Herold Norn isi scarpina scalpul, sub coronita subtire de alama.
— Dar Lyronica n-are chestii-de-zapada, sau cum le-ai zis! Presupun ca vrei sa ne ceri o avere pentru florile alea!
— Domnule, ma calomniati. Nici nu visez sa profit de necazul dumneavoastra. Daca optiunea mi-ar apartine, as darui pe degeaba Casei de Norn smocurile-de-zapada celiane. Dar s-a intamplat ca am incheiat un targ cu Danei Leigh Arneth: sa nu mai fac afaceri cu Marile Case de pe Lyronica.
Si, rostind acestea, ridica stangaci din umeri.
— Am castigat victorii cu pisicile tale, zise Norn, cu un strop de exasperare in glas. Trezoreria noastra s-a umplut oarecum — avem in jur de patruzeci de mii de standarzi. Sunt ai tai! Vinde-ne florile! Sau, mai bine, alt animal. Mai mare. Mai fioros. Am vazut garghulele Casei Dant. Vinde-ne ceva asemanator. Nu avem cu ce intra in Arena de Bronz!
— Nimic? Ce-i cu colt-de-otel-ii? Mandria Norn-ului, asa se zicea… Herold Norn dadu din mana, nerabdator.
— Probleme, intelegi, am avut probleme. Topaitorii tai mananca orice, mananca totul. Au scapat de sub control. Sunt mii, poate milioane, care rod iarba, recolta… Ce-au facut pe terenul fermelor… cobaltpisicilor le plac, dar n-avem destule cobaltpisici. Iar colt-de-otel-ii salbatici nu se ating de topaitori. Presupun ca nu le place gustul. Nu stiu. Dar, intelegi, tot vanatul a disparut, izgonit de topaitori, iar colt-de-otel-ii s-au dus dupa el. Unde, nu stiu. Au disparut. Probabil in teritoriul nereclamat de nimeni, dincolo de granitele Norn-ului. Exista niste sate pe acolo, cativa fermieri, dar aia urasc Marile Case. Sunt tamberkinezi, care n-au nici macar lupte de caini. Probabil ca incearca sa-i imblanzeasca, daca-ti inchipui! Asta-i felul lor.
— Socant, zise Tuf, fara interes. Dar ii aveti pe cei din custi, nu-i asa?
— Nu-i mai avem, raspunse Norn, care parea terminat. Am dat ordin sa fie impuscati. Pierdeau fiecare infruntare, mai ales dupa ce ai inceput sa vinzi fiare si celorlalte case. Mi s-a parut o risipa prosteasca sa pastram niste animale inutile. Nemaivorbind de cheltuieli — aveam nevoie de fiecare standard. Ne-ai stors la sange. Aveam de platit taxele pentru arena, trebuia sa pariem, mai tarziu a fost nevoie sa cumparam ceva de mancare de pe Tamber, cat sa hranim oamenii casei si antrenorii. Nu cred ca-ti poti inchipui ce-au facut topaitorii recoltelor noastre!
— Domnule, acordati-mi un pic de credit. Sunt ecolog. Stiu multe despre topaitori si despre comportarea lor. Trebuie sa inteleg ca nu mai aveti colt-de-otel-i?
— Da, da. Am scapat de fapturile nefolositoare, iar restul au plecat o data cu celelalte. Ce-o sa facem? Topaitorii au navalit pe campurile cultivate, pisicile nu vor sa se imperecheze, banii ni se vor termina in curand, daca va trebui sa continuam sa importam hrana si sa platim taxele arenei, fara speranta de victorie.
Tuf isi incrucisa mainile.
— Intr-adevar, infruntati o serie de probleme delicate! Si sunt exact omul capabil sa va ajute sa gasiti o solutie. Din nefericire, am incheiat intelegerea cu Danei Leigh Arneth si am acceptat banii lui, de buna credinta fiind.
— Deci, nu-i nici o speranta? Tuf, sunt un om care te implora — eu, un maestru senior pentru animale al Casei de Norn! In curand, ne vom retrage complet de la jocuri. Nu vom mai avea bani pentru taxele arenei si pentru pariuri, nici animale de inscris. Am fost blestemati sa avem ghinion. Nici una din Marile Case n-a esuat in furnizarea lotului de luptatori — nici macar Feridian, in timpul secetei de doisprezece ani. Ne vom face de ras. Casa de Norn isi va pata mandria istorica trimitand sforaitori si animale de grajd in arena, pentru a fi sfasiate in mod rusinos de monstrii pe care i-ai vandut altor case.
— Domnule, daca-mi veti permite sa fac un pic de pronosticare, mi se pare ca Norn nu va fi singura in necazurile sale. Am o presimtire — da, presimtire, acesta-i cuvantul potrivit — ca monstrii de care va temeti vor fi in numar mic in saptamanile si lunile ce vor urma. De exemplu, ursoizii adolescenti de pe Vagabond vor intra curand in hibernare. Au mai putin de un an, intelegeti… Sper ca seniorii Dealurilor Wrai nu vor fi deconcertati pe nedrept, desi ma tem ca vor fi. Vagabond, dupa cum sunt convins ca stiti, are o orbita extrem de neregulata fata de cea de baza, astfel incat Iernile Lungi dureaza aproximativ douazeci de ani standard. Ursoizii sunt acordati la acest ciclu. In curand, procesul lor vital se va incetini in asemenea masura, incat un observator nepregatit va presupune ca au murit. Ma tem ca nu se vor trezi usor. Poate ca antrenorii Casei Dealurilor Wrai, oameni cu un intelect deosebit, vor gasi o cale. Dar inclin puternic sa presupun ca marea parte a energiei lor — si a fondurilor lor — va fi dedicata hranirii populatiei, din cauza apetitului vorace al alergatorilor. In acelasi fel, oamenii Casei de Varcour vor fi obligati sa aiba de-a face cu o dezvoltare exploziva a numarului melcilor-de-copac. Melcii-de-copac sunt creaturi fascinante. Intr-un moment al ciclului lor vital, devin adevarati bureti si-si dubleaza marimea. Un grup suficient de mare e capabil sa sece chiar o mlastina intinsa.
Tuf facu o scurta pauza, batand cu degetele-i groase in burta ca intr-o toba, apoi continua:
— Mi-e teama ca vorbesc necumpatat si probabil ca va plictisesc. Ati inteles punctul meu de vedere? Care-i lovitura mea?
Herald Norn parea un om mort.
— Esti nebun! Ne-ai distrus! Economia noastra, ecologia noastra… in cinci ani, vom pieri de foame…
— Putin probabil, zise Tuf. Experienta mea in aceste probleme imi sugereaza ca Lyronica va parcurge cu adevarat un interludiu de instabilitate ecologica si de dificultati, dar acesta va avea o durata limitata si nu ma indoiesc ca, in cele din urma, se va constitui un nou ecosistem Pare putin probabil ca acesta sa ofere loc pentru animale mari de prada’ dar sunt optimist si cred ca, in alte privinte, nivelul de trai de pe Lyronica nu va fi afectat.
— Fara animale de prada? Dar jocurile… arena… nimeni nu va plati sa vada un topaitor luptand cu un melc! Cum sa continuam jocurile? Nimeni nu va trimite luptatori in arena?
— Intr-adevar, zise Haviland Tuf, clipind. lata o idee care ma intriga Trebuie sa ma gandesc serios la ea.
Si stinse ecranul, apoi incepu sa-i vorbeasca lui Dax.
6. NUMITI-L MOISE
Zvonurile aveau rareori importanta pentru Haviland Tuf. Asta din cauza ca auzea rareori vreunul. Tuf nu se impotrivea sa joace rol de turist, pe majoritatea planetelor pe care le vizita, dar chiar cand se afla printre altii, in locuri publice, ramanea, intr-un fel, deoparte, inabordabil. Pielea lui alba ca varul, figura si trupul lipsite complet de par il faceau, de obicei, sa nu treaca neobservat printre oamenii de pe planetele pe care facea afaceri, si chiar in cazurile nu prea frecvente in care infatisarea i-ar fi permis sa nu trezeasca interesul celorlalti, inaltimea lui l-ar fi scos in evidenta. Astfel, desi oamenii se uitau la Tuf si-i vorbeau, oriunde s-ar fi dus, putini discutau cu el daca nu erau nevoiti sa incheie tranzactii.
Avand in vedere firea sa, nu-i de mirare ca Haviland Tuf nu auzise de barbatul numit Moise pana in seara in care el si Dax au fost agresati de Jaime Kreen, intr-un restaurant din K’theddion.
Acesta era un local mic, saracacios, chiar langa portul spatial. Tuf terminase o farfurie cu radacini-afumate si neoiarba si se relaxa cu al treilea litru de vin de ciuperci, cand, deodata, Dax isi inalta capul de pe masa. Tuf tresari un pic, turnandu-si vin pe pantaloni, si-si pleca iute capul intr-o parte, atat cat sticla manuita de Kreen sa se sparga de speteaza scaunului, in loc sa-i nimereasca ceafa. Sticla exploda, iar lichidul din ea — un lichior local, aromat — se raspandi de jur imprejur, udand scaunul, masa, pisica si pe cei doi barbati. Jaime Kreen, un tanar blond, zvelt, cu ochii albastri incetosati de bautura, ramase clipind prosteste, tinand recipientul spart in pumnul insangerat.
Haviland Tuf se ridica greoi in picioare, cu figura-i lunga, alba, netulburata. Se uita la cel care-l atacase, clipi, apoi se apleca sa-l ridice pe Dax, care era ud si nefericit.
— Poti sa intelegi asta, Dax? spuse el, cu vocea-i de bas profund. Avem aici de-a face cu un mister, desi unul neconvenabil. De ce ne-a atacat acest strain bizar, ma intreb? Ai vreo idee?
Il mangaie incet pe Dax, in timp ce-l lua in brate, si abia cand pisica incepu sa toarca se uita din nou la Jaime Kreen.
— Domnule, ar fi intelept din partea dumneavoastra sa dati drumul fragmentelor acelei sticle. Am impresia ca mana va e plina de cioburi si de sange, precum si de acea bautura deosebit de vatamatoare, iar eu am indoieli
