corn acolo, in centru? Arata ca si cum ar fi fost, ah, inlaturat. Specimenele noastre trebuie sa fie intacte, Tuf!
— Tris neryei, de pe Locul-de-asolizare-al-cablului. Asa a fost numit de fyndii, ai caror colonisti au precedat cu mai multe milenii umanitatea pe planeta aceea. Termenul, tradus literal, inseamna cutit viu. Nu lipseste nici un corn, domnule.
Un deget lung facu o miscare scurta, precisa, apasand o tasta. Tris neryei intoarse capul masiv catre maestrul pentru animale varcourian, care isi apleca trupul dolofan inainte, dornic sa vada mai bine imaginea.
In timp ce se apropia astfel de fantoma, tendoanele din gatul gros al creaturii se incordara si din capul fiarei tasni un os ascutit, gros cat antebratul lui Tuf si lung de un metru, intr-o miscare abia perceptibila. Morho y Varcour Otheni scoase un tipat puternic, strident, si se facu cenusiu la fata cand spada din os trecu prin el si-l tintui de scaun. O duhoare cumplita umplu incaperea.
Tuf nu spuse nimic. Morho, bolborosind, privi locul in care cornul patrundea in burta lui, cu o figura de parca i s-ar fi facut rau. Dura un minut lung, groaznic, pana sa-si dea seama ca nu exista nici sange, nici durere, ca monstrul era doar o holograma. Gura lui ramase cascata, fara sa scoata vreun sunet. Apoi inghiti in sec.
— Foarte, ah, spectaculos, ii spuse el lui Tuf.
Capatul spadei lungi, din os, era tinut strans de inele si chingi din muschi albastri-negri, care pulsau. Incet, varful incepu sa se retraga in capul monstrului.
— Baioneta, daca ne putem permite s-o numim astfel, este gazduita de o cavitate plina cu mucozitate, aflata in partea superioara a cefei si a spatelui creaturii, iar inelele de muschi inconjuratoare o pot scoate cu o viteza de aproximativ saptezeci de kilometri pe ora standard, cu o forta pe masura. Habitatul nativ al speciei nu-i prea deosebit de zonele din Lyronica aflate sub stapanirea Casei de Varcour.
Morho se misca, iar scaunul trosni sub greutatea lui. Dax torcea puternic.
— Excelent! spuse maestrul pentru animale, dar numele e prea, ah, strain. Sa-i zicem, stai sa ma gandesc, purtator-de-spada! Da!
— Spuneti-i cum doriti. Ma intereseaza prea putin. Acesti saurieni au multe avantaje evidente pentru Casa de Varcour si, daca preferati sa-i alegeti, va voi da, fara suplimentare de pret, cantitatea de melci-de-copac din Cathadayn necesara prasirii. Veti descoperi ca…
Tuf urmari sarguincios stirile din Arena de Bronz, desi nu se mai aventura niciodata pe solul Lyronicei. Cobaltpisicile continuau sa mature totul in calea lor. In ultima intalnire teledifuzata, una dintre fiarele Casei de Norn distrusese o maimuta-sugrumatoare de prima mana, a Casei Arneth, si o broasca-de-came, din Insula Amar, in timpul unei infruntari speciale, in trei.
Dar si norocul Casei de Varcour era in crestere: noii introdusi, purtatorii-de-spada, se dovedisera o senzatie a Arenei de Bronz cu tipetele lor asurzitoare, cu pasii lor grei, dar mai ales datorita faptului ca-si ucideau adversarul imediat, prin infigerea brusca a baionetei masive din os. In cele trei lupte de pana atunci, un feridian urias, un scorpion-de-apa si o pisica-paianjen gnethineza se dovedisera teribil de inferiori saurienilor varcourieni. Morho y Varcour Otheni era in culmea fericirii. In saptamana urmatoare, cobaltpisica urma sa intalneasca putatorul-de-spada intr-o infruntare pentru suprematie. Se prevedea o arena plina.
Herold Norn il cauta o data pe Tuf, la scurta vreme dupa ce purta-torii-de-spada obtinusera prima lor victorie.
— Tuf, spuse el aspru, ai vandut un monstru Casei de Varcour! Nu aprobam asta!
— Nu mi-am dat seama ca am nevoie de aprobarea dumneavoastra. Am lucrat pana acum cu impresia ca sunt independent, ca si seniorii si maestrii pentru animale ai tuturor Marilor Case de pe Lyronica.
— Da, da, se rasti Norn, dar nu vrem sa fim inselati, ai auzit? Haviland Tuf ramase calm, privind figura incruntata a lui Norn, in timp ce-l mangaia pe Dax.
— Am multa grija sa fiu corect in toate faptele mele, raspunse el. Daca ati fi insistat in privinta unei livrari exclusive de monstri pe Lyronica, poate ca am fi discutat aceasta posibilitate. Dar, dupa cate imi amintesc, o asemenea problema n-a fost abordata, nici sugerata. Sigur, nu mi-as fi permis sa acord un asemenea privilegiu Casei de Norn fara o plata corespunzatoare, deoarece fapta mea m-ar fi lipsit de un venit foarte necesar. In orice caz, ma tem ca discutia e inutila, din moment ce tranzactia cu Casa de Varcour s-a incheiat, si ar fi lipsit de etica, pentru a nu spune ca-i imposibil, s-o reziliez acum.
— Nu-mi place asta, Tuf!
— Nu reusesc sa descopar cauza legala a plangerii dumneavoastra. Monstrii actioneaza dupa cum era de asteptat si nu-i generos din partea dumneavoastra sa-mi purtati pica pentru ca o alta casa impartaseste norocul lui Norn.
— Da. Nu. Adica… Bine, las-o balta! Presupun ca n-am cum sa te opresc. Daca alte case capata animale care pot bate pisicile noastre, ne asteptam sa ne livrezi ceva care sa poata invinge ceea ce le-ai vandut lor. Ai inteles?
— Principiul este usor de priceput, zise Tuf, uitandu-se la Dax. Am dat Casei de Norn victorii fara precedent, iar Herold Norn imi ponegreste onestitatea si comprehensiunea. Ma tem ca ramanem neapreciati.
— Da, da, se incrunta Norn. Bine, cand vom avea nevoie de mai multi monstri, victoriile noastre ne vor fi imbogatit suficient pentru a ne permite pretul talharesc pe care intentionezi sa ni-l ceri.
— Inteleg ca, altfel, lucrurile merg bine? se interesa Tuf.
— Ei bine, da si nu. In arena, da, da, evident. Dar altfel… ei bine, de aceea te-am cautat. Cele patru pisici mai tinere nu par interesate sa se inmulteasca, nu stim din ce cauza. Ingrijitorul nostru de pui se plange ca slabesc, are impresia ca-s bolnave. N-am nici o parere personala, eu stau in oras, iar animalele se afla pe campurile din jurul Casei de Norn. Exista totusi ingrijorare. Pisicile sunt in libertate, bineinteles, dar le urmarim, asa ca…
Tuf isi rezema barbia in palma.
— Fara indoiala, perioada lor de imperechere va sosi. Va sfatuiesc sa aveti rabdare. Toate fiintele vii se angajeaza in reproducere, unele chiar in exces, deci va asigur ca indata ce femela de cobaltpisica va intra in calduri, problema se va rezolva cu promptitudine.
— Aha. Pare logic. Presupun ca-i doar o problema de timp. Alta chestie despre care voiam sa vorbim se refera la topaitori. Le-am dat drumul, stii, iar ei n-au prezentat nici o dificultate la inmultire. Stravechile pasuni ale Casei de Norn au fost distruse. E un lucru foarte suparator. Topaie peste tot. Ce sa facem?
— Problema se va rezolva de la sine cand cobaltpisicile vor incepe sa se inmulteasca. Panterele cobalt sunt animale de prada lacome si eficiente, inzestrate splendid pentru a pune capat belelei topaitorilor.
Herold Norn arata zapacit si foarte abatut.
— Da, da… dar…
— Ma tem ca trebuie sa punem capat conversatiei, spuse Tuf ridicandu-se. O naveta tocmai a intrat in orbita de docare pe Arca. E de culoare albastru-otel, cu aripi mari, triunghiulare, cenusii.
— Casa Dealurilor Wrai!
— Fascinant! exclama Tuf. Buna ziua.
Maestrul pentru animale Denis Lon Wrai plati doua sute treizeci de mii pentru monstrul sau, un ursoid puternic, cu blana rosie, originar din dealurile de pe Vagabond. Haviland Tuf incheie tranzactia daruind o pereche de oua de alergator.
In saptamana care urma, patru barbati in mantii din matase portocalie si rosie ca flacara vizitara Arca. Se reintoarsera la Casa de Feridan mai saraci cu trei sute cincizeci de mii de standarzi, dar cu un contract pentru livrarea a sase elani-otravitori uriasi, blindati, plus un cadou constand in porci-de-iarba din Hrangan.
Maestrul pentru animale din Sin Doon primi un sarpe gigantic. Emisarii din Insula Amar se aratara incantati de godzilla lor. Un comitet alcatuit din doisprezece seniori din Casa Dant, in robe albe ca laptele si impodobite cu catarame din argint, se bucurara cand Haviland Tuf le oferi o garghula baloasa si un cadou neinsemnat. Si astfel, una cate una, fiecare din Cele Douasprezece Mari Case de pe Lyronica il vizitara, fiecare isi primi monstrul, fiecare plati pretul mereu mai mare.
In momentul acela, ambele cobaltpisici luptatoare ale Casei de Norn murisera, prima strapunsa de baioneta unui purtator-de-spada varcourian, a doua strivita intre labele masive, cu gheare, ale unui ursoid al Dealurilor Wrai (desi, in ultimul caz, ursoidul murise si el). Fara indoiala, pisicile mari isi meritasera soarta, caci in limitele inguste, ucigatoare, ale Arenei de Bronz se dovedisera incapabile s-o ocoleasca. Herold Norn lua legatura zilnic cu Arca, dar Tuf isi instruise calculatorul sa-i respinga apelul.
In cele din urma, dupa ce unsprezece case venisera, platisera, isi luasera darul si plecasera, Haviland Tuf statu fata in fata cu Danei Leigh Arneth, maestrul senior pentru animale al Casei Arneth-din-Padurea-Aurita,
