— In fiecare an, dupa cum poate confirma primul consilier, daca are amabilitatea, terenurile dumneavoastra agricole produc o parte in continua scadere din necesarul de calorii al populatiei s’uthlameze ce se extinde, diferenta fiind obtinuta prin productia crescanda a fabricilor de hrana, in care petrochimicalele sunt prelucrate pentru a fi transformate in piscoturi nutritive, paste si alte lucruri sintetice comestibile. Din nefericire, petrolul este o resursa neregenerabila, asa ca veti ramane fara el. Procesul poate fi intarziat, dar, in cele din urma, va fi inexorabil. Fara indoiala, veti importa de pe alte planete, dar comertul interstelar nu va poate aduce prea mult. Cu cinci ani in urma, am introdus in marile dumneavoastra un plancton dintr-o varietate numita esarfa neptuniana, ale carui colonii acopera acum plajele si plutesc pe valurile de deasupra platformelor continentale. Dupa ce va muri si va putrezi, esarfa neptuniana poate servi ca substitut pentru petrochimicale in fabricile de hrana. Pastaile-tricotate pot fi considerate un analog neacvatic al esarfei neptuniene. Pastaile produc un fluid care are anumite similaritati biochimice cu titeiul — suficient de asemanatoare pentru ca fabricile de hrana, dupa o readaptare minimala, usor de efectuat pe o planeta cu indubitabila dumneavoastra experienta tehnica, sa-l poata folosi eficient pentru a-l transforma in mancare. Dar trebuie sa atrag atentia ca nu puteti planta pastaile ici, colo, ca un supliment al culturilor actuale. Pentru un beneficiu maxim, trebuie sa fie plantate pretutindeni, inlocuindu-se complet omnigrauntele, neoiarba si alta flora pe care obisnuiati s-o folositi pentru alimentatie.
O femeie zvelta, din fundul salii, se urca pe scaun pentru a fi vazuta din multime.
— Tuf, cine esti tu, ca sa ne spui ca trebuie sa renuntam la mancarea adevarata? tipa ea, furioasa.
— Eu, doamna? Sunt doar un umil inginer ecolog, angajat in practicarea profesiunii sale. Nu eu trebuie sa iau decizii pentru dumneavoastra. Sarcina mea, atat de vizibil nerecunoscuta, consta in a va prezenta fapte si a va sugera anumite remedii posibile, care ar putea fi eficiente, chiar daca-s neplacute. Dar, in final, guvernul si populatia S’uthlam-ului vor hotari ce cale vor urma.
Auditoriul se agita din nou. Tuf ridica un deget.
— Liniste, va rog! Voi incheia curand prezentarea mea. Imaginea de pe teleecran se schimba din nou.
— Anumite specii si strategii ecologice introduse cu cinci ani in urma, cand am fost prima oara angajat de S’uthlam, pot si trebuie sa fie folosite in continuare. Fermele de ciuperci si mucegaiuri din subsolul oraselor pot fi mentinute si extinse. Pot sa va arat noi varietati de mucegaiuri. Exista posibilitati mai eficiente pentru cultivarea marilor, metode care includ utilizarea fundului oceanelor, ca si suprafata apelor. Cresterea esarfei neptuniene poate fi stimulata si incurajata, pana va acoperi fiecare metru patrat de oglinda a apelor sarate. Ovazul-de-zapada si tuberculii-de-tunel pe care le aveti raman speciile alimentare optime pentru regiunile arctice inghetate. Deserturile au fost facute sa infloreasca, mlastinile — asanate si facute productive. Tot ce se putea face solului sau marii s-a facut. Ramane doar aerul. De aceea, propun introducerea unui ecosistem complet, viu, in atmosfera superioara. Vedeti in spatele meu, pe ecran, ultima veriga din acest lant nou al hranei, pe care propun sa-l fauresc pentru dumneavoastra. Aceasta creatura imensa, de culoare intunecata, cu aripi negre, triunghiulare, este un plutitor-pe-vant claremontinez, numit si ororo, un analog indepartat al unor specii mai bine cunoscute, precum zana neagra din Kavalaanul Superior sau manta-cu-coada-biciuitoare de pe Hemador. Un animal de prada din atmosfera superioara, planor si vanator, nascut in inalturi, creatura a vantului, care traieste si moare in zbor, fara sa atinga vreodata solul sau marea. Intr-adevar, o data asolizat, un plutitor-pe-vant piere curand, pentru ca-i este imposibil sa ajunga iarasi in inalturi. Pe Claremont, specia este mica si usoara, iar despre carnea ei se spune ca-i tare, ca tabacita. Mananca orice pasare ce are ghinionul sa se aventureze la altitudinea unde vaneaza, precum si diferite microorganisme si mucegaiuri aeriene, ca si ciuperci purtate de vant, pe care-mi propun sa le introduc in atmosfera superioara. Am produs pentru S’uthlam un plutitor-pe-vant modificat genetic, cu o deschidere a aripilor de vreo douazeci de metri, cu capacitatea de a cobori pana aproape de nivelul copacilor, cu masa trupului de vreo sase ori mai mare decat cea a originalului. Un sac mic cu hidrogen, situat in spatele organelor de simt, va permite animalului sa zboare in ciuda greutatii mai mari. Cu aerocarele si avioanele dumneavoastra, nu veti avea nici o dificultate sa vanati si sa ucideti plutitorii-pe-vant. Veti descoperi ca sunt o excelenta sursa de proteine. Dintr-o onestitate deplina, trebuie sa adaug ca aceste modificari ecologice nu vor fi gratuite. Microorganismele, ciupercile si mucegaiurile se vor reproduce foarte repede pe cerul dumneavoastra, neavand dusmani naturali. Etajele superioare ale turnurilor rezidentiale mai inalte vor fi acoperite de mucegai si ciuperci, asa ca va fi nevoie de curatenie suplimentara. Multe din pasarile bastinase de pe S’uthlam si acele specii pe care le-ati adus de pe planete precum Tara sau Vechiul Pamant vor pieri, inlaturate de acest nou ecosistem aerian. In cele din urma, cerul insusi se va intuneca, veti primi mult mai putina lumina solara, iar climatul va suferi o schimbare permanenta. Insa n-am extrapolat aceste evenimente pentru mai mult de trei sute de ani. Din moment ce va asteapta dezastrul intr-un timp mult mai scurt — daca nu se face nimic — continuu sa recomand cursul evenimentelor pe care l-am expus.
Reporterii de la stiri sarira in picioare si incepura sa racneasca intrebari. Tolly Mune era deprimata si incruntata, in vreme ce primul consilier Cregor Blaxon ramasese linistit, privind drept inainte, cu un zambet pe figura-i ascutita, slaba, cu ochii sticlosi.
— Un moment, va rog, se adresa valmasagului Haviland Tuf. Sa concluzionez. Ati auzit recomandarile mele si ati vazut speciile cu ajutorul carora intentionez sa reproiectez ecologia dumneavoastra. Fiti atenti! Presupunand ca Inaltul Consiliu va opta intr-adevar pentru folosirea animalului-de-came, a pastailor-tricotate si a pasarii ororo, in felul pe care l-am expus, calculatoarele Arcei prevad o remediere semnificativa a crizei alimentare. Priviti!
Toti ochii se indreptara spre teleecran. Chiar si Tolly Mune intoarse capul. Primul consilier Cregor Blaxon, cu zambetul inca pe buze, se ridica de pe scaun, cu mainile in buzunare, si privi curajos ecranul. Pe acesta aparu o grila, o linie rosie fugari una verde, iar datele se insirara pe o axa, pe cealalta fiind marimea populatiei.
Zgomotul inceta.
Tacerea se prelungi.
Apoi, intr-un tarziu, pana si cei din fundul salii il auzira pe Cregor Blaxon tusind si zicand:
— Tuf, e gresit!
— Domnule, va asigur ca nu.
— Asta-i inainte, nu-i asa? Nu dupa. Uite, toata ecoingineria, in cazul in care cultivam doar pastaile alea, marile sunt acoperite de esarfa neptuniana, cerul se intuneca din cauza hranei zburatoare, muntii-de-carne se afla in fiecare pivnita…
— Animale-de-carne, il corecta Tuf, dar recunosc ca munte-de-came dovedeste un anumit fler… Aveti darul limbajului colorat si al terminologiei ce ramane in memorie.
— Toate astea, continua incapatanat Blaxon, sunt schimbari radicale, Tuf. As zice ca avem dreptul sa ne asteptam la imbunatatiri radicale. Cativa loialisti incepura sa aclame.
— Dar aceasta schema, concluziona primul consilier, arata… dar poate o interpretez gresit.
— Prim consilier, popor al S’uthlam-ului, zise Haviland Tuf, interpretarea dumneavoastra este corecta. Daca adoptati fiecare sugestie a mea, veti amana cu adevarat ziua catastrofala a socotelilor. O veti amana, domnule, nu o veti inlatura. Veti avea foamete in masa peste optsprezece ani, dupa extrapolarea actuala, sau peste o suta noua, dupa cum arata cealalta extrapolare, dar veti avea cu siguranta foamete. Singura, adevarata si permanenta solutie nu se gaseste la bordul Arcei mele, ci in mintea si maruntaiele fiecarui cetatean s’uthlamez. Trebuie sa practicati abstinenta si sa introduceti imediat controlul nasterilor. Trebuie sa incetati imediat procrearea fara discernamant!
— Oh, nu! gemu Tolly Mune.
Dar vazuse ce se petrecea si sari in picioare, indreptandu-se spre el si strigand sa se formeze un cordon de securitate, inainte sa se dezlantuie iadul.
— A devenit o amarata de obisnuinta sa te salvez, spuse Tolly Mune mult mai tarziu, cand se intorsesera in siguranta navetei lui Tuf, Phoenix, aflata in dana de pe ramificatia sase.
Doua plutoane de paza, inarmate cu pusti paralizante si maciuci, stateau in afara navei, tinand la distanta multimea zgomotoasa, ce sporea din ce in ce.
— Ai o bere? intreba ea. Am pofta de una.
Alergarea inapoi la naveta fusese chinuitoare, chiar inconjurati de paznici. Tuf fugise in salturi uimitoare, bizare. Trebuia insa sa recunoasca faptul ca avusese o viteza surprinzatoare.
— Cum te simti? se interesa Tolly.
— O baie zdravana a inlaturat majoritatea scuipatului de pe persoana mea, raspunse Haviland Tuf, asezandu-se pe scaun cu demnitate. Veti gasi bere in frigiderul de sub masa de joc. Serviti-va, daca doriti.
Dax incepu sa zgarie piciorul lui Tuf, infigandu-si ghearele micute in stofa sinilie a costumului de parasutist, in care se imbracase acesta. Tuf intinse mana-i imensa si ridica motanul.
