cuibarit in umbrele indepartate… Cand Haviland Tuf veni sa-l intampine, conducand o masinuta deschisa, cu trei roti, maestrul pentru animale nu facu nici un efort sa-si ascunda reactia.
— Ar fi trebuit sa-mi dau seama, continua el sa repete. Marimea acestei nave, marimea… Ar fi trebuit sa-mi dau seama…
Haviland Tuf ramase locului, tinandu-l pe Dax pe un brat si mangaindu-l incet.
— Unii ar putea considera Arca exagerat de mare, chiar intimidanta prin spatiozitatea sa, dar eu ma simt bine. Vechile nave de germinare ale CIE aveau echipaje de doua sute de oameni si pot doar sa presupun ca acestia detestau, ca si mine, inghesuiala.
Herold Norn se aseza langa Tuf.
— Cati membri are echipajul tau? intreba el, ca sa spuna ceva, in timp ce Tuf punea masina in miscare.
— Unul. Sau cinci, in functie de acceptarea sau nu a felinelor in echipaj sau doar a umanoizilor.
— Esti singurul membru al echipajului? se minuna Norn.
Dax se ridica, in poala lui Tuf. Blana lui lunga, neagra, se misca, se zburli.
— Locuitorii Arcei sunt: eu insumi, Dax si alte trei pisici, numite Haos, Ostilitate si Banuiala. Va rog sa nu va alarmati auzindu-le numele, maestru pentru animale Norn. Sunt creaturi blande, nevatamatoare.
— Un barbat si patru pisici, zise ganditor Herold Norn. Un echipaj mic pentru o nava mare, da, da…
Dax sasai. Tuf, tinand motanul cu o mana mare, alba, o folosi pe cealalta pentru a mangaia si a alina animalul.
— l-as putea mentiona si pe cei-care-dorm, din moment ce pareti a manifesta un interes atat de acut pentru locuitorii in viata ai Arcei.
— Cei-care-dorm? intreba Norn. Cine-s astia?
— Anumite organisme vii, avand marimi de la microscopic la monstruos, complet donate, dar in stare de coma, tinute intr-o staza perpetua in bazinele de clonare. Desi am o anumita simpatie pentru animalele de tot soiul, in cazul celor-care-dorm am permis cu intelepciune intelectului meu sa-mi stapaneasca emotiile si de aceea n-am facut nici un gest pentru a le disturba somnul indelungat, fara vise. Investigand natura acelor specii aparte, am decis, cu mult timp in urma, ca ar fi tovarasi de drum mult mai putin placuti decat pisicile mele. Trebuie sa recunosc ca, uneori, gasesc ca fapturile acelea sunt o adevarata belea. Sunt obligat, la intervale regulate, sa introduc o comanda secreta, plictisitoare, in calculatorul Arcei, astfel incat somnul lor indelungat sa continue. Ma inspaimanta gandul ca intr-o zi voi uita sa fac asta, din vreun motiv oarecare, iar nava mea va fi umpluta de tot felul de molime bizare si de carnivore baloase, ceea ce implica pierdere de timp, curatenie deranjanta si, poate, vatamare serioasa a persoanei mele sau a pisicilor.
Herold Norn se uita la figura inexpresiva a lui Tuf, apoi privi cotoiul mare, ostil.
— Aha! Da, da… Pare ceva periculos, Tuf. Poate ca ar trebui sa… ah, sa-i anulezi pe cei-care-dorm. Ai fi atunci, ah, in siguranta.
Dax sasai din nou la el.
— O idee interesanta! Fara indoiala, vicisitudinile razboiului au fost responsabile de inocularea acestei atitudini paranoide la barbatii si femeile din Corpul Inginerilor Ecologi, de-au ajuns sa se simta obligati sa programeze asemenea aparare biologica ingrozitoare. Eu, fiind o fire mai increzatoare si cinstita, am meditat deseori sa-i inlatur pe cei-care-dorm, dar adevarul este ca nu-s in stare sa abolesc unilateral o practica istorica de peste un mileniu. De aceea, le-am permis celor-care-dorm sa doarma si m-am straduit sa-mi amintesc contracomanda secreta.
— Da, da…, zise Herold Norn, incruntandu-se.
Dax se aseza iar in poala lui Tuf si incepu sa toarca.
— Ai gasit ceva? intreba Norn.
— Eforturile mele n-au fost in intregime zadarnice, raspunse Tuf cu voce inexpresiva, in timp ce inaintau pe coridorul larg din uriasul tunel central al Arcei.
Gura lui Norn ramase iar cascata. In jurul lor, in toate partile, pierzandu-se in intuneric, putea observa o panorama uriasa de bazine, de toate formele si marimile. In unele recipiente de dimensiuni medii, atarnau in saci transparenti siluete intunecate care se agitau spasmodic…
— Cei-care-dorm, mormai Norn.
— Intr-adevar, confirma Haviland Tuf.
In timp ce conducea, privea drept inainte si-l tinea pe Dax in poala, iar Norn se uita, minunandu-se, cand intr-o parte, cand in alta.
In cele din urma parasira imensul tunel intunecat si patrunsera intr-un coridor ingust, apoi coborara din vehicul si intrara intr-o camera incapatoare, alba. Patru scaune largi, capitonate, dominau cele patru colturi ale incaperii, avand panouri de comanda pe bratele lor groase, lucitoare. O placa circulara, din metal albastru, era incastrata in podea, intre ele. Haviland Tuf il puse pe Dax pe unul dintre scaune, inainte de a se aseza el insusi pe un altul. Norn se uita in jur, apoi alese scaunul aflat in diagonala fata de Tuf.
— Trebuie sa va informez despre mai multe lucruri, incepu Tuf.
— Da, da…
— Monstrii sunt scumpi. Cer o suta de mii de standarzi.
— Ce? Asta-i o insulta! Ti-am spus ca Norn e o casa saraca!
— Intr-adevar. Poate o casa mai bogata va oferi pretul cerut. Corpul Inginerilor Ecologi a decedat de secole, domnule. Nici o nava de-a lor n-a ramas in functiune, cu exceptia Arcei. Stiinta lor a fost uitata in mare masura. Tehnicile de donare si ingineria genetica, asa cum le practicau ei, exista doar pe indepartatul Prometheus si, poate, pe insusi Vechiul Pamant, dar Pamantul e o planeta inchisa, iar prometheenii isi pastreaza secretele biologice cu o fervoare plina de grija. Iar Herold Norn gaseste pretul meu exagerat! se planse el lui Dax.
— Cincizeci de mii de standarzi. Abia putem face fata unui asemenea pret.
Haviland Tuf nu spuse nimic.
— Optzeci de mii de standarzi Nu pot da mai mult! Casa de Norn va da faliment! Ne vor fi daramati colt-de- otel-ii din bronz, iar poarta Norn va fi sigilata!
Haviland Tuf nu spuse nimic.
— Lua-te-ar dracu’! O suta de mii, da, da… Numai daca monstrul tau va indeplini cerintele noastre.
— Veti plati intreaga suma la livrare.
— Imposibil!
Tuf redeveni tacut.
Herold Norn incerca sa-l faca sa-si piarda rabdarea. Se uita in jur cu o nonsalanta studiata. Isi trecu degetele prin par. Tuf privi in gol. Apoi, maestrul pentru animale se rasuci cu scaun cu tot. Tuf privi in gol.
— Bine! zise Norn, frustrat.
— Am studiat cerintele dumneavoastra si am consultat calculatorul in privinta monstrului. In biblioteca de celule a Arcei exista mostre din mii si mii de animale de prada, de pe nenumarate planete, inclusiv tesuturi fosilizate, in care poate fi identificat modelul genetic al creaturilor legendare, disparute demult de pe planetele lor de origine, ceea ce-mi permite sa reproduc asemenea specii. De aceea, aveam mai multe alegeri. Pentru a simplifica problema, am luat in calcul numeroase criterii suplimentare, in afara de simpla ferocitate a animalului. De exemplu, m-am limitat la specii care respira oxigen, apoi la cele care s-ar simti bine intr-un climat ca acela care predomina in preeriile batute de vant ale Casei de Norn.
— O idee excelenta. Am incercat, din timp in timp, sa crestem soparle-lei, feridiani sau alte animale ale Celor Douasprezece Case, dar fara succes. Climatul, vegetatia…, zise celalalt, scarbit.
— Exact. Vad ca intelegeti variantele, deci diferitele dificultati implicate in cautarile mele.
— Da, da, dar ajungem la problema principala. Ce-ai gasit? Ce-i monstrul de-o-suta-de-mii-de-standarzi?
— Va ofer dreptul de a alege, raspunse Tuf. Din vreo treizeci de specii. Atentie!
Atinse un buton lucitor de pe bratul fotoliului si, subit, pe placa de metal albastru dintre ei se ivi o fiara. Inalta de doi metri, cu piele ca din cauciuc, roz-cenusie, cu blana rara, alba. Faptura avea o frunte joasa, un rat porcesc si un set de coarne curbate, dezagreabile, precum si gheare ca niste pumnale.
— Nu va voi deranja cu denumirea formala, din moment ce am observat ca lipsa de formalism este regula Arenei de Bronz. Acesta-i asa-numitul porc-panditor de pe Heydey, care traieste atat in paduri, cat si pe campii. Mananca in principal starvuri, dar e cunoscut si ca amator de carne proaspata. Lupta cu rautate cand e atacat. Mai
