animalului infrant in a doua lupta. Din partea Casei de Varcour, o femela soparla-leu, in varsta de noua luni, cantarind 1,4 chintale, antrenata de maestrul junior pentru animale Ammari y Varcour Otheni. O data veterana a Arenei de Bronz, o data invingatoare.
Spectatorii din jurul lui Tuf incepura sa strige si sa-si agite bratele nebuneste, dupa cum anticipase — de data aceasta, preferase sa intre pe poarta Varcour, parcurgand un drum din ciment verde ce trecea printr-un hau de soparle monstruoase din aur. Era inconjurat de suporteri varcourieni. In fata, jos, aluneca o usa impodobita cu verde si auriu. Tuf duse la ochi binoclul inchiriat si vazu soparla-leu tarandu-se inainte — doi metri de reptila cu solzi verzi, cu o coada ca un bici, lunga de doua ori cat trupul, cu bot alungit ca al aligatorului de pe Vechiul Pamant. Falcile se deschisera si se inchisera fara zgomot, aratand un sir de dinti impresionanti.
— Din partea Casei de Norn, importata pentru distractia dumneavoastra de pe o alta planeta, o femela cobaltpisica. In varsta de… — crainicul facu o pauza — in varsta de… ah, trei ani, zise el in cele din urma. Cantarind 2,3 chintale, antrenata de maestrul senior pentru animale Herold Norn. Debutanta in Arena de Bronz.
Cupola metalica de deasupra rasuna de uralele cacofonice ale sectorului Norn. Herold Norn umpluse arena cu oamenii casei sale, imbracati in culorile Norn si purtand drapele cenusii cu negru.
Cobaltpisica iesi din intuneric incet, cu o gratie prudenta, fluida. Ochii ei aurii, mari, examinara arena. Era intru totul fiara fagaduita de Tuf — un manunchi de muschi ucigatori si miscare rece, o blana de culoare albastru inchis marmorata de dungi argintii. Maraitul ei abia putu fi auzit, atat de departe se afla Tuf de locul actiunii, dar vazuse prin binoclu gura deschizandu-se.
Soparla-leu o vazu si ea. Ii veni in intampinare lovind nisipul cu picioarele-i scurte, in timp ce coada incredibil de lunga se arcuise deasupra ei, ca acul unui scorpion reptilian. Cand cobaltpisica intoarse ochii umezi spre dusman, soparla-leu lasa brusc coada in jos. Biciul izbi, producand un zgomot ca de oase frante. Dar cobaltpisica alunecase usor intr-o parte. Fusesera lovite doar aerul si nisipul.
Pisica dadea tarcoale, maraind. Soparla-leu, implacabila, se intoarse si ridica iar coada, deschise falcile si se napusti inainte. Cobaltpisica evita atat coltii, cat si biciul. Coada lovi iar si iar, dar pisica era prea iute.
Unul dintre spectatori incepu sa mormaie cantul de ucidere si ceilalti i se alaturara. Tuf indrepta binoclul in alta directie si vazu leganarea de pe scaunele din sectorul Norn. Soparla-leu clantani frenetic din falci, izbi cu coada usa cea mai apropiata si incepu sa se zvarcoleasca.
Pisica, simtind o deschidere in garda adversarului, ajunse in spatele acestuia printr-un salt gratios, lipi de sol soparla, care se zbatea, cu o laba mare, albastra, si-i sfarteca in fasii laturile moi, verzui, si burta. Dupa un timp si dupa o serie de izbituri inutile cu coada, care doar amuzara pisica, soparla-leu ramase nemiscata.
Nornienii aclamara foarte puternic. Haviland Tuf, cu trasaturile palide ascunse de barba, se ridica de pe scaunul stramt si pleca.
Trecura cateva saptamani. Arca ramase pe orbita, in jurul Lyronicei. Haviland Tuf urmarea cu grija rezultatele din Arena de Bronz si observa ca pisicile de cobalt castigau infruntare dupa infruntare. Herold Norn pierduse o lupta sau doua, cand folosise colt-de-otel-i, pentru a-si indeplini obligatiile fata de arena, dar aceste infrangeri fusesera compensate de sirul lung de victorii.
Tuf discuta cu Dax, se juca impreuna cu celelalte pisici, se distra cu recent achizitionatele holodrame, rula pe calculator diferite estimari ecologice detaliate, bau multe bidoane cu bere bruna tamberkineza si vin vechi din ciuperci. Si astepta.
Dupa vreo trei saptamani standard de la debutul cobaltpisicilor in arena, primi vizita pe care o anticipase.
Naveta zvelta, cu prova ca un ac, era impodobita cu verde si auriu, iar oamenii de pe ea imbracati in armuri din solzi, alcatuite din placi de metal aurit si smalt verde. Trei erau de garda, in pozitie de drepti, cand veni Tuf sa-i intalneasca. Al patrulea, un barbat rumen, corpolent, purtand un coif din aur, cu panas verde stralucitor, care-i acoperea capatana patrata, cheala ca a lui Tuf, pasi in fata si-i intinse o mana dolofana.
— Intentia dumneavoastra a fost apreciata, ii spuse Tuf, tinand ferm ambele maini pe Dax. Am observat faptul ca nu purtati vreo arma. Pot sa va intreb care va este numele si ce treburi aveti aici?
— Morho y Varcour Otheni, incepu conducatorul. Tuf ridica o palma.
— Asa. Si sunteti maestrul senior pentru animale al Casei de Varcour, venit aici sa cumparati un monstru. Marturisesc ca aceasta desfasurare a evenimentelor n-a fost complet neanticipata.
Gura maestrului gras se deschise, scotand un „o”.
— Oamenii casei dumneavoastra trebuie sa ramana aici. Puteti sa va asezati langa mine, ca sa pornim.
Haviland Tuf nu-i spuse lui Morho y Varcour Otheni aproape nici un cuvant pana nu ramasera singuri, in aceeasi camera in care il dusese pe Herold Norn, stand in colturi opuse ale incaperii.
— Evident, ati auzit de mine de la cei din Casa de Norn, spuse Tuf.
— Intr-adevar, zambi Morho, aratandu-si dintii. Un om din Casa de Norn a fost convins sa dezvaluie originea cobaltpisicilor. Spre incantarea noastra, Arca se afla inca pe orbita. Se pare ca ai gasit Lyronica amuzanta.
— Amuzamentul nu-i esenta problemei. Cand exista probleme, mandria mea profesionala imi cere sa aduc micile servicii de care-s in stare. Din nefericire, Lyronica geme de probleme. Dificultatile dumneavoastra, de exemplu. Dupa toate probabilitatile, Varcour este acum ultima si cea de pe urma dintre Cele Douasprezece Mari Case. Un om cu o fire mai critica decat mine ar remarca faptul ca soparlele-leu sunt cel mult monstri deplorabil de marginali si, deoarece am inteles ca domeniile dumneavoastra sunt, in mare parte, mlastini, alegerea combatantilor pentru arena va este intrucatva limitata. Am ghicit esenta solicitarii dumneavoastra?
— Hmmm… Da, intr-adevar. Mi-ai luat-o inainte, domnule. Dar ai facut-o corect. Ne descurcam bine pana te-ai amestecat in treburile noastre. De atunci, n-am mai castigat nici o intalnire cu Norn, iar ei fusesera inainte victimele noastre principale. Cateva victorii amarate asupra Dealurilor Wrai si Insulei Amar, una norocoasa impotriva Feridian-ului, o pereche de egalitati prin moarte cu Arneth si Sin Doon — asta a fost rezultatul lunii trecute. Ptiu! Nu putem supravietui. Ma vor face ingrijitor de pui si ma vor trimite inapoi la tara, daca nu actionez.
Tuf il mangaie pe Dax si-l linisti pe Morho, ridicand mana.
— Nu-i nevoie sa mai discutam aceasta problema. Am retinut necazul dumneavoastra. De la afacerea cu Herold Norn, am avut norocul sa dispun de mult timp liber. De aceea, am fost in stare sa ma dedic, ca un exercitiu mintal, problemelor fiecarei Mari Case. Nu trebuie sa irosim timp pretios. Pot sa va rezolv problemele actuale. Totusi, asta o sa va coste.
— Am venit pregatit, ranji Morho. Am auzit care ti-e pretul. Mare, dar nu ma targuiesc. Suntem gata sa platim, daca…
— Domnule, sunt un om milostiv. Norn e o casa sarmana, maestrul ei pentru animale fiind abia cu putin deasupra unui cersetor. Din mila, i-am cerut un pret scazut. Domeniul Varcour e mai bogat, standardele lui mai inalte, victoriile lui mai frenetic cantate. De la dumneavoastra trebuie sa cer doua sute saptezeci si cinci de mii de standarzi, pentru a recupera pierderile pe care le-am suferit tratand cu atata generozitate Casa de Norn.
Morho scoase un sunet, socat, iar solzii armurii clincanira metalic atunci cand se ridica de pe scaun.
— Prea mult, prea mult! protesta el. Te implor! Adevarat, suntem mai mareti decat Norn, dar nu atat de mari precum presupui. Ca sa platim un asemenea pret va trebui sa murim de foame. Soparlele-leu vor navali peste parapete. Orasele noastre se vor cufunda, cu picioroangele lor cu tot, iar malul mlastinilor le va acoperi si copiii se vor ineca.
Dax se misca in poala lui Tuf si miorlai incet.
— Chiar asa! Mi-e rusine ca pot provoca asemenea suferinte. Poate doua sute de mii de standarzi ar fi mai echitabil.
Morho y Varcour Otheni incepu sa protesteze si sa implore din nou, dar de data asta Tuf ramase tacut, cu mainile pe bratele scaunului, pana cand maestrul pentru animale, cu fata rosie si transpirat, se aseza in cele din urma si fu de acord sa plateasca pretul.
Tuf atinse un buton de pe bratul fotoliului. Imaginea unui saurian urias, musculos, se materializa intre el si Morho. Era inalt de doi metri, acoperit cu solzi ca niste placi cenusii-verzi, statea pe patru picioare indesate, cu gheare, groase ca trunchiurile de copaci. Capul lui masiv era blindat cu o placa din os groasa, galbena, care se avanta inainte precum prova unei corabii de razboi, prevazuta cu doua coarne la colturi. Creatura avea un gat scurt, gros. De sub marginea fruntii, priveau ochi galbeni, incetosati. Intre ei, chiar in centrul capului, se zarea o gaura mare, neagra, rotunda, ce strabatea placa groasa a craniului.
— Oh! exclama Morho, incruntandu-se. Da. E foarte, ah, mare. Dar arata… n-a existat, initial, un al treilea
