Herald Nord il conduse pe Tuf la cele mai bune scaune din arena, in fata sectorului Norn, despartite doar de un parapet de peretele vertical de patru metri ce inconjura nisipul pe care avea loc lupta. Scaunele nu erau subrede, din lemn si fier, ca acelea din randurile de sus, ci adevarate tronuri din piele, suficient de largi sa incapa in ele chiar si trunchiul masiv al lui Tuf. Si de-o comoditate luxoasa.
— Fiecare scaun este capitonat cu pielea unei fiare care a murit in mod nobil acolo jos, ii explica Herald Norn lui Tuf, in timp ce se asezau.
In fata lor, o echipa in uniforme albastre, dintr-o bucata, tarau spre intrare carcasa unui animal groaznic la infatisare, acoperit cu pene.
— O pasare luptatoare a Casei Dealurilor Wrai, explica Norn. Maestrul Wrai pentru animale a trimis-o sa infrunte o soparla-leu varcouriana. O alegere nu tocmai fericita.
Haviland Tuf nu spuse nimic. Ramase teapan, drept, imbracat intr-un pardesiu cenusiu din vinilin ce-i ajungea pana la glezne, cu umeri bombati. Pe cap purta o capela verde cu cozoroc, avand ca emblema theta auriu al inginerilor ecologi. Tinea mainile albe incrucisate pe burta, in timp ce Herald Norn il potopea cu un suvoi de vorbe.
Cand vorbi crainicul arenei, tunetul vocii sale amplificate bubui in jur:
— Al cincilea meci. Din partea Casei de Norn, un colt-de-otel mascul, in varsta de doi ani, cantarind 2,6 chintale, antrenat de maestrul junior pentru animale, Kers Norn. Debutant in Arena de Bronz.
Chiar sub ei, metalul scrasni pe metal si o creatura de cosmar sari in arena. Colt-de-otel-ul era un gigant mitos, cu ochi rosii, infundati in orbite, si cu doua siruri de dinti incovoiati de pe care se scurgeau bale — un lup crescut peste masura, incrucisat cu un tigru-cu-colti-sabie, cu picioarele groase cat copacii tineri, avand viteza si supletea de ucigas ascunse doar partial de blana neagra-albastruie care acoperea muschii ce jucau. Colt-de-otel- ul marai, iar arena reflecta ecoul sunetului. Ovatii se dezlantuira peste tot.
Herold Norn zambi si spuse:
— Kern e un var al meu, unul dintre cei mai promitatori juniori. Mi-a spus ca aceasta fiara ne va face sa ne mandrim cu ea. Da, da, imi place cum arata! Tie nu?
— Fiind nou venit pe Lyronica si in Arena de Bronz, nu am criterii de comparatie, declara Tuf cu voce inexpresiva.
Crainicul se facu auzit din nou:
— Din partea Casei de Arneth-din-Padurea-Aurita, o maimuta-sugrumatoare, in varsta de sase ani, cantarind 3,1 chintale, antrenata de maestrul senior pentru animale, Danei Leigh Arneth. De trei ori veterana a Arenei de Bronz, de trei ori castigatoare.
In partea cealalta a adanciturii se deschise alta poarta — cea fasonata in aur si purpuriu — iar o doua fiara iesi afara, pe doua picioare scurte, si privi in jur. Maimuta era scunda, dar teribil de solida, cu un tors triunghiular si cap in forma de ghiulea, cu ochii ingropati sub o muchie grea din os. Bratele, dublu articulate, musculoase, atarnau pana la nisipul auriu. Fiara n-avea, din cap pana-n picioare, nici un pic de par, cu exceptia unor petece de blana de-un rosu intunecat sub brate. Pielea sa era de-un alb murdar. Putea. Haviland Tuf ii simti duhoarea de mosc tocmai din cealalta parte a arenei.
— Transpira, ii explica Norn. Danei Leigh a adus-o la o frenezie a uciderii, inainte s-o trimita sa lupte. Fiara-i in culmea experientei, iar maimuta-sugrumatoare e o creatura salbatica. Spre deosebire de varul ei, feridianul de munte, e prin natura carnivora si are nevoie de putin antrenament. Dar colt-de-otel-ul lui Kers e mai tanar. Meciul poate fi interesant.
Maestrul nornian al animalelor se apleca in fata, in timp ce Tuf ramase calm, teapan.
Maimuta se intoarse, scotand din gatlej un urlet profund, in timp ce colt-de-otel-ul se indrepta spre ea, maraind, o pata neagra-albastruie care imprastia nisipul arenei in timpul goanei. Maimuta-sugrumatoare il astepta, intinzandu-si bratele imense, neindemanatice, iar Tuf percepu vag imaginea imensului animal ucigas al casei Norn desprinzandu-se de sol, intr-un salt infricosator. Apoi, cele doua fiare se invalmasira, rostogolindu-se de colo-colo, intr-un vartej de ferocitate, iar arena deveni o simfonie de tipete.
— Gatul! racnea Norn. Sfasie-i gatul! Sfasie-i gatul!
Cele doua bestii se despartira la fel de brusc. Colt-de-otel-ul se rasuci intr-o parte si incepu sa mearga incet in cerc, iar Tuf vazu ca o laba de dinainte era indoita, rupta. Se sprijinea pe cele trei ramase, dar mergea. Maimuta-sugrumatoare nu-l ataca, dar se rotea continuu, facandu-i fata. Pe pieptul ei se vedeau rani adanci, deschise, acolo unde o sfasiasera sabiile colt-de-otel-ului, dar fiara parea prea putin slabita. Herold Norn incepu sa mormaie incet.
Nemultumiti de acalmie, spectatorii din Arena de Bronz incepura un cant ritmic, un sunet jos, fara cuvinte, care devenea tot mai puternic, pe masura ce noi voci se adaugau corului. Tuf vazu imediat ca sunetul avea efect asupra animalelor de jos. Incepura sa maraie, sa sasaie, sa scoata strigate de lupta cu glasuri furioase, iar maimuta-sugrumatoare topaia de pe un picior pe altul, inainte si inapoi, intr-un dans macabru, in timp ce de pe falcile cascate ale colt-de-otel-ului curgeau bale insangerate.
Cantul de ucidere urca si cobora, devenind tot mai puternic, pana cand cupola de deasupra zangani din cauza zgomotului. Fiarele devenira frenetice. Brusc, colt-de-otel-ul sarja din nou, iar bratele lungi ale maimutei se intinsera sa-l prinda in saltul lui furios. Impactul arunca sugrumatorul inapoi, dar Tuf vazu ca dintii colt-de-otel-ului se inchisesera in aer, in timp ce maimuta isi inclestase mainile in jurul gatului negru-albastru. Animalul-caine se zbatea nebuneste, in timp ce fiarele se rostogoleau pe nisip. Apoi se auzi un pocnet scurt, oribil, teribil de puternic, iar fiinta-lup ramase ca un ghem de blana, cu capul atarnand grotesc intr-o parte.
Spectatorii incetara cantul jalnic si incepura sa aplaude si sa fluiere. Dupa aceea, usa aurie si purpurie se deschise inca o data, iar maimuta-sugrumatoare se intoarse de unde venise. Patru barbati, in negrul si cenusiul casei Norn, venira sa care cadavrul.
Herold Norn se intristase.
— Alta pierdere. Voi discuta cu Kers. Fiara lui n-a nimerit gatul.
— Ce se va intampla cu lesul? se interesa Tuf.
— Va fi jupuit si macelarit, mormai Herold Norn. Casa Arneth va folosi blana pentru a capitona un scaun din sectorul arenei ce-i apartinea. Carnea va fi impartita cersetorilor din fata usii aurii si purpurii. Marile Case sunt milostive.
— Intr-adevar, comenta Haviland Tuf si se ridica de pe scaun, cu o demnitate lenta. Am vazut Arena de Bronz.
— Pleci? intreba ingrijorat Norn. Atat de repede? Mai sunt inca cinci infruntari. In urmatoarea, un feridian gigantic lupta cu un scorpion-de-apa din insula Amar.
— Am vrut doar sa stabilesc daca tot ce auzisem despre Arena de Bronz era adevarat. Vad ca este. De aceea, nu-i nevoie sa mai raman. Nu trebuie sa consumi intreaga sticla cu vin de ciuperci pentru a te convinge ca produsul are gust bun.
— Bine, zise Herold Norn ridicandu-se, atunci vino cu mine la Casa Norn. Iti voi arata cotetele si arenele pentru antrenament. Te vom ospata cum nu te-ai ospatat niciodata.
— Nu va fi necesar. Vazand Arena de Bronz, pot avea incredere in imaginatia si puterea mea de deductie pentru a-mi reprezenta cotetele si arenele de antrenament. Ma reintorc pe Arca.
Norn intinse o mana grabita spre bratul lui Tuf, pentru a-l retine.
— Atunci, accepti sa ne vinzi un monstru? Ai vazut care-i necazul nostru.
Tuf evita stransoarea maestrului pentru animale cu o iuteala care nu era in concordanta cu marimea si greutatea lui.
— Domnule, stapaniti-va! Nu-s incantat sa fiu apucat grosolan si strans!
Dupa ce Norn isi retrase mana, Tuf se uita in jos, in ochii lui.
— Nu ma indoiesc ca exista o problema pe Lyronica. Probabil ca un om mai practic decat mine ar considera ca nu-i treaba lui, dar fiind in suflet un altruist, nu ma pot indura sa va las asa cum v-am gasit. Voi analiza situatia si ma voi stradui sa descopar masurile corective potrivite.
Cautati-ma pe Arca peste trei zile. Poate in acel moment voi avea un gand, doua, sa va impartasesc.
Apoi, fara sa mai adauge ceva, Haviland Tuf se intoarse si pleca din Arena de Bronz, inapoindu-se in portul spatial al Orasului Tuturor Caselor, unde il astepta naveta sa, Vasilisc.
Evident, Herold Norn nu fusese pregatit sa vada Arca. Iesi din naveta sa, neagra cu cenusiu, micuta si uzata, in imensitatea puntii de abordare si ramase cu gura cascata, intorcandu-si capul intr-o parte sau alta, privind la intunecimea intinsa de deasupra, la navele straine ce se zareau vag, la lucrul care arata ca un dragon din metal,
