Sfidasem Inaltul Consiliu, incalcasem legi, adusesem pagube unor proprietati si te ajutasem sa fugi cu o nava ce urma sa fie confiscata. Al naibii de dramatic, nu crezi?
— Opinia mea nu are importanta.
— Atat de dramatic, incat putea fi doar o crima de dimensiuni enorme sau un gest imens de eroic. Josen ma scarbise. Ne-am infruntat. Nu era cu adevarat om rau, ti-am mai spus. Dar avea functia de prim consilier si stia ce avea de facut. Nu-mi placeau cartile pe care le aveam, continua ea aplecandu-se inainte, dar trebuia sa ie joc sau sa abandonez. Ca sa-mi salvez curul osos a trebuit sa-l distrug pe Josen — sa-l discreditez pe el si pe majoritatea celor din Inaltul Consiliu. Trebuia sa ma transform pe mine intr-o eroina si pe el intr-un ticalos, asta in termeni foarte limpezi pentru orice pierde-vara palavragiu din subsolurile orasului.
— Inteleg, zise Tuf. — Dax torcea, deci comandanta de port fusese complet sincera. — Ca urmare, a aparut melodrama exagerata numita Tuf si Mune.
— Aveam nevoie de bani pentru cheltuielile judiciare. Imi trebuiau destul de multi, ce naiba, dar am folosit asta ca o scuza pentru a-mi vinde versiunea mea asupra evenimentelor uneia dintre cele mai mari videoretele. Sa zicem ca am condimentat un pic povestea. Iar indivizii s-au ambalat in asa hal, ca au decis sa utilizeze canalul de stiri pentru o versiune dramatizata. Am fost mai mult decat incantata sa le ofer scenariul. Bineinteles, am avut un colaborator, dar eu i-am spus ce sa scrie. Josen n-a inteles niciodata ce s-a intamplat. Nu era un politician atat de priceput pe cat crezuse, nu punea suficient suflet. Si am fost ajutata.
— De cine? se interesa Tuf.
— Indeosebi de un tanar numit Cregor Blaxon.
— Numele mi-e necunoscut.
— Facea parte din Inaltul Consiliu. Consilier pentru agricultura. Un post esential, iar Blaxon era cel mai tanar om care-l ocupase vreodata. Si cel mai tanar din Consiliu. Probabil crezi ca era multumit.
— Va rog sa nu va incumetati sa-mi spuneti ce gandesc, daca n-ati capatat in absenta mea calitati paranormale. N-as crede un asemenea lucru. Am descoperit ca-i aproape intotdeauna o greseala sa presupui ca vreo fiinta umana va fi vreodata multumita.
— Cregor Blaxon este si a fost un om foarte ambitios. Facea parte din echipa lui Josen. Amandoi tehnocrati, dar Blaxon aspira la scaunul de prim consilier, iar pe acela isi asezase bucile Josen.
— Cred ca-i inteleg motivatia.
— Blaxon a devenit aliatul meu. Fusese impresionat de ceea ce facusesi. Omnigrauntele, pestele, planctonul, mucegaiul-vascos, toate ciupercile alea afurisite… Si vazuse ce se intampla. Si-a folosit toata puterea pentru a scurta biotestele si a introduce produsele tale in culturi. Cu o prioritate zgomotoasa. Facea un taraboi teribil oricarui amarat care incerca sa incetineasca lucrurile. Josen Rael era prea ocupat ca sa bage de seama.
— Politicianul inteligent si eficient e o specie virtual necunoscuta in galaxie, comenta Haviland Tuf. Poate ar fi bine sa pun o mostra din Creg Blaxon in biblioteca de celule a Arcei…
— Mi-ai furat ideea.
— Sfarsitul povestii este evident. In pofida vanitatii, as indrazni sa presupun ca micul meu efort ca ecoinginer a fost declarat un succes, ca implementarea energica a solutiilor mele de catre Cregor Blaxon i-a marit acestuia reputatia.
— A numit evenimentele „Inflorirea produsa de Tuf”, zise Tolly Mune cu un zambet cinic. Canalele de stiri au preluat termenul. Inflorirea produsa de Tuf, o noua varsta de aur a S’uthlam-ului. Dupa scurt timp, am avut ciuperci comestibile care cresteau pe peretii canalizarii. Am intemeiat ferme de ciuperci uriase in fiecare subsol. Covoarele de esarfa-neptuniana au acoperit suprafata oceanelor, iar sub ele s-au inmultit, cu o viteza uluitoare, pestii tai. Am plantat omnigraunte in loc de neoiarba si nanograu, iar prima recolta ne-a dat o productie de trei ori mai bogata in calorii. Ai facut o treaba la nivel de nova cu eco-ingineria, Tuf!
— Complimentul e primit cu aprecierea cuvenita.
— Din fericire, Inflorirea incepuse cand a aparut pe retea Tuf si Mune, cu mult inainte de a fi judecata. Creg preamarea zilnic la stiri desteptaciunea ta si spunea miliardelor de oameni ca se terminase cu criza de hrana. Te-a facut erou din motivele lui, ridica ea din umeri. Trebuia s-o faca, daca voia sa-i ia locul lui Josen. Si in felul asta m-a transformat si pe mine in eroina. Toate s-au legat intr-un amarat de nod mare, frumos — cea mai frumoasa chestie afurisita pe care ai vrea s-o vezi. Te scutesc de amanunte. Sfarsitul? Tolly Mune achitata, reinstaurata triumfal in functie. Josen Rael dizgratiat, respins de toti camarazii lui, obligat sa-si dea demisia. Jumatate din Inaltul Consiliu a demisionat o data cu el. Cregor Blaxon a devenit noul conducator al tehnocratilor si a castigat alegerile urmatoare. Creg e acum noul prim consilier. Josen, sarmanul, a murit acum doi ani. Iar noi doi am devenit subiect de legenda, cei mai celebri iubiti de la, oh, la dracu’, de la toate cuplurile alea romantice din vechime — stii, Romeo si Julieta, Samson si Dalila, Sodoma si Gomora, Marx si Lenin.
Catarat pe umarul lui Tuf, Dax incepu sa scoata un marait gros, speriat. Gherutele patrundeau in carne, prin stofa costumului. Haviland Tuf clipi, apoi se intinse si mangaie linistitor pisoiul.
— Comandant de port Mune, zambetul dumneavoastra e larg, iar stirile pe care mi le comunicati par a indica doar rasuflatul dar etern popularul happy-end, numai ca Dax s-a alarmat, de parca sub aceasta suprafata calma ar fierbe nelinistea. Poate ati omis o parte importanta a povestirii.
— Doar notele de subsol.
— Intr-adevar… Si care sunt acestea?
— Douazeci si sapte de ani, Tuf. Nu-ti declanseaza in minte nici un semnal de alarma?
— Intr-adevar. Inainte de pornirea programului de inginerie ecologica, extrapolarile dumneavoastra indicau faptul ca S’uthlam-ul se afla, din cauza cresterii alarmante a populatiei si a reducerii resurselor alimentare, la douazeci si sapte de ani de foametea in masa.
— Asta a fost acum cinci ani, zise Tolly Mune.
— Intr-adevar.
— Douazeci si sapte minus cinci.
— Fac douazeci si doi. Presupun ca exista un subinteles in acest exercitiu de aritmetica elementara.
— Au ramas douazeci si doi de ani. Ah, dar asta a fost inainte de venirea Arcei, inainte ca ecologul genial Tuf si cutezatoarea paienjenea Mune sa rezolve totul, inainte de miracolul painilor si pestilor, inainte ca tanarul curajos Cregor Blaxon sa declanseze „Inflorirea produsa de Tuf”.
Haviland Tuf intoarse capul sa se uite la pisica de pe umarul sau.
— Detectez o oarecare nota de sarcasm in glasul ei, ii spuse el lui Dax.
Tolly Mune ofta, cauta intr-un buzunar si scoase o cutie cu cipuri din cristal, pentru date.
— Uita-te, iubitule! ii zise ea, aruncand cutia prin aer.
Tuf se intinse, o prinse cu mana lui mare, alba, si nu-i raspunse.
— Ai acolo tot ce-ti trebuie. Extrase din banca de date a consiliului. Fisiere secrete, bineinteles. Toate rapoartele, toate extrapolarile, toate analizele. Numai pentru tine. Intelegi? De aceea am fost atat de misterioasa, de aceea ne intoarcem pe Arca. Creg si Inaltul Consiliu si-au imaginat ca povestea noastra de dragoste va reprezenta o acoperire teribila. Miliardele de privitori ai retelelor de stiri n-au decat sa-si inchipuie ca facem sex nebuneste. Atat timp cat mintea lor e plina de imaginile piratului si comandantei de port care deschid noi frontiere sexuale, nu-si vor bate capul sa afle ce se petrece in realitate si vom putea face totul in liniste. Vrem paini si pesti, Tuf, dar de data asta pe farfurie. Astea-s instructiunile pe care le-am primit.
— Care-i cea mai recenta extrapolare? intreba Haviland Tuf, cu voce calma, inexpresiva.
Dax se ridica, sasaind alarmat, cuprins brusc de frica.
Tolly Mune sorbi din bere si se lasa pe speteaza scaunului. Inchise ochii.
— Optsprezece ani, zise ea, aratand ca femeia de o suta de ani care era, nu ca o tinerica de saizeci, iar vocea ei parea infinit de obosita. Optsprezece ani, repeta ea. Numarati.
Tolly Mune nu era deloc sofisticata. Isi petrecuse viata in S’uthlam-ul cu orase intinse cat un continent, cu miliarde de indivizi inghesuiti, cu turnuri ce se inaltau zece kai spre cer, cu sosele mult sub suprafata solului si cu marele ascensor orbital. Ca atare, nu era o femeie ce putea fi impresionata doar de marime. Totusi, considera ca exista ceva aparte in Arca.
Simtise acest lucru din momentul sosirii, cand cupola imensa a puntii de acostare se ivise in fata lor, iar Tuf coborase cu Urlatorul feroce din veldt in bezna, asezandu-l intre navete si ambarcatiuni paraginite, pe un doc circular care stralucea albastru-inchis, ca semn de bun venit. Domul se inchisese deasupra lor, iar atmosfera fusese pompata inauntru. Pentru a umple iute un spatiu atat de vast, aerul navalise cu forta unei furtuni, urland si
