candva cea mai mare si mai mandra dintre Cele Douasprezece Mari Case de pe Lyronica, acum ultima si cea de pe urma. Arneth era un barbat imens, ce-l putea privi ochi in ochi pe Tuf, dar nu avea nici un strop din grasimea acestuia. Pielea lui arata ca abanosul tare, iar individul era numai muschi. Avea figura ascutita, cu nas acvilin, parul scurt, cenusiu ca otelul. Maestrul pentru animale venise la discutie imbracat in brocart de aur, cu centura si cizme stacojii, purtand o bereta stacojie pusa intr-o parte. Ducea un ghimpe-pentru-dureri, folosit la antrenamente, ca pe un baston.
Dax se zburli cand Danei Leigh Arneth iesi din nava si sasai cand barbatul se catara in masinuta, langa Tuf. Ca urmare, Haviland Tuf incepu de indata lungul, incoerentul sau discurs despre cei-care-dorm. Arneth tresari si asculta. In cele din urma, Dax se linisti iar.
— Puterea Casei Arneth-din-Padurea-Aurita a constat intotdeauna in variatie, zise grabit Danei Leigh Arneth. In timp ce restul caselor de pe Lyronica isi riscau averea pe o singura fiara, parintii si bunicii nostri lucrau cu zeci de animale. Impotriva oricarei fiare de-a celorlalti, noi aveam o alegere optima, o strategie. Acest lucru a reprezentat maretia si mandria noastra. Dar nu putem avea o strategie impotriva acestor fiare-demon ale tale, negustorule. Nu conteaza ce luptator trimitem in arena, dintre sutele pe care le avem. Se intoarce mort. Ne-ai obligat sa tratam cu tine.
— Trebuie sa obiectez, replica Tuf. Cum poate un simplu vanzator de animale sa-l forteze pe cel mai mare dintre maestrii pentru animale de pe Lyronica sa faca un lucru pe care nu-l doreste? Daca nu doriti cu adevarat sa-mi angajati serviciile, va rog sa-mi acceptati cuvantul ca nu ma simt ofensat. Am putea lua pranzul impreuna si am putea conversa, lasand deoparte afacerile.
— Nu te juca astfel cu vorbele, negustorule! se rasti Arneth. Afacerile reprezinta singurul motiv pentru care ma aflu aici. N-am nici un chef sa-ti suport compania odioasa!
Haviland Tuf clipi.
— Am fost jignit profund, spuse el cu voce inexpresiva. Dar departe de mine gandul de a respinge un client, indiferent de opiniile sale despre mine. Sunteti liber sa va uitati in stocul meu, alcatuit din cateva specii sarmane care s-ar putea sa va trezeasca interesul dintr-un motiv oarecare. Poate ca norocul va considera potrivit sa va redea optiunea strategiei.
Zicand acestea, Tuf se juca la comenzile de pe bratul scaunului, dirijand o simfonie in lumina si carne iluzorie. O parada de monstri defila prin fata ochilor maestrului pentru animale al Casei Arneth, creaturi cu blana sau cu solzi, cu pene sau acoperite cu blindaj din placi, animale de munte, de padure, de lacuri sau de campie, fiare de prada, mancatoare de lesuri sau erbivore ucigatoare, de dimensiuni mari sau mici.
Danei Leigh Arneth, cu buzele stranse, comanda pana la urma cate patru exemplare dintr-o duzina de specii mai mari si mai ucigatoare, la pretul de un milion de standarzi.
Incheierea tranzactiei — completata, ca si in cazul celorlalte case, cu un dar constand in animale nevatamatoare — nu potoli cu nimic temperamentul nervos al lui Arneth.
— Tuf, spuse el dupa ce terminara sa se targuie, esti un om destept si viclean, dar pe mine nu ma prostesti!
Haviland Tuf nu spuse nimic.
— Ai adunat o avere imensa si i-ai inselat pe cei care au cumparat de la tine gandindu-se la castig. Nornii, de exemplu. Pisicile lor sunt fara valoare. Erau o casa saraca, iar pretul tau i-a adus in pragul falimentului, asa cum ne-ai adus pe toti. Au crezut ca vor recupera banii prin intermediul victoriilor. Bah! De acum, nu va mai exista nici o victorie a Casei de Norn! Fiecare casa care a venit la tine a capatat ceva care ii oferea un avantaj asupra celor care cumparasera inainte. Asa ca Arneth, ultimul cumparator, ramane cea mai mare casa dintre toate. Monstrii nostri vor face prapad. Nisipul Arenei de Bronz se va intuneca de sangele fiarelor caselor mai marunte.
Mainile lui Tuf se stransera deasupra burtii sale, iar figura ii ramase placida.
— N-ai schimbat nimic. Marile case raman cum au fost: Arneth — cea mai mare, Norn — cea de pe urma. Tot ce-ai facut a fost sa ne storci de bani, ca un profitor ce esti, pana cand fiecare senior de pe Lyronica a ajuns sa se chinuiasca, sa socoteasca fiecare banut, ca sa se descurce.
Rivalii nostri asteapta victorii, dar toate victoriile vor fi ale noastre. Doar noi n-am fost inselati, pentru ca m-am gandit sa cumpar ultimul si sa cumpar ce-i mai bun.
— Previziunea si discernamantul dumneavoastra sunt remarcabile, zise Haviland Tuf. Evident, profunzimea mea nu face doi bani cand am de-a face cu un om atat de intelept si de perspicace precum dumneavoastra, si nu mi-ar fi de folos sa disimulez, sa neg sau sa incerc sa va pacalesc. Cineva atat de abil va descoperi usor trucurile mele. Poate ca-i mai bine sa nu spun nimic.
— Poti face un lucru mai bun, Tuf. Nu vei spune nimic si nu vei face nimic. Aceasta-i ultima ta vanzare pe Lyronica.
— Poate ca da, poate ca nu. Se pot ivi circumstante care sa-i determine pe maestrii altor case sa-mi faca alte comenzi. Ma tem ca n-as putea sa-i refuz.
— Poti si vrei, spuse sec Danei Leigh Arneth. Casa Arneth a facut ultima achizitie si nu se va lasa inselata. Cloneaza-ne animalele si vom pleca imediat dupa livrare. Apoi nu vei mai avea de-a face cu Marile Case. Ma indoiesc ca prostul ala de Herold Norn poate oferi inca o data pretul pe care-l ceri, dar chiar daca va gasi undeva standarzii necesari, nu-i vei vinde nimic. Ai inteles? Nu vom continua vesnic jocul asta inutil, saracind ca sa cumparam monstri, pierzandu-i, cumparand altii si nerealizand nimic. Sunt convins ca ai continua sa vinzi pana nu va ramane un standard pe Lyronica, dar Casa Arneth iti interzice sa faci asta. Ignora avertismentul si viata ta nu va valora nimic, negustorule! Nu-s un om care uita!
— Punctul dumneavoastra de vedere a fost bine exprimat, raspunse Tuf, scarpinandu-l pe Dax dupa ureche, desi nu-mi place foarte mult maniera in care l-ati expus. Dar din moment ce aranjamentul pe care-l sugerati cu atata forta va fi, indubitabil, in beneficiul Casei Arneth-din-Padurea-Aurita, celelalte Mari Case de pe Lyronica vor fi in pierdere, iar eu va trebui sa renunt la potentiale profituri viitoare. Probabil ca nu inteleg in intregime propunerea dumneavoastra. Sunt usor distrat si s-ar putea sa-mi fi scapat partea in care mi-ati explicat ce stimulent imi oferiti pentru a accepta cererea dumneavoastra de a nu mai trata cu Marile Case de pe Lyronica.
— Sunt pregatit sa-ti ofer alt milion de standarzi, spuse Arneth, incantat. Mi-ar placea sa ti-l var pe gat, daca ar fi sa spun adevarul, dar pe durata lunga e mai ieftin asa decat sa mai particip inca o runda la jocul tau blestemat.
— Inteleg. Deci, alegerea imi apartine. Pot sa iau un milion de standarzi si sa plec, sau sa raman, infruntand mania dumneavoastra si pericole infricosatoare. Trebuie sa recunosc ca, in viata, am avut de cantarit multe decizii dificile. In orice caz, nu-s soiul de om care sa ramana pe o planeta unde prezenta lui nu mai este dorita. Marturisesc ca in ultimul timp am simtit nevoia de a-mi relua peregrinarile. Foarte bine, ma inclin in fata solicitarii dumneavoastra!
Danei Leigh Arneth ranji salbatic, iar Dax incepu sa toarca.
Ultima naveta, din flota celor douasprezece nave stralucitoare, stropite cu auriu, abia plecase, ducand achizitiile lui Danei Leigh Arneth catre Lyronica si Arena de Bronz, cand Haviland Tuf consimti, in cele din urma, sa accepte apelul lui Herold Norn.
Maestrul slabanog arata scheletic.
— Tuf! exclama el. Totul merge rau!
— Intr-adevar…, facu Tuf, impasibil. Norn se stramba.
— Nu, asculta! Cobaltpisicile sunt moarte sau bolnave. Patru dintre ele au murit in Arena de Bronz — stiam ca a doua pereche era prea tanara, intelegi, dar dupa ce-am pierdut primul cuplu, n-aveam altceva de facut. O puteam folosi sau puteam sa ne intoarcem la colt-de-otel-i. Acum, ne-au ramas doar doua. Nu prea mananca — prind cativa topaitori, nimic altceva. Si nu le putem antrena. Daca un antrenor vine in tarc cu o teapa-de-durere, pisicile alea afurisite stiu ce intentii are. Sunt intotdeauna cu o miscare inainte, intelegi? In arena, nu raspund deloc la cantecul de ucidere. Teribil! Cel mai rau e ca nu se inmultesc. Avem nevoie de mai multe! Ce-o sa introducem in arena?
— Nu-i sezonul de imperechere a cobaltpisicilor, raspunse Tuf. Am mai discutat despre asta, dupa cum va puteti aminti.
— Da, da. Cand este sezonul lor de imperechere?
— O intrebare fascinanta. Pacat ca n-ati pus-o mai devreme. Dupa cum inteleg eu problema, femela panterei de cobalt intra in calduri in fiecare primavara, cand infloresc smocurile-de-zapada pe Planeta Celiei. Presupun ca-i vorba de un fel de declansator biologic.
