Pe Karaleo il intrecuse pe Seniorul Mandriei Absolute si Lucitoare intr-un concurs de baut si castigase in urma stradaniei sale o nava-leu luxoasa. Dar invinsul, lipsit de eleganta, scosese majoritatea ornamentelor din aur masiv, inainte de a-i preda premiul.
Artificierii de pe Mhure, care se mandreau cu aparatele lor, fusesera atat de incantati de dragonasii inteligenti pe care-i scosese la iveala Tuf pentru a-i scapa de pacostea sobolanilor-inaripati, incat ii daruisera o nava-dragon, din otel si argint, cu aripi imense de liliac.
Cavalerii Sfantului Christopher, a caror planeta pentru reuniuni fusese lipsita de o parte din farmecul ei pentru ca fusese pustiita de niste saurieni zburatori gigantici, pe care-i numeau dragoni (in parte din cauza efectului, in parte din lipsa de imaginatie), se aratasera incantati cand Tuf le facuse rost de georgi — niste simieni marunti, fara par, carora nu le placea nimic mai mult ca un ospat cu oua de dragon. Asa ca si cavalerii ii daruisera o nava. Aceasta arata ca un ou — un ou construit din piatra si lemn. In galbenus se aflau scaune adanci, capitonate, din piele impermeabila de dragon, o suta de leviere fanteziste din cupru si un mozaic din sticla colorata — acolo unde se gasea de obicei ecranul de vizualizare. Peretii din lemn erau acoperiti cu tapiserii bogate, tesute manual, reprezentand mari sarbatori ale ordinului cavaleresc. Bineinteles, nava nu functiona — ecranul nu vizualiza, levierele din cupru nu puneau nimic in miscare, iar sistemul de intretinere a vietii nu putea mentine viata. Dar Tuf o acceptase.
Si asa capatase o nava ici, alta dincolo, pana cand puntea de acostare ajunsese sa arate ca o curte de vechituri interstelare. Deci, cand Haviland Tuf decise sa revina in S’uthlam, avea la dispozitie o mare varietate de nave.
Ajunsese cu mult timp in urma la concluzia ca n-ar fi fost intelept sa se intoarca in Arca. La urma urmei, cand parasise sistemul solar s’uthlamez, Flotila Planetara de Aparare il urmarise plina de ardoare, decisa sa-i confiste nava de germinare. S’uthlamezii, un popor foarte avansat si sofisticat tehnologic, construisera mai mult ca sigur nave de razboi mai iuti si mai periculoase, in cei cinci ani standard de cand nu mai fusese Tuf pe la ei. De aceea, se impunea un raid de cercetare. Din fericire, Tuf se considera maestru in deghizari.
Scoase Arca din acceleratie in intunecimea rece, pustie, a spatiului interstelar, la un an-lumina de steaua Sul, si se duse pe puntea de acostare, sa-si inspecteze flota. In cele din urma, se decise pentru nava-leu. Era mare si iute, sistemele de acceleratie interstelara si de mentinere a vietii functionau, iar Karaleo se afla suficient de departe de S’uthlam pentru ca intre cele doua planete sa nu existe legaturi. Orice erori ale imposturii sale puteau trece nebagate in seama. Inainte de plecare, Haviland Tuf isi vopsi pielea alba ca laptele intr-un bronz intunecat, isi acoperi capul fara par cu o peruca ce-l inzestra cu o coama zburlita si o formidabila barba rosie- aurie, isi lipi sprancene incruntate si-si impodobi trupul pantecos cu tot felul de blanuri colorate strident (sintetice) si lanturi de aur (de fapt, doar aurite), astfel incat arata ca un membru adevarat al nobilimii karaleoneze. Majoritatea pisicilor ramasera pe Arca, in siguranta. Doar Dax, pisoiul negru, telepat, cu ochi aurii, scanteietori, calatori cu el, ascuns intr-un buzunar mare ca o pestera. Tuf dadu navei un nume potrivit, o incarca zdravan cu friptura congelata de ciuperci, lua doua urcioare cu bere bruna, de pe Sf. Christopher, instala pe calculator cateva din jocurile lui favorite si porni la drum.
Cand iesi din acceleratie in spatiul normal, langa globul S’uthlam-ului si docurile lui orbitale intinse, fu contactat imediat. Pe ecranul imens al camerei de comanda — in forma de ochi mare, alta fandoseala interesanta a leonezilor — aparura trasaturile unui barbat maruntel, uscativ, cu priviri obosite.
— Aici punctul de control al Casei Paianjenului, Portul S’uthlam-ului, se identifica el. Te-am prins, musca. Identifica-te, te rog.
Haviland Tuf se intinse si-si activa unitatea de comunicatii.
— Aici Urlatorul feroce din veldt, spuse el cu voce plata, lipsita de emotie. Cer permisiunea de tragere la doc.
— Ce surpriza! exclama controlorul de trafic, cu un sarcasm plictisit. Docul patru-treizeci-sapte. Terminat.
Figura lui fu inlocuita de o imagine schematica, desemnand locul docului indicat in ansamblul statiei. Apoi transmisia se intrerupse.
Dupa docare, la bord urca echipa vamesilor. O femeie inspecta calele goale, facu o verificare rapida, de mantuiala, pentru a se convinge ca ambarcatiunea aceea bizara, nemaivazuta, nu avea sa explodeze, sa se topeasca sau sa produca intr-un fel pagube panzei, apoi controla nava de daunatori. Insotitoarea ei 11 supuse pe Tuf unui interogatoriu lung cu privire la planeta de origine, destinatie, afacerile pe S’uthlam si alte caracteristici ale calatoriei sale, introducand raspunsurile lui fictive intr-un calculator portativ.
Aproape terminasera, cand Dax iesi somnoros din buzunarul lui Tuf si se uita la femeie.
— Ce…, incepu ea, uluita, ridicandu-se atat de brusc, incat aproape ca scapa calculatorul din mana.
Pisoiul — de fapt, acum era aproape pisica, dar ramasese cel mai mic dintre animalele lui Tuf — avea par lung, matasos, negru ca adancurile spatiului, ochi aurii, stralucitori si un mod ciudat de a se purta, indolent. Tuf il scoase din buzunar, il tinu intr-o mana si-l mangaie cu cealalta.
— Acesta-i Dax, zise el, stiind ca s’uthlamezii aveau obiceiul deranjant de a considera toate animalele drept daunatori, iar el intentiona sa impiedice vreo actiune pripita a vamesilor. E un animal de casa, nevatamator, doamna.
— Stiu ce-i, raspunse taios femeia. Tine-I departe de mine. Daca se repede la gatul meu o sa ai necazuri, musca!
— Intr-adevar! O sa fac tot ce pot sa-i stapanesc ferocitatea. Femeia paru usurata.
— E doar o pisica mica, nu? Cum i se spune, pisicuta?
— Cunostintele dumneavoastra de zoologie sunt impresionante, exclama Tuf.
— Nu stiu o iota de zoologie, raspunse inspectoarea vamala, asezandu-se iar pe scaun. Dar ma uit din cand in cand la videospectacole.
— Fara indoiala, ati avut norocul sa urmariti un documentar educational, zise Tuf.
— Ma plictisesc, nu ma uit la asa ceva, musca. Imi plac videouri cu dragoste si aventuri.
— Inteleg. Presupun ca intr-o asemenea drama aparea o felina. Femeia dadu din cap, iar in momentul acela aparu din cala colega ei.
— In regula, spuse ea, apoi il vazu pe Dax cuibarit in bratele lui Tuf si zambi. Un parazit pisica! exclama ea, incantata. E destept, nu?
— Nu te lasa prostita, o avertiza prima inspectoare. Sunt placute, moi, dar pot sa-ti scoata plamanii din tine intr-o clipa!
— Arata cam mic pentru asa ceva, comenta partenera ei.
— Ha! Aminteste-ti-o pe cea din Tuf si Mune!
— Tuf si Mune, repeta Haviland Tuf, cu voce inexpresiva. A doua inspectoare se aseza langa prima.
— Piratul si comandantul de port, spuse ea.
— El era stapanul nemilos al vietii si al mortii, intr-o nava mare cat soarele. Ea era regina paianjenilor, osciland intre dragoste si loialitate. Impreuna au schimbat planeta, povesti prima.
— Poti s-o vezi in Casa Paianjenului, daca-ti plac asemenea lucruri. In drama e o pisica.
— Intr-adevar…, clipi Tuf, iar Dax incepu sa toarca.
Docul se afla la o distanta de cinci kilometri de Casa Paianjenului, asa ca Haviland Tuf lua un tren pneumatic pana in centrul portului.
Era inghesuit din toate partile. In tren nu existau scaune. Suporta in coaste cotul ascutit al unui strain, masca rece din plastotel a unui ciberteh la cativa milimetri de figura si carapacea neteda a unui strain ce se freca de spatele lui de fiecare data cand trenul incetinea. Cand cobori, avu impresia ca trenul decisese sa vomite supraabundenta de omenire pe care o ingerase. Platforma devenise un haos invartejit, plin de zgomot si zapaceala, ce-i cuprinsese si pe trecatori. O tanara scunda, cu trasaturi ascutite ca lama unui stilet, puse o mana nedorita pe blanurile lui si-l invita s-o insoteasca intr-un salon sexual. Abia reusi Tuf sa scape de ea, ca se trezi fata in fata cu un reporter de la stiri, echipat cu camera din cel de-al treilea ochi, care, abordandu-l cu un zambet indatoritor, ii spuse ca facea o emisiune despre muste straine si ca voia un interviu.
Tuf se strecura, pe langa el, in baraca unui vanzator, cumpara un scut de intimitate si-l prinse la centura. Se dovedi de-un ajutor minim. Cand il vedeau, s’uthlamezii intorceau politicosi privirile, lasandu-l in voia lui. Reusi sa treaca prin inghesuiala, mai mult sau mai putin molestat.
Se opri la un videocomplex. Inchirie o camera particulara cu canapea, comanda un recipient cu bere s’uthlameza apoasa si ceru o copie a lui Tuf si Mune.
