profunzimea ei, asa cum am facut eu, ar fi devenit evident, fara indoiala, chiar si pentru niste minti militare, ca situatia dumneavoastra nu-i o catastrofa naturala. Doar masinatiunile unei inteligente dusmanoase pot explica in mod convingator cursul tragic al evenimentelor de pe Namor.
— Nu te astepta sa te credem…, incepu cineva.
— Domnule, ma astept sa fiu ascultat. Daca va veti abtine sa ma intrerupeti, va voi explica totul. Apoi puteti alege sa ma credeti sau nu, dupa cum va convine. Imi voi lua banii si voi pleca, zise Tuf, privind spre Dax. Idioti, Dax! Pretutindeni, suntem inconjurati doar de idioti! exclama el, dupa care isi indrepta din nou atentia spre pazitorii seniori si continua:
— Dupa cum am afirmat, este limpede ca aici a actionat inteligenta. Dificultatea a constat in gasirea acelei inteligente. Am citit lucrarile biologilor namorieni, vii sau morti, am citit mult despre flora si fauna, am creat din nou, la bordul Arcei, multe forme de viata bastinase. Pe moment, nu s-a ivit nici un candidat care sa para inzestrat cu inteligenta. Traditionalele semne ale vietii inteligente includ un creier mare, senzori biologici sofisticati si un soi oarecare de organe pentru manevrare, precum degetul opozabil. N-am putut gasi nicaieri pe Namor o creatura care sa posede toate aceste atribute. Totusi, ipoteza mea era corecta. De aceea, a trebuit sa acord atentie candidatilor mai putin potriviti, din moment ce nu exista nici unul complet potrivit. In acest timp, am studiat istoria necazurilor dumneavoastra, iar unele lucruri s-au impus de la sine. Dumneavoastra credeti ca monstrii marini au iesit din adancurile intunecate ale oceanelor. Dar unde au aparut prima oara? In apele putin adanci de langa tarmuri — zonele in care practicati pescuitul si agricultura marina. Ce aveau in comun acele zone? Trebuie sa recunoastem: o abundenta de forme de viata. Dar nu aceleasi. Pestii din apele de langa New Atlantis nu le frecventeaza pe cele de langa Mana Franta. Dar am gasit doua exceptii interesante, doua specii care se gasesc, practic, pretutindeni: oalele-de-mal care zac imobile, de-a lungul secolelor ce trec incet, in bancurile lor mari, si fapturile pe care le-ati numit razboinici namorieni. Stravechea rasa bastinasa are alt termen pentru ei. Ii numeste pazitori. O data ce am ajuns aici, a fost doar o problema de examinare a detaliilor si de confirmare a banuielilor mele. As fi putut ajunge la aceste concluzii mult mai devreme, daca n-ar fi fost brutala intrerupere provocata de ofiterul de legatura Qay, care mi-a zdruncinat continuu concentrarea si, in cele din urma, lucru plin de cruzime, m-a obligat sa-mi irosesc timpul producand caracatite cenusii, aripioare-brici si alte creaturi de felul acesta. In viitor, ma voi feri de asemenea legaturi. Dar, intr-un fel, experimentul a fost folositor, pentru ca mi-a confirmat teoria referitoare la adevarata situatie de pe Namor. De aceea, am continuat lucrul. Studiile geografice au aratat ca toti monstrii se aflau foarte aproape de bancurile cu oale-de-mal. Cele mai grele lupte au avut loc in aceleasi zone, pazitori seniori. Devenise evident ca oalele-de-mal, pe care le gasiti atat de delicioase, erau misteriosii dumneavoastra dusmani. Dar cum ar fi fost posibil? Aveau creiere mari, desigur, dar le lipseau toate celelalte trasaturi pe care le asociem cu inteligenta, asa cum o cunoastem noi. Iar asta a fost esenta problemei! Erau inteligente intr-un fel pe care nu-l cunoastem. Ce fel de inteligenta poate trai in adancul marii, imobila, oarba, surda, lipsita de orice informatii? Am examinat aceasta intrebare. Raspunsul, domnilor, este evident. O asemenea inteligenta trebuie sa interactioneze cu planeta intr-un fel in care noi nu putem, trebuie sa aiba propriile moduri de a simti si comunica. O asemenea inteligenta trebuie sa fie telepata. Intr-adevar. Cu cat m-am gandit mai mult, cu atat mai evident devenea acest lucru. De aici inainte, a fost doar o problema de verificare a concluziilor la care ajunsesem. In acest scop, l-am creat pe Dax. Toate pisicile au unele capacitati parapsihologice minore, pazitori seniori. Dar, cu multe veacuri in urma, in zilele Marelui Razboi, soldatii Imperiului Federal au infruntat inamici cu puteri parapsihologice teribile: mintile hrangane si githyanki, vampirii de suflete. Pentru a combate asemenea dusmani formidabili, inginerii genetici au lucrat asupra felinelor, le-au marit si le-au ascutit abilitatile lor paranormale, astfel incat sa poata actiona la unison cu simplii umani. Dax este un asemenea animal special.
— Vrei sa spui ca fiinta asta citeste ce avem in minte? intreba taios Lysan.
— Daca aveti minti de citit, da, raspunse Haviland Tuf. Dar, mult mai important, prin intermediul lui Dax am putut ajunge la acel popor stravechi pe care l-ati poreclit, atat de injositor, oale-de-mal. Pentru ca ele, vedeti dumneavoastra, sunt in intregime telepate. Timp de nenumarate milenii, au locuit in liniste si pace sub marile acestei planete. Sunt o rasa lenta, ganditoare, filosofica. Traiesc in grupuri de miliarde de indivizi, legati unii de altii, fiecare fiind individ si parte a unui mare intreg rasial. Intr-un fel, sunt fara de moarte, pentru ca toti impartasesc experienta fiecaruia, iar moartea unuia singur e un nimic. Dar experienta e redusa, in marile neschimbatoare. Cea mai mare parte a vietilor lor lungi era dedicata gandirii abstracte, filosofiei, unor vise verzi stranii, pe care nici eu, nici dumneavoastra nu le putem intelege cu adevarat. S-ar putea spune ca-s niste muzicieni tacuti. Au tesut impreuna mari simfonii de vise, iar aceste cantece continua mereu. Inainte ca omenirea sa ajunga pe Namor, n-au avut, timp de milioane de ani, nici un dusman adevarat. Dar n-a fost intotdeauna asa. La inceputurile primordiale ale acestei planete acvatice, oceanele gemeau de fapturi carora le placea gustul visatorilor. La fel de mult ca si dumneavoastra. Inca de atunci, rasa intelegea genetica, intelegea evolutia. Cu panza lor uriasa de minti intretesute au putut sa manipuleze chiar materia vietii, cu mai multa pricepere decat orice inginer genetic. Astfel si-au creat pazitorii, formidabile animale de prada, dirijate de imperativul biologic de a-i proteja pe cei pe care-i numiti oale-de-mal. Acesti pazitori au fost razboinicii namorieni, care au pazit bancurile, iar visatorii s-au intors la simfonia lor de ganduri. Apoi, ati venit dumneavoastra, de pe Aquarius si
