singur om al pazei, cu atat mai putin sase!
— Mi-a zgariat dosul palmei o data, zise Tolly Mune. Altceva?
— N-am decat aprobare pentru politica si modul de comportare al lui Josen Rael si al Inaltului Consiliu al S’uthlam-ului. E adevarat ca ei, mai ales primul consilier Rael, s-au comportat intr-un fel lipsit de etica si de scrupule. Cu toate acestea, trebuie spus ca in nici o clipa Josen Rael nu m-a torturat, nici nu mi-a ucis vreo pisica, in stradania de a ma supune vointei sale.
— Nici nu transpira atat, spuse Tolly Mune, si nu palavragea niciodata. A fost un om decent. Sarmanul Joseni ofta ea.
— In cele din urma, ajungem la dificultatea problemei. Intr-adevar dificultate — un cuvant ciudat cand il rostogolesti de pe limba, dar foarte potrivit acestei discutii. Dificultatea, comandant de port Mune, a fost si este natura pariului nostru. Cand am adus proaspat recuperata Arca aici, pentru reparatii, Inaltul Consiliu a hotarat sa puna mana pe ea. Am refuzat s-o vand, iar dumneavoastra, negasind un pretext legal pentru a retine nava, ati confiscat-o pe Distrugere, considerand-o parazit, si m-ati amenintat c-o ucideti, daca nu semnez transferul de proprietate. Am fost corect, in punctele esentiale?
— Cred ca da, raspunse amabila Tolly Mune.
— Am rezolvat impasul printr-un pariu. Eu trebuia sa incerc sa rezolv criza alimentara a S’uthlam-ului prin ecoinginerie si sa indepartez marea foamete care va ameninta. Daca esuam, Arca devenea a voastra. Daca reuseam, trebuia sa mi-o inapoiati pe Distrugere si, mai mult, sa efectuati reparatiile si amenajarile pe care le solicitasem, lasandu-mi la dispozitie zece ani ca sa platesc factura.
— Adevarat.
— Dupa cate imi amintesc, cunoasterea carnala a trupului dumneavoastra n-a fost inclusa in conditiile mele, comandant de port Mune! Voi fi ultimul om care sa diminuez bravura dovedita la restriste, cand Inaltul Consiliu a oprit trenurile si a inchis toate docurile. V-ati riscat persoana si cariera, ati spart un geam din plastotel, ati zburat prin kilometri de vid pustiu, imbracata doar in costum subtire, impinsa de propulsoare cu aer, haituita tot timpul de echipe ale pazei, iar la sfarsit abia ati evitat sa fiti ucisa de Flotila de Aparare Planetara, cand aceasta a pornit impotriva mea. Chiar o persoana atat de nesimtitoare si ordinara ca mine trebuie sa admita ca aceste actiuni au avut o anumita calitate eroica, ba chiar romantica, lucruri care in zilele din vechime ar fi constituit material pentru legenda. Dar scopul acelei calatorii melodramatice, plina de bravura, a fost de a o inapoia pe Distrugere custodiei mele, conform termenilor intelegerii noastre, nu pentru a va pune trupul la dispozitia poftelor mele, zise Tuf clipind. Mai mult, mi-ati explicat foarte clac atunci ca actiunile dumneavoastra au fost motivate de un simt al onoarei si de teama influentei corupatoare pe care ar fi putut s-o aiba Arca asupra conducatorilor dumneavoastra. Dupa cum imi reamintesc, nici pasiunea fizica, nici dragostea romantica n-au jucat vreun rol in socotelile dumneavoastra.
Comandanta de port Mune ranji:
— Uita-te la noi, Tuf. Suntem o pereche afurisita de amanti interstelari! Recunoaste insa ca asta face povestea mai frumoasa.
Figura lunga a lui Tuf ramase calma, inexpresiva.
— Cu siguranta ca nu luati apararea acestui videospectacol extrem de inexact!
— Sa-I apar? rase iar femeia. Ce dracu’, eu l-am scris! Tuf clipi de sase ori la rand.
Inainte sa gaseasca o replica, usa se deschise si inauntru navalira, invartindu-se, reporterii de la stiri, vreo douazeci de indivizi care tipau, exclamau si strigau intrebari grosolane. In centrul fiecarei frunti zbarnaia si clipea cel de-al treilea ochi.
— Aici, Tuffer! Zambeste!
— Ai vreo pisica la tine?
— Vei incheia un contract de casatorie, comandant de port Mune?
— Unde-i Arca?
— Hai, imbratisati-va!
— Cand te-ai bronzat, negustorule?
— Unde-i mustata?
— Ce parere ai despre Tuf si Mune?
— Ce mai face Distrugere?
Stand imobil pe scaun, Haviland Tuf privi in sus, in jos si in jur, cu o serie de miscari iuti, precise, ale capului. Clipi si nu spuse nimic. Torentul de intrebari continua pana cand Tolly Mune trecu, inotand fara efort, prin haita, impingand reporterii cu ambele maini, si se aseza langa Tuf. Isi strecura un brat sub al lui si-l saruta usor pe obraz.
— Ce dracu’, zise ea, nu va pisati pe voi! Abia a venit. Fara intrebari, imi pare rau, adauga ea, ridicand cealalta mana. Invocam intimitatea! La urma urmei, au trecut cinci ani! Lasati-ne ceva timp, sa ne refamiliarizam.
— Veti pleca impreuna pe Arca? intreba o reportera mai agresiva, care plutea in fata lui Tuf, la o jumatate de metru, cu cel de-al treilea ochi zumzaind.
— Bineinteles, raspunse Tolly Mune. Unde in alta parte?
Abia dupa ce Urlatorul feroce din veldt iesise din panza, in drum spre Arca, Haviland Tuf catadicsi sa se duca in cabina pe care o pusese la dispozitia lui Tolly Mune. Era proaspat spalat, curatat si frecat, orice urma a deghizarii fiind inlaturata. Figura lui lunga, fara par, arata alba si de necitit, ca o foaie imaculata de hartie. Purta o uniforma complet cenusie, care nu-i ascundea pantecul formidabil, iar o capela verde cu cozoroc, impodobita cu theta auriu al inginerilor ecologi ii acoperea capatana cheala. Dax statea calare pe umarul lui lat.
Tolly Mune se intinsese si sorbea dintr-un recipient cu bere de pe Sf. Christopher. Ranji cand intra barbatul.
— O marfa afurisit de buna. Cine-i asta? Nu-i Distrugere.
— Distrugere se afla in siguranta, la bordul Arcei, cu tovarasul si pisoii ei, desi acestia nu mai sunt de mult pisoi. Populatia felina a navei mele a crescut oarecum, de la vizita mea pe S’uthlam, desi nu atat de precipitat ca populatia omeneasca de pe planeta dumneavoastra.
Se aseza rigid pe un scaun si continua:
— Acesta-i Dax. Daca fiecare pisica este, bineinteles, speciala, Dax poate fi considerat extraordinar. Toate pisicile au un strop de calitati paranormale — e un lucru bine cunoscut. Datorita unui set de circumstante neobisnuite, intalnite pe o planeta numita Namor, am initiat un program pentru a intensifica si extinde aceasta abilitate innascuta a felinelor. Dax este rezultatul final, doamna. Intretinem anumite relatii, pentru ca el este inzestrat cu posibilitati paranormale ce-s departe de a fi rudimentare.
— Pe scurt, zise Tolly Mune, ti-ai creat o pisica cititoare de ganduri.
— Perspicacitatea dumneavoastra ramane acuta, comandant de port Mune, replica Tuf, incrucisandu-si mainile. Avem multe de discutat. Poate veti fi amabila sa-mi explicati de ce ati cerut sa aduc Arca in S’uthlam, de ce ati insistat sa ma insotiti si, mult mai important, de ce m-ati varat in aceasta inselaciune bizara, desi plina de culoare, ba chiar ati mers atat de departe incat v-ati permis libertati fata de persoana mea.
Tolly Mune ofta.
— Tuf, iti amintesti in ce stare erau lucrurile acum cinci ani, cand ne-am despartit?
— Memoria mea e fara pereche, declara Haviland Tuf.
— Bine. Atunci, poate tii minte ca m-ai lasat intr-un adevarat rahat.
— Ati anticipat schimbarea imediata din functia de comandant de port, judecata sub acuzatia de inalta tradare si o condamnare ce urma a fi executata intr-o ferma penitenciara, in Camari. Cu toate acestea, ati respins propunerile mele de a va asigura transportul gratuit in alt sistem solar, la alegerea dumneavoastra, preferand in loc de aceasta sa va intoarceti pentru a infrunta inchisoarea si dizgratia.
— Orice naiba as fi, raman s’uthlameza. Asta-i poporul meu, Tuf! Niste tampiti amarati, uneori, dar poporul meu afurisit!
— Loialitatea dumneavoastra este laudabila. Intrucat ati ramas comandant de port, presupun ca circumstantele s-au schimbat.
— Eu le-am schimbat, declara Tolly Mune.
— Intr-adevar?
— A trebuit s-o fac, daca nu voiam sa-mi petrec restul vietii conducand o masina de plivit prin neoiarba, in timp ce gravitatia m-ar fi sfartecat, se stramba femeia. De indata ce m-am intors in port, m-a inhatat siguranta.
